De ce au devenit angajatii dependenti de bonurile de masa

La supermarket, multi scot la casa numerar, ceva mai putini
platesc cu cardul si poate la mai bine de jumatate dintre cei care
stau la rand in fata noastra vedem celebrele tichete de masa. Le
scot tacticos, le completeaza pe loc si le desprind unul cate unul
din carnetul special in care sunt legate. Si le vedem tot mai des,
atata vreme cat numarul de magazine cu care emitentii de tichete au
incheiat parteneriate si numarul angajatilor care le primesc la
salariu a atins un nivel impresionant. Iata si cifrele: din circa
4,2 milioane de angajati, peste doua milioane primesc bonuri de
masa de la companiile la care lucreaza. Aceste tichete sunt insa
oferite doar in mediul privat.


Si numarul magazinelor care accepta aceasta modalitate de plata
este mare. “Tichetele emise de Edenred sunt acceptate in 50.000 de
magazine afiliate din toata tara”, spune Iulian Alexe, directorul
de marketing si comunicare al emitentului de tichete Edenred,
fostul Accor Services, cel mai mare jucator de pe piata
tichetelor.


De altfel, potrivit studiului salarial si de beneficii PayWell
2010, realizat de PricewaterhouseCoopers, tichetele de masa
reprezinta cel mai oferit beneficiu de companiile din Romania – 89%
dintre companiile chestionate spun ca includ acest beneficiu in
pachetul extrasalarial al angajatilor si cam asa au stat lucrurile
si in anii trecuti, cand, in medie, procentul ajungea la circa 75%.
Atractia acestui tip de beneficii tine de facilitatile fiscale pe
care le ofera. Astfel, tichetele de masa, tichetele de vacanta si
tichetele – cadou au adus importante beneficii fiscale companiei
care le ofera, fiind deductibile la calculul impozitului pe profit
si scutite de la plata contributiilor social-salariale si
social-patronale. Incepand cu luna iulie, legea a fost modificata,
iar aceste tichete au devenit impozabile cu cota de 16%,
corespunzatoare impozitului pe venituri din salarii, platibil de
angajat.


Initiativa a fost in mod repetat criticata de angajati si
angajatori deopotriva, insa in destul de putine cazuri a
reprezentat un motiv pentru a exclude tichetele de masa din
pachetul de beneficii.

Raman, chiar si asa, beneficiile cele mai eficiente financiar pe
care le pot oferi angajatorii, iar angajatii le pun in topul listei
de preferinte tocmai datorita accesului imediat si foarte putin
conditionat in ceea ce priveste utilizarea lor. La o valoare fixa
de 8,72 de lei pentru un tichet de masa si, in general, la 22 de
bonuri primite lunar, un angajat poate merge la cumparaturi si
umple cosul cu produse necesare pentru o saptamana sau doua. Cei
192 de lei reprezinta, in cele din urma, o suma destul de mica, asa
ca, in cazul celor mai multi angajatori, tichetele de masa
reprezinta doar o parte din pachetul de beneficii extrasalariale,
completat de alte produse sau servicii, precum asigurarile de
sanatate sau primele acordate la ocazii speciale.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *