Un grup de 11 state din zona euro au propus implementarea unei taxe asupra tranzacţiilor cu obligaţiuni, acţiuni şi derivate financiare, pentru a reduce riscurile din sistem, măsură contestată ferm de industria financiară, care a avertizat că o astfel de taxă ar îngheţa activitatea pe pieţele financiare, ar creşte semnificativ costurile investitorilor şi ar reduce profiturile băncilor.
BCE a refuzat să se afişeze public în favoarea vreunei părţi, indicând că mandatul instituţiei nu acoperă astfel de chestiuni.
Banca s-a oferit însă să “participe în mod constructiv” la elaborarea proiectului, ceea ce sugerează că, în interior, oficialii BCE au rezerve în privinţa impactului taxei asupra pieţelor financiare şi economiei reale, notează Financial Times (FT).
“Suntem dispuşi să colaborăm în mod constructiv, împreuă cu guvernele şi Comisia Europeană, pentru a ne asigura că taxa nu va avea un impact negativ asupra stabilităţii financiare”, a declarat pentru FT Benoît Cœuré, membru în boardul executiv al BCE.
Leave a Reply