Blog

Viciile de procedura au facut, la finele saptamanii trecute, ca Dinu Patriciu sa nu fie arestat, la solicitarea procurorilor de la Parchetul instantei supreme. Este a doua oara cand finalizarea a ceea ce seful Rompetrol a definit drept „un proces politic“ esueaza din cauza viciilor de procedura. Ce va fi in continuare? Ce se va intampla cu Rompetrol?

 

3 martie este data la care magistratii Tribunalului Bucuresti au decis sa amane judecarea cererii procurorilor de arestare preventiva a lui Dinu Patriciu, motivul fiind pregatirea apararii. Procurorii de la Parchetul instantei supreme au propus Tribunalului Bucuresti arestarea preventiva, pentru 30 de zile, a presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, precum si a lui Phil Stephenson – vicepresedinte al companiei, si a lui Richard Colin Hart, reprezentant al unei companii cipriote. In plus, procurorii au solicitat si devansarea termenului stabilit de instanta pentru judecarea solicitarii de arestare, chiar pentru aceasta saptamana.

 

Omul de afaceri a declarat presei ca instanta a acordat termen in 3 martie pentru judecarea cererii de arest preventiv, magistratii admitand exceptia invocata de avocatii apararii cu privire la lipsa procedurii in citarea celorlalti doi inculpati. Patriciu a mai spus, la iesirea din sala de judecata, ca astfel s-a demonstrat ca instanta a corectat abuzul procurorilor. „Nu putem fi chemati noaptea, cu jumatate de ora inainte de inceperea sedintei de judecata, pentru o asemenea problema“, a adaugat Patriciu.

 

In minuta sedintei de la tribunal se arata ca instanta a amanat judecarea propunerii Parchetului, admitand cererea avocatilor lui Dinu Patriciu care au sustinut ca au nevoie de timp sa-si pregateasca apararea. Patriciu este acuzat de initierea constituirii unui grup infractional in scopul spalarii unor sume de bani, realizate ca urmare a unor infractiuni precum delapidare cu consecinte deosebit de grave, inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala, spalare de bani, precum si de manipularea bursei de capital.

 

In dosar, procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie ii cerceteaza pe Dinu Patriciu, Sorin Marin – fost actionar la Rompetrol, Alexandru Bucsa – vicepresedinte pe probleme financiare al grupului, Phil Stephenson – director general adjunct, Florin Aldea – directorul societatii de brokeraj Alpha Finance, precum si pe John Works – fost director executiv al Rompetrol. Noi acuzatii au fost formulate si impotriva ziaristului Sorin Rosca Stanescu si a fostului ministru Sorin Pantis.

 

In legatura cu acest caz, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din Parchetul instantei supreme a solicitat verificarea conturilor a 60 de persoane, printre care figureaza premierul Calin Popescu-Tariceanu si sotia sa, Ioana, senatorul UDMR Verestoy Attila, senatorul liberal Teodor Melescanu, presedintele organizatiei Bucuresti a PNL Ludovic Orban, liberalul Radu Boroianu, dar si fostul sef SIE Catalin Harnagea, precum si ziaristii Mircea Toma, Sorin Rosca Stanescu, Liviu Mihaiu si sotia sa, Ioan T. Morar si Sorin Vulpe.

 

Ce inseamna de fapt „Dosarul Rompetrol“? Indiferent de terminologia si modul de lucru al reprezentantilor justitiei, dosarul poate fi impartit, pentru a putea fi inteles, in mai multe capitole – cel privind piata de capital, cel legat de creanta libiana, cel legat efectiv de privatizarea Petromidia. Din 29 martie 2005, cand omul de afaceri roman si alte persoane din conducerea companiei Rompetrol au fost puse sub acuzare, fiecare din aceste capitole a avut momentul sau de glorie in campania mediatica din jurul acestui caz.

