BusinessMagazin

Blog

  • Investitorul-magician

    „Doamna Piata“ nu e deloc rationala, desi poseda, desigur, zone rationale, bine ascunse. Piata tremura la fiecare briza care trece peste economie, este fundamental nestatornica, iar liderii au putine instrumente la indemana ca sa o determine sa urmeze calea dorita de ei.

     

    Aceste idei, aparent descurajante pentru cei care vor sa se angajeze intr-o aventura financiara, ii apartin lui Joel Kurtzman, fost reporter si editor la NY Times si la Harvard Business Review, actualmente consilier pe probleme de leadership si inovatie la PwC, prin intermediul propriei organizatii, Kurtzman Group, comentator pe probleme economice la CNN si editorialist la revista Fortune. Nu este prima oara cand domnia sa rosteste public astfel de avertismente cu unda de soc. Trebuie insa inteles ca apreciatul analist nu este un specialist al panicii, ci doar un foarte lucid contemplator al fenomenului pietei financiare contemporane, care stie nu doar sa lanseze semnale de alarma, ci si sa ofere solutii.

     

    Iata de ce, in concluzia suitelor de exemple concrete si pilde oferite in volum, autorul poate sa afirme ca priveste, totusi, piata ca pe un instrument foarte puternic, ce pune banii in mana celor care au nevoie de ei si care disipeaza, intr-un mod excelent, riscurile prin repartizarea acestora intre nenumarati investitori „avizi“. Numai cunoscand modul de functionare al pietei, mijloacele si instrumentele care sunt folosite in cadrul ei, poti deveni, din investitor, castigator. Prin urmare, cartea lui Kutzman nu isi invata cititorii cum sa investeasca pe o piata, ci doar sa priceapa mecanismele acesteia, pornind de la convingerea autorului ca, daca oamenii inteleg magia pietei, atunci vor deveni ei insisi magicieni. Unele companii cu performante bune, dar in sectoare demodate, se aseamana, spune el, acelor copii care nu pot decat sa tropaie la scoala de dans – stau singuri, vorbesc cu ei insisi, nu sunt foarte populari. Alte companii, din sectoare favorizate, sunt asemenea dansatorilor inconjurati de admiratori. „Si, cu toate ca-i usor sa te trezesti ca ai trecut din al doilea grup in primul, ca sa ai succes nu este de ajuns o tunsoare la moda si o pirueta gratioasa.“ De aceea, firmele ar trebui sa se indrepte catre pietele de capital nu atunci cand au nevoie de bani, ci atunci cand conditiile de piata le sunt favorabile.

     

    Pentru investitori, corolarul acestei teoreme ar fi ca nu trebuie, cu nici un chip, sa mearga pe mana sectorului favorizat in luna curenta, ci sa caute, precum gurul din Omaha, Warren Buffett, acele zone ale ratiunii „in nestatornicul ocean de nebunie“.

     

    Kurtzman a ajuns sa explice aceste taine ale pietelor, dupa o experienta bulversanta: pe vremea cand URSS se afla in plin colaps, jurnalist fiind, a fost insarcinat sa descrie o intalnire intre un grup de economisti si politicieni sovietici cu un grup de americani din medii academice si de afaceri. Concluzia a fost stupefianta: americanii nu erau in stare sa explice cum functioneaza piata libera, in vreme ce sovieticii nu pricepeau cum poate exista o economie descentralizata si pareau mai degraba de preocupati de subiectul capitalului de risc.

     

    Joel Kurtzman, Cum functioneaza piata libera,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Euridice: Desteptarea

    La sfarsitul secolului XXI, omenirea a fost cat pe ce sa dispara in criza Raptului funest, un razboi cataclismic pricinuit de faptul ca Inteligentele Artificiale (IA) militare s-au trezit la starea de constiinta. Majoritatea entitatilor postumane au disparut, fara sa se stie exact unde, lasand indaratul lor cateva „insule“ de umanitate care incep sa colonizeze galaxia, cu ajutorul relicvelor tehnologice abandonate de IA si, cu precadere, gratie retelei de portaluri ce conectau lumile universului. Trei secole mai tarziu, Lucinda Carlyle, membra a clanului care controla aceasta retea, organizeaza si conduce o expeditie pe Euridice, o planeta care, la randul ei, poarta stigmatul unui razboi trecut. Ken Macleod este scotian si este detinator a doua premii Prometheus pentru literatura SF si a unui premiu Sidewise.

     

    Ken Macleod, Vanatorii de fulgere,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

     

    Stapanul povestilor

    Christopher Tolkien, fiul celebrisimului J.R.R., a adunat dupa moartea parintelui sau o suma de manuscrise ale acestuia, pe care le-a grupat dupa „Evurile lumii“, completandu-le cu note si comentarii. Aceste povesti  completeaza cu informatii esentiale universul lui Tolkien, vorbind despre legendele, politica, regii si limbile Pamantului de mijloc si deslusind atat modul de elaborare a textelor in sine, cat si geneza miturilor si personajelor lui Tolkien. Pe de alta parte, cei care nu s-au impartasit inca din opera doctului profesor de la Oxford sau nu au vazut decat filmele realizate dupa cartile sale pot prea bine aborda aceasta antologie de povesti ca pe o carte autonoma, cu miez si desfasurare inteligibile. Aici il vom auzi pentru intaia oara pe Gandalf vorbind despre intalnirea cu gnomii, ii vom revedea pe orci si pe hobbiti si vom putea zbura cu inchipuirea pe harta Numenorului si a Pamantului de mijloc.

     

    J.R.R. Tolkien, Povesti neterminate,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Comedia eroilor

    A facut din fantome personaje de comedie si a adus pe marele ecran un caine imens, despre care criticii au cazut de acord ca este un actor excelent. Dupa succese de box-office ca „Ghostbusters“ sau „Beethoven“, Ivan Reitman amesteca iarasi genurile si obtine „My Super Ex-Girlfriend“.

     

    Dupa o pauza de cinci ani, Ivan Reitman dovedeste din nou, daca mai era cazul, ca vede umor si comedie peste tot. Dupa ce a inceput Batman, s-a intors Superman, iar Aeon Flux si-a etalat toata garderoba inconfortabil de futurista, era nevoie de un suflu proaspat, iar ideea lui Reitman a fost foarte buna: sa ia o supereroina si, pe langa atributele super, sa-i puna si cateva foarte comune, cum ar fi o usoara doza de isterie, o nevoie nebuna de dragoste si un spirit vindicativ exacerbat atunci cand dragostea (adica „El“) da bir cu fugitii.

     

    Uma Thurman a impartit cu nemiluita pumni si palme in dubla odisee a uciderii lui Bill („Kill Bill“, daca mai era cazul sa o spunem) si o face din nou in filmul lui Reitman. De data aceasta ea o aduce pe ecrane pe Jenny Johnson, o tanara conservatoare, cu aspect de bibliotecara, care este, de fapt, o supereroina – G-Girl. La scurt timp dupa ce incepe sa se intalneasca cu Matt (Luke Wilson), un tip foarte de treaba, ea ii dezvaluie adevarata sa identitate. La inceput Matt este incantat, dar curand personalitatea usor sociopata a lui Jenny iese la iveala: este dominatoare, capricioasa, isterica si foarte greu de multumit. Urmarea: Matt „ii da papucii“. Bineinteles, Jenny nu sta cu mainile in san si incepe sa-i transforme viata intr-un calvar. Singura lui aliata este Hannah Lewis (Anna Faris), cu care si incearca o relatie, aruncand-o astfel in bataia puterilor distrugatoare ale lui Jenny. Chiar daca „Fosta mea supergagica“ este un film cu o supereroina, nu va asteptati la cine stie ce efecte speciale. Intr-adevar, Uma Thurman zboara, stinge incendii si isi schimba costumele mai repede si mai des decat ar fi fost cazul (actrita a avut 12 costume diferite, aproape intrecand-o pe Aeon Flux), dar efectele speciale par mai degraba incropite de un amator. Iar Reitman este  clar in aceasta privinta: „Nu am vrut ca efectele speciale sa copleseasca partea amuzanta a filmului. Ele sunt doar un pretext, o punere in scena rudimentara pentru momentele comice. Nu avem de-a face cu Metropolis sau Gotham City, ci cu New York“.

     

    Umorul filmului rezida in contradictiile dintre entuziasmul cu care Matt se arunca in relatia cu Jenny si dezamagirea lui cand isi da seama ca nu poate face fata rolului de Lois Lane la masculin. Din pacate, desi ideea lui Reitman are un foarte mare potential, succesiunea de isterii ale supergagicii si reactiile aproape la fel de isterice ale lui Matt n-au sa transforme „My Super Ex-Girlfriend“ intr-un succes de casa de genul „Ghostbusters“ sau „Beethoven“. Filmul este proaspat, dar uneori rasul se opreste undeva pe drum, iar pe buze nu ajung decat cateva zambete anemice, pe alocuri de complezenta.

     

    In orice caz, Ivan Reitman isi merita renumele de distrugator de genuri si etichete: regizorul de origine cehoslovaca si cu cetatenie canadiana este recunoscut pentru darul sau de a amesteca genurile sau de a lua vedete de prima marime de la Hollywood pentru a le distribui in roluri total nepotrivite, cel putin la prima vedere. Totul a inceput cu fostul Mister Olympia Arnold Schwarzenegger, pe care l-a cules de pe platourile de filmare de la „Predator“ si l-a pus alaturi de Danny de Vito, intr-un rol insolit de geaman. („Gemenii“, 1988). Apoi l-a pus sa citeasca povesti unor copii de gradinita in „Politist la gradinita“ si, culmea, l-a transformat in mamica in „Junior“. Si Reitman nu s-a oprit aici. Sigourney Weaver a incetat sa mai macelareasca extraterestri pentru a fi prima doamna a Americii in comedia romantica „Dave“, iar Harrisson Ford a petrecut „6 zile si 7 nopti“ ciorovaindu-se cu Anne Heche. Uma Thurman nu prea avea de ce sa fie salvata de o eticheta anume. Cel mai mare beneficiu de pe urma filmului lui Reitman il are Anna Faris, care se indeparteaza din ce in ce mai mult de statutul de actrita de parodii – vezi cele patru „Scary Movie“, cea mai notabila realizare a actritei de pana acum.     

     

    MY SUPER EX-GIRLFRIEND/FOSTA MEA SUPERGAGICA R: IVAN REITMAN CU: UMA THURMAN, LUKE WILSON, ANNA FARIS, RAINN WILSON, EDDIE IZZARD, WANDA SYKES DIN 15 SEPTEMBRIE

  • Adobe a cumparat Interakt. De ce?

    Inevitabilul s-a produs: americanii de la Adobe au intrat in Romania prin achizitionarea producatorului de software Interakt. Potrivit unor surse apropiate negocierilor, tranzactia e comparabila cu cea dintre Microsoft si GeCAD – circa 20 mil. $. Dar care e logica mutarii? 

     

    La inceput a fost Radu Georgescu, antreprenorul roman, care a vandut tehnologia antivirus RAV catre Microsoft. Apoi a fost Lucian Butnaru care a vandut Akela catre americanii de la TechTeam, iar lista tranzactiilor care au facut valuri in IT-ul romanesc ar fi putut continua pana la cea dintre grupul elevetian Adecco si IP Devel, o companie detinuta de Bogdan Putinica si Daniel Bogdan.

     

    „Ar fi putut“, pentru ca, saptamana trecuta, pe aceasta lista a aparut o noua tranzactie – producatorul autohton de software Interakt a fost preluat de americanii de la Adobe Systems, sinonima printre utilizatorii de calculatoare cu doua dintre produsele sale: Adobe Acrobat si Adobe Photoshop. De altfel, primii zece producatori de PC-uri isi livreaza sistemele cu tehnologia PDF preinstalata. In urma acestei miscari, Interakt isi va schimba numele in Adobe Romania, iar principalii actionari ai companiei, Alexandru Costin (29) si Bogdan Ripa (27), vor deveni directorul general, respectiv directorul tehnic al filialei americane de la Bucuresti.

     

    Revenind la inceputuri, intelegerea de saptamana trecuta are cel putin un element comun cu cea dintre GeCAD – Microsoft de acum trei ani: valoarea tranzactiei este confidentiala, de unde si numeroasele speculatii. Atat de numeroase incat ar putea face obiectul unui alt articol, de sine statator. Mai mult decat atat: nu trebuie uitat ca suma exacta platita de Microsoft pentru GeCAD nu a fost facuta publica nici pana azi – in piata se vorbeste despre 19-20 milioane de dolari, dar si aceasta suma ramane, totusi, o speculatie.

     

    Dar in cazul Interakt, dincolo de cifre (care sunt sarea si piperul analistilor), cel putin la fel de interesanta e si povestea din spatele lor. Cei doi actionari principali au intrat in afacerile cu software in anul 2000, cand Alexandru Costin imprumuta 1.000 de euro de la Bogdan Ripa (asociatul sau din prima zi). Ulterior, in Interakt au mai intrat doi actionari – Mihai Pricope si Cristian Marin – cu investitii de ordinul catorva sute de dolari.

     

    Insa cea mai importanta investitie in Interakt a facut-o George T. Haber, antreprenor de origine romana, stabilit in Silicon Valley, cu o avere personala estimata la 100 de milioane de dolari. Alexandru Costin si Bogdan Ripa l-au cunoscut pe Haber in 2002, cand antreprenorul a venit la Bucuresti impreuna cu mai multi investitori de tip Venture Capital pentru a „scana“ piata romaneasca de software. Haber a devenit anul trecut chairman la Interakt si totodata actionar minoritar. Iar investitia pe care a facut-o in compania romaneasca nu s-a tradus atat in bani, cat mai ales in conexiuni cu mediul de afaceri IT din America.

     

    De altfel, George Haber este artizanul achizitiei Interakt de catre Adobe. Cei doi fondatori ai Interakt l-au cunoscut pe Haber in acelasi loc in care aveau sa apara pentru prima data in fata mass-media in calitate de milionari in dolari – patru ani mai tarziu -, Sala Regina Maria a hotelului Athénée Palace Hilton din Bucuresti. „Seara cei doi baieti de la Interakt (fondatorii – n. red.) s-au culcat oameni normali, iar a doua zi s-au trezit milionari in dolari“, avea sa fie una dintre replicile lui Haber la conferinta de presa de saptamana trecuta.

     

    Dar de ce a preferat compania americana sa cumpere un producator local de software in loc sa puna de la zero bazele unui centru de cercetare si dezvoltare, asa cum au facut, de exemplu, cei de la Siemens VDO? „Am preferat sa cumparam o echipa cu spirit antreprenorial in jurul careia sa dezvoltam“, spune Digby Horner, senior vice president al Adobe Engineering Technologies Group. „Echipa si tehnologia au fost principalele asset-uri ale Interakt“, il completeaza George Haber.

     

    Fara a intra in detalii de specialitate, tehnologia celor de la Interakt consta in furnizarea de solutii software pentru web development, web publishing si comert electronic. Ceva mai plastic in explicatii, Haber prefera sa compare produsele Interakt cu tuning-ul pe care il face AMG pentru motoarele Mercedes. Practic, compania romaneasca perfectioneaza anumite produse ale Adobe, precum Macromedia Dreamweaver sau Adobe Flex.

     

    Macromedia este o companie achizitionata anul trecut de Adobe pentru 3,4 mld. dolari. In vreme ce Adobe a facut pasul in Romania si se gandeste sa-si faca aici un centru de cercetare/ dezvoltare si sa-si consolideze distributia propriilor produse, Alexandru Costin si Bogdan Ripa trebuie sa se acomodeze, printre altele, cu statutul de milionari. Milionari sunt in mod cert. Intrebarea al carei raspuns ramane (partial) invaluit in mister este cate milioane a primit fiecare.

     

    Surse apropiate negocierilor vorbesc despre o intelegere a carei valoare totala ar fi comparabila cu cea a tranzactiei GeCAD – Microsoft, adica aproximativ 20 de milioane de dolari. Totusi, daca facem o evaluare a business-ului generat de Interakt este destul de greu sa ajungem la aceasta suma. Pe de alta parte, daca privim aceasta tranzactie din perspectiva achizitiei unei echipe si a unei tehnologii (asa cum s-a intamplat in cazul RAV), orice este posibil. Un scenariu impartasit, printre altii, inclusiv de catre Radu Georgescu, presedintele grupului GeCAD.

     

    Eugen Schwab-Chesaru, partener si managing director la compania de consultanta Pierre Audoin Consultants, adopta o pozitie ceva mai rezervata. „Noi suntem o companie care poate face o evaluare pe baza rezultatelor financiare. Imi este greu sa evaluez o tehnologie.“ Apropo de rezultatele financiare, iata cum a aratat/arata Interakt in 2005 si in 2006. Anul trecut compania a vandut de un milion de dolari (aproximativ 800.000 de euro), iar pentru anul in curs, managerii estimeaza o cifra de afaceri de 1,8 mil. dolari, adica 1,4 milioane de euro.

     

    Rata de profitabilitate a companiei este de 30%, potrivit estimarilor Interakt. Aceasta inseamna ca anul trecut compania a avut un profit de 300.000 de dolari. Avand in vedere ca multiplul de profit pentru evaluarea unei companii software poate merge pana la 20-25, valoarea Interakt ar putea ajunge la cel mult 7,5 milioane de dolari, daca luam in calcul profitul de anul trecut, si 15 milioane de dolari pentru cifrele pe 2006. Astfel, calculul financiar ne plaseaza intr-o marja de 7,5-15 milioane de dolari.

     

    Cel mai probabil, actionarii Interakt vor primi banii in mai multe etape, in functie de performantele echipei de programatori. Inainte ca Adobe sa cumpere 100% din companie, actionarii Interakt erau Alexandru Costin, Bogdan Ripa (circa 85-90%), George Haber (5-10%), Mihai Pricope si Cristian Marin detinand restul actiunilor. Adobe Systems, desi listata pe bursa americana NASDAQ, nu este obligata in cazul de fata sa faca publica valoarea tranzactiei, intrucat aceasta nu ii poate afecta rezultatele financiare. In 2005, Adobe si Macromedia au avut vanzari totale de 2,3 miliarde de dolari. Adobe are o capitalizare bursiera de peste 19 mld. dolari. 

     

    Exit-ul din Interakt este al cincilea pentru antreprenorul american de origine romana George Haber. La inceputul lui septembrie, Corel a cumparat InterVideo pentru 196 de milioane de dolari, o companie in care

    George Haber era membru al Consiliului de Administratie si actionar minoritar.

     

    In ceea ce-i priveste, cei doi tineri IT-milionari, prieteni inca din copilarie, marturisesc ca nu au apucat sa se gandeasca prea bine ce vor face cu banii. „Deocamdata, ne concentram pe integrarea in structurile Adobe“, spune Alexandru Costin. Oricum, in privinta investitiilor lor viitoare, un lucru e sigur: timpul este de partea lor.

  • Ce se poate face fara acordul FMI

    De ce a abandonat Romania acordul cu FMI? Guvernul vroia deficit bugetar pentru finantarea investitiilor, in timp ce Fondul cerea buget echilibrat, adica deficit zero, pentru reducerea inflatiei. Cand a tras linie dupa sapte luni din 2006, ministrului finantelor i-a dat cu plus.

     

    FMI n-a mai avut ocazia sa-l felicite pe Sebastian Vladescu pentru respectarea cu brio a recomandarii de a fi zgarcit cu cheltuielile publice dupa mai multe runde de negocieri in care ministrul pledase cauza deficitului – avem excedent de aproape 1,7% din PIB dupa primele sapte luni ale anului, nicidecum deficitul proiectat. De fapt Fondul, dar si analistii si investitorii straini in general au fost pusi in mare incurcatura: sa se alarmeze urmarind avalansa anunturilor de la Bucuresti privind majorarea tintei de deficit bugetar pe 2006 sau sa laude cresterea excedentului de la o luna la alta a executiei?

     

    In februarie, cand inca facea tentative de resuscitare a acordului pe care FMI il declarase „deraiat“ in toamna lui 2005, Vladescu incerca sa obtina acceptul pentru un deficit de numai 0,5% din PIB. In aprilie, tinta urcase deja la 0,9% – argument mai mult decat suficient pentru ca FMI si Guvernul Tariceanu sa accepte tacit ca nu mai e nimic de discutat pe tema acordului. In rastimpul acesta, bugetul inregistra excedente.

     

    Imperturbabil, Vladescu a continuat revizuirea tintei de deficit si a ajuns la 2,5% din PIB dupa cea de-a treia rectificare. Dintr-o data, plafonul maxim de 3% acceptat de UE a devenit foarte apropiat. Ba chiar Finantele au vehiculat si o a patra varianta de buget cu deficit de 2,7%. Noroc insa ca si cresterea PIB a depasit programul, ceea ce a permis inca o majorare nominala a deficitului fara ca aceasta sa se reflecte in cresterea indicatorului obtinut prin raportare la produsul intern brut. Un asemenea tablou nu lasa loc prea multor interpretari.

     

    In mod evident, probeaza incapacitatea Ministerului Finantelor de a realiza o proiectie a veniturilor pe care le poate incasa in decursul anului, pe langa deja clasica incapacitate administrativa de cheltuire a fondurilor alocate. Ca si cum nu ar fi fost de-ajuns schimbarea aiuritoare a tintei de deficit, bugetul a continuat sa acumuleze sume cu mult peste nivelul cheltuielilor prevazute, ducand in ridicol cearta cu FMI din toamna trecuta pana in primavara.

     

    Pana la urma, nici BNR nu se mai sperie atat de tare de rectificarile bugetare de la Palatul Victoria, dupa frisoanele provocate la inceputul verii de anuntul privind majorarea tintei de deficit de la 0,9% la 2,5% din PIB. Daca a vazut ca si dupa jumatatea anului veniturile incasate depasesc vizibil cheltuielile programate, banca centrala s-a gandit firesc ca va fi greu totusi ca Guvernul sa cheltuiasca intr-o toamna cat intr-un an intreg, chiar si stimulat de perspectiva anticipatelor.

     

    Inainte de a ajunge insa la problema asa-numitelor echilibre macroeconomice de care se preocupa BNR, Ministerul Finantelor si implicit Guvernul au demonstrat ca nu stiu nici ce venituri pot incasa, nici ce cheltuieli pot realiza. Ba mai creeaza si ingrijorari inutile la Bruxelles, pe la institutii ca FMI sau in randul analistilor straini. Ba antreneaza si dezbateri sterile, mai mult sau mai putin nervoase, privind majorarea TVA sau a cotei unice pentru strangerea unor sume suplimentare la buget. Cat despre constructia de bugete multianuale, nici nu incape discutie.

     

    De fapt, motivul de ingrijorare nu sta atat in majorarea constanta a tintei de deficit spre 3% din PIB, cat in haosul calculelor bugetare. Cine il mai crede pe ministrul finantelor de la Bucuresti cand spune ca deficitul bugetar pe 2007 va fi de 2%? O asemenea afirmatie poate fi catalogata drept „orientativa“ – dupa experienta din 2006 numai la 31 decembrie 2007 va putea fi cunoscut nivelul deficitului pe anul viitor. Nici nu mai intra la socoteala faptul ca executia bugetara nu seamana defel cu legea bugetului aprobata de Parlament toamna.

     

    Desigur, Finantele au o explicatie – neoficiala insa – pentru surprinzatoarea bogatie a bugetului: ministerele vin cu solicitari de finantare foarte mari, care le sunt respinse; li se cere apoi sa-si ierarhizeze proiectele pe prioritati; in mod plauzibil, in aceasta faza circuitul se blocheaza, ordonatorii de credite preferand sa nu-si mai bata capul si sa tina stranse cheltuielile aprobate initial. Iar banii se aduna mai departe in Trezorerie, in timp ce soselele, spitalele si scolile asteapta investitiile pentru care creste deficitul socotit pe hartie.

     

    Ramane de vazut cat va mai tolera Bruxellesul brambureala bugetara de la Bucuresti. Mai rapide in reactii ar putea fi pietele financiare, obisnuite sa ciuleasca urechile cand un ministru de finante rosteste o cifra privind deficitul bugetar. Iar odata cu trecerea leului la convertibilitate deplina – echivalent cu indepartarea tuturor barierelor din calea miscarilor de capital -, vorbele ministrului pot cantari mult mai greu decat pana acum, provocand ingrijorare sau linistind investitorii. Evident, leul nu are nevoie de astfel de socuri, cu atat mai putin de situatii in care investitorii straini sa fie alarmati degeaba prin anuntarea unei majorari de deficit care nici macar nu e executata in cele din urma.

  • TEHNOLOGII: Pur si simplu, 4G

    Laptopul ramane conectat la Retea in timp ce masina in care se afla se deplaseaza cu peste 100 km/h. Viteza de navigare online este similara cu cea a conexiunii broadband de acasa. Din laptop iese o antena, nu mai mare de cativa centimetri. Prototipul exista si se numeste „mobile Wi-Max“.


    Cei mai pesimisti observatori ai pietei media traditionale anticipeaza un scenariu extrem ce ar putea deveni realitate, spun ei, nu mai tarziu de cativa ani: nimeni nu va mai cumpara ziare pentru ca vom avea cu totii ecranele noastre portabile pe care vom descarca dupa bunul plac stirile si comentariile zilei. Practic, o „hartie“ digitala de ziar ce se umple la apasarea unui buton cu stirile din domeniile preferate ale utilizatorului, oriunde s-ar afla acesta. Deci, inclusiv pe strada, de unde vor fi disparut chioscurile de ziare.

     

    O nota de „gri“ in tot acest scenariu apocaliptic: aceiasi analisti sunt ceva mai optimisti in privinta revistelor, despre care spun ca ar putea trai ceva mai mult. Daca pentru piata media acest scenariu suna a revolutie in toata regula, la fel stau lucrurile si in cazul furnizorilor de tehnologii de comunicatii. Cineva trebuie sa ofere platforma tehnica pentru ca toate acestea sa fie posibile. Mai exact, o tehnologie prin care echipamentele utilizatorilor, indiferent ca este vorba despre PDA-uri, laptop-uri sau „ecrane de citit ziarele“, sa se poata conecta fara fir la Internet, din orice locatie, inclusiv atunci cand utilizatorul se afla in miscare in mare viteza.

     

    Iar pe acest teren se va da batalia finala pentru suprematie in epoca viitoare a comunicatiilor. Numai ca, pentru a ajunge sa domine piata de peste 10-15 ani, marile companii trebuie sa investeasca inca de pe acum masiv in cercetare si sa faca teste peste teste. Intel si Samsung sunt doua dintre companiile care au dezvoltat tehnologii plecand de la standardele „deschise“ ale tehnologiei Wi-Max, cunoscuta in jargonul de specialitate drept „Wi-Fi cu steroizi“.

     

    Asta pentru ca Wi-Max are o arie de acoperire a antenelor mult mai mare fata de cei cativa zeci de metri ai Wi-Fi (tehnologia pe care o puteti gasi acum in hoteluri, aeroporturi sau cafenele), putand ajunge, teoretic, chiar pana la 20-30 de kilometri. In timp ce Intel promoveaza solutia sa de Wi-Max drept tehnologia viitorului, care va aduce Internetul fara fir inclusiv in zonele rurale, coreenii de la Samsung incearca sa impuna pe piata o versiune paralela pe care au numit-o Wi-Bro (Wireless Broadband) sau „mobile Wi-Max“.

     

    La randul lor, cei de la Intel au realizat un modem compatibil cu versiunea fixa a Wi-Max (tehnologie care ofera acces wireless la Internet utilizatorilor de acasa sau de la birou) si lucreaza acum la o versiune duala, fix-mobila, care poarta numele de cod Rosedale2 si care va oferi acces utilizatorilor la Internet chiar si atunci cand acestia se afla in miscare, printr-o tehnologie asemanatoare cu cea pe baza careia functioneaza telefonia mobila (cu trecere dintr-o celula in alta).

     

    De partea cealalta, versiunea mobila a Wi-Max a fost lansata in luna iunie in Coreea, ca serviciu comercial oferit de doi operatori de telecomunicatii din Coreea de Sud, a spus pentru BUSINESS Magazin Hwan Woo Chung, vicepresedinte al Mobile WiMax Group al grupului Samsung. Consumatorii pot avea acces la noul serviciu prin intermediul unui card de acces fabricat de Samsung, cu pretul initial de 300 de dolari.


    Insa Woo Chung admite ca in Europa (unde Samsung a facut  deja teste in Italia, cu operatorul Telecom Italia) este putin probabil ca tehnologia sa devina disponibila comercial mai devreme de 2008. In schimb, lucrurile sunt ceva mai avansate in SUA. Operatorul Sprint Nextel a anuntat recent ca intentioneaza sa construiasca o retea nationala Wi-Max, prima din SUA, ca parte a strategiei sale de trecere catre comunicatiile din familia „4G“. In acest proiect, Intel si Samsung au fost alese ca parteneri, impreuna cu Motorola, pentru a-i oferi operatorului infrastructura necesara.

     

    Printre planurile Sprint se numara inclusiv producerea unor cipuri speciale, care, odata integrate in laptop-uri si alte echipamente portabile, vor permite receptionarea si transferul datelor oriunde in aria de acoperire a retelei operatorului. Sprint intentioneaza sa investeasca in reteaua sa de tip 4G circa 1 mld. dolari in 2007 si intre 1,5 – 2 mld. dolari in 2008. Conform oficialilor Sprint, anul viitor vor fi lansate cateva proiecte „beta“, adica teste in cateva zone selectate, iar serviciile vor deveni disponibile in 2008, intr-o prima faza pentru circa 100 de milioane de clienti.


    De altfel, „Wi-Max mobil“ este vazuta drept un concurent direct al tehnologiilor HSDPA si EV-DO, care sunt deja adoptate de operatorii de telefonie mobila ce folosesc platformele WCDMA, respectiv CDMA2000 (din familia 3G). Acesti operatori investesc masiv in modernizarea retelelor pentru a oferi viteze superioare utilizatorilor care acceseaza Internetul de pe telefonul mobil sau laptop. HSDPA se afla si in planurile de dezvoltare ale Vodafone si Orange Romania, iar o versiune initiala a EV-DO a fost adoptata de cativa ani de operatorul Zapp.


    Care poate fi strategia operatorilor care deja au demarat investitiile in solutii avansate de transfer a datelor? Oficialul Samsung spune ca, daca un operator are deja reteaua actualizata cu una din tehnologiile 3,5 G, este probabil ca nu se vor justifica investitiile in Wi-Max mobil. Avand insa in vedere ca atat HSDPA cat si EV-DO sunt dezvoltate in continuare, viitoarele versiuni fiind asteptate in 2007-2008, este posibil ca operatorii care au investit deja in aceste tehnologii sa studieze si alternativa trecerii la Wi-Max.


    Aceasta perioada va fi oricum suficienta pentru a afla daca predictiile despre disparitia ziarelor se vor adeveri sau nu. Raspunsul poate sta in cipurile la care lucreaza acum inginerii unor companii ca Intel sau Samsung.

  • Ce este Wi-Bro?

    Wi-Bro este o tehnologie dezvoltata la initiativa guvernului coreean, in ideea de a deveni o solutie regionala si, eventual, mondiala. Ulterior, din cauza faptului ca in industrie nu existau suficiente resurse, coreenii au inscris Wi-Bro in organizatia de dezvoltare a Wi-Max, tehnologia fiind armonizata cu standardul Wi-Max 802.16e.


    MODELUL COREEAN: Wi-Bro este un studiu de caz interesant pentru toate companiile implicate in dezvoltarea Wi-Max datorita faptului ca este deja mobila (permite conectarea la Internet atunci cand utilizatorul este in miscare), precum si pentru ca este implementata intr-o piata aproape saturata, cum este cea coreeana.


    STRATEGIE: Samsung are planuri mari de extindere. „Exista deja contacte cu operatori din Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia si alte cateva tari. Suntem interesati sa colaboram cu oricine, inclusiv cu operatorii din Romania“, a spus Hwan Woo Chung.


    ACOPERIRE: In Bucuresti, de exemplu, o antena ar putea emite pe o raza de 1,5 – 2 kilometri, iar in zona rurala raza ar avea aproape 6 km, a explicat oficialul coreean.

  • Internetul viitorului

    EV-DO

    HSDPA

    Mobile Wi-Max

    Standard

    CDMA2000

    WCDMA

    IEEE 802.16e

    Download maxim

    3,1 Mbps

    14 Mbps

    46 Mbps

    Upload maxim

    1,8 Mbps

    5,8 Mbps

    7 Mbps

    Debut

    2003

    2005

    2006

     

    Sursa: WiMax Forum (www.wimaxforum.org)

     

  • Marketingul, in atac

    Saptamana aceasta clubul de fotbal Steaua Bucuresti a anuntat numirea unui director de marketing: Daniel Ciuraru, cu 14 ani petrecuti in lumea fotbalului. Ce si-a notat Ciuraru in paginile caietului sau tactic?

     

    Prin primavara, cand FC Steaua Bucuresti culegea laurii calificarii in semifinalele Cupei UEFA, managementul clubului spunea ca nu se multumeste cu atat. Mai trebuie lucrat la exploatarea marcii, dadea atunci de inteles Mihai Stoica, managerul general al clubului, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. „Nemultumirea mea este aceea ca brandul Steaua, care este mai puternic decat Coca-Cola, nu este valorificat la nici 25% din potentialul sau“, spunea Stoica candva la jumatatea lunii aprilie.

     

    In consecinta, managerul isi trecuse in agenda „sa miste lucrurile in Ghencea“. El spunea ca deja lucreaza la un plan ale carui prime rezultate se vor vedea de la anul. Un prim pas in acest sens? Plasarea activitatii de marketing undeva in fruntea listei de prioritati a afacerilor clubului. Iar aici s-ar putea incadra numirea unui director de marketing in persoana lui Daniel Ciuraru – numire despre care oficiali ai clubului spuneau inainte de inchiderea editiei ca va fi oficiala la inceputul saptamanii. Noul director de marketing are 41 de ani si vine de la International Sport Management (ISM), un shop de media specializat in vanzarea de publicitate pe stadion. Daniel Ciuraru, care a ocupat timp de aproape 14 ani pozitia de director general adjunct la ISM, spune ca printre obiectivele pe care si le-a fixat la Steaua se numara crearea unui sistem functional de autogestiune, maximizarea veniturilor Stelei prin activitati de marketing sportiv specifice, conceperea unor strategii de business pe termen lung si alinierea marcii Steaua in garnitura brandurilor occidentale consacrate.

     

    „Performanta sportiva a echipei trebuie sa se reflecte si in performanta de business“, isi argumenteaza Ciuraru misiunea. „In acest sens, vom dezvolta cam toate domeniile specifice marketingului sportiv: PR, comunicare, vanzarea de drepturi TV/New Media, merchandising, management specific“, a spus Ciuraru pentru BUSINESS Magazin. Acum, in activitatea de marketing a clubului lucreaza cinci persoane, mai spune acesta, iar pana in momentul cooptarii lui Ciuraru la Steaua activitatea de marketing era gestionata de Valeriu Argaseala, director executiv. Daca managementul clubului a inceput sa-si puna marketingul la punct gratie recentei calificari a Stelei in UEFA Champions League, se poate doar specula. Cert e urmatorul lucru: managerii de cluburi au inceput sa simta mirosul banilor ce se pot obtine printr-o activitate de marketing si merchandising eficienta. Chiar Mihai Stoica spunea, in contextul precizat anterior, ca peste jumatate din veniturile clubului proveneau la vremea respectiva din activitati derivate din marketing. Respectiv 25% din venituri se datorau sponsorizarilor, 20% – vanzarii de drepturi TV si 10% din merchandising si vanzari de bilete.

     

    Cu siguranta insa ca accesul Stelei la cea mai importanta competitie europeana inter-cluburi va modifica substantial procentele aduse in discutie. Steaua are asigurat din bugetul UEFA Champions League (respectiv 750 de milioane de euro pentru editia din 2006-2007) un bonus de 4,4 mil. euro numai pentru calificarea in grupe si pentru fiecare din cele sase meciuri pe care le va disputa impotriva lui Real Madrid, Olympique Lyon si Dinamo Kiev. Iar alte 3,2 milioane de euro sunt estimate sa intre in vistieria clubului din drepturi TV si vanzarea de bilete.

     

    Daca si echipa condusa de Ciuraru va reusi sa exploateze calificarea Stelei in Liga Campionilor din aceeasi perspectiva – a zerourilor atrase -, timpul o va arata. Premisa de la care pleaca o are deja asigurata: performanta sportiva. Urmeaza cea financiara.

  • Lista lui Ciuraru

    Daniel Ciuraru, noul director de marketing de la FC Steaua Bucuresti, spune ca si-a fixat deja o lista complexa de obiective.

    • MANAGEMENT: Crearea unui sistem functional de autogestiune pentru club
    • BUSINESS: Conceperea unor strategii de business pe termen lung pentru FC Steaua
    • PROFIT: Maximizarea veniturilor Stelei prin activitati de marketing sportiv specifice
    • BRANDING: Alinierea marcii Steaua in garnitura brandurilor occidentale consacrate