Aplicaţia 112 are ramificaţii pe pompieri, SMURD, Salvare şi pe poliţie. Ei au nişte terminale în faţă. În momentul în care operatorul primeşte telefonul urgenţă vede unde eşti, în localitatea cutare şi automat îl comută în timpul convorbirii, anunţă dispeceratul Poliţiei, marchează acolo s-a marcat caz cu prioritate maximă. Poliţistul a văzut în faţă ce a discutat operatorul cu victima, adică şi rezumatul respectiv. În momentul în care comuţi spre dispeceratul local, acela vede şi ce s-a discutat înainte, prin notiţele făcute în timp real de către operator, ce s-a făcut în timp real de operatori, vede gradul urgenţei şi are facilitatea instantanee de a vizualiza sectorul acela GSM de unde s-a făcut apelul.
Ideea este că trebuie să dechizi, să apeşi butonul acela şi să scoţi nenorocirea aceea de sector. Sectorul este felia aceea de pizza, pleacă cu vârful ascuţit din stâlpul GSM şi îi arată operatorului aria pe care o acoperă stâlpul respectiv din interiorul căruia s-a efectuat apelul. În momentul în care noi apelăm, prin mobil pentru o convorbire suntem recepţionaţi de stâlpul GSM. Acel stâlp are între trei şi şase sectoare, fiecare acoperă o zonă, dar împreună acoperăm 360 de grade, în funcţie de putere, dacă e mediu rural sau urban. Operatorul de telefonie mobilă îţi dă acces şi îţi spune că stâlpul respectiv e acea bucăţică de sector, orientată aşa şi care are putere de atâţia kilometri în profunzime”, a explicat deputat USR Ionel-Bogdan Rodeanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare.
Acesta spune că problema a apărut în momentul în care poliţistul nu a ştiut să folosească aplicaţia pentru activarea localizării.
Nicolae Moga a anunţat, marţi, că a informat-o pe Viorica Dăncilă că a ales să se retragă din funcia de ministru de Interne. Nicolae Moga a fost învestit în funcţia de ministru de Interne miercuri, 24 iulie, după ce Carmen Dan a demisionat din funcţie.
CITIŢI MAI MULT PE MEDIAFAX.RO.