Volksbank: Romania “ramane adancita in recesiune”, volumul activelor bancii s-a redus

Conform raportului financiar interimar al Volksbank pentru
primele noua luni, celelalte tari din zona unde grupul are active
semnificative sunt Cehia (2 miliarde), Ungaria (1,9 miliarde),
Slovacia (1,3 miliarde) si Croatia (1,1 miliarde). Totalul
activelor Volksbank International (VBI), divizia grupului austriac
Volksbank (VBAG) care opereaza bancile din noua tari din Europa
Centrala si de Est si din Malta, era de 13,7 miliarde de euro, in
usoara scadere fata de sfarsitul lui septembrie 2009.

Raportul sustine ca in perioada iulie-septembrie, “Cehia, Slovacia
si, cu anumite limitari, Ungaria au dovedit dinamism economic
comparabil cu cel al tarilor din nucleul zona euro, desi la
niveluri foarte diferite (…) In contrast cu ele, Romania ramane
adancita in recesiune, cu o scadere a PIB de 2,3% fata de acelasi
trimestru din 2009”.

Volumul total al creditelor acordate de VBI era de 9,9 miliarde de
euro la sfarsitul lui septembrie, in crestere de la 9,5 miliarde la
finele lui septembrie 2009. Volumul depozitelor a urcat cu 6,7%, la
5 miliarde de euro.

In primele noua luni, VBI a consemnat o majorare a venitului din
dobanzi la 315,9 miloane de euro, de la 293,7 milioane la sfarsitul
lui septembrie 2009, cele mai importante cresteri fiind datorate
filialelor din Bosnia, Slovenia (ambele in jur de 30%), Cehia si
Croatia. Dupa prima jumatate a anului, venitul net din dobanzi
crescuse in aceleasi tari, dar scazuse in Ungaria (cu 5,7%) si
Romania (cu 5%).

Aceasta crestere a venitului din dobanzi a fost principalul factor
al cresterii profitului operational (inainte de calcularea
costurilor cu riscul), la 176,5 milioane de euro, mai mult cu 12%
fata de acelasi interval din 2009. In acelasi timp, provizioanele
au fost majorate cu 22,6%, la 155,8 milioane de euro.

Gerald Wenzel, presedintele boardului
directorilor VBAG, a declarat zilele trecute ca grupul se asteapta
la un profit de “zeci de milioane de euro” in acest an, comparativ
cu pierderea de 1,1 miliarde de euro de anul trecut. El a refuzat
sa comenteze insa daca a decis sau nu sa vanda VBI, dupa ce presa a
speculat ca grupul austriac vrea sa se concentreze pe activitatile
principale, pentru a-si imbunatati performanta. Este de asteptat ca
o decizie in aceasta privinta sa fie luata in decembrie.

Wenzel a dezmintit, de asemenea, speculatiile ca VBAG se confrunta
cu perspectiva unei nationalizari in mai 2011, insa a admis ca
grupul “continua cautarea unui partener puternic” pentru o
eventuala fuziune, dupa ce discutiile preliminare cu BAWAG, a patra
banca din Austria, au esuat in luna mai.

Raportul Volksbank anticipeaza ca mediul economic ramane fragil la
nivel global, cu o reducere a cresterii economice in SUA si o
deteriorare a unor indicatori in zona euro. In acelasi timp, “in
Austria, Germania si cele mai multe dintre tarile Europei Centrale
si de Est, activitatea din economie continua sa creasca fara a
genera inflatie, ceea ce inseamna ca ratele dobanzilor vor urca,
desi foarte lent, de la nivelurile foarte joase la care se gasesc
in prezent”.

Numarul angajatilor VBI era de 5.410, in scadere cu 246 fata de
aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce numarul sucursalelor
s-a redus la 498, de la 513 la 31 decembrie 2009.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *