Din cauza inflaţiei mari, după „transferarea aproape integrală“ a majorării TVA în preţuri, dobânda-cheie închide 2025 în stagnare, la 6,5%

 Dobânzi mai mici putem vedea posibil în primăvara lui 2026, cred unii analişti.

După ce inflaţia a urcat în ultimele luni aproape de 10% în urma creşterii fiscalităţii, BNR anticipează acum o „scă­dere modestă“ a inflaţiei în următoarele trei trimestre, şi pe o „traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată“ decât cea din proiecţia precedentă din cauza efectelor „peste aşteptări“ ale expirării la 1 iulie a schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi ale majorării TVA şi a accizelor de la 1 august.

În aceste condiţii, boardul BNR a decis să menţină dobânda-cheie şi la ultima şedinţă de politică monetară din anul 2025 la 6,5%, nivel stabilit în august 2024. BNR vorbeşte acum de „transferarea aproape integrală“ a ma­jorării cotelor de TVA asupra preţurilor de consum“, inclusiv pe fondul rezilienţei cererii pe anumite segmente.

În privinţa economiei, datele indică o cvasistagnare a activităţii economice pe ansamblul în S2/2025, asociată însă cu o creştere a dinamicii anuale a PIB în T3/2025.

Cât priveşte creditarea, BNR menţionează că „dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat şi-a prelungit descreşterea“ în septembrie 2025, ajungând la 7,5%, de la 8% în august, în principal sub influenţa scăderii variaţiei împrumuturilor companiilor, dar şi în condiţiile în care ritmul creditului în lei pentru locuinţe şi-a stopat ascensiunea, iar cel al creditul în lei pentru consum a continuat să-şi reducă nivelul de două cifre.

În perspectivă, BNR poate reduce dobânda-cheie de-abia în anul 2026, posibil în primăvară, după cum cred unii analişti.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *