Shopping la nivel SF

Un dispozitiv manual care indruma clientii direct catre raionul cautat, care afiseaza preturile produselor, ii informeaza despre reduceri si ii anunta daca articolul lor preferat este in stoc. Asa se comporta gadget-ul care a lansat un nou concept in retail, numit Do It Yourself shopping.Ce presupune acest concept? In detaliu, clientii sunt asistati in febra cumparaturilor de acest dispozitiv care se gaseste deja in toate magazinele “inteligente” din lume. Febra high-tech a cuprins de acum un an hipermarketurile, iar retelele de magazine ca Metro in Germania si Food Lion in Statele Unite lansau gadget-marketurile Future Shop si Bloom. Gigantii industriei IT incep sa introduca acest concept si in magazinele mai mici. Provocarea consta de fapt in incercarea de a aduce tehnologia de maine intr-un domeniu blocat in trecut, caci vanzarea cu amanuntul foloseste inca tehnici vechi de 50 de ani. Retailerii colaboreaza deja cu liderii industriei, ca IBM si Cisco Systems, pentru a introduce dispozitive high-tech in viitoarele “magazine inteligente” ale secolului XXI. Do It Yourself shopping inseamna ca rafturile inteligente ii atentioneaza pe angajati cand stocurile de produse trebuie reinnoite. De asemenea, scannerele Pay by Touch permit plata cumparaturilor prin simpla inregistrare a amprentelor digitale ale clientilor, iar proiectorul Everywhere Display transforma orice suprafata intr-un touchscreen prin care articolul dorit este localizat. Avantajele noului sistem vor incheia era cozilor interminabile la casa si a colindatului haotic printre raioane.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *