Ma pregatisem sa scriu ceva despre autobiografia lui Paul Allen,
cofondatorul Microsoft, care va aparea in curand sub titlul “Idea
Man”. Insa am fost deturnat de o stire care a impanzit in cateva
ore intreg internetul, urmand a poposi in paginile tuturor
publicatiilor cu o cat de firava rubrica de tehnologie. Nu, nu e
vorba de vreo catastrofa, ci doar de un raport publicat de
International Data Corporation (IDC) cu privire la evolutia pietei
sistemelor de operare pentru telefoanele inteligente, in care se
face o predictie vizand cotele de piata in anul 2015. Cum am o
slabiciune pentru preziceri, sper ca aceste randuri sa ma ajute
sa-mi amintesc in anul cu pricina sa verific in ce masura
previziunile s-au adeverit.
Foarte pe scurt, IDC spune ca marele castigator va fi Microsoft
Windows Phone, care va reusi sa treaca pe pozitia a doua, depasind
pe Apple cu platforma sa software iOS. Evident, prima pozitie iese
din discutie, fiind rezervata sistemului Android de la Google, care
va avea, conform raportului IDC, peste 45% din piata. Cotele pentru
iOS si BlackBerry se vor mentine relativ constante in intervalul
14-16%, insa Symbian va ajunge in pragul extinctiei (0,2%), in
vreme ce Windows Phone/Mobile va creste de la 5,5% (estimarea
pentru 2011) pana la un respectabil 20,9%. Nu se pomeneste nimic
despre WebOS de la Palm/HP, care probabil ca intra in categoria
“altele”. Ni se mai spune ca in 2009 s-au vandut 303 milioane de
smartphones, in 2010 cifra a urcat la 450, iar pentru 2011 se
estimeaza o crestere cu circa 50%, dar IDC nu se aventureaza cu
aceasta serie pana in 2015.
Toate bune si frumoase, pana cand ajungem la o coincidenta
interesanta: cele 20,9 procente pe care le va avea Windows Phone
par sa fie exact cele 20,9 procente estimate pentru Symbian in
2011. Mai ca-mi vine sa intreb precum Ilie Moromete: pe ce te
bazezi? Pentru ca daca IDC a socotit ca tranzitia telefoanelor
Nokia de pe Symbian pe Windows Phone se va face total pana in 2015
si in aceasta perioada cota de piata detinuta de Nokia se va
mentine cu precizie matematica la acelasi nivel cu cel estimat
pentru anul acesta, inseamna pur si simplu ca procentele castigate
de Android vin numai si numai de la RIM si Apple. Inteleg ca
lucrurile pot fi mai incurcate, ca Nokia va pierde pe de-o parte si
va recupera pe cealalta, dar mie mi se pare ca estimarea este cam
adusa din condei. Nu vreau sa aduc in discutie barfa – foarte
populara in redactiile revistelor de IT – conform careia IDC a fost
intotdeauna prietenoasa cu Microsoft, vreau doar sa spun ca piata
telefoanelor inteligente este inca tanara si imprevizibila, asa ca
este extrem de riscant sa faci previziuni de lunga durata, atata
vreme cat cifrele par nebunesti. De exemplu, Android a crescut cu
888,8% in 2010 (conform Gartner).
Bine, acum probabil e randul meu sa fiu intrebat pe ce ma bazez
ca sa contrazic una dintre cele mai prestigioase firme de studiu al
pietei IT de pe planeta. Simplu: pe alte previziuni IDC. De
exemplu, in urma cu doar sase luni IDC a publicat un raport
similar, in care anul de referinta era 2010, iar tinta era 2014. In
acest raport, Symbian era creditat cu o felie de 32,9% din piata
anului 2014, in vreme ce Windows nu atingea inca 10%. Dar intre
timp a intervenit intelegerea (careia i se mai zice uneori “silent
takeover”) dintre Nokia si Microsoft, care a schimbat datele
problemei. Sigur, insa ce garantie avem ca nu va interveni in anii
urmatori o alta miscare la fel de surprinzatoare, care sa schimbe
tot peisajul? Dar chiar trecand peste acest accident, pentru
Android se prevedea o cota sub 25% si imi pare cu totul si cu totul
improbabil ca intr-un singur an sa mai castige inca pe-atata. Ca sa
nu mai vorbesc ca pentru iOS raportul din toamna era catastrofal,
cu o cadere de 25,8%, in vreme noul raport prevede o evolutie
liniara. Ce-am vrut sa spun este doar ca IDC poate sa greseasca. Ca
si mine.
Nu cred in succesul combinatiei dintre Microsoft si Nokia. Deja
1.000 de programatori de la Nokia au plecat, iar IDC s-a mai
inselat o data cu estimarile: in septembrie vedea cota Symbian din
2010 la 40,1%, dar realitatea a aratat doar 33,1%. De ce? Pentru ca
nici cumparatorii nu vor un produs pe linie moarta si nici
operatorii nu-l mai promoveaza. La incheierea parteneriatului,
ideea era ca Nokia sa lanseze primul aparat cu Windows Phone in
toamna, dar acum tinta este in 2012 si inseamna mai putin timp
pentru a recupera. Pe de alta parte, nici Apple nu sta pe loc, iar
Android este peste tot.
Leave a Reply