Fapt este că Banca Centrală Europeană a ezitat să-şi asume funcţia de LLR o perioadă de timp. Intervenţii în sprijinul băncilor comerciale au fost cu ezitări şi pe termen scurt în primii ani de criză – temeri comprehensibile dacă ne gândim la statutul BCE şi tratatele UE. Viaţa a obligat totuşi BCE să intervină prin linii de finanţare speciale cu extinderea gamei de colaterale acceptate. O schimbare de fond în execuţia mandatului BCE a avut loc după venirea la cârmă a lui Mario Draghi. În ultimele luni ale anului 2011 situaţia zonei euro se complicase peste măsură, evenimentele se precipitau prevestind un deznodământ analog căderii băncii Lehman Brothers în toamna lui 2008; se putea ajunge la destrămarea zonei, cu efecte economice şi sociale incalculabile. Mărturisesc că atunci (în iarna 2011/2012) am pus la îndoială capacitatea instituţională (în UE) de a se acţiona; am şi semnat, alături de economişti şi politicieni europeni, o scrisoare deschisă dată publicităţii privind urgenţa unei intervenţii din partea BCE.
Leave a Reply