BusinessMagazin

Blog

  • Care sunt limitele topurilor de sfarsit de an

    In perioada sarbatorilor de iarna, majoritatea mijloacelor de informare in masa publica fac clasamente cu privire la diferite domenii.

     

    Apar topuri despre mersul economiei, despre aspecte legate de probleme sociale sau despre politicieni. Una dintre cele mai folosite metode prin care se obtin diverse topuri este sondajul de opinie. Prin intermediul acestuia se prezinta diverse ierarhii, care apar ca fiind obiective, in masura in care metodologiile folosite sunt acceptate ca fiind corecte.

     

    Principalul plus al acestor topuri (care masoara, spre exemplu, performantele politicienilor) este acela ca se refera la opiniile unui esantion semnificativ pentru populatia Romaniei. Se obtine astfel un clasament in care sunt puse in evidenta, schematic, opiniile populare cu privire la politicieni.

     

    Exista insa si limite importante ale acestor topuri. Una dintre ele tine de faptul ca exista o tendinta de evaluare a prestatiei politicienilor doar prin prisma celor mai recente evenimente, in masura in care doar o categorie mica de electorat este foarte interesata de scena politica. Cu alte cuvinte, imaginea obtinuta la sfarsit de an reprezinta intr-o masura mai mare evaluarea activitatii diversilor actori politici din ultimele luni ale anului, iar nu pe cea de pe parcursul intregului an.

     

    O a doua limita importanta in cadrul clasamentelor in care se incearca sintetizarea evenimentelor de pe parcursul unui an este cea legata de gradul diferit de notorietate al subiectelor care intra in evaluarea fiecaruia. Pe de o parte, se poate obtine o imagine a subiectelor care au avut impact la nivelul opiniei publice, dar, pe de alta parte, criteriile folosite in evaluarea acestor evenimente (sau politicieni) sunt, de asemenea, diferite.

     

    Este greu de crezut ca, data fiind natura diverselor evenimente publice, acestea pot fi comparate intre ele unitar, de intreaga populatie.

     

    Chiar in masura in care se poate observa ca exista criterii principale dupa care se iau decizii, este destul de dificil de generalizat aceasta schema valorica la nivelul intregii populatii, cu atat mai mult cu cat gradul de subiectivism pentru diverse alegeri este destul de ridicat. Si, nu in ultimul rand, o eroare este indusa si prin neprecizarea limitelor metodologice ale studiului. Se creeaza astfel o imagine aparent obiectiva, care este greu de combatut fara argumente specifice.

  • Va fi Tariceanu mai puternic dupa Congresul PNL?

    Congresul Partidului National Liberal va fi unul dintre cele mai importante evenimente ale vietii politice la inceputul acestui an.

     

    Desi discutiile despre conflictele din Alianta sau despre legatura stransa dintre PD si PLD-ul lui Stolojan domina acum dezbaterea politica, este de asteptat ca dupa 1 ianuarie alegerile din PNL sa devina un subiect important (cel putin pentru presa). Exista o explicatie, dincolo de cea a existentei altor teme, ce poate justifica interesul scazut din prezent pentru Congresul liberalilor. In conditiile in care gruparea Stolojan si-a facut partid, nu pare sa mai existe o miza pentru acest eveniment si toata lumea asteapta o reconfirmare a lui Tariceanu in functie. Se pierde din vedere faptul ca, in urma sciziunii liberale, problemele nu au disparut si nu vor disparea pentru presedintele PNL chiar daca va fi reconfirmat.

     

    Discutiile din PNL pe tema modificarii statutului au scos la iveala faptul ca in partid lupta pentru putere nu a disparut odata cu gruparea Stolojan. Dimpotriva, aparitia PLD sporeste presiunea asupra lui Tariceanu inaintea reconfirmarii. Pentru actualul presedinte liberal miza nu este doar de a fi reales, ci de a strange partidul langa el. Or, la acest moment, in conditiile unui viitor incert pentru guvern, PLD devine arma de presiune pe care nemultumitii din partid, inclusiv filialele, o vor folosi impotriva lui Tariceanu. Daca acesta nu este ales de o maniera categorica, ar putea iesi din Congres mai slabit decat a intrat. Teoretic, cei care nu au dezertat din PNL ar trebui sa il sustina, insa realitatea este mult mai nuantata, iar acest lucru este binecunoscut de conducerea liberala. Pe de alta parte, este de asteptat ca la nivelul noii conduceri alese sa apara nume noi, precum Crin Antonescu, care a aratat pana acum interes pentru o evolutie politica individuala si mai putin pentru sustinerea neconditionata a lui Tariceanu.

     

    Sciziunea liberala a redus aparent orice risc de infrangere pentru Tariceanu, dar, in acelasi timp, i-a confiscat sansa unei victorii care ar fi dat o alta greutate noului mandat la presedintia partidului. O victorie la limita impotriva lui Stolojan ar fi fost mai importanta decat o victorie confortabila intr-o competitie fara rival. Calin Popescu Tariceanu ar fi depasit complexul uzurparii de care il acuza in permanenta fostul consilier prezidential. Chiar si urmata de o sciziune in partid, o astfel de victorie ar fi conferit mai multa legitimitate presedintelui PNL.

  • Liniute si puncte-puncte

    Povestea lui Pinocchio a fost tradusa de sute de ori in toate limbile, inclusiv in latina si in esperanto, si se pare ca prima traducere a fost in engleza, in 1891. Acum am primit o traducere in engleza, inca necunoscuta, cea a lui Geoffrey Brock, care mi-a starnit unele reflectii.

     

    „Pinocchio“ este scrisa intr-un limbaj simplu, asadar ar trebui sa fie foarte usor de tradus. In schimb, nu e nimic mai inselator decat simplitatea, poate si pentru ca a traduce nu inseamna doar redarea cuvintelor, ci multe altele, chiar si felul cum sunt redate grafic dialogurile.

     

    Toti isi amintesc aproape pe de rost cum incepe povestea, dar sunt obligat sa redau inceputul si sper ca atunci cand vor tipari acest editorial, redactorii vor reusi sa puna un paragraf de fiecare data cand il pune Carlo Collodi. Pe langa asta, desi citez, nu pot pune ghilimele, pentru ca unii ar putea gandi ca Pinocchio incepe cu niste ghilimele. Incepe insa fara ghilimele si pune o liniuta (care marcheaza inceputul unei replici de dialog) doar la cel de-al doilea rand.

     

    A fost odata…

    – Un rege! – vor spune imediat micutii mei cititori.

    – Nu, copii, v-ati inselat. A fost odata o bucata de lemn.

     

    Absenta liniutei in deschidere vrea sa spuna ca omul care vorbeste este cel ce nareaza povestea. Romanul „Logodnicii“ incepe cu „Acel mal al lacului Como” si stim ca cel ce povesteste este Autorul, „Moby Dick“ incepe cu „Spuneti-mi Ismael“ si intelegem imediat ca povestitorul este unul dintre personaje. In cursul romanului, Alessandro Manzoni se adreseaza de mai multe ori celor 25 de cititori ai sai, dar nu incepe prin a vorbi cu ei imediat. Melville (sau Ismael in locul lui) face insa acest lucru, avand in vedere ca zice „spuneti-mi“, asadar, isi antreneaza cititorii intr-un raport de dialog nemijlocit. Collodi, chiar daca nareaza la persoana a III-a, precum Manzoni, se situeaza la fel ca Melville si merge chiar mai departe. Nu numai ca ii face complici pe cititori, dar ii transforma imediat in personaje ale povestii care va urma. Acele prime trei randuri nu fac parte din poveste, ci sunt o ante-poveste, aproape un prolog scos la rampa inainte ca marea cortina sa se ridice.

     

    Incepe randul al treilea intr-adevar cu o liniuta? In prima editie din 1883, cea de-a doua liniuta nu exista. In schimb, ea se afla in editia Bemporad din 1911, cea dintai aparuta cu splendidele ilustratii ale lui Mussino. Nu sunt un expert in filologia collodiana si nu stiu ce s-a intamplat intre aceste doua editii, dar in „Operele“ lui Collodi din colectia Meridiani de la Mondadori, care sunt o noua versiune a editiei critice a Fundatiei Nationale Carlo Collodi 1983, liniuta exista.

     

    Daca editia 1883 conteaza, atunci prologul se sfarseste la cel de-al doilea rand. Vedeti cum o liniuta in plus sau in minus poate schimba strategia unei naratiuni. In traducerea lui Brock (pe langa faptul ca liniutele sunt inlocuite aici, conform uzantei englezesti, cu ghilimele) cel de-al treilea rand nu are ghilimele.

     

    Asadar Brock respecta prima editie. In schimb, in doua traduceri in franceza (Jean-Michel Gardair pentru Gallimard 1985 si Jean-Paul Morel pentru Casterman 2000), exista liniute sau ghilimele si la al treilea rand, conform editiei critice. Iata ce se intampla insa in traducerea in franceza a lui Nicolas Cazelles, editia Actes Sud 1995.

    – A fost odata.

    – Un rege, veti spune voi?

    – Nici pomeneala, dragii mei mici cititori. A fost odata… o bucata de lemn!

     

    Lasand la o parte acea intrebuintare putin cam afectata a majusculei si acele puncte de suspensie pe care Collodi a avut bunul gust sa nu le puna (pentru ca doar scriitorii slabi creeaza suspans cu puncte-puncte), veti observa imediat ca si „A fost odata“ este introdus de o liniuta. Dar atunci, odata ce a fost pusa prima liniuta, micilor cititori li se atribuie acel „veti spune voi“ si nu Collodi anticipeaza ceea ce ei ar putea sa spuna, dar de fapt n-au zis si nu vor zice niciodata. Ceea ce stirbeste din savoarea ironiei collodiene.

     

    Se va spune ca acestea sunt subtilitati si ca la fel de bine copiii pot citi „Pinocchio“ si intr-un fel si in celalalt si nu-i nicio diferenta. Este insa o mare diferenta daca vrem sa demonstram ca a traduce este o operatiune dificila si nu implica doar cuvintele, ci si ghilimelele si paragrafele, iar de puncte-puncte nici nu mai vorbesc.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 24 ianuarie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • Exces de zel

    Inceputul de an a adus noi restrictii pentru publicitatea la tutun si niciun fel de reclama la tigari nu mai poate aparea in paginile publicatiilor sau pe panourile outdoor. Ce modalitati de promovare au ramas?

     

    Prima zi lucratoare a anului, 3 ianuarie, i-a manat pe unii inspectori sanitari plini de zel sa faca ordine prin magazine, asa ca prin cateva judete – Bacau, Vrancea si Bihor sunt cateva exemple – si chiar in magazinele din inima Capitalei au cerut retragerea de la vanzare a pachetelor de tigari care nu aveau inscriptionate continutul de gudron, nicotina si monoxid de carbon si a pachetelor cu zece tigarete. Furtuna din paharul cu apa s-a sfarsit insa la fel de repede cum a inceput, pentru ca inspectorii au aflat pana la finalul zilei ca aceste pachete de tigari au inca tot dreptul sa fie pe rafturi inca 12 luni, conform legii (90/2004, care modifica legea 349/2002), adica o perioada estimata pentru lichidarea stocului de produse aflate in circuitul comercial.

     

    In afara de produsele propriu-zise, in unele cazuri, inspectorii sanitari au cerut si indepartarea materialelor promotionale de la punctele de vanzare, desi legea pentru interzicerea publicitatii la produsele din tutun (coroborata cu prevederile Codului fiscal) nu prevede asa ceva. De fapt, promovarea la locul vanzarii este unul din putinele canale legale, alaturi de marketingul direct si mijloacele neconventionale care au mai ramas la dispozitia publicitatii la tutun, interzisa de ani buni la TV si radio si de la 1 ianuarie in presa scrisa si outdoor.

     

    Insa pachetul de tigari, in sine, e un mijloc puternic de comunicare, pentru ca poate transmite mesaje atat prin suprafata exterioara, cat si prin mesajele inserate in interiorul pachetului. O alta varianta de comunicare sunt mesajele de la punctul vanzarii – magazine, baruri, cluburi, discoteci sau restaurante – unde companiile se intrec sa expuna rafturi, pentru ca au dreptul, prin contractul pe care il incheie cu comerciantul, la o suprafata de expunere mai mare decat a competitorilor. Intre variantele neconventionale de comunicare se numara casuta postala (clasica sau e-mail) si mesajele pe telefonul mobil.

     

    „Japan Tobacco International va continua sa comunice prin toate canalele legale permise“, spune Gilda Lazar, director de corporate affairs la JTI, a treia companie de pe piata romaneasca a tigarilor. La fel vor face probabil si celelalte mari companii de pe piata – British American Tobacco (BAT) si Philip Morris International (PMI), dar si jucatorii mai mici, chiar daca nu au oferit detalii la solicitarile BUSINESS Magazin. Piata tutunului este cea mai mare, ca valoare, dintre toate pietele bunurilor de larg consum din Romania, ajungand la 1,4 mld. euro in 2006. Un calcul simplu arata ca fiecare procent din piata valoreaza nu mai putin de 14 mil. euro. Iar companiile din domeniu isi vor pune in joc toata inventivitatea de a comunica si a-si promova produsele.

     

    Si pentru a se intrece in cursa celor mai neconventionale actiuni, companiile au de-acum bugete consistente. Desi nici unul din reprezentantii companiilor nu a dorit sa faca publice bugetele de marketing si publicitate, Gilda Lazar a precizat ca acestea „nu vor fi neaparat afectate, ci mai degraba relocate“. Despre ce sume e vorba? Conform estimarilor BUSINESS Magazin, investitiile companiilor din domeniul tutunului in 2006, pentru publicitatea din presa scrisa si out-of-home advertising (publicitatea din afara caminului, care cuprinde outdoor-urile, mobilierul stradal s.a. – n.r.), au depasit 11 mil. euro. Numai outdoor-ul a atras, conform unor estimari, peste 6 mil. euro, in timp ce pentru publicitatea in presa scrisa s-au cheltuit cam 5 mil. euro. Astfel, ziarele, revistele si firmele de panotaj au pierdut, din prima zi a anului, clienti pretiosi. Al caror loc va fi luat, cel mai probabil, de reclame la telecomunicatii, electronice si bunuri de consum.           

  • O fata europeana

    DOUA AVERTISMENTE de sanatate trebuie sa fie prezente pe cele doua suprafete principale ale pachetului de tigari. Cel general acopera 30%, iar cel aditional 40% din suprafata pachetului.

     

    CONTINUTUL maxim de gaze masurate (gudron, nicotina, dioxid de carbon) este tiparit, obligatoriu, pe cel putin 10% din fiecare suprafata laterala a pachetului.

  • Prea mobil

    Telefoanele mobile disponibile in Romania sunt din ce in ce mai sofisticate. Impreuna cu titlul de „trendy“ vin insa la pachet foarte multe functii de care multi dintre utilizatori nu au nevoie si nu ajung niciodata sa le foloseasca.

     

    Cand vine vorba de telefoane mobile, utilizatorii nu mai cauta de multa vreme doar functiile de voce. Telefonul mobil folosit in trecut pentru apelurile telefonice efectuate departe de cabluri si priza s-a transformat, odata cu evolutia tehnologiei, intr-un echipament multifunctional.

     

    „Pentru toate categoriile de utilizatori, telefonul mobil este un instrument util de comunicare. Insa, in functie de grupul social, semnificatia mobilului este diferita. Pentru tineri este un mijloc de diferentiere; pentru oamenii de afaceri este un status symbol“, considera Sebastian Lazaroiu, directorul general al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS).

     

    Convergenta echipamentelor s-a tradus in cazul celularelor prin faptul ca un simplu telefon mobil ajunge sa poata face poze sau sa filmeze, sa redea melodii digitale, sa organizeze timpul utilizatorului, sa ii ofere acces permanent la contul de e-mail sau sa ii permita sa navigheze pe Internet.

     

    Dintre toate, functiile cele mai cautate in randul clientilor sunt, „in aceasta ordine, posibilitatea schimbului de SMS, camera foto, memoria interna si externa, playerul MP3, radio, mesajele multimedia (MMS), GPRS si UMTS“, apreciaza Catalin Butolo, directorul de marketing al grupului Ultra Pro Computers. Andreea Stanescu, senior director consumer market in cadrul Vodafone, crede insa ca cele mai utilizate functii la un telefon mobil sunt camera digitala, playerul MP3 si MMS.

     

    Atat producatorii, cat si retailerii de telefoane mobile cunosc tendinta utilizatorilor de a alege un telefon mobil nu atat dupa brand, pret sau design, cat dupa existenta/combinatia anumitor functii. „Daca vorbim de un consumator tanar, acesta se va orienta catre un telefon cu Bluetooth, camera foto si MP3 player“, a spus Sorin Stoica, director executiv al grupului Dasimpex. „In schimb, clientii de business vor mai degraba sa aiba acces la mail, sa se poata conecta la Internet, sa aiba Bluetooth si sa dispuna de o agenda de contacte generoasa“.

     

    Peste patru milioane de romani au achizitionat anul acesta un telefon mobil, ceea ce, la un pret mediu de 150 de euro pe fiecare terminal, se traduce intr-o piata de aproximativ 60 de milioane de euro, potrivit unor surse din piata. Dintre acestea, aproximativ 15% sunt telefoane high-end, respectiv cu multe functii in plus fata de primirea si formularea de apeluri si, bineinteles, cu preturi care depasesc 300 de euro.

     

    Altfel spus, aproximativ 600.000 de romani sunt dispusi sa scoata din buzunar o suma mai mare de bani pentru un telefon mobil dotat cu mai multe functii. Insa, desi utilizatorul plateste pretul stabilit de producator si de retaileri pentru acele functii de care are nevoie, rar se intampla sa foloseasca toate functiile cu care este dotat respectivul telefon.

     

    Cum se calculeaza pretul unui telefon mobil? Companiile producatoare de telefoane mobile lanseaza un nivel de pret pentru fiecare terminal care apare pe piata, in functie de costurile de productie si de tehnologiile incorporate, explica Doru Oraselu, director de marketing in cadrul Hat Group, distribuitor Samsung. La acest nivel de pret, spune Oraselu, „retailerii aplica o marja de 10-15%, insa la nivelul producatorilor, marja de castig este de cateva procente“.

     

    Asadar, producatorii stabilesc pretul unui telefon mobil in primul rand dupa functiile pe care acesta le are. „O functie in plus presupune pentru cumparator o cheltuiala cu aproximativ 15% sau cel mult 20% mai mare decat daca telefonul nu ar avea respectiva functie“, a explicat Catalin Butolo, director de marketing la Ultra Pro. Evident insa, este vorba de functii majore, gen accesul la Internet sau 3G, pentru ca procentul se diminueaza considerabil daca vorbim de functii mai putin importante. Si brandul are un rol destul de important in pretul unui telefon, putand insemna o crestere sau o scadere de 20-30% din pretul aparatului.

     

    Una peste alta, un cumparator al unui telefon high-end dotat cu functii ce raman nefolosite sau rar folosite accepta sa plateasca o suma mai mare, ca un fel de pierdere colaterala, de care uneori nici nu este constient, pentru ca pe piata nu gaseste telefoane dotate exclusiv cu functiile de care are el nevoie ori pur si simplu nu sta sa caute astfel de terminale. „Peste 60% dintre cumparatori vor sa-si ia un telefon mobil cu anumite functii si nu mai iau in calcul si restul de functii adiacente“, afirma Sorin Stoica. „Criteriul de alegere a unui telefon nu este cel al pretului, ci cel al functiilor pe care le are, iar in momentul cand cumparatorii gasesc un terminal ce intruneste toate functiile pe care le cauta, indiferent daca are si alte functii in plus, sunt dispusi sa plateasca pretul“.

     

    Cele mai putin utilizate functii ale unui telefon mobil sunt inregistrarea vocala si de clipuri video, crede Andreea Stanescu – prima pentru ca memoria unui telefon nu este suficient de mare pentru a permite inregistrarea pe o perioada lunga de timp, situatie care de altfel se aplica si in cazul inregistrarilor video. „De multe ori, in aceasta categorie a functiilor mai putin utilizate intra si accesul la Internet wireless, e-mail-ul, 3G sau EDGE si in general cam tot ce se incadreaza la transfer de date – insa utilizatorii vor aceste functii pentru a fi la moda“, este de parere Butolo. „Unele functii, cum ar fi e-mail-ul sau navigarea pe Internet, sunt mai putin utilizate, pentru ca presupun costuri suplimentare. Iar in cazul 3G sau EDGE este vorba de o lipsa de acoperire in multe orase din tara“, a explicat Sorin Stoica, directorul general al Dasimpex.

     

    Insa motivul pentru care telefoanele de ultima generatie sunt dotate cu foarte multe functii este faptul ca producatorii vor ca respectivele terminale sa corespunda necesitatilor cat mai multor utilizatori, nepermitandu-si eforturi de diferentiere ori personalizare care le-ar creste excesiv costurile. „Telefoanele sunt in general dotate cu mai multe pachete de functii pentru a putea fi directionate catre mai multe grupuri de utilizatori“, confirma Bogdan Tibrin, director al diviziei de terminale din cadrul departamentului de marketing si comunicare al Cosmote. „Producatorul nu poate anticipa nevoile exacte ale fiecarui utilizator si de aceea pune intr-un telefon cat mai multe functii. Exista insa pe piata modele de telefoane in doua versiuni, una cu mai putine functii si alta cu mai multe“, spune Catalin Butolo.

     

    Iar functiile sunt mai multe decat poate ar avea nevoie un utilizator, pentru ca, din punctul de vedere al costurilor, producatorii isi permit acest lucru. Daca pentru o functie majora in plus, un utilizator plateste mai mult cu 15-20%, daca producatorul ar renunta la respectiva functie ar insemna o economie de doar 7% la costuri. Ceea ce inseamna ca pentru producatori nu-i destul de rentabil sa excluda functii din telefoane mobile, chiar daca utilizatorul nu le foloseste. Cu atat mai mult cu cat acesta nici nu se sinchiseste daca da bani in plus pe ele si pe urma uita ca le are la dispozitie.

  • Si a fost web 2.0

    Daca in ultimii ani revista Time a ales drept „persoanele anului“ figuri publice cunoscute, ca Bill Gates, Bono sau primarul Rudolph Giuliani, fericitul ales in 2006 a fost anonimul Utilizator, cel ce a incarnat noua democratie digitala si a schimbat fata Internetului. „Tu. Da, tu, cel care controlezi era informatiei. Bine ai venit in lumea ta“, i se adreseaza Time in expunerea de motive.

     

    Filozoful scotian Thomas Carlyle spunea ca „istoria lumii este doar biografia oamenilor de seama“. Insa anul 2006 pare a contrazice aceasta regula, sustine revista Time, intrucat istoria anului trecut este marcata in cea mai mare parte de oameni obisnuiti – cei ce sunt coautori la enciclopedia Wikipedia, site-ul de continut video YouTube si reteaua sociala MySpace.

     

    In aceasta ecuatie, rolul cel mai important il joaca Internetul. Dar nu Internetul de acum 15 ani pe care Tim Barners-Lee l-a conceput pentru a le permite cercetatorilor sa faca schimb de informatii si nici web-ul din anii ’90, ci un alt fel de Internet, care aduna la un loc contributia a milioane de utilizatori din toata lumea.

     

    Botezat web 2.0, modelul online actual, bazat pe interactiunea in spatiul virtual a utilizatorilor care isi creeaza propriul continut,  nu este altceva decat o evolutie a epocii web 1.0, cea a inceputurilor Internetului. Altfel spus, Internetul web 2.0 aduce comunicare in timp real (prin broadband), bloguri (jurnale personale online), podcast-uri (jurnale radio sau video online care pot fi descarcate de utilizatori pe un player portabil), retele sociale si alte tipuri de site-uri la care pot contribui uneori chiar mii de utilizatori.

     

    Iar diferentele sunt extrem de vizibile, un simplu exemplu fiind Enciclopedia Britannica online comparata cu Wikipedia. Daca prima e statica, batuta in cuie, o simpla editie virtuala a cartii de hartie, Wikipedia le permite utilizatorilor sa completeze la infinit fiecare articol cu informatii care apoi sunt verificate de o armata de specialisti. Acelasi lucru se intampla si in cazul stirilor publicate online, care acum apar online exact cum au fost inregistrate la fata locului, din Bagdad, Boston sau poate Beijing, de catre martori oculari, uneori fara nicio legatura cu profesia de jurnalist. Generatia web 2.0 este reprezentata de comunitatea online de utilizatori care intra pe retele sociale precum MySpace sau Facebook ori au un profil in lumea virtuala Second Life, fac pe criticii literari sau muzicali pe Amazon sau au propriile blog-uri si podcast-uri. Aceeasi generatie care in epoca web 1.0 nu avea absolut nicio contributie pe Internet, in afara de lectura informatiilor publicate acolo de companii ori de cumparaturile facute online. Schimbarea se resimte si de cealalta parte a baricadei. Mai multi producatori auto ii invita pe utilizatori sa creeze pe Internet masini dupa design propriu, iar publicatii consacrate, care au si versiuni pe Internet, gazduiesc pe site si blog-uri in care jurnalistii publica pareri proprii.

     

    „O schimbare radicala a Internetului nu inseamna neaparat doar atragerea unui numar cat mai mare de utilizatori care acceseaza paginile de web, ci si modul in care acestia isi pun amprenta pe Internet si isi aduc contributia la continutul online“, spunea la finele anului trecut Terry Semel, directorul executiv al portalului Yahoo!. Afirmatia lui Semel nu face decat sa confirme faptul ca marile companii online au imbratisat la randu-le conceptul de web 2.0. Interesul companiilor tine de faptul ca modelele de business web 2.0 s-au dovedit a fi cele castigatoare in urma crah-ului dotcom de la inceputul anilor 2000, care ameninta cu disparitia intreaga industrie dezvoltata pe Internet.

     

    Investitiile atrase de companiile americane web 2.0 sunt estimate la peste 600 de milioane de dolari (aproximativ 457 de milioane de euro) la nivelul anului trecut, in conditiile in care in primele trei trimestre ale anului, fondurile de investitii au alocat aproximativ 455 de milioane de dolari (aproximativ 345 de milioane de euro) pentru 79 de astfel de noi companii (start-up-uri).

     

    Una dintre aceste companii este zillow.com, un site de oferte imobiliare, unde utilizatorii au acces la tururi virtuale ale caselor scoase la vanzare inclusiv pe Internet. Dupa ce se decid asupra unei case care ii intereseaza, acestia pot lua legatura cu agentia imobiliara sau pot obtine mai multe informatii pe wikimapia.org, site care le ofera o imagine a casei si a celor mai apropiate magazine sau banci, de la o altitudine de peste 4.500 de metri. Prosper.com le permite utilizatorilor sa faca imprumuturi de la alti utilizatori, singurele coordonate cunoscute fiind rata dobanzii si termenul de rambursare. Iar acestea sunt doar doua exemple. Termenul de web 2.0 s-a conturat abia in 2004, cu toate ca transformarea Internetului era deja vizibila cu ceva vreme inainte, iar numarul companiilor de pe web-ul denumit azi 2.0 nu era deloc de neglijat. Tim O’Reilly, presedinte si director executiv al companiei americane de publishing online O’Reilly Media, a folosit acest termen pentru a defini ultima generatie de servicii online, precum retelele sociale sau asa-numitele „wikis“ care le permit utilizatorilor sa creeze si sa modifice continutul online. Astazi insa web 2.0 a devenit „termenul zilei“ printre marile corporatii online, care incearca sa-si adapteze serviciile si oferta de continut la aceasta tendinta.

     

    Google, spre exemplu, a platit 1,65 miliarde de dolari pe compania web 2.0 YouTube, fondata acum mai bine de un an de trei fosti angajati PayPal, cu toate ca firma online nu avea un model de business bine definit. Insa potentialul extrem de popularului site, care ofera clipuri video postate de utilizatori, este urias, iar cei de la Google au mizat pe aceasta afacere. La fel s-a intamplat si in cazul trustului media News Corp. Rupert Murdoch, presedintele companiei, a decis sa achizitioneze cu 580 de milioane de dolari reteaua sociala MySpace, cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel mondial, dintre care 90% sunt numai utilizatori din SUA.

     

    Pe masura ce conceptul web 2.0 a luat amploare, specialistii din piata au inceput sa se intrebe daca piata online nu se va confrunta in scurt timp cu un crah similar celui dotcom. Totusi, e prematur, sustin unii specialisti, si destul de greu de determinat daca Internetul este amenintat de o noua criza – situatie in care ar fi necesara o noua schimbare a modelului de business -, pentru ca valoarea majoritatii acestor afaceri online este dificil de estimat. Spre deosebire de anii ’90, numarul companiilor listate la bursa este mult mai mic, iar aceasta face greu de determinat daca urmeaza o perioada de declin.

     

    Un punct de reper insa pare a fi Google. „Scaderea brusca a actiunilor Google va fi primul semn ca web 2.0 este amenintat de un crah“, crede blogger-ul Dave Winer. „Avand in vedere ca foarte multe start-up-uri online se bazeaza pe tehnologii Google, o cadere a acestuia le va afecta si lor business-ul“, a mai spus acesta.

     

    Intr-o astfel de eventualitate, care ar fi viitorul Internetului? Raspunsul, desi inca incert, ar fi ceea ce a fost denumit deja web 3.0. „Peste 20 de ani vom privi inapoi si vom spune ca aceasta a fost doar o perioada incipienta“, este de parere Tim Berners-Lee, omul care a inventat protocolul www de navigare pe Internet. Diferenta dintre web 2.0 si web 3.0 nu este conturata inca prea precis. Acesta din urma a fost deocamdata denumit „web-ul semantic“ si propune site-uri, link-uri si baze de date superioare, capabile sa manevreze automat mai multe categorii de informatii decat cele de pe web 2.0. Un astfel de web semantic va extrage semnificatia informatiei prin tehnici de inteligenta artificiala, conducand la transformarea World Wide Web in World Wide Database. Ar fi vorba, deci, de o ordonare a actualului web 2.0, care a crescut dezordonat si stufos, gratie unor posibilitati de cautare si structurare a informatiei mult mai avansate decat cele oferite acum de motoarele de cautare. De unde si ideea ca web 3.0 n-ar fi, in fond, o revolutie de talia web 2.0, ci doar un web 2.0 mai usor de folosit si in cele din urma mai ieftin.

     

    O previziune mai indrazneata cu privire la noul web se refera la faptul ca acesta va putea oferi sfaturi utilizatorilor. Spre exemplu, daca faceti o cautare dupa o destinatie de vacanta pe una din plajele lumii, unde sa puteti merge cu cei trei copii si unde sa gasiti fructe de mare foarte bune, iar cheltuielile pe timp de sase zile sa nu depaseasca 2.500 de euro, web 2.0 furnizeaza un numar mare de site-uri ale agentiilor de turism si ghiduri de vacanta. La aceeasi cautare pe web 3.0, ar trebui sa primiti drept rezultat mai multe destinatii care se incadreaza in criteriile de cautare, impreuna cu recomandari pentru restaurante si companii ce ofera servicii pentru copii – oferte care se incadreaza in bugetul personal alocat. Astfel de informatii sunt culese din mai multe surse diferite – or, un astfel de efort de compilare si interpretare trebuie in mod normal sa-l faca utilizatorul insusi.

     

    Totul este, prin urmare, doar in stadiul de proiectie teoretica. Dar cu toate acestea, speculatiile merg mai departe. Daca web 2.0 ar avea aceeasi soarta ca si web 1.0, de ce nu ar parcurge aceeasi traiectorie si viitorul web 3.0, caruia ar trebui sa-i urmeze un web 4.0? Dupa pofta comentatorilor de a imagina scenarii pentru viitorul Internetului, nu-i exclus ca anul acesta sa avem deja si un portret-robot al ipoteticului web 4.0.

  • Incepe anul Vista

    Din nou artificii, confeti, fanfara si sampanie: se lanseaza la apa Windows Vista. Dar oceanele in care se va scalda pachebotul de la Microsoft nu mai sunt la fel de pustii ca cele de din urma cu cativa ani.

     

    Noul sistem de operare de la Microsoft a intarziat cativa ani in comparatie cu rata normala de improspatare a oricarei aplicatii software. Pentru orice alt program, cinci ani fara o versiune majora noua inseamna moarte sigura, insa Windows si-a putut permite luxul unei dezvoltari indelungate gratie unei imense cote de piata si dependentei utilizatorilor de baza de aplicatii dezvoltate pentru acest sistem de operare.

     

    Acum noul Windows Vista isi face, in fine, intrarea pe piata. Previziunile in privinta vanzarilor sunt in general optimiste, dar ceea ce analistii observa este ca intregul peisaj IT s-a schimbat semnificativ fata de cel din 2001, anul lansarii lui Windows XP. O prima diferenta o reprezinta competitia. Chiar daca suprematia Windows nu este pusa in pericol, Apple a lansat in acest interval trei versiuni noi ale sistemului de operare MacOS X – Jaguar, Panther si Tiger – iar noul Leopard este anuntat pentru aceasta primavara. In principiu, toate noutatile anuntate pentru Vista sunt, intr-o forma sau alta, deja disponibile in MacOS X. Pe de alta parte, Linux a inregistrat in ultimii ani o rata de crestere importanta in zona serverelor, astfel incat o buna parte din mediile informatice ale intreprinderilor au devenit mixte iar Microsoft nu mai poate ignora nevoia utilizatorilor de a avea un nivel mai bun de compatibilitate cu sisteme de tip Unix.

     

    Insa competitia directa reprezinta doar o fata a problemei. Trecerea computerelor Apple pe procesoare Intel reprezinta o schimbare de peisaj importanta, deoarece producatorilor de soft le este mult mai usor acum sa-si porteze aplicatiile Windows pe Mac, ceea ce va subtia avansul Windows in privinta bazei de aplicatii disponibile (fara a mai socoti diversitatea aplicatiilor Unix care ruleaza nativ sub MacOS X). Aceasta evolutie este importanta in principal datorita atractiei pe care o reprezinta computerele produse de Apple, mai cu seama in domeniul portabilelor. In plus, sistemul Boot Camp permite acum Mac-urilor pe procesoare Intel sa ruleze fie MacOS X, fie Windows (ceea ce implica „riscul“ ca utilizatorii de Windows sa fie expusi interfetei extrem de atractive a Mac-urilor).

     

    Dar lucrurile merg mai departe in acest domeniu. Sistemul „Parallels Desktop for Mac“ se bazeaza pe virtualizare si permite unui Mac sa ruleze simultan MacOS X si Windows (chiar si Vista). Sistemul „Fusion“ de la VMWare – aflat in faza beta – vizeaza acelasi obiectiv, dar adauga combinatiei si sisteme de operare de tip Unix, in frunte cu Linux. Spre deosebire de solutiile similare pentru Mac-uri bazate pe PowerPC, noile variante nu mai emuleza soft un procesor x86, ci folosesc direct procesorul Intel, astfel incat aplicatiile ruleaza la viteze normale, indiferent de sistemul de operare. Este posibil ca in curand sa apara si sisteme asemanatoare open source bazate pe Xen, iar concluzia este ca virtualizarea tinda sa scada avantajul competitiv pe care baza de aplicatii disponibile o confera unui sistem de operare.

     

    Poate ar mai trebui sa adaugam pe lista amenintarilor la care trebuie sa faca fata Vista si sistemele open source (Linux, FreeBSD, Solaris etc.) utilizand interfete grafice precum GNOME sau KDE, apropiate ca functionalitate si uzabilitate cu cele furnizate de Windows sau MacOS X. Desi analistii sunt sceptici in aceasta privinta, exista progrese semnificative si pentru tot mai multi utilizatori varianta unui PC cu Linux preinstalat  devine fezabila. De asemenea, o problema pentru Vista o va constitui suportul hardware destul de ridicat de care are nevoie pentru a rula in conditii optime. In plus, utilizatorii s-au obisnuit sa aiba o retinere fata de versiunea initiala a unui soft si unii vor astepta traditionalul „Service Pack 2“ inainte de a adopta noua oferta.

     

    Insa amenintarea cea mai importanta vine din partea unui competitor difuz, dar tot mai agresiv: Reteaua. Proliferarea serviciilor tot mai diverse si mai performante disponibile in Internet – de la cele de birotica pana la cele de stocare – tinde sa scada importanta sistemului de operare desktop, indiferent cat de performant, prietenos sau raspandit ar fi. Cata vreme imi petrec majoritatea timpului de lucru intr-un browser, incepe sa ma intereseze tot mai putin care este suportul software pe care acesta ruleaza.

     

    In final, merita sa mentionam si argumentele celor care prevad succesul mult-asteptatului Vista: suportul producatorilor de hardware (care-si vor inviora vanzarile) si infernala masinarie de marketing de la Redmond.

  • Esti acolo, raspunde!

    In viitor telefoanele ar putea sti sa realizeze „managementul prezentei“. De fapt nu e nimic nou, e doar alaturarea aplicatiei de messenger la telefonul mobil.

     

    Acele indicii de status, care apar in programele de instant messenger si care le spun celorlalti daca posesorul este ocupat, ce fel de muzica asculta si ce face, in general, pot fi deja folosite prin aplicatia Jaiku pe telefonul mobil. Cand este cautat un nume in agenda telefonului, in dreptul fiecaruia apar indicatii despre locul unde se afla sau ce face proprietarul telefonului.

     

    Jyri Engestrom, finlandezul antreprenor care a inventat Jaiku, spune ca serviciul realizeaza ceea ce el numeste „prezenta bogata“ (rich presence) a utilizatorului. Software-ul Jaiku poate fi descarcat pe un numar limitat de modele de telefoane, respectiv Nokia care se bazeaza pe platforma software S60. Odata instalat insa, Jaiku spune proprietarului tot ce poate despre unde sunt prietenii, ce fac, cine e cu ei, cand au folosit pentru ultima oara telefonul si pentru cat timp. Serviciul isi avertizeaza utilizatorii si de fiecare data cand un prieten adauga un articol pe blog sau poze pe albumul online. „Am directionat toate informatiile digitale despre cei cunoscuti intr-un singur canal de comunicare si l-am combinat cu locul fizic unde se afla. Poti astfel sa stai mai aproape de persoanele la care tii cel mai mult“, spune finlandezul Engestrom. Sau cat mai departe de cei la care tii cel mai putin, am putea adauga.

     

    Pana la urma, denumirea de management al prezentei nu a fost data intamplator. La fel ca si la messenger, fiecare informatie pe care o afiseaza displayurile telefoanelor poate fi la fel de usor manipulata de proprietar pentru a nu fi deranjat. Cei care vor sa foloseasca aplicatia, care se poate descarca de pe site-ul www.jaiku.com, trebuie sa stie ca functioneaza doar daca si ceilalti cunoscuti o au instalata si ca traficul suplimentar pe care il face Jaiku pentru a ramane permanent online pe telefon este in jur de 10 MB. Ceea ce, la pretul traficului pe Internet prin operatorii de telefonie mobila, s-ar putea transforma intr-o contributie serioasa la factura totala. Exista si alte variante, nu insa la fel de complete ca Jaiku. Germanii au Plazes, o aplicatie care permite utilizatorilor sa isi inregistreze traseul pe care il urmeaza si locurile preferate, iar francezii au Mobiluck, o companie a carei comunitate de membri poate seta telefoanele in asa fel incat sa vibreze in momentul cand un alt membru al comunitatii este in preajma.

  • Sunete din cutia Pandorei

    Cutia Pandorei se deschide comunitatilor sociale. Pe site-ul serviciului de muzica online, oricine isi poate crea acum un profil pentru a intra in legatura cu persoane pasionate de acelasi gen muzical.

     

    Probabil o parte infima din site-urile care iau nastere zilnic au la baza o idee originala si o parte si mai mica a lor sunt intr-adevar utile. Partea buna este ca numarul site-urilor care apar este foarte mare, iar proportia amintita ajunge sa insemne ceva. Unul dintre aceste site-uri bazate pe o idee originala este Pandora.com, care a reusit sa fie un succes in lumea site-urilor de muzica intrunind doua caracteristici mai rar intalnite impreuna: este gratuit si legal.

     

    De multe ori, muzica ascultata pe Internet trebuie sa fie fie platita, fie preluarea este gratuita, dar site-ul nu are acordul caselor de discuri pentru a difuza muzica respectiva. Solutia gasita de Pandora a fost originala. A facut o baza de date cu toate melodiile care sunt suficient de vechi pentru a nu mai fi purtatoare ale drepturilor de autor sau in cazul carora s-a primit acordul autorilor pentru a fi ascultate gratuit. Iar atunci cand o melodie cautata nu se afla in aceasta lista, vizitatorilor le sunt propuse alte melodii cu o linie melodica foarte asemanatoare. Acum aproape sapte ani, un grup de muzicieni si ingineri software pasionati de muzica au venit cu o idee considerata ciudata la vremea aceea, de a analiza muzica, bit cu bit, si de a organiza toate melodiile ultimilor 60 de ani pe diverse categorii, in functie de cateva sute de criterii. Dupa o munca titanica, in care mai mult de 300.000 de melodii au trecut prin filtrul celor de la „Music Genome Project“, fiecare cantec in parte fiind analizat intr-un timp mediu de 20 de minute, Pandora s-a impus printre internauti ca o metoda simpla prin care pot asculta melodiile artistilor preferati.

     

    Recent, administratorii site-ului au adaugat cateva noi optiuni, in consens cu tendinta generala catre crearea de comunitati online si grupuri de utilizatori. A fost un pas asteptat, pentru ca numarul utilizatorilor a crescut de la nici doua milioane, in mai 2006, la 4,5 milioane de utilizatori inregistrati in prezent – o baza de utilizatori care reprezinta o comunitate mai mare decat multe alte retele sociale online. Practic, ce s-a adaugat recent au fost cateva functii care permit afisarea genurilor muzicale preferate ale unui anumit utilizator, datele publice ale acestuia si un spatiu in care utilizatorii pot comunica intre ei. La buna auditie.