BusinessMagazin

Blog

  • Ad’Or: un altfel de bilant

    Prospetime reincalzita. Istetime cu iz politic. Premii acordate unor reclame abia sau deloc difuzate, ceea ce este impotriva regulamentului de concurs. Acesta este un alt bilant, cel nevazut, al concursului autohton de creatie publicitara Ad’Or.

     

    Exista un anumit rol pe care presa ar trebui sa il aiba, spun manualele de jurnalism: rolul de „agenda-setting“. De stabilire a agendei, in traducere libera. Adica, prin ceea ce reda publicului, presa ar trebui sa puna pe tapet ce este cel mai important / relevant.

     

    De curand a fost Ad’Or, festival care – spune Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) – isi propune sa premieze prospetimea ideilor in creatia publicitara. Ca dupa orice editie, agentiile se grabesc sa dea presei comunicate autolaudative, iar presa – sa publice cine si ce a castigat. O situatie tipica in care presa lasa garda jos, cedand rolul de agenda-setting unor terte parti.

     

    Ce este insa relevant in cazul Ad’Or – deci de pus in agenda – nu este faptul ca agentia X a castigat premiul cutare sau ca agentia Y a fost nominalizata aici si dincolo. Important este daca Ad’Or reuseste sa-si atinga obiectivul: recunoasterea celor mai proaspete si creative idei, in contextul respectarii unor principii de etica elementara.

     

    Sau haideti sa le spunem principii convenite de practica publicitara pentru a nu suna prea pompos sau cliseistic. Iata doua astfel de principii: realizarea unei reclame exclusiv pentru a servi clientului si difuzarea ei pentru o perioada suficienta de timp, astfel incat sa atinga obiectivele acestuia.

     

    O analiza atenta a bilantului Ad’Or din acest an (si in general) arata ca parte din distinctiile acordate, premii sau nominalizari, fie incalca cele doua principii de mai sus – ceea ce in esenta inseamna lipsa de respect fata de client -, fie reflecta preocuparea unor agentii de a obtine premiu, inclusiv cu pretul de a-si aroga niste merite pe care nu le au. Iata cateva situatii: un spot care a iesit castigator la categoria „Cel mai bun spot TV“ – a doua mare distinctie in concurs – a fost difuzat doar trei zile pe un canal de nisa, de muzica, spun monitorizarile existente (este vorba de spotul Batman, realizat de Leo Burnett & Target – agentia anului la aceasta editie – pentru brandul Teletech). O reclama fara „expunere rezonabila“ – cum cere regulamentul cu o sintagma lasata si anul acesta suficient de vaga.

     

    Cel mai edificator exemplu este insa spotul „De-a v-ati ascunselea“, castigator la aceeasi categorie, realizat de Mercury Promotions pentru Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie. Un spot care, atentie, in 2005-2006 nu a fost niciodata difuzat, nicaieri, conform Alfa Cont. Dar e un spot care pare sa faca parte din seria de campanii guvernamentale realizate de Mercury (anul trecut, Mercury a lucrat indeaproape pentru Agentia pentru Strategii Guvernamentale, aflata sub conducerea lui Valeriu Turcan, demis intre timp).

     

    Dar ce impresie v-a facut campania „Oameni si insecte“ a agentiei Gav Scholz & Friends pentru clientul AAPP4 (brand Gradina de Sud), nominalizata la cea mai importanta categorie din concurs, Campania anului? E greu sa aveti o impresie, pentru ca nici in acest caz Alfa Cont nu gaseste aceasta campanie in datele de monitorizare.

     

    O concluzie? Industria nu a scapat nici anul acesta de asa-numitele „ghost“-uri (reclame facute pentru festival, nu pentru servirea nevoilor clientilor), iar discursurile impotriva acestora se dovedesc pur declarative.

     

    De notat ca nu este rolul juriului de a verifica eligibilitatea lucrarilor, ci a organizatorilor (UAPR). E ca si cum jurnalistii, de exemplu, ar fi premiati pentru articole, interviuri sau stiri nepublicate(bile), deci care nu au fost scrise pentru a fi citite de public. Articole in care cifrele de afaceri sunt deformate, in care sunt inventate cote de piata, in care intervievatilor li se atribuie citate pe care nu le-ar spune niciodata, dar care toate ar contribui la realizarea unor declaratii savuroase si a unui articol de senzatie. Articole „de festival“. Ce spuneti? Exista chiar si un exemplu celebru in care un premiu Pulitzer – cea mai importanta distinctie in jurnalism – a fost retras unei jurnaliste americance, tocmai pentru ca s-a descoperit ca inventase un personaj dintr-un articol.

     

    Dar ar merita premiu un jurnalist pentru un interviu pe care intervievatul l-a scris singur, iar ziaristul nu a facut decat sa puna diacritice si sa-l pagineze? Un exemplu ilustrativ ar fi premiul de categorie obtinut de ADDV Euro RSCG pentru campania cu cei trei mari sportivi romani, client BRD. Iata ce declara in februarie Sorin Popa, directorul adjunct al BRD, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin: „Ideea campaniei, strategia si punerea ei in practica au apartinut in totalitate bancii“, deci nu agentiei. De altfel, desi extrem de eficienta, campania nu a luat nici premiu Effie. O explicatie ar putea fi aceea ca nu agentia e cea care a creat conceptul.

     

    Cum caracterizeaza David Ogilvy – un guru al publicitatii mondiale – vanatoarea de premii de festival, indiferent de pret? „Publicitatea e trasa in jos de oameni care habar n-au cum se vinde un lucru… care au ca tel in viata sa faca pe interesantii si ii ametesc cu vorba pe clienti, carora le iau banii ca sa-si puna ei in valoare originalitatea si geniul personal.“

  • Voodoo people

    Peste tot religii, fanatisme, manii, obsesii, superstitii, religii noi. Adica toate chestiunile alea pe care nici un scriitor SF cu simt de raspundere, de la Jules Verne la Isaac Asimov, nu le-ar fi anticipat pentru 2006. Suntem amuzant condusi de zeci de credinte oarbe care poate ne fac mai umani, dar si mai de prost gust. Nu vedeti legatura. Stiu.

     

    Gabriel Garcia Marquez a facut o intreaga teorie pe marginea unui cuvant inventat de venezueleni: „pava“. Ei bine, pava desemneaza prostul-gust si ghinionul in acelasi timp. Cu alte cuvinte, exista pe lumea asta obiecte, situatii, oameni care iti aduc un ghinion mortal. Florile de plastic, spune Marquez, aduc mare nenoroc. Si nu intamplator sunt si de un mare prost-gust. Celebrul scriitor genereaza o intreaga religie pava – are tot timpul grija sa se fereasca de fenomenele si lucrurile care i-ar putea purta ghinion. Acesta este un exemplu de religie personala. Avem fiecare dintre noi numere favorite, semne care ne anunta clar ce se va intampla, anumite conventii pe care le ghicim imediat cum am intrat intr-un grup etc. Iar asta e de cand lumea, fiecare trebuie sa aiba un set de aparare anti-pava. Intr-un singur loc greseste Marquez: spune ca o astfel de gandire magica le este specifica latino-americanilor.

     

    Evident, neadevarat. Eu vad o gandire magica universalizata. Suntem bantuiti de reflexe ciudate, de credinte ferme in cele mai neasteptate lucruri, de halucinatii comune. Ne place sa definim individul modern ca pe o suma de realizari tehnice si de traume istorice. Dar nu ne trebuie prea multe minute de reflectie ca sa-l vedem si ca pe un neanderthalian ratacit intr-un mall.

     

    De cate ori ati auzit intrebarea „ce zodie esti?“, o chestionare directa si precisa a intimitatii celuilalt? Pentru ca fiecare raspuns are deja un set de caracteristici gata primite, pentru cunoscatorii codului astrologic. Spui „scorpion“ si celalalt deja te priveste complice. Adica, aha, nu prea esti sociabil, esti gelos, curios, si cine mai stie ce. Cand deschizi o revista te opresti din reflex la paginile de horoscop si afli imediat cam care iti va fi viata pe urmatoarea saptamana. Romania a fost un adevarat cobai al acestor mini-religii de buzunar. Pentru ca a iesit din lumea anti-credinte, cea totalitara, si a invatat in timp record sa se amuze cu ghicitul in stele.

     

    O alta mini-religie importanta este ipohondria, o cultura care „vinde“, intretinuta si de reclamele la produse farmaceutice, si de pagini nenumarate in revistele de femei. Mi s-a parut intotdeauna de un maxim prost-gust sa deschid o revista glossy, cu fotografiile frumoase ale unor celebritati si sa plonjez peste niste pagini de „sanatate“ in care sunt descrise experiente inspaimantatoare ale unor suferinzi de boli incurabile sau sfaturi ale medicului care te baga in sperieti. De fapt, se vand cinic la pachet doua angoase: angoasa frumusetii si angoasa sanatatii, desi cele doua nu au ce cauta impreuna. Cititorul speriat e un client mult mai fidel decat cititorul relaxat. Defectele fizice minore au fost incluse si ele in agoasa ipohondrica. Cam asta se intampla, de exemplu, cand asociezi celulita cu un monstru care-ti zace sub piele (imagine fioroasa propusa de o firma de cosmetice intr-o reclama). Avem aici un caz de pava evident, cum ar spune Marquez. Prostul-gust se serveste impreuna cu o senzatie de nesiguranta acuta. De aceea port un profund dispret celor care vand ipohondrie si frumusete in acelasi ambalaj.

     

    Credinta oarba in oferta si reduceri de pret e, de asemenea, fascinanta. Promite sa devina o religie serioasa. Comportamentul in hypermarketuri este, de altfel, o scena care seamana mult cu cele pictate pe peretii pesterilor acum zece mii de ani. Grupuri-grupuri de indivizi ies la vanatoare cu un cos de sarma si, cu ochi ageri, vaneaza preturi prin vegetatia luxurianta alcatuita din oferte si promotii. Chiar am in cap un experiment. Si-i provoc pe artistii contemporani sa-l incerce. Daca am instala in Carrefour, de exemplu, un stand – facut dupa toate tiparele pe care le presupune o promotie in toata regula – si am pune acolo salamuri, carnuri cu 50% mai scumpe decat cele de la un stand normal, sunt sigur ca s-ar vinde necontrolat in primele zile. Pentru ca nu conteaza pretul, ci semnalul pe care il recepteaza „vanatorul“. Sa oferi ceva scump ca pe ceva foarte ieftin, acesta e crezul profund al comerciantului si cumparatorului, in acelasi timp. Ce farmec are sa cumperi ceva care nu e „la oferta“? E cel mai clar semn ca esti un „vanator“ jalnic. E un alt caz de pava. Cand vad „oferta“, vad „bad luck“! Orasul este prin excelenta o jungla magica. Suntem, de fapt, niste fiinte extrem de vulnerabile si superstitioase. Am iesit intr-o seara pe balcon, intr-un mediu extrem de betonat, complet incompatibil cu fiorii mistici, si am auzit o bufnita. Mi-a inghetat transpiratia pe sira spinarii. Mergeam intr-o noapte pe jos prin Cotroceni si, la un moment dat, s-a ridicat un capac de canalizare si au iesit doi oameni, doi aurolaci. O senzatie fioroasa si asta, sa simti ca sub piciorele tale mai e o lume (cititi Haruki Murakami, el ii numeste „intunegri“).

     

    Avem in jurul nostru o intreaga retea de credinte si mister. Unele sunt facute sa vanda, iar acestea sunt ghinioniste prin prostul lor gust, cum am invatat de la Marquez. Altele sunt sentimente reale ale nesigurantei sau marci sigure ale vulnerabilitatii mistice. Zeci-sute de mini-religii ne fac de multe ori sa parem un „voodoo people“ condamnat sa se invarta ore in sir prin mijlocul Bucurestiului dupa un loc de parcare. Numai ca prefer religiile personale celor care provoaca artificial reactii primitive.

  • Outsourcing la tine in sat

    Zilele trecute mergeam din centrul Budapestei spre aeroport cand soferul meu, Jozsef Bako, mi-a spus ca, daca am vreun prieten care are de gand sa vina in Ungaria, sa-l contacteze pe adresa lui web: www.fclimo.hu. Zicea ca oamenii pot vedea online toate tipurile de masini pe care le inchiriaza si isi pot alege ce vor.

     

    „Cat din afacere vine din online?“, l-am intrebat. „Cam 20-25 la suta“, mi-a raspuns fostul inginer comunist, convertit in proprietar de limuzine. Fostul secretar de stat american James Baker III obisnuia sa spuna ca iti dai seama ca ti-ai pierdut functia cand „limuzina ta e galbena si soferul tau vorbeste Farsi“. Eu as zice ca iti dai seama ca economia globala invarte tot felul de modele noi de business cand soferul tau ungur are propriul site in engleza, maghiara si germana – cu tot cu muzica de background. Compania ungureasca on-line de limuzine a lui Jozsef e unul dintre noile modele de business de care am dat in ultima vreme si care globalizeaza in mod evident economia intr-un fel care e greu de perceput cu ochiul liber.

     

    L-am intervievat recent pe Ramalinga Raju, presedintele companiei indiene Satyam Computer Services. Satyam e una dintre firmele de top din India care fac outsourcing din America – si Raju mi-a explicat cum Satyam tocmai incepuse sa externalizeze o parte din activitatea sa pentru americani spre satele indiene. Furnizorul de outsourcing a devenit, la randul sau, client de outsourcing.

     

    Raju spunea: „Ne-am zis: daca outsourcing-ul de business poate fi facut din orase din India pentru a sprijini orase din lumea dezvoltata, de ce n-ar putea fi facut de satele din India pentru a sprijini orasele din India. Operatii ca procesarea datelor angajatilor pot fi facute de oriunde, asa ca nu e nici un motiv sa nu fie facute dintr-un sat“. Satyam a inceput cu doua sate, in urma cu un an, si are de gand sa se extinda pana la 150. Acum sunt destule conexiuni de mare viteza care ajung pana si in satele mari din India pentru a imparti aceasta munca si satenii sunt foarte dornici s-o faca. „Nivelul de uzura e scazut si cel de angajament e foarte ridicat“, spune Raju. „Este un mod de a insufla viata economica in sate“. Le da satenilor educati o sansa sa ramana acasa, spune el; nu mai trebuie sa migreze catre orase.

     

    Putin mai tarziu i-am intervievat pe Katie Jacobs Stanton, senior product manager la Google, si pe Krishna Bharat, fondatorul laboratorului Google din India. Ambii imi povesteau ca tocmai se lansase portalul Google Finance, dar interesant era ca acesta fusese conceput in intregime de echipa Google din India si ca, abia dupa aceea, ingineri Google din toata lumea au fost adusi in echipa – in loc ca proiectul sa fie condus din cartierul general al Google din Silicon Valley. Se numeste „around sourcing“ in loc de „outsourcing“, pentru ca acum nu mai exista particula „out“. S-a terminat cu ea.

     

    „Nu ne gandim la doua feluri de ingineri – unii care se gandesc la niste lucruri si altii care le implementeaza“, spunea Stanton. „Tocmai am zis echipei din India sa gandeasca ceva la scara mare si ei au venit cu Google Finance.“ Bharat a adaugat: „Am intrat in generatia biroului virtual. Dezvoltarea produsului se intampla azi in tot campus-ul global“.

     

    Ultima poveste. Sunt in cenusiul Newark din statul New Jersey si stau de vorba cu un afacerist local. L-am intalnit pe Andy Astor, director executiv la EnterpriseDB, care furnizeaza componente speciale pentru baza de date open-source numita PostgreSQL. Echipa lui de baza pentru dezvoltare, imi spune, e compusa din 60 de ingineri pakistanezi din Islamabad, care interactioneaza cu cartierul general din New Jersey prin video-conferinte pe Internet.

     

    „Echipa din New Jersey – arhitecti de software, manageri de produs si executivi vin la lucru cu cateva ore mai devreme, in timp ce echipa din Islamabad vine la serviciu mai tarziu si ne suprapunem zilnic cel putin cinci sau sase ore“, spune Astor.

     

    „Prin urmare avem o multime de intalniri fata-n fata in fiecare zi, care inseamna enorm in calitatea comunicarii. La videoconferinte ne comportam ca si cum ne-am afla in aceeasi camera.“ Ce imi spun toate aceste povesti este ca suntem martorii unei emergente a modelelor de colaborare in business care erau pur si simplu inimaginabile in urma cu zece ani. Azi avem atat de multe instrumente, atat de multe idei, atat de multi oameni capabili sa puna aceste idei si instrumente laolalta – si sa descopere lucruri noi – si atatea mijloace de comunicare mult mai bune pentru a raspandi aceste idei noi pe cuprinsul globului…

     

    Daca mai multe tari ar putea ajunge la un numitor comun (destule mijloace de telefonie si conexiuni de mare viteza, astfel incat cetatenii lor sa poata interactiona; imbunatatirea treptata a educatiei si o guvernare economica decenta si fara coruptie; domnia legii) si am putea gasi mai multe surse de energie curata, atunci avem toate motivele sa fim optimisti ca vom fi martorii unei cresteri globale si mai rapide in acest secol, cu mult mai multi oameni saltati deasupra nivelului saraciei.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 iunie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducere de Mihai Mitrica

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Investitii suspendate

    Pentru a-si face publicitate pe strazi, pe acoperisuri, in intersectii, la metrou sau pe soselele tarii, advertiserii au cheltuit anul trecut cei mai multi bani din istoria panotajului romanesc: circa 27 de milioane de euro, potrivit unui studiu al Poster Publicity. Mult? Putin? Si-si.

     

    Desi marcat de scandaluri in jurul haosului legislativ si peisagistic, panotajul stradal a avut anul trecut cel mai ridicat nivel de incasari din publicitate: 27 de milioane de euro net – cu circa 29% mai mult fata de anul precedent. Estimarea ii apartine Poster Publicity Romania, o companie independenta specializata in servicii outdoor (cercetare, evaluare campanii, servicii de planificare si achizitionare de spatiu publicitar). Dintr-un studiu pus la dispozitia BUSINESS Magazin reiese ca cei mai mari investitori in publicitatea stradala in 2005 au fost companiile de tutun, retailerii, bauturile racoritoare si industria alimentara. Comentand despre cele 27 de milioane de euro atrase de acest canal – outdoor-ul -, Bogdan Ghita, directorul general al Poster Publicity (companie a carei denumire oficiala in Romania va fi in curand Kinetic Romania, ca urmare a unei miscari de business internationale), spune ca valoarea respectiva este mare. Dar prin prisma investitiilor din anul precedent. Vazuta din alte perspective insa – potentialul acestui canal si numarul de locuitori ai Romaniei sau bugetele care se vehiculeaza in alte tari din regiune -, suma este mica. „Outdoor-ul din Ungaria, de pilda, a atras 64 de milioane de euro acum doi ani“, exemplifica el.

     

    Pentru 2007, previziunea lui Ghita este ca ponderea cotei atrase de outdoor din totalul bugetelor de publicitate – 8-10%, „normala, de altfel“, spune el – nu va mai creste. Aceasta pondere va creste insa valoric, cu 10%, anticipeaza el. „In special din cauza cresterii tarifelor la publicitatea stradala, ca o consecinta a investitiilor pe care marii operatori le vor face in calitatea suporturilor“, explica managerul de la Poster Publicity (Kinetic Romania), companie prezenta in Romania din 2001, detinuta de Poster Publicity Holdings si cu o cifra de afaceri de 1,1 milioane de euro anul trecut. Aducand in discutie calitatea suporturilor publicitare din outdoor, Ghita pune degetul pe rana. Respectarea anumitor standarde de calitate impuse de viitoarele reglementari – si pe care Primaria Capitalei le aduce in discutie in mod repetitiv in ultima perioada, in vederea intrarii in UE – va rade de pe piata majoritatea companiilor mici de outdoor, aflate pe o piata dominata de la distanta de „blocul celor trei“: Outdoor Akzent (care detine Euromedia si Beta Cons), News Outdoor si Affichage Holding (care detine grupul Churchill).

     

    „Daca ma intrebati care este al patrulea jucator pe piata de outdoor, mi-ar fi greu sa va dau un nume. Distanta dintre locul al treilea (Affichage – n.r.) si locul al patrulea este atat de mare, incat pe locul patru as pune categoria «others» (altii – n.r.)“, spune Ghita, care isi argumenteaza afirmatia prin cota prea mare pe care aceasta categorie – si care subsumeaza 15-20 de companii mici – o atrage din totalul veniturilor in industria de outdoor: peste 22%. „Le va fi din ce in ce mai greu (jucatorilor mici – n.r.) sa reziste pe piata. Va veni vremea cand se va regulariza si acest sector al industriei, iar micii actori ai pietei nu vor avea de unde scoate bani pentru investitiile necesare.“ Sa ne asteptam la achizitii, asadar, „insa de la anul“, este parerea lui Ghita. In ce priveste eventualitatea intrarii unui alt nume international pe piata, el nu crede ca acest lucru se va intampla anul acesta.

     

    Alte tendinte inspre care Ghita arata pentru anul care urmeaza sunt urmatoarele: locatiile vor fi aceleasi, insa multe din vechile panouri vor fi inlocuite cu altele noi. Autoritatile vor lucra – nevoite fiind, in perspectiva UE – la reglementarea industriei. Mai putin se vor vedea insa eforturile de autoreglementare in vederea profesionalizarii industriei. „Am iesit din BRAT, pentru ca masurarea audientei acestui canal nu se va face niciodata intr-un efort unit al industriei (este vorba de Biroul Roman de Auditare a Tirajelor, organism care acum cativa ani adusese in discutie realizarea unui studiu de audienta in outdoor. Proiectul a murit din fasa, din lipsa disponibilitatii companiilor de outdoor si a agentiilor de publicitate de a face acest lucru – n.r.).“ Este, in acest sens, Romania un caz singular? Conform unor informatii din 2003 ale Poster Publicity Worldwide, citate de Bogdan Ghita, alte exemple de tari din regiune in care nu exista implementate sisteme de masurare a audientei publicitatii stradale ar fi Austria, Polonia, Ungaria sau Grecia. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre gradul de autoreglementare si profesionalizare a publicitatii stradale din aceste piete.

  • Cine vrea pe panouri?

    Tutunul, retailul si industria alimentara sunt categoriile care au investit cel mai mult in panotajul stradal, anul trecut.

     

    Industrie

    Procent

    Tutun

    19%

    Retail

    14%

    Bauturi racoritoare si alimente

    12%

    Telecomunicatii si computere

    9%

    Auto

    7%

    Electrocasnice

    7%

    Servicii

    3%

    Ingrijire casnica

    3%

    Mass-media

    2%

    Turism si divertisment

    2%

    Sanatate

    2%

    Banci si servicii financiare

    2%

    Altele

    18%

     

    Sursa: Poster Publicity Romania

  • Mutari de colo-colo

    Raiffeisen, Campofrio, Zapp si Nestlé sunt doar cativa dintre cei care si-au revizuit conturile de creatie in ultima perioada.

     

    Parteneriatele cu bataie lunga in publicitate nu mai sunt o certitudine. O arata agitatia din industrie de la inceputul anului incoace: relatii care pareau bine batute in cuie fie au fost inchise (cazul lui Joe de la Nestlé care, parasind Scala JWT, a intrat in portofoliul Leo Burnett & Target), fie puse in stand by prin orientarea clientului catre o alta agentie. Este cazul Zapp, care a ales sa lucreze cu FCB Bucuresti. Zapp insa nu a renuntat la contractul cu Gavrila & Asociatii, spune agentia. Cam in aceeasi perioada Zapp si-a revizuit si contul de media: adica a schimbat compania de publicitate desemnata sa-i gestioneze bugetele de reclama, plecand de la Mindshare (Ogilvy Group) si alegand Opti Media, parte din Publicis.

     

    Recent, si Raiffeisen Bank si-a revizuit contul de creatie, in urma unui pitch care a avut in short-list 5-6 agentii, spun oficiali ai bancii. Astfel, Raiffeisen – care lucra anterior numai cu Saatchi & Saatchi – a desemnat doua agentii-partenere: Saatchi & Saatchi (persoane fizice) si GMP Advertising (IMM-uri si corporatii). Printre agentiile participante la pitch, Raiffeisen mai spune ca s-au numarat Lowe & Partners, Ogilvy & Mather si Gav Scholz & Friends.

     

    Si in domeniul alimentar s-au petrecut schimbari: de pilda, producatorul de mezeluri Campofrio a desemnat-o pe Publicis sa dezvolte creatia ATL (above-the-line) si POSM (promovare la locul de vanzare) pentru categoria „sunca“. Anterior, creatia pentru produsele din sunca a fost asigurata de ADDV Euro RSCG. Pentru revizuirea acestui cont, Campofrio a avut de ales intre ofertele a doua agentii, Publicis si ADDV, spune compania. Iar pentru categoria Salamuri, Campofrio spune ca va lucra cu Grey.

     

    In domeniul mass-media, cele mai recente miscari de conturi au fost Adevarul si Evenimentul Zilei. Adevarul, anul trecut client al debutantei agentii Brightness, a devenit de curand client Starlink (parte din grupul Leo Burnett). Iar Evenimentul Zilei (Ringier) si-a schimbat agentia, pentru a treia oara in ultimul an: Scala JWT (pentru Evenimentul Zilei au mai lucrat anul trecut Next Advertising si Headvertising).

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Sefilor, beti Sprite, ca treaba e nasoala

    Client: Coca-Cola

    Brand: Sprite

    Agentie: McCann / Creative Services (Interpublic)

    Canale: TV, presa scrisa, radio, materiale la punctul de vanzare

     

    Jongland cu atributele specifice marcii si inovand pe baza platformei brandului Sprite („Spune pe bune“, lansata in 2005), McCann / Creative Services a dezvoltat recent o campanie promotionala pentru Sprite al carei mesaj este: „La promotii castiga cine nu trebuie“. Un exemplu oferit de agentie este urmatoarea situatie: Tanti Tantza de la 3 a castigat o racheta de tenis, iar nepotii sunt plecati din tara. „Dupa ce anul trecut ati aflat ca aveti sanse mai mici de 0.002% de castig la o promotie, anul asta aflati de la Sprite un adevar si mai dureros: sansele astea nici nu sunt ale voastre, ci sunt ale lor (ale altora, n.r.). Pentru ca la promotii castiga cine nu trebuie. Solutia e sa beti Sprite pana la epuizare“, spune agentia. Targetul promotiei (1 mai – 25 iunie) sunt „in special sefii din mediul urban, cu varsta cuprinsa intre 12-24 de ani“. De aici si indemnul campaniei: Sefilor, beti Sprite, ca treaba e nasoala!

  • Cine se teme de Vista?

    Bill Gates neaga si azi ca ar fi spus, in 1981, ca „nu e nevoie de mai mult de 640 Kb de memorie pentru un computer“, desi citatul ii e des atribuit. Cert e ca Windows Vista cere configuratii ce depasesc mult previziunea de atunci. Sunt pregatite PC-urile pentru Vista?

     

    Dupa luni de speculatii si lungi diatribe printre comunitatile de internauti, Microsoft a anuntat oficial cerintele hardware pentru noul sistem de operare Windows Vista: procesor la 800 – 1.000 MHz (practic se gasesc pe piata in toate sistemele cumparate in ultimii trei ani); intre 512 MB si 1 GB de memorie, 15 GB liberi pe hard-disk si o placa video capabila sa ruleze actualul Windows XP; recomandata este o placa video capabila sa ruleze interfata Windows Aero. Pentru a ocoli specificatiile tehnice legate de Aero, ajunge sa spunem ca placa trebuie sa fie cel putin de generatia 6 de procesoare grafice de la producatorul american Nvidia si de generatia 9 de procesoare grafice ale companiei canadiene ATI.

     

    Ce ofera noul sistem de operare? Masuri sporite de securitate, facilitati de cautare si organizare a documentelor, o interfata grafica imbunatatita, posibilitatea de a comunica si de a lucra mai usor cu dispozitivele wireless, o experienta multimedia imbunatatita (TV, fotografie, muzica, filme). Vista ofera parintilor posibilitatea de a controla activitatile pe care copiii le pot face pe calculator – timp, jocuri, accesarea anumitor site-uri. „Windows Aero ofera posibilitatea previzualizarii ferestrelor de pe desktop, transparenta acestora, scalarea rapida a fotografiilor si gestiunea eficienta a desktopului“, precizeaza Tudor Galos, product marketing manager la Microsoft Romania. Pentru partea de business, sistemul integreaza, printre altele, capabilitati de transmitere a faxurilor si de scanare a documentelor. Pentru reducerea costurilor, Microsoft ofera posibilitatea instalarii centralizate a sistemului de operare pe statii desktop dintr-un singur punct, precum si facilitati de testare a compatibilitatii aplicatiilor de business, facilitati de management simplificat, automatizarea unor activitati sau diagnosticare.

     

    Totodata, Microsoft a lansat un program menit sa-i ajute pe cei interesati sa vada in ce masura este computerul lor gata pentru Vista – Microsoft Vista Upgrade Advisor, si care poate fi descarcat la www.microsoft. com/ windowsvista/getready/upgradeadvisor/default.mspx. Desi producator de software, Microsoft este pentru hardware un „market mover“: noua din zece computere din intreaga lume folosesc un sistem de operare Windows, iar decizia de a trece la un sistem de operare mai bun si mai nou sta la baza deciziei de upgrade pentru mai mult de jumatate din detinatorii de computere. „Indiscutabil, aplicatiile sofware influenteaza vanzarile de componente. Pe primul loc sunt sistemele de operare, urmate de jocuri si programele de benchmark“, spune Razvan Uluc, retail manager la Best Computers.

     

    Lansarea unui nou sistem de operare, cum este Vista, si cerintele de sistem ale programului, peste cele dintr-o configuratie medie actuala, ar putea determina, in opinia lui Razvan Uluc, cam jumatate din posesorii de PC sa isi schimbe configuratia calculatorului sau sistemul in intregime. Cerintele de care vorbeste acesta sunt cantitatea de memorie si placa video.

     

    Un studiu al companiei de cercetare a pietei Gartner apreciaza ca jumatate din computerele folosite in cadrul companiilor nu sunt suficient de bine echipate pentru a rula Vista la potentialul maxim. Un upgrade de memorie pana la nivelul impus de noul sistem de operare costa intre 100 si 200 de dolari pentru un PC, iar o placa grafica performanta mai inseamna alte 200 – 300 de dolari. „Credem ca majoritatea marilor corporatii nu vor putea justifica costurile de upgrade la noul sistem de operare pentru toate calculatoarele in acelasi timp“, spune Mike Silver, analist la Gartner.

     

    El sustine ca firmele vor prefera sa astepte ca PC-urile sa ajunga la finalul ciclului normal de functionare pentru a le inlocui cu altele mai performante si compatibile cu Vista. „Credem ca multi clienti nu se vor multumi cu caracteristicile de baza din Windows Vista si vor dori sa ruleze si interfata grafica Windows Aero, si de fapt aici se focuseaza afirmatia Gartner.

     

    In estimarea lor, peste 50% din PC-urile de astazi vor putea rula Windows Aero, si de aceea am creat programul Windows Vista Premium Ready, pentru ca aceste computere sa fie usor identificabile“, precizeaza Tudor Galos. Este vorba de cele doua programe pe care Microsoft le deruleaza cu producatorii de PC-uri – Vista Capable PC si Vista Premium Ready, care identifica si categoriseste computerele oferite acum pe piata.

     

    Joe Wilcox, analist la Jupiter Research, subliniaza nevoia consumatorilor de a face diferenta intre ceea ce inseamna un PC „capabil“ sa ruleze Vista si unul „gata“ sa o faca. „Un sistem ar putea sa ruleze Vista, dar s-ar putea dovedi incapabil sa ofere toate facilitatile si capabilitatile pe care acesta le integreaza“, spune Wilcox.

     

    Un actual computer high-end, cu un pret pe masura si cu capabilitati grafice deosebite ar putea rula cea mai completa versiune de Vista, dar un PC ieftin, chiar marcat cu eticheta „Windows Vista Capable“ nu va oferi decat functiunile de baza ale sistemului de operare.

     

    Gabriel Jitaru, director executiv la Complet Electro Serv, producatorul brandului Davio pentru piata romaneasca, crede ca trecerea la Vista va fi mai facila pentru utilizatorii casnici si mai lenta in cazul companiilor. „Criteriul pret este esential pentru consumatorul roman, iar prezenta Windows preinstalat pe sistemele pe care le-am vandut nu a fost privita ca o facilitate“, spune Jitaru, in opinia caruia migrarea spre Vista se va produce in aceeasi masura cu sporirea nivelului de trai si cu reducerea ratei pirateriei.

  • Windows vs. Windows

    Istoria Windows incepe in 1990, intr-o perioada in care cerintele de sistem fac sa zambeasca orice posesor de PC din zilele noastre.

     

    WINDOWS 3.0: mai 1990; procesor – 286 sau mai rapid, memorie – 640 Kb, hard disk, placa grafica EGA, mouse optional

     

    WINDOWS 95: august 1995; procesor – 486, memorie – 8 MB, 55 MB liberi pe HDD, placa video VGA, pret mediu desktop – 1.926 USD

     

    WINDOWS NT 4.0: august 1996; procesor Pentium, memorie – 32 MB, 110 MB liberi pe HDD, placa video VGA, pret mediu desktop – 1.988 USD

     

    WINDOWS 98: iunie 1998; procesor Pentium; memorie – 24 MB, 350 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.619 USD

     

    WINDOWS 2000: februarie 2000; procesor Pentium 133 MHz, memorie – 64 MB, 650 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.306 USD

     

    MILLENNIUM: septembrie 2000; Pentium 150 MHz, memorie – 32 MB, 320 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.306 USD

     

    WINDOWS XP: octombrie 2001; Pentium 300 MHz, memorie – 64 MB, 1,5 GB liberi pe HDD, placa video Super VGA, pret mediu desktop – 1.163 USD

  • Mai mult decat origami

    Acum cativa ani, o profetie IT spunea ca ziarele pe hartie vor disparea in scurt timp. Asta si pentru ca oamenii le vor citi online, oriunde, cu un echipament digital, mai mic si mai usor de manevrat decat un laptop. Ziarele n-au disparut, in schimb acest gadget a devenit realitate.

     

    Stradanile marilor producatori de a redimensiona computerul pentru a-l aduce la o marime care sa permita manevrarea mult mai facila (ideea cea mai des vehiculata ar fi aceea ca PC-ul nu trebuie sa fie mai mare decat o carte obisnuita) s-au finalizat recent cu un rezultat concret: minicomputerele ultraportabile, denumite Ultra Mobile PC-uri sau UMPC, despre care unele voci spun ca vor detrona ca raspandire si popularitate telefonul mobil intr-un viitor nu foarte indepartat.

     

    Care ar fi definitia acestui termen? Un gadget care prin dimensiune se pozitioneaza intre laptop si asistentul personal PDA, dar care nu se afla in nici una din aceste tabere. Si totusi a preluat functiile ambelor echipamente: are sistem de operare, poate fi folosit pentru a accesa Internetul, dar si aplicatii de business, jocuri, filme, muzica si asa mai departe.

     

    La originea acestui concept se afla Microsoft cu al sau „Project Origami“, care a fost un secret bine pazit timp de un an inaintea lansarii. Mini-pc-ul a fost prezentat la targul CeBIT in luna martie, insa implicatiile lansarii sale incep abia acum sa se faca simtite la adevaratele dimensiuni.

     

    Analistii sunt de parere ca, daca acest gadget va prinde, ar putea sa revolutioneze obiceiurile de consum ale utilizatorilor de PC-uri. De ce? Pentru ca va oferi o multime de functii intr-un aparat mai usor de folosit, fapt care ar putea duce la incetinirea si mai mult a ritmului de crestere a pietei de PC-uri. Scepticii sunt insa de parere ca noul concept nu poate sa se impuna foarte repede, pentru ca presupune destule schimbari in comportamentul utilizatorilor, iar producatorii stiu foarte bine ca acest lucru dureaza. Minicomputerul ultraportabil, dotat cu un ecran cu diagonala de aproximativ 17 centimetri sensibil la atingere, nu cantareste mai mult de un kilogram, in timp ce dimensiunile sale sunt, intr-adevar, aproximativ aceleasi cu ale unei carti obisnuite (23 x 14 x 3 cm). Proiectul Origami  a fost gandit de Microsoft in parteneriat cu cel mai mare producator de cipuri din lume, Intel, materializandu-se sub forma a trei modele de UMPC produse de taiwanezii de la Asus, chinezii de la Founder, respectiv de coreenii de la Samsung si care sunt deja disponibile pe piata la preturi cuprinse intre 700 si 1.000 USD.

     

    Iar estimarile executivilor Intel, conform carora in urmatorii cinci ani numarul de minicomputere ultraportabile vandute la nivel mondial va fi de ordinul zecilor de milioane, au pus pe jar intreaga piata. „Majoritatea UMPC-urilor vor fi in posesia celor 230 mil. utilizatori  al caror job presupune deplasari frecvente sau lucrul in picioare, cu pixul“, este de parere Pankaj Kedia, directorul diviziei UMPC Ecosystem Enabling de la Intel.

     

    Jucatorii din piata mizeaza in principal pe faptul ca UMPC-urile, spre deosebire de notebook-urile de mici dimensiuni sau de PDA-uri, nu necesita tastatura sau mouse pentru a primi comenzi, ecranul tactil cu care sunt dotate minicomputerele ultraportabile fiind suficient. Modelul Samsung de exemplu, sub nume de cod Q1, are un design cu margini rotunjite, fapt care-l face foarte usor de tinut in maini, utilizatorii putand sa scrie texte prin intermediul unei tastaturi virtuale amplasate astfel incat sa se poata scrie folosind numai degetele mari. Tastatura nu seamana deloc cu cele traditionale, butoanele fiind asezate sub forma de „evantaie“ care pleaca din colturile de jos ale ecranului. Exista insa si posibilitatea de a conecta prin USB sau Bluetooth o tastatura obisnuita.

     

    Principala diferenta intre UMPC-uri si alte echipamente portabile – PDA-uri (asistenti personali digitali), playere de muzica digitala, console de jocuri video sau sisteme GPS (Global Positioning System – pozitionare prin satelit) – ar fi aceea ca minicomputerele, dotate cu sistem de operare Windows, pot ingloba mai multe functii (practic, toate functiile celorlalte gadgeturi). 

     

    Ce poate face, mai concret, un UMPC? Noul tip de computere ultraportabile a fost „indopat“ cu foarte multe functii: permite navigarea pe Internet, utilizarea casutei de mail sau redactarea de documente, intrucat recunoaste, asemenea Tablet PC-ului, scrisul de mana cu stylus-ul pe ecran. Practic, orice software care ruleaza pe Windows XP poate fi instalat si pe acest gadget (in unele cazuri este nevoie de adaptarea lor la dimensiunile mai mici ale ecranului). Insa cele mai multe aplicatii revin divertismentului, UMPC-ul fiind deopotriva un player de continut audio si video, cat si o consola de jocuri.  UMPC-ul a fost gandit de fapt ca o platforma pe care fabricantii de tehnologie de comunicatii si de software sa-si poata incarca propriile produse, atat timp cat se conformeaza specificatiilor tehnice ale Microsoft si Intel.

     

    Interes a starnit si incorporarea in acest minicomputer a functiilor de navigare GPS, dar si a unei camere foto, dupa modelul actualelor telefoane mobile, insa aceste functii vor fi disponibile de la anul, spun producatorii. Iar pe langa toate acestea, unele modele UMPC vor fi capabile sa receptioneze televiziune digitala, tendinta in care telefonia mobila este puternic ancorata. Minicomputerele create de Microsoft dispun si de conectivitate fara fir, ceea ce inseamna ca se pot lega la alte echipamente portabile prin Bluetooth sau se pot conecta la Internet WiFi (prin unde radio). Iar odata cu lansarea oficiala a Windows Vista, sistemul de operare va putea fi instalat nu doar pe PC-uri, ci si pe UMPC-uri.

     

    La atatea avantaje, se pune si intrebarea: ce lipseste noilor minicomputere? Poate functiile de telefonie mobila (deocamdata), insa tehnologia VoIP, care permite efectuarea apelurilor telefonice prin Internet atat catre retele fixe, cat si catre cele mobile, poate suplini lipsa serviciilor GSM.

     

    Un alt posibil deficit, sustin analistii, este viata scurta a bateriei. Fiind un echipament mobil, ar trebui sa permita o durata de functionare de 10-12 ore pentru a nu pune probleme utilizatorului, insa aparatul nu poate fi folosit mai mult de trei ore la rand. „Nu este insa semn de ingrijorare, intrucat in aproximativ patru ani bateria minicomputerelor va avea o durata de functionare mai mare“, promite Pankaj Kedia, directorul diviziei UMPC Ecosystem Enabling a Intel.

     

    Insa nu toti analistii sunt entuziasti. Compania de cercetare a pietei Gartner crede ca UMPC-urile sunt deocamdata „generatia zero“ care de obicei este un test pe piata, care abia din 2009 s-ar putea dovedi un succes. Bill Gates a gandit insa destul de bine modelul de business. Un miniPC care dispune de foarte multe functii si care concureaza majoritatea echipamentelor portabile de pe piata este expresia clara a unei tendinte. Iar specialistii se asteapta ca pretul de vanzare al UMPC-ului sa scada, in timp, pana la circa 500 de dolari, concurand cu pretul unui PC cu performante medii spre mari.

     

    Practic, „UMPC-ul trebuie privit de utilizatori ca pe un echipament de divertisment sau playerul lor de muzica sau echipamentul prin care au acces la Internet, oriunde ar fi. Oricum l-ar percepe, acest miniPC ilustreaza cel mai bine conceptul de convergenta“, a conchis Pankaj Kedia de la Intel.

     

    In cazul UMPC-ului, „convergenta“ nu mai este doar un cuvant oarecare. In fond, aparatul poate fi simultan si computer, si player de continut multimedia, si navigator GPS, si televizor digital, si consola de jocuri. Asa ca de ce n-ar fi posibil ca, in 2-3 ani, ziua sa inceapa cu o cafea si cu lectura ziarului proaspat downloadat pe ecranul unui gadget ultraportabil?