Banca Comercială Carpatica (BCC), controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea din Sibiu, a raportat pentru anul trecut un profit net de 25 de mil. lei (5,6 mil. euro) după pierderi de 39 mil. lei în 2011, iar activele au crescut cu 22,3%, la 4,73 mld. lei (1,06 miliarde de euro), potrivit raportului preliminar transmis bursei. Profitul brut al băncii a fost de 30,3 mil. lei, cu 78,2% peste nivelul bugetat, de 17 milioane lei. “Banca Comercială Carpatica a reuşit să reziste şocurilor de pe piaţa bancară românească, anul 2012 fiind încheiat cu rezultate financiare pozitive. Trendul crescător va fi păstrat şi în 2013, strategia fiind de consolidare a capitalului şi de susţinere a activelor băncii. Nu mai suntem o bancă de talie mică şi treptat ne impunem pe piaţă. Rezultatul este notabil atât din punctul de vedere al eforturilor făcute, cât şi considerând situaţia generală a băncilor la momentul actual. Noi ne-am depăşit ţintele propuse prin realizarea unui profit mai mare decât cel bugetat şi am crescut pe toate liniile de business”, a declarat într-un comunicat Ion Dobrică, preşedintele directoratului.
Leave a Reply