În iunie, atunci când mandatul lui Junker la preşedinţia Eurogroup a fost prelungit, premierul luxemburghez l-a sprijinit pe ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble, unul dintre cei mai puternici politiceni din UE. Însă noul preşedinte al Franţei François Hollande s-a opus susţinerii acestuia din cauza politicilor de austeritate pe care Schauble le promovează. Între timp, surse din guvernul german au afirmat că Schauble nu a vrut niciodată cu adevărat postul, iar acum este şi mai puţin interesat deoarece mandatul său ar putea dura mai puţin de un an în contextul în care alegerile generale din Germania sunt programate pentru toamna anului viitor şi nu se poate şti dacă el va rămâne ministru de finanţe, notează EUobserver. Totuşi, Schauble ar fi un candidat potrivit deoarece anul acesta a fost ales cel mai bun ministru de finanţe din UE într-un clasament realizat de prestigioasa publicaţie britanică Financial Times. Dar Juncker a renunţat acum la orice preferinţă, lăsând deschisă lupta pentru succesiune.
Leave a Reply