Blog

Pasiunea nascuta cu mult inaintea pietei. Asa ar putea fi descris inceputul sporturilor pe placa in Romania. Asa si-l aminteste si Iulian Tache, sub greutatea caruia a alunecat, in iarna lui ‘93, unul dintre primele snowboarduri din Romania. „In urma cu 11 ani trebuia sa merg in Ungaria sa-mi cumpar echipament“, isi aminteste el.

Astazi, sporturile „pe placa“ au piata si aici. Nu foarte mare, dar in expansiune. Vanzarile au crescut de zece ori in ultimii doi ani in hipermarketuri, respectiv cu 30 pana la 100% anual in magazinele specializate. Exista 10-15 importatori, circa 100 de retaileri si cateva mii de practicanti care investesc in snowboard, skateboard, kiteboard, windsurf si wakeboard.

„In Romania, aceasta afacere este la limita din punct de vedere al profitabilitatii“, se plange Tache. De patru ani, el importa si distribuie echipamente, iar de peste un an ia pulsul pietei direct, in magazinul sau, H2O, din Bucuresti. „Cei care fac afacerea asta, o fac deocamdata din pasiune. Merita doar daca privesti pe termen lung.“ Dar vizionarismul catorva pasionati de sport intrati in afaceri nu a scos inca Romania din coada Europei.

Comparatiile cu alte tari europene sunt net defavorabile Romaniei. O tara cu munti precum Slovenia, desi are o populatie de 10 ori mai mica decat a Romaniei, importa de 20 de ori mai mult echipament sportiv de acest tip, sustin importatorii. Ungaria, desi nu are munti, are importuri de 12 ori mai mari. De altfel, la Budapesta exista peste 200 de magazine specializate de sport, in vreme ce la Bucuresti sunt abia 15, iar in toata tara, nu mai mult de 100.

De ce aceasta situatie? „Piata e mica“, „concurenta e mare“, „sunt prea multe branduri pentru o piata atat de mica“, sunt principalele explicatii ale importatorilor. Alte probleme – lipsa investitiilor in statiunile turistice, promovarea slaba a sporturilor neconventionale si, mai ales, taxele vamale foarte mari (peste cele din Europa) – afecteaza afacerile cu echipament sportiv. Taxele vamale pentru importurile din Asia, unde sunt produse aproape toate brandurile din lume, urca pana la 25-35%, spun importatorii. „Taxele vamale denatureaza adaosul de distribuitor si de retail“, spune Tiberiu Macaveiu, pionier in importul, distributia si retailul de echipament sportiv pentru sporturile pe placa in Romania. „Pentru a pastra pretul final din Europa, pe care-l plateste orice client european, ar trebui sa renunti la adaosul comercial“, spune Macaveiu, care are in magazinul sau „Boarders“ din Bucuresti, deschis in urma cu 10 ani, echipament sportiv pentru snowboard, kiteboard si skateboard.

Alti importatori critica insa „tactica“ de pastrare a pretului la niveluri scazute. Asa s-a distrus piata, spun ei. Iulian Tache povesteste cum unele firme au facut un soi de dumping: au pus doar adaos de magazin, renuntand la cel de distribuitor. Acest lucru l-a obligat si pe Tache sa-si deschida magazin. Nu mai putea supravietui doar cu importul si distributia. Insa nu e normal sa fii si importator, si distribuitor si detailist, sustine el. „Noi voiam sa ramanem pe import si distributie, dar ne-a fortat piata sa facem magazin. Fiecare importator si distribuitor este nevoit acum sa-si faca acum magazin“.

Iulian Tache este insa optimist. Piata se va normaliza, crede el. Chiar daca nu suficient, preturile au inceput sa creasca. Acest lucru nu i-a speriat deloc pe cumparatori. Dimpotriva, spune Marius Nita, responsabilul cu relatiile publice al magazinului Himalaya si practicant de schi si snowboard, in acest an romanii s-au orientat mai mult spre echipamentele mai scumpe decat spre cele ieftine.

„Anul trecut erau echilibrate vanzarile de echipamente scumpe si ieftine. Acum, pentru prima data, cele scumpe s-au vandut mult mai bine“, spune Marius Nita. „Anul viitor ne vom pregati si mai bine. Vom aduce mai multe piese si mai diverse, din game scumpe.“ In magazinul Himalaya din Bucuresti, toti vanzatorii practica sportul specific departamentului in care vand. Ei cred ca aceasta pasiune i-a ajutat in afaceri anul trecut, cand i-au convins sa cumpere de la ei pe jumatate dintre cei aproximativ 150 de „vizitatori“ ai rafturilor cu echipament de snowboard. S-a ajuns astfel la o crestere cu 30% a numarului de cumparatori. Dar cresterea este treptata, spune Marius Nita, nu exploziva, cum s-a intamplat cu rolele in 1995, cand s-au vandut „enorm de multe“.

Veniturile in crestere ale romanilor ori talentul de afaceristi pasionati de sportul pe care il vand al comerciantilor nu vor reusi sa impinga romanii pe partii, daca investitiile in turism vor intarzia sa apara, spun importatorii si detailistii.

„Clientii nostri investesc o gramada de bani in echipament, iar in week-end abia reusesc sa se dea o data sau de doua ori, dupa ce stau la coada o ora sau mai mult“, spune Tiberiu Macaveiu. In magazinul sau, un echipament de snowboard poate costa intre 20 si 55 de milioane de lei. Cam cat un echipament de schi.

Snowboardul, cel mai popular sport pe placa din Romania, a atras pana acum peste 2.000 de practicanti. Skateboardul are abia peste 1.000, desi se practica in Romania inca de prin 1990. Totusi, importatori si retaileri importanti precum H2O si Himalaya, care pana acum nu au scos bani din skateboard, spun ca vor aduce din aceasta vara si astfel de echipament. Pentru ca cererile incep sa apara. Saizeci de placi a vandut anul trecut, in Timisoara, Christiansen-Stefoni Thomas, un tanar danez de 23 de ani. Thomas vinde in Romania echipament de skate de doi ani, in magazinul Pace Skate Shop. Nu pentru bani, spune el, caci piata romaneasca e cu „sase ani in urma Bulgariei si a Ungariei“, ci mai mult din pasiune.

Deocamdata, numarul locurilor amenajate pentru skateboard este atat de mic, incat ar fi practic imposibil ca toti pasionatii de skate sa se poata „da“. Daca Bucurestiul are doar trei astfel de locuri, in Timisoara si Brasov nu gasesti decat cate unul. Iar pentru cei care „se dau“ pe skate in alte zone din oras, raspunsul autoritatilor sunt amenzile.

Un sport care nu a fost inca inregistrat de catre Agentia Nationala pentru Sport, desi a intrat in tara de doi ani, este kiteboardul. Este un sport „pe placa“, in care un zmeu te trage dupa el pe apa sau zapada. „Pentru ca nu este recunoscut ca sport in Romania, nu l-am putut trece in statutul asociatiei H2O, desi importam echipamente de kiteboard si organizam concursuri“, spune Iulian Tache. „Piata“ estimata de importatori pentru vara 2005: vreo 50 de practicanti de kiteboard cu echipament propriu care vor lua ochii turistilor de la Mamaia. Si mai putin popular, din cauza costului echipamentului, este wakeboardul, varianta pe placa a schiului nautic. Sunt cel mult 20 de romani care si-au cumparat echipament de wakeboard, apreciaza Tache de la H2O, unicul importator roman de profil. Exista insa echipament de wakeboard de inchiriat, la Snagov sau la mare.

Cat despre traditionalul deja windsurf, Gelu Gruia poate povesti cel mai mult. In 2003, el a devenit primul si poate unicul importator al acestui tip de echipament. S-a inhamat la aceasta activitate silit de faptul ca, desi facea windsurf de cativa ani, nu avea de unde sa-si procure echipament in Romania. 

Piata lui este atat de mica, incat importa doar la comanda, si crede ca va mai bate mult vant in vele pana sa-si deschida un magazin. „Cam 100 de romani practica, dintre care jumatate isi cumpara echipament in fiecare an“, spune el. Pentru a investi intr-un magazin, Gruia asteapta ca numarul utilizatorilor sa creasca la 300, iar cifra lui de afaceri, la 200.000 de euro pe an. Cel mai ieftin echipament de windsurf costa cat cel mai scump echipament de schi: 800 de euro. Un echipament performant poate ajunge insa la 2.500-3.000 de euro. Gruia priveste cu naduf la tarile din jur: „In toate tarile din jurul nostru exista practicanti mai multi, iar in Bulgaria exista chiar mai multe magazine cu echipament de windsurf“, spune el.

Pentru a-si promova echipamentele, importatorii organizeaza concursuri, cursuri gratuite si testari de echipamente. „Iesim in pierdere din punct de vedere financiar, dar daca vrem sa vindem, trebuie sa cream o piata“, spune Iulian Tache de la H2O. „Facem concursuri pentru a promova si brandurile, dar si sportul in sine.“ Promovarea a luat chiar forma sponsorizarii cu echipament a unei echipe de sapte sportivi de performanta. „Am preferat ca, in locul unor bannere pe partie sau la cabane, sa sponsorizam o echipa de sportivi“, explica Tache. Investitiile afaceristilor din pasiune sunt, deocamdata, neproportionale cu profitul obtinut. Dar ei spera ca, o data cu investitiile in turism, afacerile lor sa creasca.

Complet „neacoperiti“ raman doar cei care ar dori sa practice astfel de sporturi neconventionale (inca), dar nu au bani de echipament. Pentru ei, a fost inventat un sport extrem: „parkour“, sportul pentru care nu este nevoie de echipament. Acest sport presupune exploatarea la maximum a peisajului – sa zicem, dintr-un parc – printr-o insiruire de sarituri cat mai fluide si intr-o cat mai mare armonie cu mediul, astfel incat peretii sau bancile sa nu mai constituie obstacole, ci sa ajute parkour-istul sa-si diversifice si sa-si amplifice miscarile.