Preşedintele american Donald Trump a organizat luni o conferinţă de presă pe tema războiului din Iran, intrat acum în cea de-a treia zi de confruntări.
Acesta a menţionat cele patru obiective ale războiului:
„Ceea ce facem acum este să eliminăm ameninţările generate de acest regim bolnav şi sinistru. Şi sunt într-adevăr bolnavi şi sinistri. Obiectivele noastre sunt clare”.
„În primul rând, distrugem capacităţile de rachete ale Iranului şi capacitatea lor de a produce altele. În al doilea rând, le anihilăm marina. Am scos deja din luptă zece nave. Sunt pe fundul mării. În al treilea rând, ne asigurăm că sponsorul numărul unu al terorismului la nivel mondial nu va putea niciodată să obţină o armă nucleară. Am spus asta de la început. Nu vor avea niciodată o armă nucleară. Şi, în final, ne asigurăm că regimul iranian nu poate continua să înarmeze, să finanţeze şi să coordoneze armate teroriste în afara graniţelor sale. Am crezut că avem un acord”.
Preşedintele SUA a explicat că armata americană a prognozat că operaţiunea va dura aproximativ o lună.
”Suntem deja substanţial înaintea estimărilor, dar indiferent cât timp va dura, este în regulă. De la început am prognozat 4 – 5 săptămâni, dar avem capacitatea de a continua mult mai mult decât atât. De asemenea, am estimat că vor fi necesare săptămâni pentru a elimina conducerea militară. Şi, după cum ştiţi, acest lucru s-a realizat în aproximativ o oră. Deci şi aici suntem mult înaintea programului”.
Leave a Reply