Puterea de cumpărare a celor mai bogaţi europeni se prăbuşeşte: Salariile elveţienilor înregistrează cea mai mare scădere din ultimii 80 de ani

Salariaţii din Elveţia se confruntă cu cea mai mare scădere a câştigului salarial real din 1942, ţara nereuşind să armonizeze creşterea salariilor cu cea a preţurilor, potrivit unui sondaj UBS, scrie Bloomberg.

Câştigul salarial real reprezintă raportul dintre creşterile salariale din o perioadă şi rata inflaţiei din perioada respective.

Angajatorii elveţieni au majorat salariile în medie cu 1,1% în 2022 şi intenţionează să le crească cu 2,2% din 2023. Luând în calcul inflaţia în ecuaţia de creştere salarială, remuneraţiile vor înregistra o pierdere de 1,8% în acest an, ele urmând să bifeze o majorare reală de doar 0,1%.

„Este puţin probabil ca majorarea de 2%, care se află cu mult sub nivelul inflaţieie, să mulţumească angajaţii. Această reţinere privind creşterea remuneraţiei subliniază frica de apariţia unei spirale inflaţioniste”, a declarant Daniel Kalt, economist şef al UBS.

Inflaţia în Elveţia a încetinit în mod surprinzător în septembrie, însă se situează peste ţinta Băncii Naţionale pentru a noua lună la rând. Thomas Jordan, preşedintele Băncii, a avertizat în repetate rânduri privind riscurile unor noi majorări de salarii şi a semnalizat că noi creşteri a dobânzii de referinţă ar urma să aibă loc în viitorul apropiat.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *