Patru prostii

Micutii de la maternitatea Giulesti sunt cele mai recente
victime dintr-un lung sir de schingiuiti – arsi, opariti, ingropati
de vii, amputati sau imbolnaviti de un sistem nu atat rau, cat
nepasator; nu vorbesc aici numai de institutiile statului sau de
sistemul medical sau de lipsa specialistilor intr-un domeniu sau
altul, ci si de companii private si de stat, de multinationale care
s-au adaptat la modul romanesc de a rezolva probleme, de insi care
iau decizii si de insi care executa. Toti, peste tot, se bazeaza pe
o serie de credinte cat se poate de toxice, generatoare de rau,
care au drept efect final tragedii de genul celei de la
maternitatea Giulesti.

Prima, renuntarea la prostia cu “costul cel mai scazut”. Cam
peste tot, in licitatii publice, in constructii sau in alegerea
mainii de lucru. Nu vorbesc aici de hotie, de exemplu de licitarea
unui pret si de majorarea ulterioara cu 50% a acestuia, lucru
permis de lege, sau de achizitiile “pe comision”. Personal, “costul
cel mai scazut” imi repugna la fel de mult ca “sunt prea sarac sa
imi permit ieftin” si sunt adeptul moderatiei – nu cumpar cea mai
ieftina priza, eventual produsa in China, pentru ca asta inseamna
incendiu garantat, este numai o chestiune de timp, si nu cumpar
nici cea mai scumpa priza, pentru ca asta e fita; undeva la mijloc
se afla produsul corect. Costul cel mai scazut inseamna materiale
nesterile, de proasta calitate, lipsite de rezistenta, care se
degradeaza repede. Care-i rostul? De unde fixatia? Incaperea in
care erau copiii aceia era, inteleg, cel mai modern salon pentru
nascutii prematur din Romania; tot acolo, firesc pentru noi, cele
mai “ieftine” fire electrice legate de un meserias “ieftin”,
pregatit la o scoala “ieftina” nu sa isi faca bine meseria, ci sa
se “descurce”, a iscat o tragedie. Repet, hotia din sistem si
complicitatile si faptele cu caracter penal nu sunt obiectul
acestei discutii.

A doua prostie este cea cu maximizarea eficientei. Orice fortezi
astazi cedeaza mai repede maine si nu conteaza despre ce este
vorba, de resurse naturale sau de oameni sau de aer curat sau de
masina. Sigur ca responsabilii romani n-au gandit in termeni de
maximizare a eficientei, ci de crestere nemasurata a profitului
personal, dar rezultatul este acelasi: 20 de ani fara lucrari de
investitii majore la calea ferata au facut ca trenurile romanesti
sa mearga astazi mai incet decat cele trase de locomotive cu abur,
si acesta este cel mai benign exemplu. Despre cum se aplica
maximizarea de care vorbesc in companiile private si care sunt
rezultatele in societatea romaneasca putem vorbi la nesfarsit. Unii
or sa ma traga de urechi si or sa spuna ca nu inteleg esenta
capitalismului, iar eu le raspund ca pentru mine capitalismul
inseamna si respect, si decenta, nu numai eficienta.

A treia prostie: a nu se copia, a nu se folosi copii. Un
intelept zicea ca daca tot te-ai nascut original, nu-i bine sa mori
copie, si nu poti sa nu-i dai dreptate. Un exemplu recent, imaginea
brandului de tara a Romaniei; nu-i vorba de copiat nu stiu ce
imagine de pe internet, ci de concept. A circulat pe net o poza cu
logo-urile a 35 de state: descoperim ca in 12 dintre acestea exista
verde, in 11 apar frunze, 12 au fonturi jucause (prima data mi-a
venit sa le zic tembele), sase au soarele prezent sau sugerat, iar
sapte au apa; logo-ul romanesc le are pe toate cele enumerate.
Pentru ca nici altii nu stralucesc prin originalitate, logo-ul
polonez are copac, apa si munti si scris tembel. Cu toate acestea,
cred ca instalatorul acela dupa care oftau frantuzoaicele este un
brand mult mai cunoscut decat imaginea pomenita. Despre cum si cat
se copiaza in businessul romanesc, stiti si singuri.

Suprema tampenie romaneasca este credinta ca totdeauna va aparea
un fraier mai mare, care sa inghita broasca. A mers, nu-i vorba –
au existat isteti care au speculat apartamente sau terenuri sau
companii privatizate de FPS, si acestia au reprezentat primele
generatii de afaceristi din Romania, cei mai multi disparuti acum.
Dusul rece al crizei poate fi incalzit insa numai cu afaceri de
durata, cu perseverenta, prudenta, idei originale, cumpatare si, de
ce nu?, cu multi, cat mai multi speculatori. Pentru ca Romania are
nevoie nu de isteti care sa speculeze trei apartamente, ci de
speculanti adevarati, cat mai multi, care sa-si rupa oasele si
mintile atat pentru castigul lor, cat si pentru cel al clientului.
{i care sa fie dispusi sa faca asta nu pentru tunul vietii lor, ci
mereu si mereu. De la o masa critica in sus, speculatorii ordoneaza
piata, ii asigura fluenta, corectitudinea si lichiditatea; sub sunt
niste tembeli lipsiti de originalitate.