Lectiile Chinei

America a pompat in ultimii doi ani niste zeci de miliarde de
dolari pentru a salva sistemul bancar din criza pe care acelasi
sistem a provocat-o. Statele europene se agita in jurul fondului de
coeziune care ar trebui sa salveze toate economiile batranului
continent, atunci cand acestea vor ajunge sau se vor apropia de
colaps. Deja nici nu mai conteaza ca e vorba de datorii de stat, de
probleme ale bancilor, de deficitele bugetare sau ca tinta se
numeste Irlanda, Portugalia, Spania, Grecia sau poate Romania –
ultimele doua tari fiind, in ultimul trimestru, si ultimele tari
europene ramase in recesiune. Nu vreau sa mai amintesc ce a facut
Romania cu miliardele imprumutate de la FMI sau care au fost
prioritatile guvernului in ultimul an.

Vreau sa ma refer la altceva: in timp ce europenii si americanii
merg pe franghii tot mai subtiri, China a investit in ultimii doi
ani miliardele ei intr-o retea de cale ferata pentru trenuri de
mare viteza. Saptamana trecuta a fost inaugurat un nou segment de
200 de kilometri din acest proiect, iar trenul Bombardier a mers cu
o viteza de 350 de kilometri la ora. Adica mai rapid decat
“Glontul” japonez si decat T.G.V.-ul francez; nu imi permit sa il
compar cu cel mai rapid tren romanesc.

Acum, China are 7.000 de kilometri de retea de cale ferata
pentru trenuri de mare viteza si planuieste ca in 2013 sa aiba o
retea de aproape 13.000 de kilometri care va lega cele mai
importante 42 orase din China. Nu a fost ieftin: tot proiectul a
costat peste 30 de miliarde de dolari, iar pentru a cumpara
trenurile care vor circula pe aceste linii va mai fi nevoie de alte
zeci de miliarde. Pe scurt, China va iesi din criza cu o retea de
cale ferata pe care o va invidia o lume intreaga. Desigur,
plimbarea cu aceste trenuri nu va fi la indemana tuturor chinezilor
– un bilet de 10 sau 15 dolari poate insemna un procent
semnificativ din salariul unui muncitor de acolo.

Pe de alta parte insa, China nu face toate aceste investitii
pentru nu-stiu-cine, ci pentru ea insasi, pentru piata interna de
peste un miliard de oameni pe care vrea sa o dezvolte. Noi vorbim
mult despre China, despre chinezi si despre asa-zisa amenintare a
Chinei. Dar cu ce ne ameninta pe noi China? Cu faptul ca produce
ieftin? Deja China nu e cel mai ieftin producator pe plan mondial –
vin puternic din urma India, Vietnam si Pakistan. Ce a facut China
in rastimpul in care produsele chinezesti au fost de cele mai multe
ori dispretuite sau considerate concurenta neloiala de catre
pietele vestice (unde reprezinta aproape jumatate din marfa de pe
piata) a fost sa invete, sa se pregateasca, sa devina nu numai
centrul de greutate al Asiei, ci al lumii intregi.

Cu multa tenacitate, China chiar a respectat vorbele pe care le
spun si romanii, si alte natii cu pretentii filozofice: “capul
plecat sabia nu-l taie”, “fa-ti iarna car si vara sanie” si asa mai
departe. E drept, nu au ei cele mai pure politici economice si mai
au multe minusuri, dar cert e ca in ultimii ani si-au schimbat mult
pozitia si au trecut in fruntea mesei la negocieri.

Claudiu Ciobanu, un roman care intermediaza exporturi din China
catre Romania, imi povestea mai zilele trecute pe mail ca a face
afaceri cu chinezii nu e deloc o chestiune de stil de business, ci
mai mult de afinitate. “95% din patronii de fabrici, oricat de mici
sau de mari ar fi acestea, nu vorbesc limba engleza si au ajuns sa
isi selecteze cumparatorii, iar discutiile despre incheierea unei
afaceri sau a unui contract nu se discuta niciodata in birou, ci
doar la karaoke sau la masa de seara, in birou sau fabrica se
discuta despre modalitatea de productie, date tehnice si asa mai
departe si asta doar daca patronul te place si le convine ce le
propui.” Cu alte cuvinte, in China nu prea se mai verifica si
vorba: “Clientul nostru, stapanul nostru”. Cel putin deocamdata,
este invers. Si asta deoarece China nu are atat de multa nevoie de
noi cata avem noi de ea. China si produsele ei ieftine sunt parte
integranta a vietii confortabile pe care o ducem astazi, fie ca ne
place sau nu sa admitem asta.

Ascensiunea Chinei indica faptul ca nu prea e loc pentru toata
lumea. Iar daca occidentalilor nu le-au placut produsele
chinezesti, statelor europene aflate acum in dificultate le-ar
placea mult de tot banii chinezesti. Dar, ca si banii de la FMI, si
cei de la Beijing vor veni cu o poveste in atasament. Iar cand
Beijingul va vrea sa discute afaceri la karaoke, si cei mai
scortosi europeni vor incepe sa-si dreaga glasul.