Director în BRD: Uneori, pentru că ţin prea mult la imaginea lor, unii patroni amână intrarea în insolvenţă

“Un număr de 100.000 de firme în insolvenţă din 600.000 de active este o cifră îngrijorătoare, având în vedere că ritmul de regerare este extrem de redus. Aş vrea să spun că cele rămase pe piaţă nu au probleme, însă marea majoritatea ar nevoie de restructurare serioasă, în afara sau în insolvenţă”, a declarat Lazanu, care ocupă funcţia de director al direcţiei de restructurare creanţe BRD Societe Generale, la Conferinţa “Restructurarea – o măsură de însănătoşire a companiilor”, organizată de Ziarul Financiar.

Ea a prezentat principalele motive care au dus la intrarea în insolvenţă a firmelor din România, primtre acestea numărându-se investiţiile în alte sectoare de activitatea decât cele principale ale companiei respective, continuara investiţiilor nerentabile şi a contractelor care generau pierderi, dar şi neadaptarea la condiţiile actuale ale pieţei.

“Au fost companii care deşi erau producători de anumite bunuri au cumpărat terenuri şi s-au apucat să dezvolte proiecte rezidenţiale. De asemenea, au continuat să facă investiţii nerentabile, crezând că piaţa va creşte la nesfârşit”, a afirmat Lazanu.

În opinia sa, altă cauză este managementul defectuos, cei responsabili, în loc să gândească pragmatic, în termeni de protabilitate pentru firma respectivă, se gândesc la imaginea şi la orgoliul propriu.

Întrebată despre cazuri de companii care au reuşit să se restructurze cu succes în insolvenţă, ea a dat ca exemplu retailerii Flanco şi Leonardo.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *