În cadrul USL, din partea PSD negociază Liviu Dragnea, secretarul general al partidului, vicepreşedintele Gheorghe Nichita şi premierul în persoană, în vreme ce, din partea PNL, despre structura probabilă a viitorului guvern a vorbit, până în prezent, şeful formaţiunii Crin Antonescu. Nu este foarte clară la acest moment structura viitorului cabinet, dar din ce s-a conturat, vor exista mai mulţi miniştri – 22 de miniştri, după cum a anunţat Victor Ponta. Unii dintre ei vor conduce ministere, alţii vor fi doar miniştri delegaţi. Când şi-a anunţat această intenţie, premierul a justificat-o prin faptul că doreşte ca structura viitorului executiv să aibă corespondent în structurile (direcţiile) Comisiei Europene (percepută ca executiv al Uniunii Europene).
Leave a Reply