Soros Fund Management ş-a redus în primele trei luni pachetul de acţiuni Apple de la 157.176 la 26.800, titluri în valoare de 11,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie, potrivit unui document transmis de fond bursei din Statele Unite, potrivit Bloomberg.
Cotaţia Apple a pierdut 17% în intervalul ianuarie-martie, în timp ce piaţa de capital americană a urcat cu 10%, ca urmare a semnalelor privind încetinirea vânzărilor iPhone.
Fondul lui Soros a cumpărat în această perioadă acţiuni Google, iar participaţia în compania care deţine cel mai utilizat motor de căutare online şi sistemul de operare Android a crescut de peste două ori, de la 148.531 titluri la 337.271 titluri, cu o valoare de 267,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie. Soros Fund Management ş-a redus în primele trei luni pachetul de acţiuni Apple de la 157.176 la 26.800, titluri în valoare de 11,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie, potrivit unui document transmis de fond bursei din Statele Unite, potrivit Bloomberg.
Cotaţia Apple a pierdut 17% în intervalul ianuarie-martie, în timp ce piaţa de capital americană a urcat cu 10%, ca urmare a semnalelor privind încetinirea vânzărilor iPhone.
Fondul lui Soros a cumpărat în această perioadă acţiuni Google, iar participaţia în compania care deţine cel mai utilizat motor de căutare online şi sistemul de operare Android a crescut de peste două ori, de la 148.531 titluri la 337.271 titluri, cu o valoare de 267,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply