Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, critica de
curand confuzia de termeni intre criza si recesiune, indemnand
opinia publica sa nu astepte nicio minune de la data de 1 aprilie,
considerata a aduce sfarsitul recesiunii, ori de la data de 12 mai,
cand Statistica va comunica verdictul privind PIB pe primul
trimestru. Ba mai mult, acelasi Vasilescu spunea ca poate nici la
anul nu iesim din criza, afirmatia cu care l-a citat presa fiind
“Dumnezeu stie cand o sa iesim din criza”.
Daca ar fi sa fim rigurosi cu definitia cea mai vehiculata a
relansarii dupa recesiune – doua trimestre de crestere consecutiva
fata de trimestrele corespunzatoare din anul anterior -, atunci
ne-ar mai trebui probabil inca trei luni ca sa iesim din recesiune.
Premierul Emil Boc ar gresi deci cand spune ca in martie vom fi
iesit din recesiune, luand ca baza doar cresterile fata de
trimestrele precedente. Dupa datele INS, economia a crescut in
ultimul trimestru din 2010 cu 0,1% fata de trimestrul precedent,
dar fata de perioada corespunzatoare din 2009 a scazut cu 0,6%.
Asadar, chiar daca in perioada ianuarie-martie PIB va fi crescut
fata de ianuarie-martie 2010, ar mai fi nevoie de inca un trimestru
pentru iesirea din recesiune.
Dar aceasta definitie tehnica nu e unanim acceptata, din cauza
situatiilor cand activitatea economica e constant slaba, chiar daca
PIB scade doar intermitent, dar si din cauza faptului ca evolutia
PIB ca singura masura produce strutocamile precum cele definite
acum de economistii FMI drept “jobless recovery” (relansare
neinsotita de crearea de locuri de munca, adica venita exclusiv din
cresterea profiturilor companiilor) sau “creditless recovery” (cand
bancile sunt substituite de stat ca factor de stimulare a
economiei, care creste din majorari de stocuri, din jocul
valutelor, din tiparnita bancii centrale si din “grasimea” firmelor
privilegiate de globalizare). In SUA, de pilda, recesiunea e
definita de Oficiul National de Cercetare Economica drept un declin
semnificativ al activitatii economice timp de mai multe luni, care
se reflecta in PIB real, venitul real, somaj, productie industriala
si comert; neexistand deci norma celor doua trimestre de scadere,
lipseste si norma relansarii definita dupa alte doua trimestre de
crestere.
O masura propusa de alti economisti este somajul, recesiunea
fiind identificata atunci cand rata somajului creste cu mai mult de
1,5% in decurs de 12 luni. La noi insa, migratia fortei de munca si
economia subterana au alterat constant statistica, dupa cum se vede
si din ultimele date ale Comisiei Nationale de Prognoza, din
aceasta luna, care indica o rata a somajului inregistrat de 4,4% in
2008, 7,8% in 2009, 6,9% in 2010 si 6,8% pentru 2011. Relevant e
insa in datele CNP faptul ca institutia nu indrazneste sa prevada o
scadere cu mai mult de 0,1% a ratei somajului in acest an, ceea ce
inseamna ca de la 4,6 milioane de persoane ocupate pe piata muncii
la sfarsitul lui 2010 s-ar ajunge doar la 4,623 milioane la
sfarsitul acestui an, pentru ca in 2012 numarul celor cu loc de
munca sa fie de 4,669 milioane.
O definitie mai bine intemeiata economic a recesiunii este cea
bazata pe diferenta dintre PIB real si PIB potential; in graficele
BNR, aceasta diferenta apare ca o prapastie al carei fund se
gaseste undeva la sfarsitul lui 2010, cu o deviatie fata de PIB
potential de peste 6%, pentru ca iesirea la lumina sa se faca
treptat si incet, spre mai putin de 3% la sfarsitul lui 2012, dar
tot fara a se ajunge la liman (iar graficele actuale ale BNR acolo
se termina). Cu aceasta ne putem intoarce cu mai putina emotie la
spusele lui Adrian Vasilescu despre criza si recesiune.
Ce relevanta are deci afirmatia premierului Emil Boc despre
iesirea din recesiune la sfarsitul lui martie? Ea marcheaza o
premiera: faptul obiectiv ca pentru prima oara din 2008 incoace, o
estimare facuta de un oficial se indeplineste, fie ea si
referitoare la faptul ca economia a crescut in loc sa scada. Iar
acesta e un fapt care trebuie luat ca atare, nici mai mult, nici
mai putin decat este. Cine vrea poate sa interpreteze totul in
cheie politica si fie sa ridice in slavi autoritatile, fie sa le
ironizeze, jucandu-se de-a desfacutul sampaniei de 31 martie. Cine
are chef poate sa mearga chiar mai departe, interpretand drept
criza nu doar situatia (finita si masurabila economic) care
premerge si subzista recesiunii, ci tot ce ne-nconjoara din 1989
sau din 1945 incoace, cu concluzia-cliseu ca Romania e intr-o criza
perpetua de unde, dupa caz, ne poate scoate opozitia, un guvern
strain, o revolutie sau poate nimeni, niciodata. Dar ar fi, vorba
lui Ponta intr-un cu totul alt context, “mai mult decat o greseala
– o prostie”.
Leave a Reply