Desteptii spun lucruri trasnite

Spre a lamuri acest mister si a incerca sa ne ofere cai de a ne
sustrage momentelor de prostie, Madeleine L. Van Hecke, psiholog
clinician si conferentiar american, porneste de la premisa,
intrucatva democratic-linistitoare, ca toti avem “unghiuri moarte”,
parte integranta din modul cum gandim si materializate in momente
cand ni se ingusteaza capacitatea de distingere. Ea compara aceasta
opacitate intelectuala cu oglinda retrovizoare a automobilului, si
ea cu anumite unghiuri pe care nu este in stare sa le reflecte.
Aceste unghiuri din mintea noastra ar fi, in opinia psihologului,
motivul ce explica de ce uneori ne comportam prosteste.

Cand ne simtim inceti la minte, lucrurile pe care ar fi trebuit
sa le stim, de care ar fi trebuit sa ne dam seama sau la care ar fi
trebuit sa ne gandim ne par deosebit de limpezi, in retrospectiva.
Atat de limpezi, incat si pana un copil le-ar fi putut observa.
Deseori ii judecam pe altii (intotdeauna pe altii!) ca fiind
prosti, cand de fapt “prostia” lor este cauzata de aceste unghiuri
moarte care ne fac tuturor viata grea.

Antologand numeroase cazuri (adeseori savuroase in sine, ca
niste “bancuri despre prosti”), autoarea reuseste sa deosebeasca
zece astfel de unghiuri moarte ce ne fac viata amara. Pornind de la
ele, Madeleine L. Van Hecke ne indeamna sa dezvoltam strategii de a
contracara aceste neajunsuri, fiecare capitol al cartii devenind un
indreptar, o colectie de modalitati si de sugestii practice prin
care sa compensam erorile noastre de perspectiva.

Fara sa ne faca, neaparat, mai destepti, cartea stimuleaza
creativitatea, inhiba gandirea pripita si, in ultima instanta,
incearca sa ne ajute sa nu mai facem atatea lucruri anapoda.

Madeleine L. Van Hecke, “De ce oamenii destepti fac greseli
prostesti”, Editura Trei, Bucuresti, 2011

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *