Gabriel Resources anunţa la sfârşitul anului 2009 că Paulson & Co. şi Electrum Strategic Holdings deţin câte 18% din acţiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, şi BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tiluri.
BSG îşi poate dubla numărul de acţiuni deţinute prin exercitarea, până la sfârşitul acestui an, a unei opţiuni care i-ar asigura lui Steinmetz 16% din capitalul Gabriel Resources, diminuând în acelaşi timp participaţiile Paulson & Co., Electrum şi Newmont la 17%, 17% şi, respectiv, 14%.
Paulson & Co. este fondul de hedging al cunoscutului miliardar american John Paulson, iar Electrum face parte din grupul de companii controlat de Thomas Kaplan, un investitor important în proiecte aurifere.
Practic, toţi acţionarii cunoscuţi ai Gabriel sunt mari investitori în aur şi au făcut o bună parte din avere prin astfel de afaceri.
Paulson a devenit miliardar în 2007, când a fãcut, personal, 3,5 miliarde de dolari pariind împotriva creditelor ipotecare subprime. El a câştigat anul trecut 5 miliarde de dolari mizând pe aur şi a stabilit astfel un nou record pentru industria fondurilor de hedging. Mai mult de o treime din activele administrate de Paulson, de 36 miliarde de dolari, sunt conectate la industria aurului.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
Leave a Reply