Blog

  • Sa curga berea pe TV

    Companiile din industria berii au investit 164 de milioane de euro in publicitate in primele zece luni ale anului, in crestere cu peste 18% fata de anul precedent, conform datelor Alfa Cont Mediatrack.

     

    Valoarea se refera la rate card-urile (tarifele de lista) si nu ia in calcul discounturile oferite in general de catre diferitele suporturi media. In realitate investitiile nete in publicitate sunt cu mult mai reduse.

     

    Chiar si in conditiile in care principalii jucatori si-au marit bugetele de promovare pe fondul derularii Cupei Mondiale din Germania, berea a fost depasita ca nivel al investitiilor de telefonia mobila, cu aproape 200 de milioane de euro in primele zece luni ale anului. Dintre berari, compania Brau Union (care detine marcile Heineken, Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden Bräu, Bucegi, Gambrinus, Harghita sau Hategana) a cheltuit cel mai mult – aproape 50 de milioane de euro, fata de doar 32 de milioane de euro in aceeasi perioada din 2005, conform informatiilor Alfa Cont.

     

    Pe locurile urmatoare s-au aflat Ursus Breweries, cu peste 40 de milioane de euro investiti in publicitate in primele zece luni ale anului, fata de 35 de milioane de euro anul precedent si Interbrew, cu 35 de milioane de euro (fata de 32,5 milioane de euro in urma cu un an). Ca pondere in volumul total al bugetelor de publicitate, berea a reprezentat mai putin de 6%.

     

    Numarul inserturilor publicitare a crescut la randul sau in primele zece luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2005, de la mai putin de 78.500 la aproape 93.000 de spoturi. Conform principalilor jucatori din domeniu, piata berii din Romania este estimata la circa 600 de milioane de euro. Pentru acest an estimarile vizeaza o crestere cu aproximativ 14% in volum, pana la 16 mil. hectolitri si cu pana la 20% in valoare. Producatorii locali de bere asteapta o crestere a pietei si in urmatorii ani, consumul din Romania urmand sa se apropie de media inregistrata la nivel european.     

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Parasutist

    CLIENT: Coca-Cola HBC

    BRAND: Sprite

    AGENTIE: McCann Erickson

    CANALE: TV

     

    Seria spoturilor Sprite continua in linia cu care ne-a obisnuit brandul: sporturi extreme si multa autoironie. Responsabilii bran-dului au pozitionat Sprite ca marca destinata unui public-tinta tanar, in plaja de varsta 16 – 25 de ani, pasionat de aventura si de noutate si receptiv la umor. De data aceasta, eroul spotului e un parasutist aterizat intr-un copac. Solutia la indemana e un telefon la hotline-ul Sprite. Doar ca la celalalt capat al firului, in loc de ajutor, primeste incurajari („tu esti mai puternic decat durerea!“). Spotul a fost regizat de Radu Muntean si produs de casa Reload Film. De altfel, Muntean este cel care l-a distribuit in rolul celui care raspunde la telefonul parasutistului pe actorul Ion Sapdaru, recent premiat pentru rolul sau din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?“. Pe langa varianta de 35 de secunde, mai exista si una de 15 secunde; in amandoua este comunicat numarul de infoline 0750Sprite, care este unul real si care functioneaza deja din luna octombrie. Noul spot se difuzeaza in perioada 27 octombrie – 28 decembrie.

  • Dual-dual-core

    Producatorii de procesoare promit ca peste 10 ani vom avea in carcasa laptopului chiar si 80 de procesoare. Totusi, se pune intrebarea daca si cele patru care pot incapea astazi sunt intr-adevar necesare.

     

    Daca pretul platit pentru un autoturism cu performante tehnice similare cu cele ale unui model de acum cativa ani ar fi scazut in acelasi ritm in care au scazut preturile procesoarelor din perspectiva raportului pret/performanta, astazi am putea cumpara un Rolls Royce cu 17 dolari. Iar daca pretul unei aeronave Boeing ar fi urmat acelasi traseu si, mai mult, ar fi corespuns ca nivel de crestere a eficientei energetice cu ritmul in care a crescut economia de energie consumata de cele mai noi procesoare, azi ne-am putea cumpara un avion de pasageri cu 500 de dolari si am traversa cu el Atlanticul, consumand doar cativa litri de kerosen.

     

    Cele doua comparatii de mai sus sunt folosite de Intel pentru a descrie intr-un mod mai accesibil transformarile prin care trece tehnologia de fabricatie a procesoarelor. Ele se refera la cele doua aspecte importante pentru un cumparator de putere de calcul: pretul platit in raport cu performanta obtinuta si rata eficientizarii consumului de energie al procesoarelor.

     

    La fel de interesant este faptul ca toata aceasta evolutie a puterii de procesare se incadreaza perfect intr-un tipar: de mai mult de jumatate de secol, la fiecare 18 luni, puterea de procesare a calculatoarelor se dubleaza. Observatia a fost facuta empiric in 1965 de catre Gordon Moore, unul dintre cofondatorii Intel, in momentul cand lucra la realizarea unei prezentari despre ritmul de lansare a procesoarelor. Observatia a fost numita „legea lui Moore“. Recent ar fi existat o sansa ca legea sa fie incalcata, pentru ca arhitectura construirii unui procesor nu ar mai fi permis evolutia puterii de procesare in acelasi ritm daca nu ar fi aparut tehnologia „multicore“ – practic, folosirea aceleiasi pastile de siliciu pentru a integra mai multe procesoare.

     

    Intel si AMD, cei mai mari producatori de procesoare la nivel mondial si rivali traditionali, au introdus deja cipurile dual-core. Dupa ce Intel a insistat pe ideea ca procesorul quadcore lansat saptamana trecuta, inclusiv in Romania, este primul de acest fel din lume, AMD a anuntat ca va lansa la inceputul anului viitor un procesor similar, dar primul care va avea intr-adevar o arhitectura quadcore. In mediile informaticienilor exista deja termenul de „quadrophenia“, care descrie tensiunea intre cei doi concurenti principali, Intel si AMD, de a lansa primii versiuni de procesoare cu cat mai multe nuclee.

     

    In paranteza fie spus, cipul Intel este acum compus practic din doua procesoare dual-core alaturate si nu din patru procesoare independente. Dar urmeaza alte lansari. „Aceste patru procesoare si evenimentul de azi sunt doar inceputul, un pas in ceea ce inseamna multicore. Vor exista procesoare cu 16 nuclee sau chiar 80 intr-un viitor nu prea indepartat“, spunea Irinel Burloiu, business development manager al Intel, cu ocazia lansarii in Romania a noului procesor.

     

    Se naste insa intrebarea daca mai exista aceeasi nevoie de crestere a puterii de procesoare ca in trecut. Nu s-a ajuns cumva la o limita dincolo de care tehnologia respecta mecanic legea lui Moore, fara a urma o nevoie reala a consumatorilor? Mai ales ca preturile celor patru modele de procesoare, cu numele Intel Core 2 Quad, oscileaza intre 455 de dolari si 1.172 de dolari pentru comenzi de 1.000 de bucati. Oficial nu exista informatii despre numarul de procesoare de ultima generatie ce urmeaza sa fie produse. In presa internationala circula totusi zvonul, atribuit unui oficial al Intel, ca procentul de procesoare cu patru nuclee din numarul total al celor ce urmeaza sa fie produse este de numai 3%. Aceasta in conditiile in care analistii de la IDC  prognozeaza ca vanzarile de calculatoare vor ramane anul viitor la acelasi nivel ca in 2006, respectiv de 230 de milioane de unitati in toata lumea.

     

    De ce ar avea nevoie un utilizator obisnuit de un procesor cu doua, patru sau opt nuclee? Un raspuns ar putea fi: pentru multitasking. Daca se lucreaza in paralel in mai multe aplicatii, un procesor clasic se va ocupa pe rand de fiecare dintre ele. Cu noile generatii de procesoare, multitasking-ul devine o realitate, fiecare dintre nuclee putandu-se ocupa de un anumit program.

     

    Dar mai apare o problema. Pentru ca programele software sa se poata bucura de avantajele vitezei superioare pe care o ofera procesoarele cu mai multe nuclee, trebuie sa fie scrise special pentru acestea. Or, acum, lipsa programelor scrise special pentru procesoare dual sau quadcore este un important argument pentru a nu cumpara inca produsele din generatia noua ale Intel sau AMD.

     

    „Procesoarele quadcore lansate acum nu sunt pentru mass-market, sunt pentru entuziastii care vor totul de calculatorul lor“, explica Irinel Burloiu de la Intel.

     

    Cu alte cuvinte, mai devreme sau mai tarziu, programatorii vor fi nevoiti pana la urma sa-si adapteze produsele software la nivelul de tehnologizare de sub carcasa PC-ului. Designul bazat pe conceptul mai multor procesoare intr-unul singur este cel mai probabil curentul care se va pastra pentru cel putin 10 ani de-acum incolo, sustin atat Intel, cat si AMD. In 2007, ambele companii vor avea in oferta procesoare cu patru nuclee. Intel ar putea chiar lansa procesorul cu 8 nuclee, nu mai tarziu de 2008, spun surse din companie, citate de presa internationala.

     

    „Trebuie sa corelezi lansarile de hardware cu cele de software“, spune Phil Hester, chief technology officer al AMD. „In orice caz, trecerea catre un procesor dual-core este deja un raspuns bun pentru multe aplicatii software.“ Lansarile viitoare de cipuri ar putea  avea chiar fiecare dintre nuclee specializat pentru un anumit tip de sarcini, cum ar fi editare video, browsing web sau aplicatii de securitate a sistemului.

     

    Totusi, alaturarea mai multor procesoare in acelasi suport este doar prima dintre problemele de rezolvat pentru producatorii de hardware si software in aceasta „noua era“, cum o numea coordonatorul operatiunilor Intel din Romania.

     

    Chiar si cel mai puternic procesor din lume va trebui sa ia o pauza daca viteza cu care primeste informatiile de la memoria RAM nu tine pasul cu puterea lui de procesare. Iar problema se acutizeaza pe masura ce creste numarul procesoarelor.

     

    Pentru a ne imagina cum creste puterea de calcul a unui PC, putem sa ne gandim la scenariul in care pe o masina este adaugat un motor suplimentar. Puterea va creste, dar nu se va dubla si nu va deveni de doua ori mai eficienta. Producatorii de procesoare au parte de aceeasi realitate. Pentru a beneficia intr-adevar de plusul de putere adaugat, tot designul calculatorului si toate piesele trebuie schimbate. Iar aici sunt incluse si programele software.

     

    Eficienta din punctul de vedere al consumului de energie este un alt motiv de grija pentru producatorii de procesoare. Producatorii de PC-uri vor sa mentina consumul de curent electric la un nivel acceptabil, iar dublarea capacitatii de procesare sa nu insemne si o dublare a consumului. Cei vizati nu sunt utilizatorii casnici, la care un consum suplimentar de 50 de wati este insignifiant, ci marile companii care au sute sau mii de calculatoare si la care factura la electricitate se poate majora semnificativ. Companii din domeniul Internetului, ca Google, Yahoo! sau Microsoft, au centre de zeci de mii de servere, iar cea mai noua tendinta este de a le construi chiar in apropierea centralelor nucleare, pentru a reduce costurile legate de transportul energiei electrice.

     

    O modalitate de reducere a consumului de energie este folosirea doar a unuia sau a doua nuclee din procesor, daca o aplicatie nu solicita mai multa putere de calcul. Este totodata si o modalitate de a reduce nivelul zgomotului facut de un sistem si care depinde direct de dimensiunile lui.

     

    Si mai apare o chestiune. Chiar daca programatorii de software vor incepe sa scrie doar programe facute special pentru mai multe procesoare, anumite aplicatii si-au atins deja limitele. Mai multe procesoare ajuta, de exemplu, la prelucrarea unei imagini cu Adobe Photoshop, dar nu vor ajuta semnificativ programele de editare video. Ca sa nu mai spunem ca unele din cele mai populare programe, cele din suita Office a Microsoft, bunaoara, nici macar nu vor simti trecerea in „era cea noua“. Asta bineinteles daca nu cumva noua generatie de software a Microsoft va fi mai pretentioasa.

  • Java devine open source

    Rugata si somata de multi ani sa puna platforma Java in regim open source, compania Sun a facut acum pasul cel mare. Surpriza nu a fost miscarea propriu-zisa, ci faptul ca licenta aleasa a fost GPL.

     

    Daca recentul acord de colaborare dintre companiile Microsoft si Novell in privinta interoperabilitatii dintre Windows si Linux a fost primit cu raceala de comunitatea open source, stirea care anunta ca Sun a pus intreaga platforma Java sub regim free software a starnit entuziasm. Desigur, un rol important in conturarea celor doua reactii diametral opuse il are si atitudinea comunitatii in privinta celor doua companii. Microsoft a fost (si inca este) un adversar al softului liber si orice implicare a sa in acest domeniu este privita cu suspiciune sau chiar cu ostilitate. Mai mult chiar, atitudinea negativa s-a rasfrant si asupra Novell, macar pentru faptul ca prin termenii intelegerii a legitimat patentele software, un veritabil mar al discordiei in disputa dintre softul proprietar si softul liber. In schimb, Sun este un declarat sustinator al miscarii open source si una dintre firmele care a contribuit masiv la largirea bazei de software open source, prin suita de birotica StarOffice (baza proiectului OpenOffice) si sistemul de operare Solaris.

     

    Insa „liberalizarea“ platformei Java este extrem de importanta nu doar pentru miscarea open source, ci si pentru industria IT in ansamblu, iar principalul motiv este cat se poate de simplu: Java este elementul software cel mai raspandit de pe intreaga planeta. Cele aproape 4 miliarde de echipamente care ruleaza Java reprezinta mai mult decat numarul instalarilor de Windows, Linux, Solaris si MacOS la un loc. Gasim Java intr-o gama extrem de diversa de aparate, de la cartele inteligente (smartcards) pana la sisteme industriale, de la telefoane mobile (peste 80% ruleaza Java) pana la aparatura medicala. Mai trebuie amintit in acest context ca, desi dezvoltata si controlata de Sun, tehnologia Java a reunit contributii din intreaga industrie si, de fapt, codul sursa a fost disponibil de multi ani. Asa cum toti utilizatorii de computere stiu, softul de baza (compilatorul si masina virtuala) a putut fi descarcat gratuit de oricine. Si atunci care este noutatea?

     

    In primul rand, „open source“ inseamna mult mai mult decat disponibilitatea codului sursa si caracterul gratuit. Este vorba de posibilitatea comunitatii de a contribui la dezvoltarea si ameliorarea proiectului, precum si de dreptul de a redistribui programul. De altfel, atat voci cu autoritate din miscarea open source (Richard Stallman si Eric Raymond, de pilda), cat si din industria IT (in frunte cu IBM) au cerut de multa vreme firmei Sun sa puna Java sub regim open source, raspunsul celor de la Sun fiind mereu ca analizeaza aceasta posibilitate. Surpriza este insa ca licenta aleasa de Sun nu este cea folosita pentru StarOffice si Solaris (CDDL – Community Development and Distribution License), ci chiar GPL versiunea 2. Este important de notat ca GPL (General Public License) este cea mai „ortodoxa“ licenta open source, cea care defineste notiunea de „free software“ (in sensul original, conceput de Richard Stallman si Free Software Foundation).

     

    Exista cateva motive pentru care Sun a ales GPL, iar primul este cat se poate de clar: deoarece nucleul Linux este sub aceeasi licenta, distribuitorii de GNU/Linux (acesta este de fapt numele sistemului de operare) vor putea sa distribuie Java fara niciun fel de restrictie. Pe de alta parte, cea mai mare parte a comunitatii open source agreeaza aceasta modalitate de licentiere, iar Sun spera sa atraga astfel un sprijin semnificativ pentru dezvoltarea platformei. In fine, caracterul „viral“ al licentei (orice soft care foloseste cod licentiat GPL trebuie sa fie la randul sau licentiat GPL) va sustine standardul deja impus. Acest aspect a starnit iritarea celor de la IBM, care lucrau deja de mai multa vreme impreuna cu Apache la o versiune open source a platformei Java (proiectul Harmony), sub o licenta Apache. Acum, sustinatorii proiectului Harmony vor fi pusi in fata unei alegeri dificile: vor continua independent sau se vor alatura celor ce lucreaza pe codul de la Sun?

     

    In fine, se mai invoca si alte motivatii pentru optiunea celor de la Sun. Desi extrem de raspandita, platforma Java nu mai are puterea de atractie pe care o exercita in urma cu cativa ani. Doua sunt amenintarile cele mai importante. Pe de-o parte vine puternic RoR (Ruby on Rails), un „cadru de lucru“ open source pentru aplicatii web care castiga tot mai multi adepti. Pe de alta parte, proiectul Mono ameninta sa aduca in lumea Unix platforma .NET de la Microsoft. Java avea nevoie de un nou impuls.

  • Cititorul de poze

    Programatorii americani au reusit sa dezvolte un soft capabil sa grupeze fotografii in functie de continutul lor si chiar sa descrie personajele care apar in poza.

     

    In primul test in afara laboratorului, programul a analizat mii de imagini disponibile public de pe site-ul Flickr.com. In 98% din cazuri, opera echipei de programatori a reusit sa identifice cel putin una dintre cate-goriile in care ar putea fi integrata fotografia.

     

    Produsul software, care nu este inca disponibil comercial, poarta denumirea de ALIPR, acronimul in limba engleza pentru „indexare lingvistica automata a fotografiilor“. Sistemul pe baza caruia functioneaza foloseste mai multe tehnici statistice pentru a analiza fiecare fotografie si a o descrie alaturandu-i o caracterizare de maxim 15 cu-vinte-cheie. Aceste cuvinte se pot referi la obiecte specifice cuprinse de obiectivul aparatului de fotografiat, ca „masina“ sau „per-soana“ sau altele mai generale, cum ar fi „peisaj“ ori „arhitectura“.

     

    Daca pentru un om, descifrarea unei fotografii este un proces natural extrem de simplu, pentru computer, care poate totusi gasi in cateva secunde un cuvant in zeci de milioane de pagini de text, pare fara  sorti de izbanda. „Sa faci un calculator sa inteleaga despre ce e o poza este una dintre cele mai dificile probleme pentru cei care studiaza inteligenta artificiala“, recunoaste Jia Li, una dintre programatoarele care au contribuit la dezvoltarea ALIPR, matematician la Pennsylvania State University. Dificultatea, explica Li, vine din faptul ca desi in lumea reala obiectele apar in trei dimensiuni, intr-o poza exista doar doua, iar siluetele nu pot fi diferentiate doar in functie de culoare sau textura aparenta a materialelor.

     

    Si pentru ca o intelegere a lumii complexe inconjuratoare ramane dincolo de posibilitatile unui simplu calculator, sunt necesari algoritmi puternici de procesare video pentru a ajuta la imitarea simtului vizual al oamenilor. Practic, sistemul nou-inventat analizeaza fotografiile pixel cu pixel si compara informatiile astfel receptionate cu o baza de date prestabilita de imagini si de cuvinte. Echipa de programatori recunoaste ca re-zultatele obtinute la analiza fotografiilor nu sunt intotdeauna cele mai corecte sau cele mai complete, dar ca este un pas important in directia buna. Un alt astfel de pas ar putea fi incercarea de a invata calculatoarele sa faca diferenta intre mirosuri. Dar o baza de date de acest fel este probabil cu mult mai greu de realizat.

  • Ma gasiti pe forumuri

    Pentru majoritatea pamantenilor exista un singur motor de cautare pe site-uri: Google. Asa ca, la fel ca in orice alta afacere, singura sansa a concurentei este gasirea unei nise neexploatate.

     

    Aceasta nisa este pentru Omgili.com cautarea rezultatelor exclusiv printre forumuri de discutii online. Si la fel ca Google, omgili.com are un algoritm, doar ca el este folosit pentru a analiza forumurile de discutii nu ca site-uri, ci ca discutii active cu titlu, subiect si raspunsuri.

     

    De multe ori cautam pe Internet o informatie la a carei intrebare a fost deja dat un raspuns. De exemplu, pentru cineva care isi cauta un furnizor de televiziune prin cablu si Internet, cautand pe Google folosind cuvantul cheie „furnizor de servicii Internet“, rezultatele vor enumera cel mai probabil site-urile oficiale ale celor mai importanti operatori, foarte multe articole din presa despre evenimente anuntate de companii sau rezultatele financiare. Dupa mai multe pagini de rezultate de acest fel, utilizatorul va gasi poate si link-uri catre forumuri de discutii unde are sansa de a afla, de la cei ce folosesc deja serviciile catorva operatori, cat de multumiti sunt in postura de clienti. Rezultatele apar la fel ca in cazul oricarui alt motor de cautare, sub forma de titlu, un extras de cateva cuvinte din site-ul de origine si link. Special este un buton la a carui apasare este deschis intr-o fereastra mai mica un preview al paginii web. Iar link-ul clasic, care conduce spre site-ul care contine subiectul cautat, este insotit de un buton prin a carui apasare se reia cautarea folosind acelasi cuvant-cheie, dar strict pe acel forum. Rubrica de cautare avansata a Omgili.com permite trierea rezultatelor in functie de cuvintele care apar in titlu, in raspunsuri sau in enuntul subiectului dezbatut pe forumuri. Acest motor de cautare diferit a fost gandit si dezvoltat de un programator software din Israel care l-a numit pastrand fiecare prima litera din mottoul serviciului, care in limba engleza este „Oh My God I Love It“.

     

    Mai mult decat un motor de cautare pe forumuri, Omgili.com este in acelasi timp un spatiu care asociaza comunitati sociale pe baza interesului pentru un anumit subiect. Daca utilizatorul e convins intr-adevar de acest serviciu, isi poate crea un cont, iar la fiecare cautare a unui subiect, in partea dreapta a ecranului, locul unde de regula apar reclamele la Google, sunt afisate grupurile de utilizatori cu interese asemanatoare.

  • Clientii luxului

    V-ati gandit vreodata, cand ati trecut pe langa un magazin de lux, de ce e gol? De ce pe Avenue Montaigne din Paris sau Fifth Avenue din New York, unde sunt puzderie de reprezentante ale marilor branduri, rar vezi un cumparator?

     

    Managerii magazinelor high-end din capitalele modei spun ca, de fapt, sunt foarte ocupati. Se pare ca angajatii trebuie sa gaseasca produse pentru clientii care au prea multe de facut ca sa mai ajunga la magazinul preferat, de care ii pot desparti chiar si mii de kilometri. De exemplu, la reprezentantele Sonya Rykiel, 50% dintre produse sunt vandute in afara magazinului. Iar Internetul nu este neaparat inclus in ecuatie. Adesea, angajatii de la Rykiel trimit pachete cu noile aparitii, haine despre care ei cred ca vor completa garderoba clientilor fideli. In caz ca este vorba despre persoane foarte importante, exista angajati care calatoresc pana in orasul unde se afla respectivii clienti si le prezinta acestora creatiile de lux, astfel incat VIP-ul sa nu fie nevoit sa puna piciorul in magazin. Managerii spun ca nici macar nu si-au cunoscut unii dintre clientii fideli. De asemenea, magazinele de lux organizeaza intalniri speciale pentru VIP-uri si clienti influenti, care pot influenta moda strazii – primii ce au parte de noile colectii. La „Billion Dollar Babes“, un eveniment cu vanzare de doua zile, organizat in mai multe orase din Statele Unite, au acces doar 600 de clienti cu statut special. Spectacolul este total. Un DJ mixeaza piese in voga, invitatii ciocnesc sampanie de lux, make-up artistii de la Giorgio Armani fac minuni, timp in care clientele trec in revista pantofii de la Jimmy Choo sau creatii ale duo-ului de australieni Sass & Blide, de pilda. Cumparatoarele au mers atat de departe, incat isi trimit chiar CV-urile pentru a fi acceptate la acest eveniment.

     

    In Romania, magazinele care vand veritabile produse de lux pot fi numarate pe degete. Totusi, piata luxului este in continua crestere, astfel ca in fiecare zi oamenii de afaceri mai achizitioneaza un ceas de zeci de mii de euro sau un costum din casmir fin.  Reprezentantii magazinului Escada Margaretha-Ley din Bucuresti spun ca aproximativ 50% din vanzari sunt realizate catre clienti fi-deli care in fiecare luna, cand sunt aduse piese noi, cumpara cateva articole. „Noi trebuie sa cunoastem preferintele fiecarui client care cumpara frecvent din magazin. De fiecare data cand apare ceva nou, potrivit cu gusturile unui client fidel, produsul respectiv este rezervat, iar clientul este anuntat“, sustine un reprezentant al magazinului. O haina de blana de la Escada poate ajunge la 463 de milioane de lei vechi, iar cine isi doreste o pereche de jeansi care sa poarte logoul exclusivist trebuie sa pregateasca pana la 80 de milioane de lei vechi. Magazinele de moda nu sunt singurele care imagineaza tehnici noi pentru atragerea clientilor amatori de lux. „Noi vindem emotii, pentru ca produsele sunt rodul creatiei individuale, au fost realizate bucata cu bucata“, spune Adrian Stoican de la magazinele Helvetansa. Firma de orologerie romano-elvetiana a fost fondata in 1994 si are in portofoliu marci precum Vacheron Constantin, Piaget sau Cartier. Stoican spune ca fiecare ceas din magazin are o istorie proprie, legata de traditia de sute de ani a casei care l-a creat, iar pasionatilor de ceasuri le place sa auda tocmai acea poveste.

     

    Totusi, momentele cu adevarat specta-culoase, care diferentiaza vanzarea unui produs de lux de cea obisnuita, sunt evenimentele speciale. Stoican spune ca maximum cinci evenimente pe an sunt suficiente. „In urma cu doi ani am inchiriat Trenul Regal pentru 30 de invitati speciali. Noua ne place sa spunem ca la masa am avut opt feluri de mancare, patru tipuri de ceasuri si patru create de bucatari“, spune Stoican, care isi aminteste ca invitatii au fost asezati la masa, au fost serviti cu aperitive, dupa care patru dintre angajatii firmei au venit cu platouri pe care erau prezentate ceasurile.

     

    Blancpain, cea mai veche manufactura de ceasuri din lume, s-a remarcat, la randul sau, prin conceptul evenimentelor organizate pentru clientii fideli. De curand, firma a organizat in Rusia, pentru 31 de pasionati de orologerie, o intalnire cu campionul mondial la sah Vladimir Kramnik. Cunoscuta fiind aplecarea rusilor pentru lux si sah, organizatorii au gandit un simultan cu cel mai bun ju-cator al lumii. Cu toate ca acesta a fost imposibil de invins, sase dintre meciuri s-au incheiat la egalitate, reusita care a creat confortul psihic necesar pentru cei chemati acolo sa asocieze placerea sahului cu aceea de a poseda ceasuri de lux.

     

    Magazinul Phylosophy de pe Calea Vic-toriei, care detine exclusivitatea pentru brandul Armani Casa, divizia de mobila a casei de moda italiene, pune la randul sau accent pe tehnica de vanzare. Irina Androne, designer la Phylosophy, spune ca niciun client nu pleaca din magazin fara sa cunoasca toate brandurile si fara sa auda povestea acestora: „Clientul este consiliat, i se pun intrebari despre cum traieste si despre cum isi doreste sa arate casa, i se prezinta tot felul de cataloage si variante de proiectare“. Clientul isi poate face o idee despre cum va arata prototipul imaginat de designeri din imaginile tridimensionale in care este conceput proiectul, realizate asemenea prezentarilor de la marile proiecte rezidentiale. „Nu facem nici o schita fara sa mergem la client acasa si fara sa masuram personal cotele“, sustine Irina Androne, care spune ca dupa ce comanda este trimisa in Italia, poate dura pana la doua luni pana cand mobila este finalizata. Androne afirma ca un apartament de doua camere mobilat exclusiv cu produse Armani Casa poate costa intre 30.000 si 70.000 de euro. „La fiecare sase luni facem o inspectie a mobilei pentru a ne asigura ca este in cea mai buna forma“, spune designerul de la Phylosophy. Pentru o casa mobilata cu articole „de firma“, vesela trebuie aleasa si ea in concordanta cu acestea. Magazinul My House din Dorobanti aduce din 2002 in Romania produse fine din portelan. Sanda Dorobantu, directorul magazinului, spune ca exista foar-te multi clienti care vin insotiti de designer pentru a-si alege vesela potrivita cu restul casei. Insa o noua tehnica ce a prins foarte bine in Vest isi face tot mai mult loc printre amatorii de portelan de lux. „Un mare procent din vanzari se realizeaza cu ajutorul lis-telor de casatorie, care sunt preferate pentru ca sunt mult mai comode“, spune ea. „Conceptul este simplu. Mirii trebuie sa faca un fel de «wish list» cu obiectele pe care si le doresc, sa o expedieze magazinului si sa-si anunte invitatii de existenta ei, iar acestora din urma nu le ramane decat sa bifeze in dreptul unui cadou“, spune Dorobantu.

     

    Magazinul vinde creatii ale marilor producatori de portelan, precum Rosenthal, Christofle sau Lalique. Rosenthal, de exemplu, a facut istorie pe piata portelanului de lux timp de peste 125 de ani si a accesorizat dineurile date de casele regale ale lumii, saloanele de la Ritz din Paris sau Four Seasons din New York. Un serviciu de la casa Versace, realizat din portelan Rosenthal cu 22 de piese, farfurii de supa, desert, de baza, sosiera, salatiera, platou si o supiera ajunge in medie la 2.860 de euro. 

     

    Pana la urma nici nu e de mirare ca magazinele sunt goale, iar accesul este limitat la adevaratii amatori de lux. Atmosfera din magazinele exclusiviste trebuie sa ii faca pe cei ce aspira sa fie membri ai elitei sa simta ca traiesc chiar ei povestea brandului pe care il aleg.

  • Sic transit

    Consemnarea insondabilei intunecimi a spiritului uman a constituit un prilej de amara ironie pentru multi autori. Poate cel mai faimos dintre ei, Gustave Flaubert, o facea cu geniu in „Dictionarul ideilor primite“, volum ce va fi inserat in faimosul „Bouvard et Pécuchet“.

     

    Mai tarziu, in 1965, Guy Bechtel si Jean-Claude Carricre definitivau o monumentala (800 de pagini) antologie a prostiei – „Dictionnaire de la betise“. Urmand modelul lor, unul dintre cei mai talentati prozatori, traducatori si jurnalisti ai momentului de la noi, Radu Paraschivescu, s-a gandit sa ofere colectiei pe care o gestioneaza la editura Humanitas – „Rasul lumii“, o noua piesa de rezistenta in forma unei antologii de perle romanesti „de rasul lumii“. Fraze cu intor-saturi sinucigase, sincope logice sau, pur si simplu, gramaticale, mostre de incultura, maieutica de Ferentari si bioetica de Glina, toate acestea au fost adunate cu migala de entomolog si dragoste pentru rasul franc, de catre un jurnalist initial preocupat doar de intocmirea cronicii sale de analiza media. Atunci cand stiva de gogomanii a prins proportii, Radu Paraschivescu a gasit de cuviinta sa insire margaritarele intre paginile unei carti, pentru ca, nu-i asa, ziarul se citeste si apoi se arunca la cos. Or, aceste mostre din genunile spiritului romanesc trebuia sa ramana. De ce? O pilda de neurmat? Un stigmat pentru cei citati?  Sau, pur si simplu, un izvor de haz pentru cei care au deja haz? Poate toate acestea, poate nimic. Ce ramane este antologia, adica un volum care, oriunde l-ai deschide, te face sa pufnesti in ras. Cei care ne imbata cu tampenia, cu megalomania sau cu umorul lor involuntar sunt politicieni, sportivi, patroni, oameni cu vizibilitate ai societatii noastre actuale, de cele mai multe ori ex-presii validate electoral ale propriei noastre neputinte de a grai corect. De la Ion Iliescu la Ulm Spineanu, cu popasurile ca un refren ale lui Gigi Becali (cel mai des citat personaj din insectarul lui Paraschivescu), tot spectrul politicii romanesti isi da rendez-vous in aceasta carte. Pentru incheiere, iata un fragment de inegalabila valoare extras din gandirea unei doamne (E. Udrea): „Tot ce se scoala deasupra nivelului marii poate fi considerat cu siguranta genial“.

  • Noutati

    Detectiv in Botswana

    Cu tenacitatea, gandirea simpla si sanatoasa a Vitoriei Lipan, dar fara pornirile razbunatoare ale acesteia, sefa Agentiei de detective nr. 1, Mma Ramostwe, rezolva cele mai dificile cazuri cu firescul cu care alte doamne spala si calca rufe. In acest al doilea volum al seriei sale construite in jurul respectivului personaj, Alexander McCall Smith ne readuce pe taramurile arse de seceta ale Botswanei, in capitala Gaborone. Exotismul tabieturilor, ciudatenia apucaturilor populatiei, standardele de moralitate exagerat de inalte fac din lectura „Lacrimilor de girafa“ o aventura. Acum, Mma Ramostwe se afla pe urmele unui tanar american disparut cu 10 ani in urma in desertul Kalahari si, in subsidiar, rezolva enigma unui sot adulterin. Pe fundal – propria ei tentativa de intemeiere a unei familii, alaturi de stimabilul Matekoni, mecanic de automobile si tatic de ocazie. Umorul de factura temperat-britanica nu-si are egal decat in suspansul anchetelor si in demonstratia de istetime a detectivelor.

     

    Alexander McCall Smith, Lacrimi de girafa,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

     

     

    Sentimente si biochimie

    In 1896, Sigmund Freud a spus ca „viitorul ne-ar putea invata sa exercitam o influenta directa prin substante chimice asupra cantitatii de energie si a distributiei acesteia la nivelul aparatului mintii“. Ceea ce parea la sfarsitul secolului al XIX-lea o predictie fantezista e pe cale acum, in zilele noastre, sa devina o experienta curenta in practica psihologica. Joan Mathews Larson, doctor in nutritie si director executiv al Centrului pentru Recuperarea Sanatatii din Minneapolis, este si autoarea catorva bestseller-uri pe teme medicale. In volumul de fata, Joan Mathews Larson propune cateva formule si metode „absolut naturale“ de regasire a stabilitatii emotionale.

     

    Joan Mathews Larson, Vindecarea emotionala in 7 saptamani,

    Editura All, Bucuresti, 2006

  • Frumoasa si fermierul

    „Medeea Marinescu e divina“ sau „Romania e o tara despre care e nevoie sa se povesteasca“, sunt numai doua dintre reactiile aparute in presa franceza dupa lansarea unui film inedit, regizat de debutanta Isabelle Mergault.

     

    Aproape deloc cunoscut in Romania, filmul „Je vous trouve trcs beau“ („Va gasesc fermecator“) a facut furori in Hexagon. Mai bine promovat decat „Casino Royale“, de exemplu, al carui atu erau numele mari pe generic, printre care si cel al lui Catherine Deneuve, filmul lui Isabelle Mergault a avut in doar trei luni patru milioane de spectatori. Pentru comparatie, cel mai de succes film de pe marile ecrane franceze in acest moment este „Diavolul se imbraca de la Prada“, cu doua milioane de bilete vandute in doua luni de la premiera. Ce i-a facut pe francezi sa dea navala in cinematografe? O poveste de dragoste intre doi oameni care aparent n-au nimic in comun. Si ce e special in asta? Pai este, pentru ca unul dintre personaje este roman, iar interpreta lui este Medeea Marinescu.

     

    Aymé (Michel Blanc, „Embrassez qui vous voudrez“) este un fermier a carui sotie moare in urma unui accident casnic. Barbatul intre doua varste nu este doborat de durere, ci mai degraba de oboseala si in curand isi da seama ca ferma lui nu va rezista fara o femeie cu picioarele bine infipte in pamant, in stare sa duca la bun sfarsit muncile grele.

     

    Dar Aymé nu-si cauta o noua sotie in modul traditional, ci angajeaza o agentie matrimoniala, care il trimite in Romania. „Fetele de acolo ar face orice ca sa scape de viata grea“, ii spune directoarea agentiei (Eva Darlan), „incurajator“, lui Aymé (aici spectatorii romani isi vor exprima, desigur, dezaprobarea). Ajuns in Romania, Aymé o intalneste pe Elena (Medeea Marinescu), o tanara frumoasa si desteapta, pe care o ia cu el in Franta. Dar, desigur, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la ferma, asa ca filmul se umple cu o multime de momente amuzante provocate de diferentele culturale dintre Elena, Aymé si vecinii lor.

     

    Ideea filmului i-a venit regizoarei Isabelle Mergault in timp ce se uita la un reportaj de televiziune. Concluzia acestuia era ca exista o multime de barbati singuri in comunitatile rurale ale Frantei, iar acestia ar fi in stare de orice pentru a face dragostea sa le iasa in cale. De aici si pana la un scenariu de film n-a mai trecut mult, chiar daca, pentru aceasta romanta dulce-amara, Mergault a lasat deoparte stilul acid folosit in satirele sale de televiziune.

     

    Cel mai greu a fost s-o gaseasca pe Elena, pentru care regizoarea a mers in mai multe tari din Europa de Est. La Medeea Marinescu, Isabelle Mergault a apreciat faptul ca, desi nu avea cunostinte temeinice de limba franceza, a reusit sa dea rolului un aer natural foarte convingator. „A fost emotionanta, amuzanta, asa ca rolul fetei din estul Europei a devenit cel al Elenei, romanca“, a dezvaluit regizoarea. Filme despre nevoia romanului de a pleca in lumea mare s-au mai facut – „Asfalt Tango“ sau „Italiencele“ sunt cele mai cunoscute exemple. Numai ca „Va gasesc fermecator“ este privit aproape exclusiv prin ochii francezilor, iar privirea lor nu este dura, nici rautacioasa, ci aproape tandra si extrem de sensibila. La prima vedere, filmul pare acuzator la adresa Romaniei, dar nu este nici pe departe asa. Mai degraba francezii au de suferit din cauza filmului lui Isabelle Mergault, care-si incearca vocea critica mai ales pe vecinii lui Aymé, o familie de taranoi barfitori si bagaciosi, cu o teribila pofta de a fi protagonisti ai unor situatii amuzante.

     

    Prin urmare, „Va gasesc fermecator“ este un bun pasaport pentru Romania. Scenele filmate la Bucuresti evita decorurile dezolante care sunt la ordinea zilei in filmele romanesti. Dar regizoarea se concentreaza mai mult pe relatia dintre Elena si Aymé, fara a face mare caz de originea romancei. Mai ales ca, odata ajunsa in Franta, Elena isi pierde incetul cu incetul statutul de est-europeana, pentru a deveni o Ea, iar Aymé un El. Filmul devine, prin urmare, o cautare a dragostei intre doi oameni care nu au nimic in comun, dar care ajung sa vorbeasca aceeasi limba – la propriu si la figurat.

     

    JE VOUS TROUVE TRES BEAU/VA GASESC FERMECATOR

    R: ISABELLE MERGAULT CU: MEDEEA MARINESCU, MICHEL BLANC, EVA DARLAN, WLADIMIR YORDANOFF, BENOIT TURJMAN; DIN 8 DECEMBRIE