Zgonea a explicat că nu vor mai fi multiplicate pe hârtie mapele Biroului Permanent şi membrii conducerii Camerei le vor viziona pe laptopuri sau tablete, de pe site-ul Camerei.
“La Biroul Permanent, la Comisia juridică şi la cea de buget avem pe an, doar pentru hârtie, aproape un milion de RON. Într-o săptămână sau două, la Biroul Permanent, numai eu voi avea o singură mapă, în rest vor avea toţi în faţă un laptop sau un calculator, avem aceste calculatoare, nu le cumpărăm. Ne îndreptăm către un Parlament european modern, suntem constrânşi”, a spus Zgonea.
Întrebat despre deputaţii care stau încă la hotel, Zgonea a spus: “Avem o pierdere necontrolată de 13 milioane RON, suficient de mare”.
El a adăugat că deocamdată 193 de deputaţi, adică 60%, au un autovehicul cu care se deplasează, iar până la sfârşitul lunii iunie toate obligaţiile prevăzute în Statut vor fi îndeplinite.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply