BusinessMagazin

Tag: carte

  • Fondatorul unui start-up de un miliard de dolari dezvăluie numele cărţii care l-a învăţat să ajungă la succes

    Fondatorii unei afaceri sunt mereu siguri că deţin  ideea grozavă care va revoluţiona un domeniu de activitate.
    Comunicarea acestei siguranţe necesită însă mai mult decât pasiunea specifică antreprenorilor, observă jurnaliştii de la Business Insider.
    Henrey Ward, fondatorul şi CEO-ul Carta, o companie de management al proprietăţii evaluată la 1,6 miliarde de dolari, spune că o carte l-a ajutat să strângă investiţiile necesare afacerii. El a strâns capital în valoare de 448 de milioane de dolari de la investitori precum Andreessen Horowitz şi Lightspeed Venture Partners.


    Într-un material recent publicat de Business Insider, el a explicat că pentru realizarea unei prezentări sau a oricărui material care se leagă de comunicarea aspectelor legate de afacere în faţa unui public, este necesară crearea unei poveşti.


    „Să descoperi cum să fii mai concis, să îţi articulezi povestea despre ceea ce vrei să faci cât mai simplu şi curat ar putea fi cel mai important lucru pe care îl poate face fondatorul unei companii”, a spus Ward.
    El estimează că are 12-15 prezentări ale afacerii sale într-o săptămână. Foloseşte prezentările ca modalitate de a-şi finanţa afacerea, dar şi în recrutare.
    Pentru a face povestea unei afaceri „vandabilă”, este însă nevoie de abilităţi în acest sens.
    Pentru prima rundă de finanţare, spune că şi-a scris prezentarea ca pe un scenariu, a memorat-o şi a repetat-o de nenumărate ori. Acest efort i-a adus 7 milioane de dolari. Şi-a bazat tehnica pe cartea „Secretele prezentărilor lui Seve Jobs: Cum să fii grozav în faţa oricărui tip de public” (The Presentation Secrets of Steve Jobs: How to Be Insanely Great in Front of Any Audience).
    În cadrul acesteia, coach-ul axat pe comunicare Carmine Gallo, care a scris recent şi cartea (Talk Like TED), oferă o serie de tehnici şi exemple din analiza a realizărilor lui Jobs în 272 de pagini.

     

  • Povestea „Directoarei desculţe”, femeia care te învaţă cum să începi o afacere în care poţi lucra de acasă

    Barefoot Executive este şi numele site-ului pe care îl deţine şi a cărţii bestseller pe care a creat-o cu scopul de a ajuta oamenii să lucreze de acasă într-un mod profesionist.

    „Carrie Wilkerson a pornit la drum cu oportunităţile unei fete obişnuite, dintr-un oraş mic, capabilă să gândească dincolo de limite”, începe secţiunea About me (Despre mine) a site-ului său, care s-a dezvoltat de la un simplu blog, la un imperiu cu zeci de mii de abonaţi. Astăzi, Wilkerson este autoare a bestseller-ului Barefoot Executive, speaker internaţional, câştigătoare a numeroase premii pentru activitatea sa de consultant şi influencer în social media şi un invitat solicitat al posturilor de radio. De asemenea, a apărut la CNN, Fox Business News şi a fost numită de Forbes în topul influencerilor la segmentul small business (afaceri mici). Conform site-ului său, este şi consultant de marketing şi trainer în vânzări, lucrând cu cu clienţi precum Google, John C. Maxwell, Zig Ziglar etc. În anul 2009 a fost numită „cel mai bun om de marketing al anului”.

    Carrie Wilkerson are în spate o experienţă vastă ca reprezentant de vânzări şi consultant în afaceri. În prezent, aceasta îşi câştigă existenţa oferind sfaturi a peste 100.000 de bărbaţi şi femei, din experienţa sa ca „Barefoot Executive”. „Te poate învăţa cum să îţi construieşti afacerea de care ai nevoie şi cum să conectezi punctele „DE CE” şi „CUM. De asemenea, te va ajuta să îţi faci un plan prin care poţi obţine ceea ce îţi doreşti, conform condiţiilor tale, din propria casă, chiar şi desculţ, dacă asta vrei ””, arată descrierea de pe site-ul acesteia.

    Deşi a pus bazele mai multor afaceri în ultimii 19 ani, Carrie Wilkerson a crescut şi patru copii, cel mai mic fiind la grădiniţă, iar cel mai mare la liceu. Porecla de „Barefoot Executive” a primit-o cu ani în urmă, când era gravidă şi, cu toate acestea, conducea de acasă operaţiunile unei firme. „Cred că oricine îşi poate crea viaţa pe care o doreşte, menţinându-şi priorităţile intacte”, este motto-ul acesteia. 

  • Inspirată de o carte scrisă de un autor britanic, antreprenoarea de origine italiană Maria Sebregondi a transformat un material mai puţin cunoscutul în sursa unui imperiu de zeci de milioane de dolari.

    Maria Sebregondi, cofondatoare a companiei Moleskine, s-a născut şi a crescut în Italia. Mama sa a lucrat ca editor şi designer grafic. În 1995, Sebregondi a descoperit o descriere a agendelor din moleschin (material din bumbac care imită pielea – n.red.) într-o carte a scriitorului englez Bruce Chatwin. Inspirată de Chatwin, ea a scris unui magazin din Paris în încercarea de a îi convinge pe proprietari să-i vândă o sută de bucăţi de moleschin. Sebregondi a abordat apoi Modo & Modo, o mică firmă de design şi editare, pe care a consultat-o în ideea de a reînvia acest stil.
    Modo & Modo a început să producă agendele în 1997, dar compania a promovat ideea că produsul său a existat întotdeauna. În 1998, Modo & Modo producea 30.000 de agende pe an şi şi-a extins piaţa, distribuind produsele sale în întreaga Europă. Până în 2000, Modo & Modo SpA avea un birou cu un număr redus de angajaţi, dar care genera vânzări de 20 de milioane de euro în Milano. În 2004, agendele Moleskine au fost exportate în Japonia, iar de acolo a început distribuţia în Asia.
    În 2006, societatea cu capital privat Syntegra a cumpărat Modo & Modo, iar compania şi-a schimbat numele în Moleskine. Sebregondi, care a rămas consultant pentru companie, s-a alăturat Moleskine în calitate de director executiv. În 2007, ea a devenit director al capitalului de brand, influenţând modul în care marca este poziţionată şi percepută. De asemenea, gestionează proiecte de dezvoltare a mărcilor care implică crearea de reţele sociale, offline şi online.
    Sub proprietatea companiei Syntegra, Moleskine a început să-şi extindă linia de produse, adăugând nenumărate variante de agende standard, pixuri, penare şi altele în portofoliul de produse al companiei. În 1997, Moleskine nu avea nevoie de un catalog, deoarece vindea un singur fel de agendă; mai puţin de un deceniu mai târziu, catalogul Moleskine avea peste 200 de pagini.
    Până în iulie 2012, colecţiile Moleskine erau distribuite în 22.000 de magazine din 95 de ţări. În martie 2013, compania a anunţat o listare publică iniţială la Borsa Italiana.
    La sfârşitul lunii septembrie din anul 2016, grupul belgian de investiţii D’Ieteren a achiziţionat o cotă de 41% din Moleskine. După ce a lansat o ofertă publică de preluare a celorlalte acţiuni ale companiei, D’Ieteren a depăşit pragul de 95%, ceea ce îi conferă dreptul de a lansa o procedură pentru a obţine controlul deplin asupra Moleskine. Intenţia lui D’Ieteren era de a scoate Moleskine de pe bursa din Milano.
    La începutul anului 2018, compania a anunţat că va intra într-un nou domeniu şi va deschide cafenele Moleskine în marile oraşe precum Beijing, Londra, New York şi Hamburg. Prima cafenea a fost deschisă la Milano. 

  • Opinie – Georgeta Dendrina: Poziţia de CEO vine cu multe beneficii la care mulţi dintre noi râvnim. Vine insă şi cu multe renunţări şi senzaţia de singur pe lume

    Se vorbeşte mult în ultimii ani, de când Brené Brown şi-a lansat cartea cu acelaşi nume, despre „puterea vulnerabilităţii” şi despre cât este de important ca managerii să îşi arate vulnerabilitatea. Aceasta este însă o sabie cu două tăişuri. Trebuie ca directorii, CEO, să cântărească bine câtă vulnerabilitate şi câtă putere sau tărie emană; altfel, există riscul de a fi consideraţi slabi, neîncrezători în forţele proprii. Aş zice că, mai degrabă, în actul de conducere, vulnerabilitatea e ca sarea în bucate – dacă nu pui, nu are gust mâncarea, dacă pui prea multă, devine dezgustătoare; sau ca parfumul la o ţinută impecabilă – o face remarcabilă şi de neuitat.

    La o cină cu un CEO cu care lucram acum câţiva ani, la întrebarea „Ce mai faci, cum îţi este?”, într-un moment rar de sinceritate şi vulnerabilitate, a spus: „Bine, pentru cât sunt de stresat!”. Ne cunoaştem de mulţi ani, însă acela a fost unul dintre foarte rarele momente de vulnerabilitate manifestată. În rest, ca majoritatea oamenilor în astfel de poziţii, aş zice că are o imagine de întreţinut.

    Responsabilităţile unei astfel de funcţii aduc multe griji, multe nopţi nedormite, dureri de cap, de umeri, cu răni fizice, cu coşmaruri. Presiunea psihologică poate duce la nişte stări emoţionale pe care puţini le înţeleg. Sigur, poziţia de CEO vine cu multe beneficii la care mulţi dintre noi râvnim. Vine însă şi cu multe renunţări şi senzaţia de singur pe lume.

    Cu cât eşti mai sus în organizaţie, cu atât mai mult vei fi înconjurat de oameni care îţi vor spune ce vrei să auzi (sau ce cred ei că vrei să auzi). E foarte greu să te păstrezi în echilibru, să fii raţional, să cauţi ce e dincolo de ceea ce spun oamenii.

    Studiile culturale arată că, în România, distanţa faţă de autoritate e mare. Oricât de mult ar încerca un CEO să fie mai apropiat de oameni, aceştia vor fi mereu sensibili la ce scrie pe cartea lui de vizită. Cineva spunea, la un moment dat, despre şefa ei: „Să nu creadă că angajaţii pot să fie prieteni cu ea”. Poate pentru că, până la urmă, oamenii ştiu în mâna cui stau deciziile finale. Nu mai puţin adevărat este însă că deciziile sunt influenţate de rezultatele, comportamentele şi atitudinea angajaţilor. Vorbesc acum de cazurile care intră într-un anumit grad de „normalitate”, nu de cele cu CEO narcisişti, orbiţi de putere, manipulatori (din păcate, există multe astfel de cazuri).

    Distanţa este atât de mare pentru că oamenii sunt invidioşi. Am auzit de multe ori întrebarea: „De ce ea/el şi nu eu? De ce e altcineva ales/promovat?”. Toţi avem nevoie de feedback, avem nevoie să ne calibrăm în raport cu ceilalţi, inclusiv un CEO.

    Resentimentele sau invidia, care creează comportamente neproductive, fac ca arareori un CEO să beneficieze de un feedback obiectiv.
    Am auzit oameni spunând: „Eu nu pot să îi spun ceva bun, eu nu perii”. Indiferent dacă face ceva bun, oamenii nu îi spun. Sunt alte situaţii în care oamenii încearcă să ascundă sub covor ceva negativ, nişte rezultate proaste, ca să nu afle CEO-ul. Ascunderea adevărului duce la pierderea încrederii în oameni. Astfel, CEO-ul nu mai ştie când i se spune adevărul şi când nu.

    Cred că un CEO este un fel de container pentru multe anxietăţi, multe probleme, multe nelinişti, negativităţi pe care alţii le proiectează asupra lui. De obicei, oamenii nu vorbesc despre acestea, încearcă să le ţină în frâu, să pară calmi, în control, îşi dedică si mai mult timp firmei. Sacrifică, de obicei, relaţiile cu familia şi cu prietenii, acolo unde toţi ne aşteptăm să fim înţeleşi.

    Ce întrebări ar trebui să îşi pună fiecare CEO? „Până când sunt înţeles? Dacă noi conţinem multe anxietăţi, pe noi cine ne conţine? Cum ne detaşăm de presiunile care vin la pachet cu poziţia?” sunt câteva dintre acestea. Studiile arată că unii oameni în poziţia de CEO ajung să aibă comportamente deviante (care implică alcool, sex, droguri); alţii, poate, cu un alt nivel de maturitate, îsi găsesc un executive coach care joacă, printre altele, şi rolul de container.

    Câteva lucruri pe care un CEO ar putea să le facă pentru a contrabalansa senzaţia de singurătate care vine cu poziţia sa sunt:
    • Să îşi găsească un mentor din industrie sau din altă industrie.
    • Să facă parte dintr-o asociaţie, să caute întâlniri cu oameni similari.
    • Să îşi ia un executive coach.
    • Să aibă nişte obiceiuri de relaxare pe care să le practice ca pe ritualuri (sportul poate fi o soluţie; sau cina cu familia/cu prietenii în fiecare sâmbătă sau duminică).
    • Să se apropie de oamenii din firmă, chiar dacă nu îi este simplu, natural, să le zâmbească, să le spună mulţumesc, să îi întrebe ce mai fac.

    Un client dintre ai mei, de acum ceva timp, CEO la o firmă mare, zâmbea în fiecare zi când ajungea la birou şi întreba pe toţi cei pe care îi întâlnea ce mai fac, dădea mâna cu ei. Cred că lumea îl aprecia şi se simţeau apreciaţi la rândul lor. Se spune că „It takes two to tango”; în cazul CEO-ului, el trebuie să dea tonul ca ceilalţi să îl urmeze.

  • Upgrade în 10 ani: de la o librărie în centrul Braşovului la unul dintre cei mai mari retaileri online de carte din România

    “Am pornit cu energie şi un vis, simţeam că online-ul este o direcţie de exploatat. Erau alte vremuri pentru afacerile online, toată lumea era la început. Noi am crezut în dezvoltarea online-ului şi am început cu site-ul, iar comenzile le onoram din stocurile librăriei Şt. O. Iosif din Braşov, care rămâne şi acum «vatra» Libris.ro”, povesteşte Laura Ţeposu, fondator şi director de dezvoltare în cadrul companiei. Practic, povestea Libris.ro a început acum 10 ani pe când ea lucra la librăria unchiului şi mătuşei sale – Şt. O. Iosif din centrul Braşovului, înfiinţată în 1991.
    Deşi în 2009 economia din România era în plină criză, Laura Ţeposu a crezut cu tărie că, în ciuda reducerii consumului de carte, vor exista în continuare oameni care citesc şi pentru care „lectura este o nevoie aproape de bază”, la care nu vor renunţa. „Dar am intuit şi că timpul devine tot mai puţin, astfel că oamenii vor prefera să comande cărţile. De atunci şi până astăzi, businessul a crescut constant, iar anul trecut am avut o creştere mare, de 28%, pe fondul unor campanii reuşite şi al unei uşoare revigorări a pieţei de carte. Am ajuns la vânzări de 40 milioane de lei şi cred că tendinţa de creştere se păstrează şi pentru acest an”, a punctat ea.
    Atingerea cifrei de afaceri de 40 de milioane de lei anul trecut a fost posibilă însă printr-o muncă continuă şi cu investiţii substanţiale. Dacă în primul an de funcţionare a
    Libris.ro investiţia s-a situat la 100.000 de euro, bani care au fost utilizaţi pentru site, salarii şi marketing, anul trecut investiţiile au fost majore – 4 milioane de euro alocate pentru depozit, echipamente şi soft logistic.
    „Libris.ro a pornit din librăria fizică din Braşov. Expediam cărţile din stocul librăriei, însă simţeam că online-ul va fi tot mai puternic în anii ce vor veni. Astfel, iniţial nu am avut costuri asociate stocurilor şi altor echipamente de birou, folosind resursele librăriei. În 2018 însă am făcut investiţii majore – 4 milioane de euro, obiectivul fiind  stabilizarea părţii operaţionale a businessului, astfel încât să putem optimiza partea de livrare şi să avem contextul potrivit pentru a susţine creşterile vizate”, a subliniat antreprenoarea.
    În prezent, noul depozit al Libris.ro, care găzduieşte în total 2 milioane de volume, permite procesarea unui număr triplu de comenzi faţă de cel vechi, până la 10.000-12.000 zilnic. Portofoliul Libris.ro cuprinde în total 120.000 de titluri, din care 40.000 sunt titluri în limba română – pe stoc în depozit –, iar 80.000 sunt titluri în engleză. Titlurile în limba engleză sunt comandate la cerere de Libris.ro de la partenerul său din Marea Britanie.
    Anul trecut, valoarea medie a unei comenzi înregistrate pe Libris.ro a crescut cu 15% faţă de 2017, ajungând astfel la 80 de lei.
    „Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Braşov – 155 lei, aici aflându-se şi cel mai fidel client, care a plasat 238 de comenzi pe parcursul anului trecut. La polul opus se află clienţii din judeţul Covasna, unde media a fost de 66 lei pe comandă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Cele mai multe comenzi plasate anul trecut pe Libris.ro au fost din Bucureşti – peste 313.000, în top 3 urmând judeţele Braşov şi Cluj, cu peste 130.000, respectiv peste 83.000 de comenzi. Cea mai mare rată a recurenţei s-a înregistrat în Braşov, Bacău, Bucureşti şi Cluj, media fiind de 1,4 comenzi pe an.
    Per total, afacerile Libris.ro au înregistrat anul trecut o creştere de 28% comparativ cu 2017 ca urmare a unui mix de factori – eforturi şi investiţii proprii (campanii de marketing, fidelizarea clienţilor şi campaniile Libris.ro de încurajare a lecturii), dar şi a evoluţiei pieţei online, a cererii în creştere pentru cărţi şi a lansării unor titluri mult aşteptate.
    Pentru acest an, Libris.ro mizează pe o creştere similară a businessului, de 30%, urmând să depăşească pragul de 50 milioane de lei pentru cifra de afaceri. Primul trimestru a debutat bine, am înregistrat o creştere de 33% faţă de perioada similară din anul trecut.”
    Cum era însă piaţa online în 2009 şi cum este acum? Comerţul online în România este foarte diferit de cel de acum 10 ani. Atunci majoritatea jucătorilor erau la început în acest domeniu, neexperimentaţi, pe sistemul trial and error. Să zicem că acum 10 ani e-commerce-ul românesc era adolescent, acum e aproape de maturitate. Acum jucătorii din piaţă sunt mult mai experimentaţi, au acces la resurse şi know-how şi există deja multe magazine online stabile, cu o cotă de piaţă importantă”, a explicat Laura Ţeposu, adăugând că în acest răstimp de 10 ani România a devenit o piaţă atractivă şi pentru mulţi competitori externi. „Astăzi ar trebui să avem o altă abordare, să fim mult mai disruptivi în raport cu ce se întâmplă deja, cred că asta este marea provocare pentru start-up-urile din online. Noi am pornit aproape de la zero, cu resurse puţine şi planuri măreţe. Pentru a pătrunde într-o piaţă matură ai nevoie astăzi fie de foarte multe resurse, fie de o abordare foarte inovativă.”

    Aproape 10 milioane de cărţi vândute în 10 ani
    În cei zece ani de activitate,
    Libris.ro a primit 2,3 milioane de comenzi, vânzând în total aproape 10 milioane de cărţi către 1,2 milioane de români. Primul client a fost un domn din Rădăuţi, Suceava. El a comandat Principiile şi managementul achiziţiilor”, de Peter Bailey şi David Farmer, şi ABC-ul relaxării”. A fost un moment unic, n-am să-l uit, a fost ca o primă frază dintr-un roman cu multe file, care te face să-ţi doreşti să descoperi povestea mai mult”, îşi aminteşte Laura Ţeposu.
    Acum, majoritatea clienţilor Libris.ro (60%) au vârsta cuprinsă între 22 şi 45 de ani, aceştia alegând să comande preponderent prin intermediul dispozitivelor mobile. Ca atare, anul trecut traficul înregistrat de pe dispozitive mobile a depăşit 60%, în timp ce traficul de pe desktop s-a situat la 36%.
    Cele mai vândute cărţi sunt cele din categoriile beletristică, dezvoltare personală şi cărţi pentru copii.
    „Cărţile pentru copii şi cele de parenting au o dinamică foarte bună, semn că părinţii sunt preocupaţi să îi atragă pe cei mici către lectură. Există multe grupuri de mămici care discută despre cărţi, iar acesta este un semn bun deoarece chiar dacă generaţiile actuale nu citesc foarte mult, măcar părinţii se străduiesc să ghideze copiii în direcţia aceasta”, a explicat ea.
    Pe lângă oferta bogată de cărţi, Libris.ro a avut încă de la început în portofoliu şi produse de birotică plus alte produse conexe – instrumente de scris, agende, jurnale sau ceaiuri, pentru a completa experienţa şi universul cititorilor pasionaţi. Retailerul online de carte a adăugat însă în portofoliu în 2016 şi jocuri educaţionale, care în prezent reprezintă circa 2% din cifra de afaceri.
    „Libris.ro îşi propune foarte asumat să rămână despre carte, cultură şi educaţie, vrem să rămânem librărie online, nu ne propunem să devenim altceva. Gamele conexe pe care le-am introdus vin să susţină această idee a noastră, de a rămâne în segmentul cultural.”
    Libris.ro, a cărei echipă numără în prezent 100 de oameni, investeşte foarte mult şi în proiecte culturale sau care susţin cititul, cum ar fi manifestările culturale anuale Târgul de Carte Libris Braşov şi Festivalul de Muzică şi Carte Libris, campanii de încurajare a lecturii, cum este cea derulată sub hashtagul #RespectYourself, şi implicarea în strângere de fonduri pentru Salvaţi Copiii.
    În 2018 am lansat un proiect de încurajare a lecturii, sub hashtagul #RespectYourself – Oferă-ţi timp pentru lectură. Am vrut să arătăm că prin acţiuni concrete poate creşte interesul faţă de lectură şi am desfăşurat acţiuni în două şcoli, una din municipiul Braşov şi una din zona rurală a judeţului Braşov. Prin acţiunile întreprinse, în aceste două şcoli s-a triplat numărul de cărţi citite de copii, cadre didactice şi părinţi pe perioadele de referinţă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Libris.ro a dotat anul trecut biblioteca şcolii din Braşov cu peste 2.000 volume de cărţi atractive pentru generaţia celor mici, dar şi pentru dascăli şi părinţi, numărul cărţilor împrumutate crescând cu 135% (de la 489 la 1.152). De asemenea, retailerul online de carte a dotat şi biblioteca şcolii din Măieruş cu aproape 1.000 cărţi şi a pus la dispoziţie o serie de materiale educative. Totodată, sub umbrela #RespectYourself, Libris.ro a lansat anul acesta un alt proiect, de data aceasta pentru propriii angajaţi – deschiderea unei săli de lectură. Astfel, angajaţii Libris.ro pot citi 4 ore pe lună din timpul de lucru, alegând ei singuri cartea pe care îşi doresc să o parcurgă din stocul librăriei. Compania a creat şi un soft care îşi ajută angajaţii să îşi facă rezervare în sala de lectură, care are opt locuri, precum şi să aleagă cartea pe care doresc să o citească. Cartea începută în sală poate fi luată acasă de către angajat şi returnată în sala de lectură după ce acesta o finalizează. Ulterior, ea va face parte din fondul de carte al bibliotecii Libris. În prima lună a proiectului au fost deja rezervate 125 de ore de lectură.
    Noi credem în puterea cărţilor de a schimba lumea şi credem că a-ţi aloca timp pentru lectură este o formă de respect faţă de propria persoană. Din păcate, statisticile disponibile arată că doar circa 2,8% dintre români sunt de acord cu noi şi îşi fac timp să citească mai mult de 10 cărţi într-un an. Mai mult de jumătate dintre români par să ne contrazică cu totul; ei nu citesc nici măcar o carte într-un an. Nu este de mirare, având în vedere că suntem pe primul loc în Europa la analfabetismul funcţional.”

