Tag: restructurare

  • Băncile sunt sub presiunea restructurării: 400 de sucursale închise şi peste 2.340 de angajaţi au plecat, iar procesul va continua

    ♦ Restructurarea sistemului bancar a continuat în primele nouă luni din acest an atât pe componenta reţelei teritoriale, cât şi din punctul de vedere al numărului de angajaţi ♦ Numărul sucursalelor a scăzut într-un an cu 397, în timp ce numărul bancherilor s-a diminuat cu 2.346 comparativ cu primele nouă luni din 2018.

    Băncile care activează pe piaţa locală aveau la sfârşitul lunii septembrie 4.077 de sucursale şi agenţii, în timp ce numărul salariaţilor a scăzut până la 52.908, după cum reiese din datele transmise de Banca Naţională.

    Ajustarea reţelei teritoriale a băncilor din ultimii ani a venit nu doar în urma tăierii costurilor, ci şi pe fondul consolidării sectorului bancar, în urma fuziunilor şi achiziţiilor, precum şi a tranzacţiilor cu portofolii. Ultimii trei ani au adus achiziţii ale unor bănci de către alţi jucători din piaţă, iar în urma acestor tranzacţii a început să se vadă în statistici consolidarea sistemului bancar.

    De la izbucnirea crizei economice se constată că 18.714 salariaţi au plecat din sistem, scăderea fiind de peste 26%. Totodată, 2.475 de unităţi bancare s-au închis în această perioadă, adică 37,8%. Practic, după mai mult de un deceniu, aproape 40% din numărul de unităţi bancare au dispărut şi mai mult de un sfert din numărul de angajaţi a ieşit din sistemul bancar românesc, criza financiară afectând şi acest sector.

    Infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic şi explo­zie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.

    Restructurările operate pe piaţa bancară locală au fost destul de ezitante la începutul crizei economice, însă s-au accentuat ulterior.

    Băncile au în continuare cheltuieli de func­ţionare mari, în ciuda procesului de res­truc­turare a unităţilor teritoriale, în con­diţiile în care cu toate că numărul salariaţilor a scăzut faţă de anul trecut, salariile au fost ma­jorate. În ceea ce priveşte cheltuielile de personal din bănci, după scăderile din anii de criză, salariile bancherilor au intrat pe un trend ascendent în ultimii ani. Salariul mediu din bănci este în jur de 5.000 de lei net/lună. Pe ansamblul întregului an 2018, salariul mediu din bănci era de 4.945 de lei net/lună. Comparativ cu anul 2008, salariul mediu net al bancherilor este mai mare cu circa 1.000 de lei. Câştigul mediu net al bancherilor este aproape dublu faţă de salariul mediu net pe economie. Însă, ritmul de creştere al salariilor din bănci rămâne sub evoluţia salariului mediu net de la nivelul întregii economii.

    După un deceniu, cu toate creşterile salariale din ultimii ani, bancherii au ajuns pe locul 7 în topul celor mai bine plătiţi salariaţi din economie, coborând de pe primul loc deţinut în 2008.

    Bancherii au amintit frecvent în ultimii ani eforturile realizate pentru scăderea costurilor. Dar rămâne întrebarea dacă în anii de criză instituţiile de credit au ajustat reţelele teritoriale pe măsura ajustării businessului lor cu clienţii şi dacă putem să vorbim despre eficienţă sau nu. În perioada următoare, restructurarea sistemului bancar local ar putea să continue având în vedere şi digitalizarea, care câştigă teren în banking, într-un ritm alert la nivel internaţional şi ceva mai lent pe plan intern.

    În ultimii trei ani, sistemul bancar a raportat profituri din ce în ce mai mari. După primele nouă luni din acest an sistemul bancar a reuşit să obţină un profit net de circa 5 mld. lei.

    Restructurarea sistemului bancar a continuat în 2018 şi s-a intensificat faţă de 2017. Pe parcursul întregului an 2018 au fost închise 214 sucursale şi agenţii bancare şi 1.307 salariaţi au plecat din sistem. În 2017, ritmul restructurării se intensificase comparativ cu 2016 doar în ceea ce priveşte reţeaua teritorială a băncilor, însă nu şi în privinţa numărului de salariaţi.

    La sfârşitul anului trecut erau 53.737 de salariaţi la nivelul întregului sistem bancar, iar numărul sucursalelor şi agenţiilor bancare coborâse spre 4.300.

  • Compania aeriană care reduce drastic costurile, după ce peste 1.300 de zboruri au fost anulate

    Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat, joi, planuri de reducere a costurilor la unităţile sale Austrian Airlines, Brussels Airlines şi Lufthansa Cargo, pentru îmbunătăţirea rezultatelor, pe fondul grevei care a dus la anularea a 1.300 de zboruri şi care afectează 180.000 de pasageri.

    Conform Reuters, Lufthansa a reacţionat la concurenţa dură venită din partea Ryanair şi easyJet, reducând costurile şi anunţând un plan de redresare, în iunie, pentru Eurowings, despre care spune că arată primele semne de succes.

    Joi, echipajul de însoţitori de bord a lansat o grevă de două zile care duce la anularea a 1.300 de zboruri şi va afecta 180.000 de pasageri. Un purtător de cuvânt a declarat că nu pot fi încă estimate costurile grevei.

    Sindicatul UFO a limitat unul din cinci din cele 6.000 de zboruri planificate joi şi vineri, ca parte a unei dispute privind salariile şi pensiile.

    În efortul său de a-şi spori profiturile, Lufthansa a declarat că va face economii suplimentare la Austrian Airlines, de 90 de milioane de euro, până la sfârşitul anului 2021, care ar include reduceri de personal, închiderea bazelor descentralizate pentru a se concentra pe hub-ul din Viena şi standardizarea flotei de avioane.

    O sursă din companie a spus că planul ar putea duce la eliminarea a aproximativ 500 de locuri de muncă.

  • Guvernul prelungeşte termenul pentru anunţarea intenţiei de restructurare financiară

    Companiile care intenţionază să-şi restructureze obligaţiie bugetare vor avea timp să notifice ANAF până la 31 octombrie, după ce Guvernul a prelungit cu o lună termenul, potrivit unui comunicat remis joi, MEDIAFAX.

    Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, majorarea cu o lună a termenului de depunere a notificării privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare de la 30 septembrie 2019 la 31 octombrie 2019, pentru a acorda tuturor operatorilor economici timpul necesar adoptării acestei decizii de restructurare a datoriilor fiscale, întrucât luarea unei astfel de decizii presupune şi o consultare prealabilă atât cu organele fiscale de administrare ale ANAF, cât şi cu un expert independent pentru evaluarea posibilitãţii îndeplinirii condiţiilor prevãzute de lege în cazul fiecãruia.

    O altă facilitate fiscală decisă în şedinţa de guvern a fost ca ANAF să suspende executarea silită de la data notificării intenţiei de restructurare, şi nu de la data depunerii solicitării de restructurare, deoarece planul de restructurare cu datoriile incluse în certificatul de atestare fiscală trebuie întocmit imediat după notificare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Finanţelor: Restructurarea datoriilor bugetare este în dezbatere publică

    Conform proiectului, consultat de MEDIAFAX, pentru diminuarea arieratelor au fost luate în calcul 2 scenarii, care propun instituirea unor măsuri de acordare a unor facilităţi fiscale în funcţie de valoarea obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel:

    1. măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazată pe un plan de restructurare, plată eşalonată şi supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii;

    2. anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion care nu pot beneficia de restructurare (eşalonare, reorganizare, insolvenţă) dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • APIA oferă finanţări de peste 8 milioane de euro pentru plantaţiile de viţă de vie

    Fondurile sunt încă disponibile prin Programul Naţional de Sprijin (PNS) în Sectorul Vitivinicol 2019 – 2023, iar posibilii beneficiari pot să aplice pentru acestea în continuare.

    APIA reaminteşte posibililor beneficiari, oportunitatea accesării fondurilor pentru finanţarea programelor de restructurare/ reconversie a plantaţiilor viticole în temeiul OMADR nr. 1508/2018.

    Prin accesarea acestei măsuri, producătorii din România au posibilitatea să-şi restructureze sau modernizeze suprafeţele cu viţă-de-vie care să corespundă cerinţelor actuale ale pieţei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cuc: În perioada următoare va avea loc o restructurare masivă la Tarom

    “Veţi vedea o schimbare majoră la Tarom, în perioada următoare. Inclusiv o restructurare masivă”, a spus Răzvan Cuc.

    În ultima perioadă au avut loc schimbări dese de conducere la Tarom, iar la companie a avut loc şi o descindere a DIICOT. Ministrul Cuc a declarat cu câteva zile în urmă despre modificări ale structurii companiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect MFP: Plata eşalonată a datoriilor sau stingerea până la jumătate din datorie

    “Restructurare financiară pentru că nu este o amnistie fiscală, ca să fie foarte clar, este o restructurare financiară. Modul în care ea se propune o să vedeţi deja astăzi pe site prezentată întreaga propunere de modificare a cadrului sau de înfiinţare, de creare a cadrului legislativ, adică ordonanţa de urgenţă, de fapt ordonanţa în notă de fundamentare, o prezentare succintă, o fundamentare, date, elemente financiare, motive, impactul argumentele pentru care credem că o astfel de măsură ar fi foarte utilă mediului economic din România”, a declarat Eugen Teodorovici, în cadrul unui eveniment organizat de Intact Media Group.

    Conform proiectului, consultat de MEDIAFAX, pentru diminuarea arieratelor au fost luate în calcul 2 scenarii, care propun instituirea unor măsuri de acordare a unor facilităţi fiscale în funcţie de valoarea obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel:

    1. măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazată pe un plan de restructurare, plată eşalonată şi supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii;

    2. anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion care nu pot beneficia de restructurare (eşalonare, reorganizare, insolvenţă) dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
  • Gigantul auto Ford concediază 550 de persoane în Europa şi restructurează businessul din Europa

    Ford Motor Co va concedia circa 550 de persoane în Marea Britanie ca parte a unui plan de restructurare pentru businessul din Europa, anunţat încă din luna ianuarie, potrivit surselor citate de Bloomberg.

    Producătorul auto american, care anunţase că va concedia 5.000 de persoane în Germania, va elimina poziţii şi pe segmente non-producţie din Marea Britanie.

    „Numărul total al poziţiilor afectate în Marea Britanie nu a fost încă determinat”, a transmis Ford pentur publicaţia amercană.

    Compania a oferit pachete compensatorii angajaţilor din Germania şi Marea Britanie „pentru a accelera planul şi a reveni rapid la profitabilitate sustenabilă”.

    Ford a anunţat în luna ianuarie că va reorganiza businessul din Europa şi va concedia mii de oameni în regiune – unde are un total de 54.000 de angajaţi.

    Gigantul a specificat în luna martie însă planurile pentru Germania şi Rusia, unde va închide trei fabrici, după ce a anunţat anul trecut că opreşte producţia din Bordeaux, Franţa.

     

     

  • Lider PSD: Va fi o restructurare a Guvernului, nu o remaniere, pentru a nu fi nevoie de acordul preşedintelui

    ”Aşa cum se profilează lucrurile, cred că va fi o restructurare a Guvernului”, a declarat liderul PSD Vaslui, Dunmitru Buzatu.
     
    El a mai spus că social-democraţii se aşteaptă la opoziţia preşedintelui Iohannis.
     
    ”În virtutea <bunelor practici> ale domniei sale, ne aşteptăm ca să pună toate piedicile de care este capabil la această remaniere sau restructurare”, a adăugat Buzatu.
     
  • Restructurarea băncilor continuă: Peste 1.300 de angajaţi au plecat din bănci şi mai mult de 200 de sucursale au fost închise în 2018

    Restructurarea sistemului bancar a continuat în 2018, astfel că băncile care activează pe piaţa locală au ajuns să aibă 53.737 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât spre 4.300. În ultimul trimestru din 2018 au scăzut atât numărul sucursalelor, precum şi numărul salariaţilor, după ce în primele nouă luni ale anului trecut băncile începuseră să facă recrutări.

    Pe parcursul anului trecut un număr de 214 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.307 salariaţi au plecat din sistem, potrivit datelor transmise de Banca Naţională la solicitarea ZF.
     
    Ritmul restructurării s-a intensificat în 2018 faţă de 2017 în ceea ce priveşte numărul de salariaţi şi reţeaua teritorială a băncilor. Comparativ, în 2017 un număr de 202 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 352 de salariaţi au plecat din sistem. Iar pe parcursul anului 2016, un număr de 149 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 532 de salariaţi au plecat.