BusinessMagazin

Tag: Editura Trei

  • Copilul silit să se teamă de Moş Crăciun

    Puţini ştiu însă că şi la începutul şi la mijlocul secolului XX se făceau experimente şi descoperiri cel puţin la fel de insolite. Ce spuneţi de ideea de a vă introduce un tub de cauciuc până în stomac, doar pentru a vă nota senzaţiile “introspective”? Sau cum v-aţi simţi într-un experiment în care, atunci când răspundeţi corect, vi se spune insistent că aţi greşit, doar pentru a vi se testa încrederea în propria persoană? Sau ce-aţi spune dacă psihanalistul v-ar zice într-o bună zi: “Du-te acasă şi tratează-te singur”?

    Toate aceste anecdote şi multe altele dau viaţă acestei “Istorii a psihologiei moderne”, scris de soţii Schultz, o referinţă arhicunoscută peste Ocean, unde volumul, ajuns la a noua ediţie, este recomandat chiar şi la orele de psihologie din liceu. Cărţile de istorie a psihologiei care existau până acum pe piaţă sau în bibliotecile de la noi păcătuiesc fie pentru că lungesc investigaţia până la Platon şi Aristotel, fie pentru că înşiruie date seci, fără a oferi fundalul de viaţă şi social pe care s-au profilat concepte precum cel de “condiţionare operantă”, “autoactualizare” sau “complexul Oedip”.

    Volumul de faţă prezintă principalele şcoli de gândire psihologice (de la structuralism şi behaviorism la psihanaliză şi psihologia cognitivă), fără să uite neuroştiinţele de ultimă oră sau ineditele studii din psihologia animalelor. Oferă extrase din marile cărţi ale unor James, Skinner, Köhler sau Maslow şi, mai ales, reface filmul palpitant şi plin de culoare al ultimelor două secole care au revoluţionat ştiinţa minţii. Veţi avea multe de învăţat de la Albert, copilul care a fost constrâns să se teamă de Moş Crăciun, de la Hans, calul care făcea calcule matematice, de la isterica Anna O., pacienta odată cu care s-a născut psihanaliza, dar şi de la computerul care l-a bătut pe Kasparov.

    Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz, “O istorie a psihologiei moderne”, Editura Trei, Bucureşti, 2013

  • De ce se bate Pascal Bruckner cu ecologiştii

    Dacă, până acum a atacat, din toate unghiurile, problema sexului şi a iubirii, prin ultima sa carte (la a cărei lansare românească a ţinut să fie prezent, cu ocazia Târgului Gaudeamus din luna noiembrei a anului trecut) a încercat să distrugă mitul ecologiei văzute ca singur colac de salvare a omenirii şi nenumăratele poncife cu care ne-am obişnuit să-i vedem înconjuraţi pe filosofii şi pe activiştii “verzi”.

    Atenţie, nu este un pamflet antiecologist, ci un text care, amestecând ironia şi dispreţul, stigmatizează tragismul apocaliptic, lamentaţia, jalea fără margini din discursurile, tot mai răsunătoare, ale acelor ecologişti care vor să salveze planeta, nimicind omul. Ale acelor profesionişti ai depresiei care au făcut din ecologie o ideologie profund antiumanistă, care a ajuns să împrumute din religia creştină retorica şi simbolurile (păcatul originar, credinţa escatologică etc.) doar ca să poată culpabiliza mai bine omul contemporan şi ca să poată vesti Occidentului sfârşitul timpurilor.

    Dare iată cum îşi rezumă autorul viziunea: “Ecologia a devenit o ideologie globală, care acoperă întreaga existenţă, de la modurile de producţie la felurile de a trăi. Regăsim în ea toate ticurile marxismului, aplicate acum mediului înconjurător: scientismul omniprezent, viziunile înspăimântătoare despre realitate, admonestarea oamenilor vinovaţi de a nu-i fi înţeles pe cei care le vor binele. Toate neroziile bolşevismului, maoismului şi troţkismului sunt reformulate la pătrat, în numele salvării planetei. Toţi aceşti autori, ziarişti, politicieni sau savanţi sunt unii mai dezgustători decât alţii, dar pretind că sunt hiperlucizi: doar ei au o percepţie exactă, câtă vreme ceilalţi vegetează în bezna din care, într-o bună zi, se vor trezi înspăimântaţi. Doar ei au ieşit din caverna ignoranţei în care tropăie cireada umană, surdă şi oarbă în faţa evidenţelor.”

    Pascal Bruckner, “Fanaticii Apocalipsei – Să salvăm Pământul, să pedepsim omul!”, Editura Trei, Bucureşti, 2012

  • Autobiografia scriitorului care a câştigat Premiul Nobel

    Mo Yan devine popular la jumătatea anilor ’80 cu povestirea “Ridichea străvezie” şi cu romanul “Sorgul roşu”, care a fost ecranizat şi care a apărut şi în limba română în 2008 la Editura Humanitas. Este unul dintre cei mai traduşi autori chinezi în Occident. La noi, cu ocazia târgului Gaudeamus, au mai apărut încă două traduceri din Mo Yan: “Schimbarea” la Editura Trei şi romanul “Obosit de viaţă”, obosit de moarte la Editura Humanitas.

    În 2009, scriitorul de origine pakistaneză Tariq Ali a iniţiat la University of Chicago Press o colecţie intitulată “Ce este comunismul”, invitând nume cunoscute să răspundă la această întrebare sub formă de carte: Slavenka Drakulic a scris despre comunismul din ţările Europei, Boris Kagarlitski, sociolog marxist devenit dizident în URSS şi apoi în Rusia postsovietică a comentat situaţia din spaţiul sovietic, iar Piero Gleijeses de la Johns Hopkins University a scris despre situaţia din Cuba.

    Acesta este contextul în care a luat naştere în 2010 cartea lui Mo Yan numită “Schimbarea”: este răspunsul scriitorului chinez la întrebarea adresată de Tariq Ali, răspuns redactat sub forma unui roman-nuvelă cu alură autobiografică. Profund personal, acest text al lui Mo Yan este o istorisire copleşitoare a copilăriei pe care a petrecut-o autorul într-un sat sărac din estul Chinei, provincia Gaomi.

    Destinul nu pare a-i fi surâs lui Mo Yan în prima parte a tinereţii, când copilul îndrăgostit de şcoală trecea – pe nedrept – un rebel, lucru care i-a atras o exmatriculare precoce după de-abia patru ani de şcoaală. Alungat de profesori, micuţul Guan Moye intra prin gard în curtea şcolii şi se strecura în clasă. Avea să devină apoi muncitor într-o fabrică. Relatarea acestor ani este încărcată, pentru cititorul de astăzi, de un umor cu atât mai paradoxal cu cât provine din discrepanţa dintre realitatea de atunci şi oportunităţile de acum. Imaginaţi-vă că, ani de zile, visul scriitorului născut în 1955 a fost, nici mai mult, nici mai puţin acela de a deveni şofer pe legendarul Gaz 51, un camion sovietic pe care jinduiau să-l conducă toţi băieţii din generaţia respectivă. Prea puţin conştient de valoarea sa, întrucât nimeni nu i-o punea în lumină, Mo Yan ne povesteşte cum şi-a ratat şansa de deveni şofer (lucru resimţit la vremea respectivă ca o mare dramă), a făcut armata, a învăţat singur matematică şi fizică pentru a intra la Facultatea Politehnică, dar din păcate Partidul Comunist a desfiinţat locul înainte de susţinerea examenului, a devenit în cele din urmă instructor de marxism pentru ofiţeri.

    “Schimbarea” este o carte autobiografică care te aruncă în realitatea cruntă a anilor de comunism chinezesc şi te face martorul unui destin ce duce de la sărăcie şi neputinţă la excelenţă.

    Mo Yan, “Schimbarea”, Editura Trei, Bucureşti, 2012

  • J. K. Rowling, autoarea care vrea să-şi uite succesul

    Iar atunci când, în luna martie, autoarea s-a decis să dezvăluie noul proiect, a insistat cu îndârjire asupra faptului că romanul “Moarte subită” se deosebeşte radical de cele din seria binecunoscută şi că în nici un caz nu se adresează vârstelor fragede.

    Povestea se desfăşoară într-un orăşel britanic în care comunitatea intră în derivă ca urmare a morţii subite a celui care reuşea să menţină echilibrul orgoliilor. Locul vacant survenit în consiliu antrenează o luptă electorală atroce, iar pe parcursul poveştii, ies la iveală secrete şi slăbiciuni care nu fac cinste rasei umane, acesta fiind unul dintre motivele pentru care autoarea, conştientă de doza mare de realism şi chiar de cinism a poveştii, o ţine oarecum departe de tinerii cititori (deşi câteva dintre personajele cele mai bine conturate în roman se află chiar la vârsta adolescenţei).

    Un al doilea motiv al autoarei este că şi-a dorit să fie receptată şi altfel decât prin prisma succesului “Harry Potter”. Faptul că Rowling a interzis editorilor ei să promoveze afişe în care este prezentată ca autoare a faimoasei serii a stârnit nedumerire. Şi, totuşi, pariul a reuşit! Romanul “Moarte subită” aparţine unui nou registru, are o dinamică narativă inedită, în sensul că se construieşte mult mai lent decât te-ai aştepta de la o maestră a suspansului. Dar devine acaparant pe parcurs, inventează din vicii şi nimicuri o lume nouă, complexă şi extrem de puternică şi creează o puzderie de personaje memorabile.

    J.K. Rowling, “Moarte subită”, Editura Trei, Bucureşti, 2012

  • Gâlceava înţelepţilor despre cosmos, spirit şi cine suntem noi

    O astfel de dezbatere (“război al viziunilor asupra lumii”), dar la nivel înalt, în aerul rarefiat al ideilor, a fost pusă în scenă de cartea pe care v-o prezentăm. E vorba despre o confruntare acerbă în linia argumentelor, dar cordială în aceea a tonului, între două mari personalităţi ale lumii contemporane: Deepak Chopra (un guru modern, intens tradus la noi în anii în urmă, dar care aici, în terenul acestei lupte, pare mai convingător ca niciodată) şi Leonard Mlodinow (cercetător, în decursul timpului, la Institutul Max Planck şi la Caltech, colaborator apropiat al lui Stephen Hawking).

    Cei doi s-au întâlnit la o conferinţă a lui Deepak, într-un amfiteatru universitar californian, în care starul de origine indiană îşi expunea ideile. Din public, Mlodinow a început să-i “submineze” discursul, şi, încet-încet, divergenţele dintre concepţiile celor doi au început să prindă contur. Aşa s-a născut ideea acestei cărţi, în care, rând pe rând, fiecare dintre cei doi gânditori abordează câte o temă majoră (cosmosul sau universul fizic, viaţa şi creierul uman, misterul lui Dumnezeu), dar din perspective diferite. Deci: spiritualitate sau ştiinţă? Corpul fizic sau corpul spiritual? Reuşeşte ştiinţa să descrie universul, sau învăţăturile străvechi precum meditaţia descâlcesc mistere aflate dincolo de viziunea ştiinţifică asupra lumii?

    Dacă e să citim cu atenţie acest dialog, vom vedea că particula “sau” nu este una care să dicteze excluderea vreunuia din termeni, pentru că ea, finalmente, reprezintă o punte între două tărâmuri hărăzite doar prin prejudecată ireconcialibilului. În viziunea lui Deepak, marea provocare pentru spiritualitate este să ofere ceea ce nu poate oferi ştiinţa, şi anume răspunsuri care ţin de tărâmul conştiinţei.

    O carte care se citeşte cu poftă, un dialog incitant, un spectacol al inteligenţei, care chiar dacă nu vă va convinge să treceţi într-o tabără sau în alta, vă va oferi cu siguranţă răspunsuri la multe întrebări.

    Deepak Chopra, Leonard Mlodinow, “Războiul viziunilor asupra lumii”, Editura Trei, Bucureşti, 2012

  • Omenirea peste o sută de ani – tablou mai mult sau mai puţin virtual

    Michio Kaku este fizician şi teoretician al fizicii, futurolog şi vedetă de televiziune, în cadrul unor emisiuni – pe Discovery Science, de pildă – de popularizare a ştiinţei. A scris, cu circa trei ani în urmă, Fizica imposibilului, care a devenit best-seller New York Times. În prezentul volum, Kaku continuă aventura cunoaşterii la limita posibilului şi ne înfăţişează, într-o viziune provocatoare şi exaltantă, ceea ce ne aşteaptă în următoarea sută de ani, din punctul de vedere al descoperirilor ştiinţifice.

    Spre deosebire de precedentul său volum, unde elanurile proiective constituiau rodul unui pariu individual cu viitorul, cel de acum este bazat pe dialogul cu circa trei sute de savanţi, care au început deja să dea formă viitorului în propriile lor laboratoare. Concluziile ies, prin urmare, din zona vagă şi oraculară, şi se apropie, în spirit pozitiv, de un “posibil” căruia i s-a schiţat deja temelia.

    Cartea lui Kaku încearcă să vadă cum va fi viaţa de zi cu zi în anul 2100, cine vor fi câştigătorii şi perdanţii viitorului, în ce fel se va dezvolta economia mondială şi care vor fi naţiunile care vor prospera. Asta, în termeni de panoramă. În detaliu, el ne prezintă toate acele mici sau mari miracole ştiinţifice care ne vor schimba traiul şi raporturile cu universul: internetul prezent în lentilele de contact, posibilitatea de a recunoaşte, dintr-o clipire, feţele oamenilor pe care îi întâlnim, de a le afişa biografia şi chiar de a le traduce spusele cu subtitrare. Vom putea beneficia de nanoreceptori inseraţi fie direct în scoarţă, fie în locurile familiare din casă, care ne vor informa în legătură cu schimbările semnificative, care ne vor scana ADN-ul şi celulele, spre a ne avertiza în legătură cu orice posibilă maladie. Speranţa de viaţă va creşte semnficativ, iar savanţii vor fi capabili să creeze, folosind medicina moleculară, organe pentru transplant şi, în acelaşi timp, să încetinească procesul de îmbătrânire. Vor apărea roboţii dotaţi cu emotivitate, rachetele cu antimaterie, vederea cu raze x şi capacitatea de a crea noi forme de viaţă.

    O carte fascinantă, o lectură agreabilă, o doză remarcabilă de optimism, ca antidot la agresiunile actualei crize.

    Michio Kaku, “Fizica viitorului”, Editura Trei, Colecţia “Acum pentru viitor”, Bucureşti, 2012

  • Cum schimbă e-bookurile piaţa cărţii

    E.L. James a început să scrie pe un site al fanilor sagăi “Amurg”. Succesul a venit imediat: fanii Stephaniei Meyer au devenit automat adoratorii necondiţionaţi ai lui E.L. James. New York Times şi Wall Street Journal au dedicat articole de primă pagină pentru a spune povestea fabuloasă a acestei trilogii erotice.

    Editorul american a publicat un prim tiraj de 750.000 exemplare doar din primul volum, iar celelalte două s-au bucurat de acelaşi succes. Această primă tipărire s-a dovedit în câteva zile insuficientă, astfel că editura a retipărit romanul. După doar o lună de la lansare, cartea se vânduse în 6.000.000 de copii (!), după cum a anunţat Today.com. Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare pentru suma de 5 mil. dolari.

    Această întâmplare a generat o adevărată modă a cărţilor care sunt publicate mai întâi în formă de e-book pentru a deveni apoi, graţie succesului, bestselleruri în format tipărit. “Cele 50 de secrete ale Domnului Grey” de E.L. James (Editura Trei / Colecţia Eroscop) este un romance care relatează întâlnirea dintre Christian Grey şi Anastasia Steele. El este un bărbat extrem de atrăgător, ea este o tânără inteligentă şi inocentă. Christian Grey o antrenează pe Ana într-o relaţie nu doar pasională, din punct de vedere fizic şi emoţional, dar şi conformă cu gusturile lui erotice violente.

    Poveştile de dragoste sunt vechi de când lumea, ravagiile pasionale ale erotismului extrem însoţit de hard sex au trecut şi ele prin pana câtorva nume celebre, printre care Sade sau Henry Miller. Iată, în registru contemporan, un roman în care romantismul şi libertinajul fac casă de piatră, cucerind sufletele a milioane de cititori.

    E.L. James – “Cele 50 de secrete ale Domnului Grey”, Editura Trei, Bucureşti, 2012

  • Pregătiţi-vă pentru o nouă ecranizare la Hollywood

    Ca urmare a unui accident, Christine este afectată de o formă atipică de amnezie: în fiecare dimineaţă se trezeşte crezând că este o tânără celibatară care are toată viaţa înaintea ei. Apoi, inevitabil descoperă că a împlinit 47 de ani şi că este căsătorită de la vârsta de 20 de ani. Singura ei speranţă este medicul care a luat-o în grijă, Ed Nash. El a sfătuit-o să ţină un jurnal cotidian, astfel încât să-şi poată aminti ce a făcut în trecut şI să-şi reconstituie existenţa.

    Christine începe să constate nişte incongruenţe între jurnal, ceea ce îi spun oamenii din anturaj şi rarele ei amintiri, dar e departe de a bănui în ce angrenaj a pătruns.

    S.J. Watson, “Înainte să adorm”, Editura Trei, Bucureşti, 2011

  • Secretul amprentelor genetice

    Despre ce este vorba: Adamsberg şi brigada sa de la comisariatul 13 sunt invitaţi la un stagiu de instruire, având ca temă amprentele genetice, în Québec. Înaintea plecării, căpitanul află, prin intermediul presei, de o crimă provocată prin trei lovituri aliniate de cuţit şi este cuprins de îndată de o teribilă anxietate, căreia încearcă să-i descopere temeiuri raţionale. Rememorându-şi trecutul personal, ajunge la sursa straniei senzaţii de disconfort: dispariţia fratelui său Raphael, cu 30 de ani în urmă.

    Ancheta pe care a întreprins-o atunci i-a îngăduit suspectului să evite puşcăria, dar nu şi să producă probe indubitabile ale inocenţei sale. Victima fusese ucisă, ca şi acum, printr-o triplă înţepătură, de către un personaj diabolic. A mers pe urmele ucigaşului ani la rând, dar acesta s-a dovedit mai puternic şi mai şiret. La 14 ani după prezumtiva lui moarte, iată-l că apare din nou.

    Fred Vargas, “Tridentul lui Neptun”, Editura Trei, Bucureşti, 2011

  • Cine mai are nevoie de căsătorie?

    De această dată, punctul de focus este căsătoria, o chestiune mult mai arzătoare decât ar părea la prima vedere. Asta dacă luăm în calcul tendinţa dramatică de scădere a vizitelor de cuplu la ofiţerul stării civile şi creşterea, la fel de îngrijorătoare, a vizitelor la judecător, în vederea divorţului. Ce e de făcut? Să ne întoarcem la amorul liber, să revenim la căsătoria din interes?

    Sprijinindu-se pe statistici la zi şi folosind drept cauţiune textele unor clasici al literaturii franceze (Maupassant, Mauriac sau Proust), autorul îşi desfăşoară întregul rafinament stilistic şi puterea de seducţie retorică ca să pledeze împotriva romantismului, principalul vinovat pentru eşecul angajării sentimentale.

    Pascal Bruckner, “Oare mai există căsătoria din dragoste?”, Editura Trei, Bucureşti, 2011