Graficul pe care il vedeti reprezinta evolutia incasarilor si
cheltuielilor bugetare in Irlanda, tara cu chibrituri a ultimei
perioade in Europa. Un pachet de asistenta financiara de 85 de
miliarde de euro este conditionat de cresteri de taxe si impozite,
de reduceri de locuri de munca in administratie, de reducerea
indemnizatiei de somaj sau de scaderea salariului minim. Orice se
poate spune, numai ca Irlanda nu a avut guverne responsabile nu; eu
cel putin asa cred. Au facut reduceri de costuri, s-au analizat in
amanuntime, au taiat unde au crezut de cuviinta si au ajustat ce au
crezut ca e de ajustat. Au avut grija sa ofere investitorilor cea
mai calificata forta de munca din Europa si nu si-au batut joc de
sistemul de sanatate.
Se poate observa pe grafic faptul ca incasarile au fost depasite
de cheltuieli aproape permanent, desi finantele par extrem de
sanatoase de-a lungul a aproape un sfert de veac, din 1983 pana in
2007. Din anii ’90, in urma aplicarii unei politici de taxare
competitiva, si incasarile, si cheltuielile au crescut
considerabil; in 2007, inceputul crizei economice a fracturat linia
incasarilor, dar nu a domolit cheltuielile. Acum politicienii
irlandezi platesc, practic, aceasta greseala. Si oare este o
greseala? Pentru ca daca e sa ne raportam la cheltuieli ca procent
din PIB (graficul se poate gasi usor pe internet) cheltuielile
statului au inregistrat in perioada 1983 – 2007 o tendinta
permanent descrescatoare. Taxele reduse n-au daunat nicio secunda
economiei irlandeze, chiar daca au fost criticate de colegi
europeni ca Austria; taxele reduse au transformat Irlanda in
campionul economic de pana mai deunazi.
Ce vreau sa spun, simplu, este ca irlandezii vor plati nu musai
propriile lor greseli, cu toate ca nu trebuie uitate bula
imobiliara si creditele ieftine. In continuare sunt tentat sa las
un spatiu alb pe care cititorul sa il umple cu ideile si
convingerile sale despre ce se intampla cu Irlanda si despre ce
s-ar putea intampla cu Portugalia, Spania, Italia, Ungaria sau
Romania.
Care este legatura cu Zola? Pai de ani buni de zile niste insi
se poarta nebuneste cu finantele statelor lor si nimeni nu-i poate
acuza. Ajutoarele masive acordate la inceputul crizei, reducerile
de mai tarziu, inutilele reuniuni “G”orice numar, pokere cu Islande
si rulete cu sistemele de sanatate, pensii si asigurari
sociale.
Gandire pe termen scurt.
Am fost oarecum dezamagit de usurinta cu care presa a trecut,
saptamana trecuta, peste un detaliu din studiul privind taxarea in
Romania realizat de PricewaterhouseCoopers si Banca Mondiala. Este
vorba de impozitarea muncii: trei sferturi din totalul sumelor
platite de companii taxeaza, intr-o forma sau alta, munca, iar
taxarea muncii ocupa 120 dintre cele 222 de ore necesare pregatirii
documentatiei, depunerii declaratiilor si platilor. O asemenea
politica, concentrarea pe bunii platnici si ignorarea fiscalizarii
economiei gri nu incurajeaza nici munca, nici antreprenoriatul.
Acelasi lucru il spunea in vara acestui an guvernatorul BNR Mugur
Isarescu ca fiscalizarea excesiva a muncii o descurajeaza. Solutia
este extinderea bazei de impozitare.
Ce nu inteleg guvernantii Romaniei este faptul ca nu suntem
feriti de probleme, oricat de cuminti am fi in relatia cu FMI sau
UE; in acest moment nu mai exista o problema a sistemului financiar
din Grecia, o alta a bancilor din Irlanda si o alta aiurea; este
vorba de sistemul financiar european in ansamblu.
Piesele dominoului au fost asezate si au pornit. Si nimeni nu
mai poate spune “J’accuse”.
Leave a Reply