Practicienii în insolvenţă şi-au ales o nouă conducere: avocatul Cătălin Andrei Dascăl a fost desemnat preşedinte, cu un mandat de patru ani

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) anunţă că avocatul Cătălin Andrei Dascăl a fost desemnat în rolul de preşedinte al instituţiei pentru următorii patru ani.

„Avem responsabilitatea de a duce mai departe ceea ce s-a construit şi de a răspunde, cu soluţii concrete, noilor provocări din sistemul juridic şi economic”, spune noul preşedinte.

Structura de conducere a UNPIR este organizată pe mai multe niveluri: preşedintele, Biroul Executiv şi Consiliul Naţional de Conducere, alături de Instanţa Superioară de Disciplină şi Comisia Centrală de Cenzori – organisme cu roluri specializate în funcţionarea internă a profesiei.

Componenţa noului Consiliu Naţional de Conducere este:

  • Sîrbu Anca Cristina      
  • Tîrnoveanu Stan  
  • Zăpodeanu Daniela Marioara   
  • Popa Carmen
  • Velican Oana Luminiţa
  • Bălan Niculae
  • Gros Emil Ionel
  • Alexandru Magdalena  
  • Turmac Mihaela
  • Anghel Dana Simona
  • Moisescu Ioana Irina
  • Godîncă-Herlea Vasile
  • Dobocan Laurenţiu Dan
  • Dragomir Florin
  • Barbu Florin-Daniel
  • Frangu Virgil

Componenţa Instanţei Superioare de Disciplină este:

  • Popa Marius Cristian
  • Hromei Ramona Maria
  • Stănescu Elena Ligia
  • Moţ Marius Macedon
  • Popa Mariana
  • Chiticariu Laura Elena
  • Ghiţă Marius Cristian
  • Cîrmaciu Cristian
  • Mateiţă Florian Marin

Componenţa Comisiei Centrale de Cenzori este:

  • Florea Lucian Cristian
  • Spînoche Raluca
  • Chirilesc Ana-Maria
  • Alexa Ionelia
  • Ardeleanu Ioan

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), structură de utilitate publică, reprezintă şi reglementează în România profesia de practician în insolvenţă. În cei 25 de ani de activitate UNPIR a ajuns la 35 de filiale la nivel naţional, iar numărul membrilor compatibili a depăşit 3.000 de persoane, organizate în peste 670 societăţi profesionale.


 

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *