BusinessMagazin

Blog

  • În căutarea cloştii cu puii de aur

    Cele nouă firme reunite acum sub umbrela Agricola rulează în prezent o cifră de afaceri anuală de peste jumătate de miliard de lei, cu rate de creştere anuale de două cifre în ultimii doi ani – consideraţi îndeobşte dificili din mai toate unghiurile de vedere. După ce în 2010 afacerile au crescut cu 27%, iar în 2011 cu 20%, “anul acesta vom creşte cifra de afaceri cu circa 10%”, se aşteaptă Grigore Horoi. El subliniază hotărât că “potenţialul este mult mai mare şi ratele de creştere ar fi fost mult mai mari dacă aveam marfă disponibilă”. Disponibilitatea nu este un lucru la fel de simplu ca a merge la magazin să cumperi ce lipseşte din cămară. Pentru a avea, de pildă, un anumit tip de salam când creşte cererea în mod neprevăzut, trebuie să ai la îndemână toate materiile prime chiar atunci. Iar lanţul afacerii băcăuane cuprinde toate verigile, de la bob la raft. Altfel spus, de la cultivarea cerealelor pentru furaje, creşterea păsărilor şi porcilor la abatoare, depozite, fabrici, lanţul logistic şi o reţea de 59 de magazine.

    Prin urmare, o investiţie pentru creşterea capacităţii de producţie trebuie să aibă corespondent în mai multe verigi ale acestui lanţ. În plus, “sursele pentru investiţii sunt limitate în perioadă de criză”, adaugă Horoi, care lucrează în grup de “o veşnicie”, după cum spune. Se referă la cei peste 20 de ani de când s-a angajat în companie, unde a urcat pas cu pas în ierarhie până în 2009, când a preluat frâiele conducerii pentru întregul grup. “S-a întâmplat ca lucrurile să meargă într-o direcţie plăcută”, evaluează acum privind în urmă. Absolvent de studii economice, el îşi aminteşte că până în 1991 a lucrat la o fermă, iar fostul director al Agricola, Petru Plăcintă, zootehnist care a condus combinatul avicol din Bacău vreme de trei decenii, l-a numit economist-şef al complexului de găini ouătoare. Grigore Horoi este, de altfel, şi unul dintre cei trei acţionari români care deţin pachetul majoritar de acţiuni ale companiei, a cărei istorie începe în urmă cu 55 de ani.

    După ce în perioada comunistă avicolele băcăuane trimiteau peste hotare aproape integral producţia, pentru valută, în 1992 cinci companii au format Agricola, societate constituită cu capital majoritar german (51%) reprezentat de compania Moxel AG, diferenţa de 49% revenind angajaţilor de la acel moment. Peste ani, nemţii s-au retras din acţionariat şi de circa zece ani au ajuns să mai deţină numai 2,24%.

    Numerele sunt specialitatea lui Grigore Horoi, plecând chiar de la alegerea pe care a făcut-o pentru studii, iar informaţiile pe care le dă despre afacere sunt amănunţite. Povesteşte că “pentru un colos ca Agricola, fără să faci lucruri mari, investiţiile se adună şi ajung în fiecare an la două milioane de euro” şi indică ce sume sunt alocate în acest an pentru diviziile grupului, care are acum peste 2.500 de angajaţi.

    În faza studiului de fezabilitate se află un proiect de investiţii de 4 milioane de euro la Suinprod. Una peste alta, investiţiile din ultimii cinci ani se plasează în jurul a 40 de milioane de euro, iar suma depăşeşte 100 de milioane de euro dacă sunt luate în calcul cheltuielile de acest tip din 1992 încoace. Or, pentru o afacere atât de complicată – deopotrivă din cauza mărimii, a ariilor de activitate, dar şi a privatizării companiei – finanţarea n-a fost niciodată floare la ureche. În perioada de creştere economică bancherii erau “atenţi mai cu seamă la real estate”, iar mai nou instituţiile finanţatoare cer “garanţii imense pentru o nouă linie de credit”. Grupul are acum un grad de îndatorare de 50% din cifra de afaceri, iar oficialul Agricola consideră această pondere “normală pentru industria în care activăm”.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 17-23 septembrie

    20.09
    Summit UE-China (Bruxelles)

    20-23.09
    Expo Cosmetics Beauty Fair (Romexpo Bucureşti)

    20.09
    Reuniunea de politică monetară a Consiliului BCE (Frankfurt)

    19.09
    Eurostat publică datele producţiei în construcţii în UE pentru luna iulie

    21-23
    Balkanik Festival (Grădina Uranus, Bucureşti)

    22.09
    Concert Leonard Cohen (Piaţa Constituţiei, Bucureşti)

    23-29.09
    Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio (Sala Radio, Bucureşti)

  • Jurnalul Annei Frank 2.0 (VIDEO)

    Proiectul Editurii Viking şi al firmei TradeMobile, realizat cu sprijinul Fundaţiei Anne Frank, prevede crearea unei aplicaţii care include imagini ale paginilor jurnalului original, fotografii şi documente de arhivă inedite, precum şi pasaje în lectura actriţei Helena Bonham Carter.

    Jurnalul a fost scris între 1942 şi 1944 şi a fost publicat de tatăl autoarei la doi ani după moartea acesteia în lagărul de concentrare de Bergen-Belsen în 1945.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    12%
    cu atât au scăzut în iulie faţă de luna precedentă comenzile noi din industrie (piaţa internă şi piaţa externă) în termeni nominali

    4,6 mld. euro
    excedentul comercial al UE în T2, comparativ cu un deficit de 37,1 mld. euro în aceeaşi perioadă din 2011

    6,2%
    scăderea PIB în Grecia în T2 raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând cea mai mare scădere a PIB din UE, în timp ce creşterea cea mai mare a avut-o Letonia (4,3%)

    5%
    cu atât a crescut în iulie cifra de afaceri din industrie (piaţa internă şi piaţa externă) în termeni nominali faţă de luna corespunzătoare din anul precedent

    1,5%
    scăderea producţiei industriale a UE în iulie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, reprezentând un progres faţă de scăderea de 2,2% din luna mai

  • Viitorul nostru e cu steluţe

    Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi alţi oficiali europeni au tradus sumar conceptul: se va da liber la emiterea de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, va exista un buget central al Uniunii şi va fi un cadru comun de supraveghere bancară, prevăzut să intre în vigoare într-o primă fază de la 1 ianuarie 2013. Detaliile însă lipsesc pentru moment, atât asupra felului cum vor participa la SUE cele 10 state UE nemembre ale zonei euro, cât şi asupra modului cum va funcţiona supravegherea bancară, adică dacă va viza numai băncile cu importanţă sistemică sau toate băncile din UE.

    Preşedintele Traian Băsescu a apreciat deja, înainte de a pleca la Bruxelles în vizita de lucru în care s-a întâlnit cu Barroso şi van Rompuy, că atât trecerea la zona euro, prevăzută în continuare pentru 2015, cât şi realizarea uniunii bancare avantajează România, întrucât piaţa românească este dominată de bănci din zona euro. “Avem o singură rezervă: ca procesul de realizare a uniunii bancare să nu se realizeze strict pentru statele, băncile din zona euro. La fel cum am avut o poziţie în care am solicitat ca Tratatul fiscal să fie liber la aderare şi pentru statele din zona non-euro, şi am obţinut acest lucru, la fel şi condiţiile, criteriile de realizare a uniunii bancare trebuie să fie deschise şi statelor nemembre ale zonei euro”, a spus Băsescu. În privinţa altor aspecte ale unificării, preşedintele a repetat însă teza din primăvara trecută, de la negocierile pentru Tratatul fiscal al zonei euro, că nu se pune problema unei uniuni fiscale în care România să aibă acelaşi nivel de fiscalitate pe care îl au state ca Germania, Franţa, Marea Britanie şi că, dacă s-ar pune această problemă, România va solicita o derogare.

    Cât priveşte contribuţia României la unificarea europeană, ea ţine deocamdată mai curând de capacitatea de a genera involuntar noi ocazii de centralizare a deciziei la nivel european. Criza politică românească din vară a devenit motiv pentru ca UE, prin comisarul Viviane Reding, să propună instituirea unui mecanism permanent de evaluare a eficienţei justiţiei în toate cele 27 de state UE, urmând ca iniţiativa să fie discutată rapid în Comisia Europeană, peste câteva săptămâni. Tot Reding – mai constructivă decât miniştrii francezi Valls şi Cazeneuve veniţi la Bucureşti cu teza că romii români pleacă în Franţa fiindcă România îi alungă – a propus crearea unui grup de state vizate de migrarea romilor, care să încerce o soluţie a problemei la nivel european.

    În privinţa dosarului Schengen, opoziţia Olandei, a Germaniei şi a Belgiei faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Schengen a dus la amânarea pentru octombrie a Consiliului JAI, cu perspectiva ca o decizie să fie luată abia la anul, după publicarea noului raport privind MCV. Preşedintele Băsescu s-a opus condiţionării accesului în Schengen de publicarea raportului privind MCV, dar rămâne de văzut cu cât succes.

  • Poza zilei: arta protestului paşnic

    Între participanţi s-au aflat, ca de fiecare dată la protestele de acest fel, figuri clasice ale opoziţiei ca Gari Kasparov, Aleksei Navalnîi şi Mihail Kasianov. Numărul celor prezenţi a fost estimat de poliţie la 14.000, în timp ce organizatorii au susţinut că au fost în stradă peste 100.000 de oameni. Următorul marş va avea loc la 20 octombrie.

    Imaginea a fost surprinsă de fotograful şi activistul politic Rustem Adagamov, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri ruşi sub pseudonimul “Drugoi”.

  • Bomba cu fragmentaţie a domnului Bernanke

    Rezerva Federală va cumpăra în fiecare lună, până în decembrie, titluri de valoare care au la bază credite ipotecare, în limita unei sume de 40 mld. dolari, la care se adaugă titluri de stat de 45 mld. dolari în continuarea programului Operation Twist, prin care Fed a alocat începând din septembrie 2011 aproape 700 mld. dolari pentru cumpărarea de titluri cu scadenţe între 6 şi 30 de ani şi a vândut titluri în valoare echivalentă cu scadenţe de 3 ani sau mai puţin. Operaţiunea va putea fi prelungită şi după luna decembrie, fără vreo restricţie de timp, doar în funcţie de starea economiei SUA, măsurată prin scăderea şomajului, care se încăpăţânează să rămână de 42 de luni încoace peste 8%.

    Spre deosebire de BCE, care a anunţat şi ea în săptămâna precedentă un program “nelimitat” de cumpărare de obligaţiuni ale ţărilor cu probleme din zona euro, Fed nu va steriliza însă masa monetară nou-creată, pentru că inflaţia rezultată va putea fi exportată graţie forţei comerciale internaţionale a dolarului, aşa cum s-a întâmplat şi cu ocazia QE1 (1.700 mld. dolari, 2008-2010) şi a QE2 (600 mld. dolari, 2010-2011).

    Unii comentatori s-au grăbit deja să conchidă că, în aceste condiţii, alegerile prezidenţiale din noiembrie sunt de pe acum câştigate de Barack Obama, fiindcă acţiunea decisivă a Fed ar putea să dea un impuls real economiei, numai că experienţa precedentelor QE1 şi QE2 a dovedit că eliberarea de bani în sistemul financiar satisface mai degrabă apetitul speculativ al băncilor şi al fondurilor de investiţii, care rămân dependente, împreună cu economia, de noi şi noi injecţii de bani de la Rezerva Federală, în lipsa cărora reapar tensiunile, bursele scad şi apar iarăşi “îngrijorările” pieţelor că statul nu face destul pentru a stimula redresarea economică.

  • Melodia zilei: Vampire Weekend – Campus

  • Cusurul comun al partidelor: frica de un electorat pe care nu-l cunosc

    Ambele alianţe mari care participă la alegeri (USL şi Alianţa România Dreaptă) sunt terorizate de perspectiva unei înfrângeri, pentru că aceasta ar fi decisivă. Pentru USL, înfrângerea înseamnă mai puţin de 50% din mandate şi deci o guvernare formată de preşedintele Traian Băsescu din actuala opoziţie şi cu ce s-ar putea rupe din USL. Pentru ARD, înfrângerea ar însemna soarta CDR din 2000, adică irelevanţa PDL şi a partiduleţelor aliate cu el. Aşa se face că amândouă alianţele acţionează mânate de o frică teribilă faţă de un electorat căruia nu ştiu să-i anticipeze reacţiile şi în faţa căruia n-au nicio idee stabilă în afară de “votaţi cu noi, oricum ceilalţi sunt mai răi”.

    Componentele celor două alianţe au păreri divergente despre felul cum poate fi cucerit electoratul, căruia îi atribuie mecanic sentimentele lor, iar de aici apar conflicte; din cauza fricii de a nu pierde puncte electorale, conflictele sunt însă fie înăbuşite cu eforturi vizibile, fie izbucnesc şi apoi sunt negate în chip ridicol de politicienii care vor să pară uniţi.

    La USL, în ACS (Alianţa de Centru-Stânga – PSD + UNPR) domină percepţia că electoratul vrea bună guvernare în cadrele stabilite de UE, fără scandaluri, în timp ce în ACD (Alianţa de Centru-Dreapta – PNL + PC) domină percepţia că oamenii vor un război până-n pânzele albe şi cu orice risc contra lui Băsescu şi a susţinătorilor lui din UE. Conflictul se manifestă din plin în presa apropiată ACD, care loveşte PSD şi guvernul Ponta din toate poziţiile, deşi Crin Antonescu şi Victor Ponta pretind că se înţeleg bine în continuare. Deocamdată, negocierile pentru împărţirea brută a colegiilor s-au încheiat fără incidente, în sensul dorit de PSD, care şi-a rezervat un număr mai mare de locuri pentru ACS (246 de colegii), în detrimentul ACD (206), care iniţial dorise împărţirea egală a locurilor între cele două sub-alianţe. Presiunile asupra premierului Ponta de a se arăta cât se poate de agresiv la adresa lui Traian Băsescu vor continua însă, iar ceea ce complică lucrurile e că aceste presiuni se vor muta în planul politicii externe, în relaţia cu UE, unde opoziţia faţă de uniunea bancară enunţată de Comisia Europeană ca prim pas spre federaţia Statelor Unite ale Europei a început deja să se contureze în tabăra ACD.

    La ARD, PDL nu ştie nici cum să-şi păstreze electoratul de la alegerile locale, necum să atragă alţi votanţi, astfel încât a apelat la aceeaşi tactică de atunci: revopsirea gardului cu ajutorul micilor aliaţi PNŢCD, Forţa Civică (micul partid cedat lui Mihai-Răzvan Ungureanu de către Adrian Iuraşcu) şi Noua Republică, pentru ca amintirea PDL să se şteargă în favoarea noii “alianţe a reformiştilor”. Dar alianţa respectivă colcăie deja de frustrări, pe de o parte din partea adepţilor FC, care nu vor să-şi piardă identitatea într-o alianţă dominată tot de PDL, pe de altă parte din partea PDL la unison cu Noua Republică, din cauza ambiţiilor celor de la FC, dornici de nominalizări în colegii eligibile, dar fără capacitate de a trece pe cont propriu pragul electoral de 5%. Protocolul ARD a fost semnat totuşi, duminică, de PDL, FC şi PNŢCD, rămânând ca Noua Republică să-şi găsească locuri probabil pe lista PNŢCD, întrucât, din cauza a două contestaţii care trebuie examinate în justiţie, NR nu se poate înscrie ca partid până la termenul de 17 septembrie cerut de Biroul Electoral Central.

  • Cum să-ţi faci casă într-un monument istoric

    O serie de tranzacţii imobiliare încheiate în ultimul timp au dus preţul locuinţelor în Manhattan sau în zone bune din Miami, Los Angeles ori Londra la niveluri record. Un exemplu ar fi un penthouse din Central Park West din Manhattan, pe care proprietarul său l-a vândut unui client rus pentru 88 de milioane de dolari, iar alţi proprietari încearcă deja să obţină 100 de milioane de dolari pentru locuinţele lor.

    Motivul pentru care se cer şi se şi obţin deja preţuri foarte mari pentru case în anumite zone bune ar fi, spun unii experţi, faptul că aceia care sunt dispuşi să ofere atât pentru ele le privesc ca pe nişte opere de artă. Această percepţie a cumpărătorilor se aplică atât clădirilor istorice, cât şi celor recent construite, iar un preţ de 49 de milioane de dolari pentru care s-a vândut recent o casă de secol nouăsprezece din Manhattan proiectată de un arhitect renumit pare deja mic în condiţiile actuale.

    În unele cazuri, cei ce plătesc atât de mulţi bani pentru o casă sunt şi colecţionari împătimiţi de artă. Unii experţi afirmă că ideea de casă ca operă de artă are la bază de fapt dorinţa proprietarilor de a arăta că locuinţa lor este ceva unic, la fel ca un tablou sau o sculptură, iar cine cumpără asemenea case o face din nevoia de siguranţă într-o lume a incertitudinilor. Alţii spun că, pur şi simplu, cumpărătorii nu vor decât să justifice sumele exorbitante cheltuite, nefiind vorba de nicio operă de artă.