Tag: majorarea TVA

  • Din cauza inflaţiei mari, după „transferarea aproape integrală“ a majorării TVA în preţuri, dobânda-cheie închide 2025 în stagnare, la 6,5%

     Dobânzi mai mici putem vedea posibil în primăvara lui 2026, cred unii analişti.

    După ce inflaţia a urcat în ultimele luni aproape de 10% în urma creşterii fiscalităţii, BNR anticipează acum o „scă­dere modestă“ a inflaţiei în următoarele trei trimestre, şi pe o „traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată“ decât cea din proiecţia precedentă din cauza efectelor „peste aşteptări“ ale expirării la 1 iulie a schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi ale majorării TVA şi a accizelor de la 1 august.

    În aceste condiţii, boardul BNR a decis să menţină dobânda-cheie şi la ultima şedinţă de politică monetară din anul 2025 la 6,5%, nivel stabilit în august 2024. BNR vorbeşte acum de „transferarea aproape integrală“ a ma­jorării cotelor de TVA asupra preţurilor de consum“, inclusiv pe fondul rezilienţei cererii pe anumite segmente.

    În privinţa economiei, datele indică o cvasistagnare a activităţii economice pe ansamblul în S2/2025, asociată însă cu o creştere a dinamicii anuale a PIB în T3/2025.

    Cât priveşte creditarea, BNR menţionează că „dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat şi-a prelungit descreşterea“ în septembrie 2025, ajungând la 7,5%, de la 8% în august, în principal sub influenţa scăderii variaţiei împrumuturilor companiilor, dar şi în condiţiile în care ritmul creditului în lei pentru locuinţe şi-a stopat ascensiunea, iar cel al creditul în lei pentru consum a continuat să-şi reducă nivelul de două cifre.

    În perspectivă, BNR poate reduce dobânda-cheie de-abia în anul 2026, posibil în primăvară, după cum cred unii analişti.

  • Ce s-a întâmplat cu preţurile alimentelor de bază după majorarea TVA de la 9 la 11%? Consiliul Concurenţei: Marii retaileri şi furnizorii lor au absorbit o parte din majorarea TVA

    Pâinea s-a scumpit cu 2,78%, untul cu 4%, iar zahărul cu aproape 5,5% în august versus iunie 2025, arată o analiză a Consiliului Concurenţei. Pe de altă parte, preţurile la făină, pulpă de porc şi margarină au scăzut.

    În total, Consiliul Concurenţei a analizat preţurile la peste 40 de alimente, produse sezoniere şi nonsezoniere, scopul fiind să vadă ce s-a întâmplat după majorarea TVA-ului. La data de 1 august 2025, TVA-ul la alimente a crescut de la 9 la 11%, în timp ce la bunurile nealimentare acesta a urcat de la 19 la 21%.

    La fructe şi legume însă există cele mai mari scumpiri şi ieftiniri. Mai exact, prunele au un preţ cu 61% mai mic, iar la pepeni el a scăzut aproape la jumătate. De partea cealaltă, castraveţii şi merele (roşii şi golden) se confruntă cu scumpiri de peste 20%.

    „Aşa cum era de aşteptat, preţurile produselor sezo­niere au scăzut. În ceea ce priveşte preţurile celorlalte alimente din coşul zilnic de consum, am observat creşteri sub cele care rezultă din modificarea TVA, ceea ce înseamnă că marii retaileri şi furnizorii lor au absorbit o parte din majorări, în luna august. Acest lucru arată că firmele se luptă să îşi păstreze clienţii. De altfel, preţurile alimentelor au crescut mai puţin decât preţurile produselor nealimentare sau ale serviciilor“, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.