 

Initial, procurorii s-au concentrat pe privatizarea rafinariei Petromidia, pe modul de realizare a investitiilor si pe respectarea contractului de privatizare, precum si pe neplata unor sume catre bugetul statului. Aceasta prima faza a culminat, in mai anul trecut, cu retinerea lui Dinu Patriciu. La baza actiunii sta o analiza intocmita pentru Departamentul Securitatii Nationale al Administratiei prezidentiale, condus de Ioan Talpes, document care a fost lansat in presa in martie 2004 de catre liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Aceasta a fost ceea ce poate fi denumita prima etapa a dosarului.

 

Capitolul privind piata de capital ancheteaza modul in care au fost tranzactionate actiuni Rompetrol Rafinare la BVB in primele zile de dupa listarea de la 7 aprilie 2004. In prima zi de tranzactionare nu au existat nici pret de pornire si nici limite procentuale (minim-maxim) ale pretului ordinelor de bursa introduse in piata, ordinele fiind introduse numai in pietele Regular si Odd Lot. Astfel, participantii au putut introduce ordine si au efectuat tranzactii la preturi in afara unor parametri de protectie, cum ar fi de exemplu variatia maxima a pretului ordinelor de 15% fata de pretul de referinta.

 

Astfel incat, in prima zi de tranzactii, cotatiile au variat intre 116 lei/actiune – minimul inregistrat la deschidere, pe fondul unor transferuri de milioane de actiuni – si 590 de lei/actiune. Anchetatorii afirma ca o serie de tranzactii efectuate de catre oficiali Rompetrol, precum si de apropiati ai acestora ar fi influentat si condus la fixarea unui pret nejustificat de deschidere si de tranzactionare pentru Rompetrol Rafinare (RRC), de 116 lei/actiune. La acest pret a fost asigurat transferul unui miliard de actiuni RRC de la Rompetrol SA catre o companie din Cipru, Saltville Limited, reprezentata de Colin Richard Hart (la randul sau propus de procurori pentru arestare preventiva).

 

Capitolul Libia are radacini in perioada de glorie a petrolistilor comunisti si romani, pentru ca incepe in 1980, cand Rompetrol a obtinut dreptul de a explora si exploata perimetrul petrolier NC 115 din bazinul Murzuk, in vestul Libiei. Perimetrul s-a dovedit bogat in titei, explorarile efectuate pana in 1985 dovedind aceasta – valorile vehiculate evalueaza rezervele la 3-5 miliarde de barili. Cu toate acestea, in 1992, conducerea de atunci a Rompetrol a ajuns la concluzia ca nu poate efectua si lucrari de exploatare a zacamantului, iar in 1993 Rompetrol cedeaza in favoarea companiei spaniole Repsol drepturile sale asupra perimetrului.

 

Repsol urma sa plateasca statului roman 85 mil. $, in zece transe corespunzatoare unor anumite niveluri de productie ce ar fi urmat sa fie atinse, iar banii ramasi dupa deducerea cheltuielilor de explorare si dezvoltare, precum si dupa achitarea obligatiilor contractuale fata de partenerul libian, National Oil Corporation, urmau sa fie virati la bugetul statului. Pana la preluarea de catre Dinu Patriciu, in 1998, Repsol nu facuse nici o plata.

 

Aici s-ar naste o prima intrebare, legata de usurinta cu care au renuntat atat oficialii Rompetrol de atunci, cat si guvernul Romaniei la o potentiala afacere extrem de profitabila, pentru numai 85 de milioane de dolari. Iar atragerea celor 500 de milioane de dolari care ar fi fost necesare lucrarilor de exploatare n-ar fi fost o problema pentru nici o companie din lume posesoare a dreptului de exploatare a unui zacamant profitabil.

 

Patriciu a devenit proprietarul Rompetrol in 1998, dupa ce in 1994 un grup de salariati, 228 la numar, preluasera 80% din actiunile companiei prin MEBO. In solicitarea de arestare inaintata de procurori se vorbeste de Rompetrol ca de o companie dintre cele mai capitalizate din Romania, cu creante de incasat, la nivelul anului 1999, de 350 de milioane de dolari. Dinu Patriciu vorbeste in schimb de o companie cu o cifra de afaceri, la nivelul preluarii, de 6,6 milioane de dolari si cu pierderi de 1,5 milioane de dolari. In privinta creantei din Libia, surse din piata spun ca primii bani au fost incasati in perioada 2001-2002, iar valoarea este mai mica – pana in 65 de milioane de dolari.

 

Patriciu spune ca a corespondat cu ministrul finantelor pe seama creantei, dar ca dialogul nu s-a inchegat. Acum, procurorii sustin ca actualul Rompetrol si-ar fi insusit sume provenite de la Repsol si datorate bugetului de stat. Toate capitolele dosarului Rompetrol implica anchetarea unor oficiali din Ministerul Finantelor si din CNVM. In acelasi timp, fiecare capitol al afacerii a generat dispute politice, numele presedintelui Basescu revenind cu insistenta in declaratiile lui Patriciu, dar a constituit si un lasou, o capcana in care au cazut nume precum Sorin Pantis sau Sorin Rosca Stanescu.

 

Fiecare a avut si o serie de episoade care nu au mai fost lamurite nici pana in prezent – ascultarea telefoanelor lui Patriciu sau scurgerile de documente secrete de la Parchet sunt cele mai la indemana exemple, dar mai trebuie amintite si episoadele intalnirilor dintre Patriciu si premierul Calin Popescu Tariceanu, ministrul Monica Macovei sau chiar cu presedintele Basescu.

 

Daca Bursa pare sa se fi obisnuit cu evolutia imprevizibila a dosarului, pentru componenta sociala a acestuia povestea este inca la inceput, intelegand prin componenta sociala semnificatia anchetei pentru locuitorii din cele doua mari zone in care Rompetrol este prezent – Prahova si Constanta. Intr-un taler al balantei se afla painea angajatului de la Petromidia, iar in celalalt dorinta autoritatilor romane de a rezolva acest caz, daca este vorba numai de atat si nu avem de-a face, intr-adevar, cu o rafuiala politica.

 

Un deznodamant nefavorabil Rompetrol poate avea consecinte neplacute, in rezultatul oricarui vot, pentru actuala putere. Dinu Patriciu spune ca a luat masurile necesare pentru ca Rompetrol sa poata functiona chiar daca el este arestat. Iar aceasta declaratie ar trebui legata de recentul anunt facut de companie privind angajarea unui director de operatiuni, in persoana lui Andre Naniche. Acesta a lucrat pentru British Petroleum si Chevron si urmeaza sa coordoneze, de la Amsterdam, integrarea activitatilor grupului.

 

Tot la Amsterdam si-a mutat biroul si vicepresedintele Phil Stephenson. Tot ca o masura de aparare luata de Dinu Patriciu poate fi definita si preluarea companiei franceze Dyneff, la finele anului trecut. Prezenta lui Stephenson in actionariatul si la conducerea Rompetrol, cat si dimensiunea internationala a activitatii companiei au determinat reactii imediate, mai subtile sau mai directe, ale ambasadei americane la Bucuresti, dar si ale unor oficiali americani sau europeni, nu totdeauna favorabile autoritatilor romane.

 

In final mai trebuie spus ca evolutia dosarului ar putea transforma Rompetrol intr-o tinta de preluat pentru un mare grup petrolier international, care ar conferi atat continuitate activitatilor grupului, cat si un „spate“ suficient de puternic sefilor companiei. Dinu Patriciu si-a clamat permanent nevinovatia si dorinta de a colabora cu justitia pentru rezolvarea cazului. Dar finalul povestii nu poate fi nicicum anticipat, pentru ca nimeni nu poate sti ce vicii de procedura mai pot aparea.