Si a fost web 2.0

Filozoful scotian Thomas Carlyle spunea ca „istoria lumii este doar biografia oamenilor de seama“. Insa anul 2006 pare a contrazice aceasta regula, sustine revista Time, intrucat istoria anului trecut este marcata in cea mai mare parte de oameni obisnuiti – cei ce sunt coautori la enciclopedia Wikipedia, site-ul de continut video YouTube si reteaua sociala MySpace.

In aceasta ecuatie, rolul cel mai important il joaca Internetul. Dar nu Internetul de acum 15 ani pe care Tim Barners-Lee l-a conceput pentru a le permite cercetatorilor sa faca schimb de informatii si nici web-ul din anii ’90, ci un alt fel de Internet, care aduna la un loc contributia a milioane de utilizatori din toata lumea.

Botezat web 2.0, modelul online actual, bazat pe interactiunea in spatiul virtual a utilizatorilor care isi creeaza propriul continut,  nu este altceva decat o evolutie a epocii web 1.0, cea a inceputurilor Internetului. Altfel spus, Internetul web 2.0 aduce comunicare in timp real (prin broadband), bloguri (jurnale personale online), podcast-uri (jurnale radio sau video online care pot fi descarcate de utilizatori pe un player portabil), retele sociale si alte tipuri de site-uri la care pot contribui uneori chiar mii de utilizatori.

Iar diferentele sunt extrem de vizibile, un simplu exemplu fiind Enciclopedia Britannica online comparata cu Wikipedia. Daca prima e statica, batuta in cuie, o simpla editie virtuala a cartii de hartie, Wikipedia le permite utilizatorilor sa completeze la infinit fiecare articol cu informatii care apoi sunt verificate de o armata de specialisti. Acelasi lucru se intampla si in cazul stirilor publicate online, care acum apar online exact cum au fost inregistrate la fata locului, din Bagdad, Boston sau poate Beijing, de catre martori oculari, uneori fara nicio legatura cu profesia de jurnalist. Generatia web 2.0 este reprezentata de comunitatea online de utilizatori care intra pe retele sociale precum MySpace sau Facebook ori au un profil in lumea virtuala Second Life, fac pe criticii literari sau muzicali pe Amazon sau au propriile blog-uri si podcast-uri. Aceeasi generatie care in epoca web 1.0 nu avea absolut nicio contributie pe Internet, in afara de lectura informatiilor publicate acolo de companii ori de cumparaturile facute online. Schimbarea se resimte si de cealalta parte a baricadei. Mai multi producatori auto ii invita pe utilizatori sa creeze pe Internet masini dupa design propriu, iar publicatii consacrate, care au si versiuni pe Internet, gazduiesc pe site si blog-uri in care jurnalistii publica pareri proprii.

„O schimbare radicala a Internetului nu inseamna neaparat doar atragerea unui numar cat mai mare de utilizatori care acceseaza paginile de web, ci si modul in care acestia isi pun amprenta pe Internet si isi aduc contributia la continutul online“, spunea la finele anului trecut Terry Semel, directorul executiv al portalului Yahoo!. Afirmatia lui Semel nu face decat sa confirme faptul ca marile companii online au imbratisat la randu-le conceptul de web 2.0. Interesul companiilor tine de faptul ca modelele de business web 2.0 s-au dovedit a fi cele castigatoare in urma crah-ului dotcom de la inceputul anilor 2000, care ameninta cu disparitia intreaga industrie dezvoltata pe Internet.

Investitiile atrase de companiile americane web 2.0 sunt estimate la peste 600 de milioane de dolari (aproximativ 457 de milioane de euro) la nivelul anului trecut, in conditiile in care in primele trei trimestre ale anului, fondurile de investitii au alocat aproximativ 455 de milioane de dolari (aproximativ 345 de milioane de euro) pentru 79 de astfel de noi companii (start-up-uri).

Una dintre aceste companii este zillow.com, un site de oferte imobiliare, unde utilizatorii au acces la tururi virtuale ale caselor scoase la vanzare inclusiv pe Internet. Dupa ce se decid asupra unei case care ii intereseaza, acestia pot lua legatura cu agentia imobiliara sau pot obtine mai multe informatii pe wikimapia.org, site care le ofera o imagine a casei si a celor mai apropiate magazine sau banci, de la o altitudine de peste 4.500 de metri. Prosper.com le permite utilizatorilor sa faca imprumuturi de la alti utilizatori, singurele coordonate cunoscute fiind rata dobanzii si termenul de rambursare. Iar acestea sunt doar doua exemple. Termenul de web 2.0 s-a conturat abia in 2004, cu toate ca transformarea Internetului era deja vizibila cu ceva vreme inainte, iar numarul companiilor de pe web-ul denumit azi 2.0 nu era deloc de neglijat. Tim O’Reilly, presedinte si director executiv al companiei americane de publishing online O’Reilly Media, a folosit acest termen pentru a defini ultima generatie de servicii online, precum retelele sociale sau asa-numitele „wikis“ care le permit utilizatorilor sa creeze si sa modifice continutul online. Astazi insa web 2.0 a devenit „termenul zilei“ printre marile corporatii online, care incearca sa-si adapteze serviciile si oferta de continut la aceasta tendinta.

Google, spre exemplu, a platit 1,65 miliarde de dolari pe compania web 2.0 YouTube, fondata acum mai bine de un an de trei fosti angajati PayPal, cu toate ca firma online nu avea un model de business bine definit. Insa potentialul extrem de popularului site, care ofera clipuri video postate de utilizatori, este urias, iar cei de la Google au mizat pe aceasta afacere. La fel s-a intamplat si in cazul trustului media News Corp. Rupert Murdoch, presedintele companiei, a decis sa achizitioneze cu 580 de milioane de dolari reteaua sociala MySpace, cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel mondial, dintre care 90% sunt numai utilizatori din SUA.

Pe masura ce conceptul web 2.0 a luat amploare, specialistii din piata au inceput sa se intrebe daca piata online nu se va confrunta in scurt timp cu un crah similar celui dotcom. Totusi, e prematur, sustin unii specialisti, si destul de greu de determinat daca Internetul este amenintat de o noua criza – situatie in care ar fi necesara o noua schimbare a modelului de business -, pentru ca valoarea majoritatii acestor afaceri online este dificil de estimat. Spre deosebire de anii ’90, numarul companiilor listate la bursa este mult mai mic, iar aceasta face greu de determinat daca urmeaza o perioada de declin.

Un punct de reper insa pare a fi Google. „Scaderea brusca a actiunilor Google va fi primul semn ca web 2.0 este amenintat de un crah“, crede blogger-ul Dave Winer. „Avand in vedere ca foarte multe start-up-uri online se bazeaza pe tehnologii Google, o cadere a acestuia le va afecta si lor business-ul“, a mai spus acesta.

Intr-o astfel de eventualitate, care ar fi viitorul Internetului? Raspunsul, desi inca incert, ar fi ceea ce a fost denumit deja web 3.0. „Peste 20 de ani vom privi inapoi si vom spune ca aceasta a fost doar o perioada incipienta“, este de parere Tim Berners-Lee, omul care a inventat protocolul www de navigare pe Internet. Diferenta dintre web 2.0 si web 3.0 nu este conturata inca prea precis. Acesta din urma a fost deocamdata denumit „web-ul semantic“ si propune site-uri, link-uri si baze de date superioare, capabile sa manevreze automat mai multe categorii de informatii decat cele de pe web 2.0. Un astfel de web semantic va extrage semnificatia informatiei prin tehnici de inteligenta artificiala, conducand la transformarea World Wide Web in World Wide Database. Ar fi vorba, deci, de o ordonare a actualului web 2.0, care a crescut dezordonat si stufos, gratie unor posibilitati de cautare si structurare a informatiei mult mai avansate decat cele oferite acum de motoarele de cautare. De unde si ideea ca web 3.0 n-ar fi, in fond, o revolutie de talia web 2.0, ci doar un web 2.0 mai usor de folosit si in cele din urma mai ieftin.

O previziune mai indrazneata cu privire la noul web se refera la faptul ca acesta va putea oferi sfaturi utilizatorilor. Spre exemplu, daca faceti o cautare dupa o destinatie de vacanta pe una din plajele lumii, unde sa puteti merge cu cei trei copii si unde sa gasiti fructe de mare foarte bune, iar cheltuielile pe timp de sase zile sa nu depaseasca 2.500 de euro, web 2.0 furnizeaza un numar mare de site-uri ale agentiilor de turism si ghiduri de vacanta. La aceeasi cautare pe web 3.0, ar trebui sa primiti drept rezultat mai multe destinatii care se incadreaza in criteriile de cautare, impreuna cu recomandari pentru restaurante si companii ce ofera servicii pentru copii – oferte care se incadreaza in bugetul personal alocat. Astfel de informatii sunt culese din mai multe surse diferite – or, un astfel de efort de compilare si interpretare trebuie in mod normal sa-l faca utilizatorul insusi.

Totul este, prin urmare, doar in stadiul de proiectie teoretica. Dar cu toate acestea, speculatiile merg mai departe. Daca web 2.0 ar avea aceeasi soarta ca si web 1.0, de ce nu ar parcurge aceeasi traiectorie si viitorul web 3.0, caruia ar trebui sa-i urmeze un web 4.0? Dupa pofta comentatorilor de a imagina scenarii pentru viitorul Internetului, nu-i exclus ca anul acesta sa avem deja si un portret-robot al ipoteticului web 4.0.