    Fast foward: peste 10 ani
    Potenţialul de creştere a pieţei locale de carte este foarte mare, în condiţiile în care dimensiunea actuală a acesteia este foarte mică, iar creşterea va veni odată cu evoluţia nevoilor românilor – de la cele de bază către cele din vârful piramidei.
    Cred că întreaga piaţă de carte a avut parte de o uşoară revenire. Vedem tot mai des ştiri pozitive despre noi librării care se deschid, noi proiecte inovative care performează pe diverse nişe. Eu cred că sunt veşti îmbucurătoare. Cred că eforturile tuturor jucătorilor din piaţă de a atrage oamenii către lectură reprezintă un demers necesar, având în vedere că românii citesc în continuare sub media europeană. Încurajarea lecturii şi a cititului ajută întreaga piaţă de carte, dar şi societatea în ansamblu”, a precizat Laura Ţeposu. Petrecem foarte mult timp în faţa ecranelor şi mulţi dintre noi începem să fim conştienţi că acest lucru nu este neaparat unul bun, începem să căutăm alternative pentru timpul nostru şi, iată, ne întoarcem şi către lectură. Faptul că oamenii cumpără cărţi tipărite de pe mobil este un semn că, deşi ne adaptăm tot mai mult la viaţa digitalizată, ne dorim în continuare să petrecem timp offline.”
    În aceste condiţii, şi Libris.ro va continua să se dezvolte, investind în continuare în extinderea depozitului, dezvoltarea platformei e-commerce şi producţia editorială. Noi vom rămâne în zona cărţilor, facem lucrul acesta cu pasiune şi sperăm ca în următorii 10 ani să avem o contribuţie importantă la dezvoltarea acestui domeniu atât de neglijat în România – cultura.” 

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • 3D pentru copii

    Printre aceştia se înscrie americanca Elly MacKay, care nu se mulţumeşte să deseneze imaginile care apar în cărţi, ci construieşte adevărate diorame pe care le apoi le fotografiază. Realizarea ilustraţiei tridimensionale pentru un singur moment din carte durează câteva zile, iar a celor necesare pentru toată povestea din ea poate dura şi trei luni, conform Washington Post. 

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Loredana Constantin, marketing manager { Autoitalia România }

    •   Loredana Constantin este din anul 2011 director de marketing al Autoitalia, companie care importă mărci precum Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Jeep, Abarth, Lancia şi Maserati.
    •   A absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti şi deţine o diplomă postuniversitară de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
    •   În opinia sa, reţeta unei imagini de succes în lumea de business implică, în primul rând, responsabilitate.

  • Carte de vizită de mare exportator

    Doar un sfert din exporturile totale ale României sunt realizate de companii deţinute de antreprenori români. Mai exact 16-17 miliarde de euro în 2018, dintr-un total de aproape 68 miliarde de euro. Ca ordin de mărime, Automobile Dacia, cel mai mare exportator din România, trimite peste graniţe produse de 5 miliarde de euro anual, în timp ce Aramis Invest, producător de mobilă din Baia Mare, cel mai mare exportator cu capital privat românesc, are exporturi de 220 milioane de euro. 1 la 23 pe scara exporturilor. Cine sunt cei mai mari 20 de exportatori cu capital privat românesc în 2018?

    Aramis Invest din Baia Mare (producţie de mobilă), Oltchim din Râmnicu Vâlcea (industria chimică) şi Compa Sibiu (componente pentru industria auto) sunt singurele companii antreprenoriale cu exporturi de cel puţin 100 de milioane de euro în 2018, arată o analiză pe baza datelor provizorii ale INS. INS publică topul celor mai mari 500 de exportatori din economie, un clasament dominat de companii multinaţionale, în condiţiile în care între cele mai mari 100 de firme cu activităţi de export doar trei au capital românesc. Iar numărul lor nici nu creşte, nici nu scade de aproape un deceniu.

