Seth Priebatsch, creatorul platformei de jocuri sociale pentru
telefonul mobil Scavenger Hunt, are un sac de dormit la birou, ca
sa ramana acolo peste noapte atunci cand e nevoie. “Cand nu lucrez
ma simt inutil”, sustine tanarul de 21 de ani, care a lansat
platforma de jocuri acum trei ani.
SCVNGR are doua componente, una dedicata companiilor, iar alta
consumatorilor. Membrii platformei au de rezolvat diverse sarcini –
cum ar fi cautarea de obiecte intr-o locuinta, puzzle-uri sau
realizarea de fotografii. Daca le duc la bun sfarsit, jucatorii
sunt recompensati cu puncte sau premii reale. “Fiecare secunda pe
care nu o petrec aducand noutati platformei este o secunda
pierduta, pe care o altcineva o poate petrece construind baza unui
joc concurent, cu un succes mai mare”, se justifica Priebatsch.
Platforma are peste 500.000 de utilizatori si este disponibila in
peste 70 de tari.
Multe din companiile aflate la inceput, asa cum este si cazul
SCVNGR, au tendinta de a-si baza viitorul pe un singur produs sau
concept. “Fac pariuri mari, dar cele mai multe dintre ele ajung sa
moara. Iar daca incearca mai multe lucruri, rata de esec este si
mai mare”, constata Karim Lekhan, profesor asistent la Harvard
Business School, citat de CNN. Pe de alta parte, companiile mici
tind sa aiba mai putine reguli, iar angajatii au uneori mai mult
timp sa-si puna la treaba creativitatea; asa au crescut, in fond,
toti gigantii lumii tehnologice de azi. “Marile companii au
avantaje care ar trebui sa le permita sa fie mai inovatoare ca o
companie de dimensiuni mai mici”, adauga Jim Andrew de la compania
de consultanta Boston Consulting Group (BCG). In primul rand e
vorba de resursele financiare: daca o companie mica are o idee
foarte buna, poate sa nu fie in masura sa scoata produsul pe piata,
deoarece nu reuseste sa atraga fonduri suficiente. E adevarat insa
si ca internetul si cloud computingul au redus investitiile
initiale pentru dezvoltarea unei companii tehnologice. Unele
startup-uri – de la Twitter pana la Tumblr – au nevoie doar de
angajati si spatiu pe servere pentru a face ca modelele lor de
business sa functioneze. Un alt avantaj este ca marile companii pot
sa-si asume riscuri mari. Gigantii tehnologiei mizeaza pe o gama
larga de produse si servicii, ceea ce inseamna ca pot experimenta
idei intr-un anumit segment fara sa-si riste intreaga afacere.
Microsoft, spre exemplu, a a intrat in lumea jocurilor, a
telefoanelor mobile si a aplicatiilor web de consum, dar fara a-si
periclita baza de clienti de business. “Microsoft, spre exemplu,
este o orientata mai mult spre zona de business, nu spre
consumatori”, a spus analistul Andrew Bartels din cadrul companiei
de cercetare de piata Forrester Research. Anul trecut, Microsoft a
avut venituri de aproape 20 mld. dolari, cea mai mare parte din
vanzarile de software in ciuda eforturilor puternice de a se
extinde in afacerile cu electronice de consum, precum consola de
jocuri Xbox si playerul Zune. Doar 20-25% din afacerile companiei
provin din vanzarile catre consumatori individuali, potrivit
Forrester Research. Sandeep Aggarwal, analist la Caris &
Company, estimeaza ca Microsoft a vandut doar doua milioane de
dispozitive cu Windows Phone 7 in primele doua luni de la lansarea
sistemului de operare mobil, in comparatie cu vanzarile de
telefoane cu Android, care, potrivit analistului, ajung la noua
milioane de unitati lunar.
Mai mult de jumatate din cele mai inovatoare 50 de companii din
lume sunt din SUA, insa cele din China vin tare din urma, reiese
din cel mai nou top anual realizat pentru Bloomberg BusinessWeek de
firma de consultanta Boston Consulting Group (BCG) pe baza unui
sondaj in randul managerilor de companii, care a avut drept
criterii numarul de produse si servicii noi, revolutionare, si
succesul lor de piata, masurat in venituri si marja de profit. Pe
primul loc in top se afla – pentru al cincilea an consecutiv –
Apple, urmata de Google, Microsoft si IBM.
Leave a Reply