Cultura tacerii

Face parte din segmentul de cultura urbana cu care rezonez cel
mai bine, mica doza de inventivitate si energie creativa cheltuite
de cineva care nu asteapta vreo rasplata – asta in cazul in care
zambetul meu si al altor trecatori nu este deja un mare castig. Ce
vedeti este modul in care artistii anonimi care sunt autorii
acestor grafitti-uri s-au gandit sa il omagieze pe Emil Cioran,
nascut pe 8 aprilie in urma cu 100 de ani. Au facut un desen
inteligent, au scris Cioran 100, au umplut trotuarul de pe
Bulevardul Dacia, intre Institutul Francez si Piata Romana, o
legatura simbolica intre Franta unde a ales filozoful sa traiasca
si Romania renegata de tristul ganditor.

Mi s-a parut cel mai frumos lucru cu care m-am intalnit in
ultima perioada, o dovada ca mai exista oameni pentru care cultura
mai inseamna ceva. Inainte de a pleca sa fac fotografiile am citit
un comentariu al colegei mele de la Mediafax Indira Crasnea despre
situatia manscriselor si documentelor personale ale lui Cioran
scoase la licitatie saptamana trecuta. Ministerul Culturii si
Institutul Cultural Roman si-au declinat competentele – nu
participa la licitatie, nu pot si nu au facut demersuri. “Mai rea
decat uitarea este indiferenta. Mai rea decat saracia sunt
ignoranta, ingratitudinea si, judecand din perspectiva statului,
impotenta institutionala. Cu filosoful singuratic din Cartierul
Latin, prima sa patrie a fost cam meschina. Are o modesta casa
memoriala in Rasinari(i) copilariei sale. Manuscriselor licitate
intr-un hotel parizian le-ar fi stat bine si firesc acolo,
intregind fericit spiritul locului. Dar cine mai plateste, azi,
pentru bine si firesc?”, spune colega mea si nu pot sa nu ii dau
dreptate.

Ulterior, Consiliul de Administratie al TVR a decis sa participe
la licitatie, dar acesta deja nu mai este subiectul meu. Subiectul
meu este indiferenta, o cultura a tacerii pe care o respectam, voit
sau nu, lucrurile despre care credem ca nu ne intereseaza, nu ne
ating, nu ne pasioneaza. Cioran nu aduce nici voturi nici venituri
la bugetul statului, de ce ar trebui sa se intereseze cineva de el?
Si ce sa faca o institutie cu hartoagele unui filozof nebun care
si-a renegat natia? Cioran, documentele si licitatia, dar si
discretia cu care este tratat centenarul Cioran sunt un bun exemplu
despre ce inseamna cultura tacerii, chiar daca nu cel mai
reprezentativ.

Ganditi-va de cate ori v-ati intalnit cu urmatoarea situatie:
discutie pe o tema data, fotbal sa zicem. Goluri, galerii, tactici
de joc, drepturi de televizare, cluburi, bani pentru jucatori, bani
pentru finantatori, subiecte fascinante pentru un absolut
necunoscator al sportului-rege, asa cum sunt eu. Discutia ajunge la
influenta vreunui personaj dubios si actiunile acestuia si aici se
termina distractia – fiecare participant la discutie ia un aer
cunoscator, mormaie ceva de genul “..a, ala!?” si gata, distractia
se termina pentru ca intervine discretia aceasta de neinteles.

Situatia poate fi extrapolata la jocuri politice, influente in
economic, jocuri de culise in privatizari sau decizii luate aiurea,
in pripa sau gresit, dar care afecteaza multi oameni. Si nu se
discuta la modul serios despre astfel de situatii, despre cum se
fura in Romania cu legea in mana, despre dedesubturile
intoxicarilor din presa, despre viitorul unui tari in care bolnavi
in stadiu terminal sunt abandonati, iar femeile nasc prin
closete.

Despre planurile de dezvoltare ale unui stat in care, imi permit
sa atentionez pe cine o fi interesat, nu putem fi toti
exportatori.

Despre hotie, prostie, nepricepere, indolenta si nepasare.
Despre Cioran, care, renegandu-ne, ne ofera dimensiune.

Nu se discuta despre elefantul aflat in magazinul de
portelanuri, pe care il vede toata lumea si despre care toti stiu
ca va porni curand si va face praf magazinul.

Cand linistea este norma, apar dezinteresul, nepasarea, credinta
ca diferentele de opinie sunt daunatoare sau incorecte. Toata lumea
are astfel de probleme; revista germana Spiegel are un articol
trist despre cultura tacerii practicata la TEPCO, compania de
electricitate care detine centrala de la Fukushima. Nu este
vinovata compania pentru un cutremur de noua grade sau pentru valul
tsunami, dar este vinovata pentru falsificari de documente,
folosirea unor instrumente de masura defecte, omiterea raportarii a
29 de accidente care au avut loc in anii ’90. Toate acestea trebuia
discutate, analizate, asumate si poate astazi efectele cutremurului
ar fi fost mult atenuate.

Pentru a fi clar, cand spun discutii, nu ma gandesc la presa,
televiziune sau discutii la bere, intre prieteni. Daca nu
intelegeti, cumparati-l pe Cioran.