    „Trebuie investit în România, dar eşti descurajat de mediul politic, nu ştii ce va fi în anul următor, peste doi ani”, spune Alexandru Griguţă, CFO al Aramis Invest, cel mai mare exportator cu capital românesc. Aramis este şi singura companie antreprenorială din zona de producţie industrială care a reuşit să treacă de pragul de 1 miliarde de lei cifră de afaceri.

    Producătorul de mobilă din Baia Mare, o afacere controlată de Vladimir Iacob şi Marius Şelescu, doi antreprenori discreţi, a intrat în 2018 pentru prima dată în topul celor mai mari 50 de exportatori din economie (pe poziţia 49). Primele 48 de poziţii din clasamentul exportatorilor sunt rezervate companiilor multinaţionale, la fel şi următoarele până la 100, cu două excepţii: Oltchim şi Compa. 

    INS nu furnizează date legate de valoarea exporturilor pe fiecare companie în parte, însă, potrivit calculelor ZF, Aramis Invest a avut în 2018 exporturi de 220 de milioane euro. „Avem un partener stabil, care îşi doreşte calitate”, adaugă Griguţă.

    Partenerul „stabil” este gigantul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, care îşi ia de pe piaţa locală peste 4% din tot ceea ce vinde la nivel mondial. De altfel, în top 20 exportatori cu capital local se mai află şi alte companii care au contracte cu IKEA: Apulum din Alba Iulia sau Taparo din Maramureş. Directorul financiar al Aramis Invest arată însă că, din păcate, multe industrii au dispărut de pe piaţa locală, ceea ce nu s-a întâmplat în Polonia, care poate să furnizeze acum orice component pentru industria mobilei. Aramis nu găseşte furnizori în România pentru a putea produce cu un grad înalt de integrare locală. „Exportăm de un miliard de lei anual, dar importăm de 500 de milioane de lei.” Acţionarii producătorului de mobilă ar fi dispuşi să susţină start-up-uri locale prin garantarea volumelor. „Să facă arcuri pentru saltele un român.”

    Dezindustrializarea României şi lipsa unor furnizori pentru marii producători locali sunt vizibile şi în datele statistice, în condiţiile în care peste jumătate dintre cei mai mari 500 de exportatori sunt şi mari importatori.

    Al doilea exportator cu capital privat românesc în 2018 este Oltchim Râmnicu Vâlcea, un combinat care după mai mulţi ani de zbucium a ajuns în 2018 sub steag antreprenorial, după ce Ştefan Vuza a preluat o parte din activele producătorului din industria chimică.

    „Echipa Deloitte care a lucrat la acest proiect s-a aplecat fără prejudecăţi asupra business case-ului şi asupra planului de afaceri. După discuţii cu principalele părţi interesate, traderi internaţionali în comerţul cu sodă, principalul produs rezultat din chimia sării, am constatat că ideea nu era nici pe departe nebunească; îndrăzneaţă, da, dar nu fantezistă. În urma unui proces lung, la care am lucrat împreună cu Deloitte Marea Britanie, Chimcomplex a obţinut finanţare de 164 de milioane de euro. Banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea activelor Oltchim şi pentru alte cheltuieli adiacente, inclusiv capital de lucru necesar pentru înglobarea Oltchim în Chimcomplex şi relansarea producţiei în mod integrat. Vorbim acum de o companie a cărei cifră de afaceri va depăşi în scurt timp de zece ori cifra de afaceri a Chimcomplex şi care în nişte ani poate ajunge şi ea o companie locală de 1 miliard de euro, aşa cum ne-au surprins alte companii controlate de antreprenori români”, a explicat George Mucibabici, preşedintele Deloitte România, pentru anuarul Top 1.000 cele mai mari companii din România.

    În top 100 mai intră o singură companie cu capital privat românesc, producătorul de componente auto Compa Sibiu, astfel că teritoriul celor mai mari 100 de exportatori de bunuri din România este rezervat companiilor multinaţionale.
    Printre cei mai mari zece exportatori cu capital privat românesc sunt branduri create de la zero după 1990, dar şi fabrici cu tradiţie în industria locală. Compa Sibiu, un producător care lucrează pentru sectorul auto, este deţinut acum de management şi salariaţi şi a avut nevoie de 27 de ani după revoluţie pentru a ajunge la exporturi de peste 100 de milioane de euro anual.

    La fel ca şi Compa, o fabrică ale cărei rădăcini au fost puse acum 130 de ani, alte unităţi vechi, cu tradiţie, controlate acum de manageri şi salariaţi, au rămas motoare ale exporturilor companiilor româneşti.  Producătorul de sisteme de răcire RAAL Bistriţa, cu clienţi precum John Deere, Class sau AGCO, este desprins din fosta Întreprindere de Utilaj Tehnologic din Bistriţa. RAAL Bistriţa este în top cinci companii antreprenoriale la export, iar acţionarii sunt salariaţii companiei în proporţie de 93%.

    Paradoxal însă, clasamentul marilor exportatori cu capital privat românesc include şi firme cu activităţi de comerţ, segment în care regăsim practic reexporturile. În principal de telefoane mobilă şi de medicamente. Pharmnet Plus, Gersim Impex, Phonetastic GSM, Mairon Galaţi au activităţi de comerţ.

    La vârf nu regăsim însă marile companii antreprenoriale din industria alimentară, deşi datele statistice arată că cea mai bună poziţie a companiilor private româneşti la export este în continuare în sectorul de alimente, băuturi şi tutun, de 44%, urmată de ciment, sticlă, ceramică, cu 37%. Este evident astfel că terenul pe care joacă exportatorii de alimente este cel al vânzărilor de sute de mii şi maximum 5-6 milioane de euro.

    Valoarea redusă a volumului de exporturi arată că industria agroalimentară are nevoie de investiţii masive pentru a deveni competitivă pe pieţele internaţionale.

    Companiile private româneşti şi-au micşorat cota de piaţă în exporturile româneşti de la 30% la 27% între 2014 şi 2017, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă valoarea exporturilor a crescut în euro cu 15%, arată studiul „Capitalul privat românesc“, ediţia a IV-a, realizat de Ziarul Financiar cu sprijinul PIAROM. 

    Cinci idei, o singură concluzie: Firavă prezenţa antreprenorilor pe pieţe externe

    ¶ Parteneriatul cu IKEA este baza exporturilor pentru patru companii din top 20;
    ¶ Mai mulţi exportatori au activităţi de comerţ, în special în zona IT (telefoane mobile);
    ¶ Doar trei companii antreprenoriale reuşesc să trimită peste graniţe bunuri în jurul valorii de 100 mil. euro şi peste;
    ¶ Doi producători din top cinci exportatori  – Compa Sibiu şi RAAL Bistriţa – sunt moştenitori ai marilor grupuri industriale de dinainte de 1989;
    ¶ Un singur jucător din industria alimentară se află între marii exportatori cu capital privat românesc. 

  • King. Stephen King. – VIDEO

    Stephen King este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai prolifici scriitori din punctul de vedere al numărului de texte transpuse pe marele ecran. Şi chiar dacă este cunoscut mai ales pentru poveştile de groază precum The Mist, Carrie, Dark Tower sau Salem’s lot, King este şi autor al unor capodopere precum The Shining sau The Shawshank Redemption – cel din urmă considerat de mulţi, printre care şi subsemnatul, unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.

    Povestea din Pet Sematary începe atunci când familia Creed se mută într-o nouă casă în oraşul Ludlow din Maine, Statele Unite. O casă minunată, dar cu anumite probleme: o autostradă care trece prin faţa porţii şi un cimitir de animale în spatele locuinţei.

    Urmează o serie de accidente nefericite, ceva înmormântări şi reveniri la viaţă. Nu am povestit tot filmul, ci doar elementele întâlnite în prima jumătate de oră.

    După cum scriam în primele rânduri, aceasta nu este prima versiune cinematografică a lui Pet Sematary; un prim film a fost lansat în 1989, dar calitatea a lăsat mult de dorit. Versiunea 2019 e mai bună, dar nu reuşeşte totuşi să inducă spectatorului starea de groază cu care rămâi în cazul altor filme – The Shining e un bun exemplu în acest sens.

    Păstrând mare parte din scenariul imaginat de King, regizorii acestui film au încercat totuşi să includă propriile idei, modificând în special finalul filmului. Dar King nu a vândut peste 350 de milioane de exemplare degeaba, aşa că intervenţia celor doi regizori e mai degrabă nefericită.

    Nu este neapărat genul de film la care să analizez prestaţia actorilor, dar prezenţa lui Jason Clarke, un actor extrem de talentat, pare uşor lipsită de sens. Nu că prestaţia sa ar fi una slabă, din contră, dar momentele în care el îşi poate etala abilităţile sunt prea puţine.

    Deşi multe dintre operele lui King au fost deja ecranizate, puţine reuşesc să implice spectatorul în acelaşi fel în care cărţile îşi implică cititorul.
    Într-adevăr, citind cărţile lui Stephen King intri parcă într-o lume întunecată, violentă, unde pericolele pândesc la tot pasul. Capacitea minţii umane de a imagina tot ceea ce şi-a imaginat şi King rămâne încă ceva ce realizatorii de film nu pot imita.

    În concluzie, nu vorbim de cea mai bună adaptare a unei poveşti de Stephen King, dar nici de una pe care să o ignoraţi. Dacă sunteţi fani ai genului, Pet Sematary poate fi o opţiune bună pentru un drum la cinema.

    Nota: 6,5/10