Blog

  • Deutsche Bahn va prelua Regiotrans Braşov, pentru 67 milioane euro

    Grupul german are opţiunea de a prelua, mai târziu, şi restul acţiunilor companiei româneşti, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, scrie Handelsblatt, care citează Reuters.

    Reprezentanţii Deutsche Bahn au refuzat să comenteze informaţiile.

    Regiotrans, cu 760 de angajaţi, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 225,5 milioane lei, în urcare cu 28,4% faţă de 2010, iar profitul companiei s-a dublat, la 8,66 milioane lei, potrivit datelor raportate către Ministerul Finanţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezervele valutare ale BNR au scăzut în noiembrie, după o plată către FMI

    În noiembrie au avut loc intrări de 3,29 miliarde euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele, se arată într-un comunicat al BNR.

    Ieşirile au totalizat 3,9 miliarde euro, reprezentând printre altele modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit şi plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, inclusiv a doua rambursare de capital şi dobândă, la 6 noiembrie, în sumă de 726,72 milioane echivalent euro din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Urmăreşte-l pe Papă. De astăzi este posibil, prin Twitter.

    Astfel, urmarea învăţăturilor religiei catolice se poate concretiza printr-un simplu “follow” pe Twitter. Circa 50.000 de adepţi se numără deja printre “urmăritorii ” Papei care foloseşte utilizatorul @pontifex. Ei aşteaptă primul tweet al Papei Benedict al XVI-lea, care va fi postat la data de 12 decembrie, potrivit qz.com.. Între timp, toţi cei care au întrebări pentru el, le pot adresa prin intermediul hashtagului #askpontifex, după cum reiese din contul oficial de Twitter al Vaticanului.

    O căutare a utilizatorilor reţelei incluzând numele “pontifex” arată că deja o serie de “papi falşi”doresc să câştige popularitate şi alte beneficii în numele liderului bisericii catolice, al cărei cont oficial creşte cu ritmul de 20.000 de followeri pe oră.Papa va transmite mesaje pe Twitter în cel puţin şase limbi printre care germană, spaniolă, italiană, portugheză şi arabă.

    Papa va fi autorul twitturilor lui, consilierul media al Vaticanului declarând că “Vom primi un mesaj spiritual. Papa nu se va plimba cu un Blackberry sau un iPad în mână şi nimeni nu îi va spune ce să scrie. Va trimite prin Twitter ce mesaje îşi doreşte el însuşi să transmită”.Dalai Lama este un alt lider spiritual care foloseşte Twitterul şi care a a ajuns la peste 5.636.705 de followeri.

  • Vezi aici câţi ani se împlinesc astăzi de la primul SMS

    De acum 20 de ani de când primul SMS a fost trimis, acesta s-a dovedit o formă esenţială de comunicare, mai ales în timpul dezastrelor când canalele de trafic folosite pentru apeluri telefonice sau transferuri mari de date sunt supraîncărcate.

    Acum, SMS-ul este ameninţat de alternative precum mesajele transmise prin intermediul Facebook sau iMessage-ul de la Apple, iar declinul acestei forme de comunicare devenită tradiţională este inevitabil, majoritatea oamenilor cumpărând smartphone-uri care fac posibilă comunicarea scrisă prin alte metode, gratuite. Prin urmare, viitorul SMS-ului este proiectat în pieţe precum Africa sau India.

  • Cum ar putea pierde România 2,4 mld. euro

    KDF Energy se alătură, astfel, celor câteva mii de participanţi din aproape 200 de ţări, reprezentanţi guvernamentali, ai mediului de afaceri, ai celor mai importante organizaţii de mediu non-guvernamentale, ai institutelor de cercetare şi ai mass-media.

    Principalul subiect pe agenda conferinţei de la Doha, care se desfăşoară între 26 noiembrie – 7 decembrie, îl reprezintă adoptarea la nivel înalt a amendamentelor negociate anterior la Cancun şi Durban în ceea ce priveşte stabilirea celei de-a doua perioade de angajament referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în statele semnatare ale Protocolului de la Kyoto. De asemenea, se vor negocia şi regulile privind implementarea efectivă a acestei noi perioade, începând cu 1 ianuarie 2013.

    Piaţa certificatelor de emisii de dioxid de carbon îşi are rădăcinile în 1997, când a fost semnat – de către 183 de ţări, cea mai notabilă excepţie fiind SUA – Protocolul de la Kyoto.
    ONU a emis, înainte de conferinţă, un raport prin care a atras atenţia guvernelor că eforturile pentru combaterea încălzirii globale nu sunt suficiente şi că se impune adoptarea unor măsuri urgente, menite să modereze efectele schimbărilor climatice.

    Prin directiva UE 20/20/20 se prevede reducerea cu 20%, până în 2020, a emisiilor de CO2 (faţă de 1990) şi creşterea până la 20% a ponderii de energie regenerabilă în totalul produs în UE.
    O temă sensibilă a negocierilor de anul acesta de la Doha o reprezintă şi reportarea surplusului de Unităţi ale Cantităţii Atribuite (AAU – Assigned Amount Unit), din prima în a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto (dacă acesta va continua în perioada 2013 – 2020). Miniştrii delegaţi la Doha vor trebui să mai decidă şi asupra implementării suportului financiar promis ţărilor în curs de dezvoltare.

    Casiana Fometescu, reprezentant KDF Energy la Summit-ul ONU, declară: “În cazul în care se va decide să nu se reporteze certificatele AAU din prima în ceea de-a doua perioadă, fapt sutinut chiar de statele dezvoltate ale UE, România va pierde aproximativ 300 de milioane de AAU-uri, cantitatea pe care nu a reuşit să o valorifice, deşi au existat în trecut oportunităţi la preţuri chiar de 8 sau 9 euro/certificat. Altfel spus, dacă România şi-ar fi vândut atunci drepturile nefolosite de emisii ar fi încasat peste 2,4 miliarde de euro, bani gratuiţi”.
    Fiind membru al Asociaţiei Internaţionale de Tranzacţionare a Emisiilor (IETA – International Emissions Trading Association) din 2010, KDF Energy este singura companie privată din România acreditată de către Naţiunile Unite să participe, ca observator, la Conferinţa de la Doha privind schimbările climatice.

    KDF Energy este principalul jucător în tranzacţionarea certificatelor de carbon (CO2) din România. Înfiinţată în 2002, compania cu capital românesc este implicată în demersurile globale de protecţie a mediului, inclusiv prin iniţiative de reducere şi optimizare a emisiilor de gaze nocive, generate de dezvoltarea activităţii industriale.

    Din 2009, KDF Energy s-a extins la nivel internaţional prin deschiderea de reprezentanţe regionale în Grecia (Atena), Lituania (Kaunas) şi Bulgaria (Plevna). În prezent, KDF Energy dezvoltă o serie de proiecte de investiţii în domeniul energiei regenerabile, în special în energie eoliană (un parc eolian de 81 MW, în Dobrogea) şi valorificarea resurselor de biomasă (o centrală electrică de 4,2 MW, în Vâlcea).

    De asemenea, KDF Energy deţine expertiză în tranzacţionarea certificatelor verzi şi tranzacţionarea energiei pe piaţa românească. Compania a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de aproximativ 70 de milioane de euro.

  • Auchan nu va prelua patru magazine Real din Arad, Constanţa, Oradea şi Suceava

    “În România, Auchan va prelua activităţile operaţionale pentru 20 din cele 24 de magazine. Magazinele din Arad, Constanţa Nord, Oradea Episcopia Bihorului şi Suceava nu vor fi preluate de către Groupe Auchan. În momentul de faţă, real,- România depune toate eforturile să găsească soluţia potrivită pentru fiecare dintre aceste locaţii, cât mai repede cu putinţă”, se arată într-un comunicat al Real transmis luni MEDIAFAX.

    Vânzarea trebuie însă întâi să fie aprobată de către autorităţile de reglementare competente şi se aşteaptă să fie finalizată în 2013. Pe întreaga perioadă a acestui proces, Real anunţă că va continua activitatea, iar magazinele vor funcţiona cu program normal.

    Grupul Auchan a anunţat vineri că a cumpărat de la Metro Group hipermarketurile Real din Europa Centrală şi de Est, printre care şi pe cele din România, pentru 1,1 miliarde de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta a comentat acuzaţiile de plagiat la adresa Ecaterinei Andronescu

    “Dumneavoastră chiar credeţi că PDL va câştiga alegerile în felul ăsta? Eu nu ştiu ce au în minte, sincer. Vorbesc de nişte lucruri care nu interesează pe oameni în mod direct. În rest, doamna Andronescu e unul din cei mai respectaţi profesori din această ţară. Că dumneavoastră la B1 sau PDL o certaţi, şi ce? Asta e”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Când va ninge în fiecare regiune a ţării

    Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    Până în data de 7 decembrie, temperatura aerului va fi în scădere, de la valori maxime în jur de 4 grade, până la valori, în medie, de 1…2 grade, vremea devenind rece pentru această perioadă. Începând din 8 decembrie se va înregistra o uşoară creştere spre valori maxime medii în jur de 3 grade până în ultimele două zile ale intervalului, când se va înregistra o nouă scădere. Temperaturile minime vor scădea până în data de 7 decembrie, la valori medii în jur de -4 grade, apoi variaţiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Programul “Turbo early booking”, în premieră în luna decembrie. Vacanţele de vară au reduceri de până la 50%

    “În luna decembrie agenţiile au lansat în premieră turbo early booking, un program cu reduceri speciale valabile doar până la sfârşitul anului, cu discounturi care sunt aproape duble faţă de programul clasic early booking, care se încheie la 31 martie”, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Usturoiu, proprietarul Mareea, una dintre cele mai mari agenţii de turism intern din România şi principalul turoperator specializat în litoralul românesc.

    El spune că reducerile din decembrie ajung până la 40-50%, iar începând din ianuarie şi până la finalul lui martie sunt de maxim 25%.

    Şi Cristian Pandel, proprietarul grupului de agenţii Christian Tour, unul dintre cele mai mari din piaţă, spune că faţă de reducerile din decembrie, în ianuarie preţurile pentru early booking vor creşte cu aproximativ 20%.

    Reducerile scad treptat la începutul anului, afirmă şi Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45, în medie cu 10% pe lună, ajungând în martie la 20-25%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SURPRIZA LUI PONTA: Cristian Botan, tânărul care a lansat un site de recrutare în administraţie

    “Pentru inceput, vom prelua site-ul său ca pagina oficială de anunţuri privind posturile publice”, a afirmat Ponta.

    El a precizat că totul a pornit de la o scrisoare deschisă pe care acest tânăr i-a transmis-o la începutul lunii octombrie şi din care rezulta că angajările “de la stat” se fac de mult prea multe ori fără ca românii să ştie ce posturi sunt scoase la concurs şi ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a le putea ocupa, dar şi criteriile care stau la baza deciziei propriu-zise de angajare.

    “Cristian Botan nu doar că a pus degetul pe una din rănile sistemului, dar a pus la punct şi o soluţie menită să contribuie la vindecarea sa: o platformă online care aduce transparenţa în acest domeniu! Am anunţat pe blog, ieri, această numire, fără să am cea mai mică intenţie de a politiza în vreun fel demersul. Am văzut prin presă că deja s-a format şi o bursă a zvonurilor, dar şi intervenţii politice destul de inoportune. Personal, intenţionam ca acest anunţ să fie îndreptat pentru lumea online, cea din care a venit Cristian şi căreia i se adresează! Către tinerii care, la fel ca şi Cristian, vor să producă o schimbare în realităţile sistemului românesc”, susţine Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro