Tensiuni în ANAF: Preşedintele instituţiei mută disciplinar nouă angajaţi pentru a le „monitoriza performanţa”, după ce în vară a schimbat întreaga conducere a Direcţiei Antifraudă

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a detaşat temporar nouă funcţionari publici între structurile agenţiei, pentru a le putea „monitoriza” activitatea şi performanţa.

Măsura vine în continuarea deciziei luate în luna iulie, când conducerea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) a fost schimbată şi un număr de 30 de funcţionari publici din conducerea instituţiei au fost înlocuiţi.

ANAF notează că decizia are ca scop relocarea personalului dintr-un mediu în care se existau probleme cu privire la integritate.

„Am dispus monitorizarea tuturor angajaţilor, în special a celor cu activităţi esenţiale în domeniul controlului fiscal şi al colectării, fiind vizate atât eficienţa profesională, cât şi prevenirea faptelor de corupţie şi de încălcare a integrităţii profesionale. Comportamentul profesional etic şi performanţa sunt obligatorii şi nu sunt negociabile”, a declarat Adrian Nicuşor Nica, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *