Din cei 3.390 de militari propuşi pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului naţional, în anul 2013, pot fi desfăşuraţi în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul misiunilor individuale de observare şi monitorizare 2.377 de militari, iar alţi 1.013 militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.
Ministerul Administraţiei şi Internelor va pune la dispoziţia Uniunii Europene, a OSCE, a NATO şi a ONU, în anul 2013, un număr de 300 de jandarmi şi poliţişti.
Referitor la implicarea României în eforturile comunităţii internaţionale de reconstrucţie a Afganistanului, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat ca România să contribuie financiar la instruirea, echiparea, finanţarea şi dezvoltarea capacităţilor Forţelor Naţionale Afgane de Securitate anual cu 500.000 de dolari americani, pentru intervalul 2015 – 2017, aceasta fiind contribuţia financiară minimă, stabilită în urma analizei costurilor financiare asumate de partea română.
Referitor la activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, CSAT a stabilit ca sarcinile cu privire la evaluarea implementării măsurilor stabilite prin Planul comun de acţiune să revină Guvernului României, până acum acestea aparţinând Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
De asemenea, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis ca Guvernul României să coordoneze măsurile de dezvoltare şi operaţionalizare a serviciilor informatice de interes naţional.
CSAT a aprobat, totodată, desfăşurarea în România a Conferinţei Comitetului Militar NATO, mai precis la Sibiu, în perioada 14 – 16 septembrie 2012.
Şedinţa CSAT a fost condusă de preşedintele României, Traian Băsescu. La şedinţă au mai participat prim-ministrul Victor Ponta, ministrul finanţelor Florin Georgescu, ministrul de interne Ioan Rus, ministrul apărării Corneliu Dobriţoiu, ministrul economiei Daniel Chiţoiu, ministrul justiţiei Titus Corlăţean, secretarul de stat din MAE Bogdan Aurescu, directorul SRI George Cristian Maior, directorul SIE Teodor Meleşcanu, şeful Statului Major General, gl-lt. Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Iulian Fota, secretarul CSAT Ion Oprişor şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea.
Leave a Reply