Tag: eurogroup

  • Comisia Europeană: Reformele propuse de Grecia sunt în linie cu cerinţele Eurogroup

    “În opinia Comisiei, lista de reforme este suficient de comprehensivă pentru a constitui un punct de plecare valid în vederea încheierii cu succes a evaluării (cererii Greciei pentru extinderea programului extern de asistenţă financiară – n.r.), conform cerinţelor Eurogroup. Suntem încurajaţi de angajamentul privind combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene publicat marţi.

    Membrii Eurogroup se întâlnesc marţi de la ora 15:00 pentru a discuta reformele trimise de guvernul elen şi pentru a da acordul final privind prelungirea împrumutului de 240 miliarde de euro acordat Greciei în 2010 de UE, BCE şi FMI.

    Vineri, Grecia şi miniştrii Finanţelor din zona euro au ajuns la un acord pentru extinderea cu patru luni a programului de asistenţă financiară, iar Guvernul de la Atena a avut termen până luni la miezul nopţii pentru a trimite Comisiei o listă de măsuri pentru reformarea economiei, fără de care miniştrii Eurogroup au anunţat că nu vor aproba prelungirea acordului.

    Lista de reforme a fost transmisă Comisiei cu puţin înainte de expirarea termenului, deşi un reprezentant al guvernului elen afirmase luni seara că planul nu va fi trimis mai devreme de marţi dimineaţă.

     

  • Preşedintele Eurogroup: Problemele Greciei nu au dispărut şi sunt necesare soluţii

    “Problemele Greciei nu au dispărut prin simpla organizare a unui scrutin. Grecia are în continuare probleme şi trebuie rezolvate”, a afirmat Dijsselbloem, citat de AFP.

    Întrebat despre revenirea la Atena pentru noi negocieri pe tema programului de asistenţă financiară, Dijsselbloem a precizat: “Trebuie să aşteptăm poziţia oficială a noului Guvern condus de domnul Alexis Tsipras despre viitorul programului”.

    “Salutăm ambiţia partidului Syriza de a menţine Grecia în zona euro. Aceasta este baza pe care lucrăm. Eurogroup va avea o abordare foarte pragmatică”, a spus Dijsselbloem.

    Liderii europeni au exprimat, luni, intenţia de a nu ceda pretenţiilor noului premier elen Alexis Tsipras, avertizând că nu sunt dispuşi să renegocieze datoria publică a Greciei şi că statul elen trebuie să îşi respecte angajamentele asumate. “Apartenenţa la zona euro înseamnă respectarea acordurilor deja convenite”, declara preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, la sosirea la reuniunea miniştrilor de Finanţe ai statelor din zona euro, organizată la Bruxelles, după victoria de duminică a partidului de extremă-stânga Syriza. Alexis Tsipras, care a depus luni jurământul pentru postul de premier al Greciei, a promis sfârşitul austerităţii şi vrea restructurarea datoriilor Greciei, în majoritate către Germania şi Franţa, şi care constituie 177% din PIB.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 13-19 octombrie

    13.10
    INS anunţă cifra de afaceri în serviciile prestate în principal întreprinderilor pe primele 8 luni

    14.10
    Reuniunea Ecofin (Luxembourg)

    14.10
    BNR publică datele balanţei de plăţi pe luna august

    14.10
    Eurostat difuzează datele producţiei industriale în august pentru UE şi zona euro

    15.10
    INS publică datele definitive privind valoarea producţiei agricole în 2013

    15-18.10
    Târgurile TIB, Inventika şi ExpoEnergiE (Romexpo Bucureşti)

    15.10
    Reuniunea Consiliului BCE (Frankfurt)

    16.10
    CE adoptă pachetul lunar de sancţiuni contra ţărilor membre care au încălcat legislaţia UE

    16.10
    Eurostat anunţă inflaţia din septembrie în UE şi zona euro

    16-17.10
    ASEM – Summit Asia-UE (Milano)

  • Zona euro: Nu daţi banii pe prostii

    Premierul francez Manuel Valls, promotor al unui buget “contra austerităţii” pentru 2015, a afirmat aproape sfidător că ţara sa îşi va reduce deficitul şi datoria în ritmul în care poate, “fără a ne pierde din vedere priorităţile”, iar premierul italian Matteo Renzi a avertizat Berlinul că reţeta sa de austeritate impusă întregului continent stimulează instabilitatea politică, odată cu ascensiunea partidelor populiste şi de extremă dreapta, atâta vreme cât perspectivele de redresare economică nu se ameliorează.

    FMI a redus deja prognoza de creştere economică pentru zona euro, de la 1,1% în raportul din aprilie la 0,8% în raportul publicat zilele trecute, avertizând că zona euro ar putea intra în a treia recesiune din ultimii cinci ani. Fondul a cerut iarăşi Germaniei să pună la bătaie fonduri bugetare pentru stimularea economiei sale, în special prin investiţii publice în proiecte de infrastructură, şi a avertizat din nou că statele zonei sunt “captive” într-un model de creştere economică foarte slabă.

    Deocamdată, cancelarul Angela Merkel şi ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble au anunţat doar că obiectivul lor este atingerea unui buget echilibrat, susţinuţi atât de alegătorii majoritari de centru-dreapta din Germania, cât şi de aliaţi tradiţionali ca Olanda, Austria, ţările baltice sau scandinave, care împărtăşesc ideea că dacă Germania a putut să taie cheltuielile sociale şi totuşi să aibă creştere economică în ultimii ani, şi restul ţărilor ar trebui să facă la fel.

    Pentru adepţii austerităţii, un exemplu de succes invocat este redresarea fiscală a Greciei, prima economie-problemă a zonei euro, redresare care se desfăşoară în continuare fără să mai determine manifestaţii violente de protest sau căderi de guverne. Proiectul de buget al Greciei pentru 2015, care a fost aprobat de troica CE-BCE-FMI şi va fi pus în dezbatere publică în noiembrie, vizează un deficit fiscal de 0,2% din PIB, faţă de 0,8% estimat pentru anul acesta, o creştere economică de 2,9%, o reducere a şomajului la 22,5% de la nivelul actual de 27% şi reducerea de la 175% la 160% din PIB a datoriei publice. Anul acesta, economia elenă este anticipată să crească, după şase ani de recesiune, cu 0,6%. Programul de investiţii pentru anul viitor are în vedere cheltuieli de 6,8 mld. euro, din care 6,1 mld. euro vor fi distribuite pentru proiecte cofinanţate de UE.

    Guvernul grec ar urma să acorde şi o serie de facilităţi fiscale, mărind numărul ratelor în care grecii îşi pot plăti ratele către stat, iar cca 540 mil. euro sunt prevăzute pentru compensarea tăierilor de salarii şi pensii din anii de austeritate. Cât priveşte finanţarea statului, aceasta ar urma să se facă prin emisiuni de obligaţiuni pe 7 şi 10 ani. În următoarele săptămâni va fi adoptată şi legislaţia pentru reglementarea plăţilor restante ale companiilor şi ale gospodăriilor către fondurile de pensii, fisc şi bănci, care ar urma să includă şi o nouă lege a falimentului personal.

  • Germania susţine candidatul Spaniei la şefia Eurogroup

    “Luis de Guindos s-a dovedit un excelent ministru al ecomiei în aceasta perioadă dificilă”, a spus Merkel, la finalul unei întrevederi cu premierul spaniol Mariano Rajoy la Santiago de Compostela, relatează Reuters.

    Merkel a adăugat că Germania va sprijini candidatura acestuia la şefia Eurogroup după încheierea mandatului actualului preşedinte, ministrul olandez al Finanţelor, Jeroen Dijsselbloem.

    Liderii UE se vor întălnii sâmbătă în Bruxelles pentru a analiza, între altele, nominalizarea mai multor oficiali pentru o serie de poziţii cheie in cadrul Comisiei Europene. La reunine ar putea fi discutată şi înlocuirea înainte de termen a lui Dijsselbloem. Mandatul lui Dijsselbloem expiră la finele primului semestru din 2015.

    De Guindos este ministrul Economiei din 2012. El a coordonat, printre altele, un împrumut de 41,3 miliarde de euro pe care Spania l-a negociat cu celelalte state din zona euro pentru a-şi susţine sistemul bancar, puternic afectat de criza economică şi financiară.

  • Austeritatea europeană, făcută cu oameni de stânga

    Dijsselbloem a contracarat astfel, la reuniunea Eurogroup, elanul preşedinţiei italiene a UE, reprezentată de premierul Matteo Renzi, de a obţine o relaxare a regulilor de austeritate fiscală în următoarele luni. “Italia a avut o creştere a productivităţii aproape de zero timp de ani în şir şi trebuie ca asta să se îmbunătăţească mai întâi”, a spus Dijsselbloem, în replică la propunerea lui Renzi ca din calculul deficitului bugetar să fie exceptate investiţiile publice în reţele de internet de mare viteză.

    Presa anglo-saxonă a scris că Dijsselbloem ar putea fi desemnat noul comisar european pentru economie şi afaceri monetare, în locul lui Olli Rehn, luând în calcul declaraţia noului şef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că viitorul comisar va fi un socialist, iar Dijsselbloem ar putea fi cel ales, ca membru al partidului laburiştilor olandezi, deşi în mandatul de şef al Eurogroup nu s-a remarcat prin nimic care să fi amintit de vreo orientare de stânga – dimpotrivă, de câte ori a avut ocazia a criticat ţări ca Grecia sau Cipru pentru că nu se mişcă suficient de repede cu tăierea cheltuielilor bugetare şi cu toate celelalte măsuri cerute de creditorii externi.

    Alte surse de la Bruxelles au strecurat însă în presă că şanse mai mari ar avea Pierre Moscovici, fostul ministru de finanţe francez, cu care Juncker are o relaţie mai bună, însă care nu este pe placul Germaniei, din cauza poziţiei sale apropiate de cea a lui Renzi în materie de disciplină fiscală.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 16-22 iunie

    16.06
    CE lansează raportul anual “Taxation Trends”

    17.06
    Eurostat publică indicele costului muncii în primul trimestru pentru UE şi zona euro

    17-20.06
    Conferinţa Europeană pentru Turism Industrial (Ferrol, Spania)

    17-18.06
    Şedinţa de politică monetară a Comitetului Rezervei Federale a SUA

    19.06
    Concert Tori Amos (foto) (Arenele Romane, Bucureşti)

    19.06
    Reuniunea Eurogroup (Luxembourg)

    19-22.06
    Electric Castle Festival 2014 (Castelul Banffy, Bonţida, Cluj-Napoca)

    20.06
    BNR publică indicatorii de risc bancar pentru luna mai

    20.06
    Reuniunea Ecofin (Bruxelles)

    20.06
    DG-ECFIN comunică sondajul privind încrederea consumatorilor în iunie

    20.06
    BCE publică datele privind balanţa de plăţi a zonei euro în aprilie

    21-26.06
    Euroscience Open Forum – ESOF 2014 (Copenhaga)

    până la 30 oct.
    Expoziţia “ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede” (Muzeul Antipa, Bucureşti)
     

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 5-11 mai

    5.05
    INSSE anunţă datele despre călătoriile internaţionale înregistrate la frontiere  în T1

    5.05
    Reuniunea Eurogroup (Bruxelles)

    6.05
    Şedinţa CA al BNR pe probleme de politică monetară şi aprobarea noului Raport asupra inflaţiei

    6.05
    Reuniunea Ecofin (Bruxelles)

    6.05
    Eurostat publică datele comerţului cu amănuntul în UE şi zona euro pentru luna martie

    7.05
    INSSE difuzează statistica natalităţii pentru anul 2013

    8.05
    Lucrările Consiliului UE pentru Afaceri Externe (Bruxelles)

    8.05
    Concert Peter Gabriel (Romexpo, Bucureşti)

    8.05
    Expo Casa Mea (Romaero Băneasa)

    9-11.05
    Târgul Naţional Imobiliar (Palatul Parlamentului, Bucureşti)

    9-11.05
    Conferinţa europeană pentru tineri European Youth Event #EYE2014 (Strasbourg)

  • Concesii pentru săracii din Grecia

    Premierul Antonis Samaras a confirmat că una dintre condiţiile finanţării va fi reducerea cu 3,9% a contribuţiilor la asigurări sociale plătite de către angajatori, cu scopul de a susţine companiile şi de a stimula majorarea salariilor.

    El a promis, de asemenea, că va distribui 500 mil. euro către un milion de greci consideraţi a fi cel mai afectaţi de criză, inclusiv salariaţi prost plătiţi ai statului, pensionari, familii sărace şi persoane fără adăpost, suma provenind din excedentul bugetar proiectat pentru acest an, de 2,9 mld. euro.

    Concedierile în sectorul bugetar vor continua şi la anul, inclusiv după îndeplinirea ţintei de 15.000 de concedieri pentru anul curent. Şomajul în Grecia a urcat deja, conform ultimelor date statistice, la un nou record european – 27,5% în ultimul trimestru din 2013, în creştere cu 1,3% faţă de trimestrul precedent şi cu 5,2% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 10-16 martie

    10.03
    INSSE anunţă indicii valorici ai cifrei de afaceri şi ai comenzilor noi din industrie în luna ianuarie

    10.03
    Reuniunea Eurogroup (Bruxelles)

    12.03
    INSSE prezintă cifra de afaceri în comerţ şi servicii de piaţă prestate în principal populaţiei în ianuarie şi februarie

    12.03
    Eurostat publică datele producţiei industriale în ianuarie pentru UE şi zona euro

    13-14.03
    Seminarul european “Politica de coeziune a UE în sprijinul IMM” (Barcelona)

    13-15.03
    IMM Forum: Soluţii pentru IMM-uri (Romexpo Bucureşti)

    13-16.03
    Târgul de turism al României (Romexpo Bucureşti)

    14.03
    Eurostat prezintă situaţia şomajului în T4 2013 pentru UE şi zona euro

    14.03
    Spectacol de dans: Lord of the Dance (Sala Palatului, Bucureşti)

    14.03
    INSSE anunţă numărul de pensionari şi pensia medie lunară în T4 2013

    13-30.03
    Expoziţia de primăvară (MŢR, Bucureşti)