Tag: Elvetia

  • Banca Naţională a Elveţiei menţine ratele negative ale dobânzii de referinţă

    Banca a refuzat astfel să urmeze exemplul Băncii Centrale Europene şi al Rezervei Federale a Statelor Unite de reducere a ratelor dobânzilor. Instituţia a oferit totuşi asigurări că va interveni pentru a ţine sub control francul în cazul ueni aprecieri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns una dintre cele mai mici ţări din Europa cel mai bun loc în care să trăieşti şi să munceşti. De anul trecut au primit şi românii drept de muncă în această ţară

    Elveţia a devenit anul trecut cel mai bun loc în care să trăieşti şi să munceşti, detronând astfel Singapore, care a condus acest clasament timp de cinci ani consecutiv.

    Standardele înalte de viaţă şi salariile competitive au poziţionat de mult timp Elveţia  printre locurile cele mai bune de trai din lume. Dar stabilitatea politică şi economică de aici au urcat Elveţia anul acesta pentru prima dată pe primul loc în clasamentul „HSBC Expat’s annual survey”.

    În 2018, Elveţia se afla pe locul opt în acest clasament. Aproximativ 82% dintre oamenii care s-au mutat în Elveţia pentru a munci au declarat că s-au bucurat de îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin comparaţie cu ţara lor de origine.

    Şapte din 10 dintre cei care s-au mutat în Elveţia se bucură acum de niveluri mai mari ale unor venituri disponibile. 70% dintre ei au declarat că împrejurimile sunt mai curate, iar 42% au spus că se simt mai sănătoşi. Raportul de anul acesta se bazează pe răspunsuri primite de la mai mult de 18.000 de expaţi de pe 163 de pieţe.

    Oraşul-stat Singapore  s-a aflat pe locul doi.

     

  • Magnatul israelian Beny Steinmetz, judecat în Elveţia pentru acte de corupţie

    Procurorii din Geneva susţin că omul de afaceri Beny Steinmetz şi alţi doi inculpaţi au oferit mită zece milioane de dolari pentru obţinerea unui contract de exploatare minieră în regiunea Simandou, situată în sud-estul statului Guineea. Cei trei sunt acuzaţi că au emis facturi false pentru ascunderea mitei pe care i-ar fi acordat-o soţiei lui Lansana Conté, fost preşedinte al Guineei.

    Procurorul elveţian Claudio Mascotto a declarat că cei trei inculpaţi “au promis în 2005, iar ulterior au oferit sau au facilitat oferirea de mită uneia dintre soţiile fostului preşedinte Lansana Conte” pentru a obţine drepturi de exploatare minieră în regiunea Simandou din Guineea în numele companiei lui Beny Steinmetz, Group Resources (BSGR).

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cum a reuşit să transforme un fost consultant un restaurant în ruină într-un start-up de 535 mil. dolari

    Jaydeep Barman, fost consultant în cadrul companiei McKinsey, a realizat că nu există nici o brand global de mâncare indiană, după ce a lucrat în ţări precum Elveţia, Marea Britanie şi Franţa. Oferta iniţială publică de succes a operatorului indian al lanţului de pizza Domino’s a fost un semn că trebuie să se întoarcă în India. Şi-a dat demisia de la McKinsey cu câteva luni înainte să fie făcut partener cu drepturi depline, conform Bloomberg.

    În India, Barman a facut echipă cu un coleg de la şcoala de afaceri INSEAD, Kallol Banerjee, şi a lansat, în 2012, un lanţ de restaurante numit Faasos care vindea lipii pentru kebab. Susţinuţi de Sequoia Capital, cei doi au deschis aproximativ 50 de locaţii. Însă chiriile mari i-au determinat pe cei doi să închidă operaţiunea trei ani mai târziu şi să treacă la bucătăriile cloud.

    Rebel Foods se autointitulează cea mai mare companie internaţională de restaurante la nivel mondial, compania serveşte zeci de meniuri diferite, de la pizza italiană cu brânză, până la 99 de variante de dosa (o clătită populară din sudul Indiei cu linte şi orez).

    Toată mâncarea este gătită în mai mult de 200 de aşa-numite bucătării cloud, deoarece aceste operaţiuni centralizate servesc clienţii îndepărtaţi care habar nu au de unde provine mâncarea lor – un proces asemănător cu serviciile de cloud computing.

    Susţinut de Sequoia Capital, Rebel Foods, bazat în Mumbai, a primit în iulie 125 de milioane de dolari de la Coatue Management, Goldman Sachs, serviciul de livrare indonezian Gojek şi alţii. Compania, care este evaluată la 525 milioane de dolari, spune că a depăşit dublarea vânzărilor anul trecut şi se extinde acum în Asia de Sud-Est şi Orientul Mijlociu. În următoarele 18 luni, Rebel şi Gojek vor construi 100 de bucătării indoneziene. Rebel intenţionează să deschidă 20 de bucătării în Emiratele Arabe Unite până la sfârşitul anului.

    Rebel Foods spune că cele 235 de bucătării ale sale din 20 de oraşe produc 2 milioane de comenzi pe lună. Majoritatea sunt amplasate în complexe industriale, holuri spre etaj sau alei laterale unde chiriile sunt mici şi capacitatea nu reprezintă o constrângere.

     

  • Un sat SUPERB pe malul unui lac din Elveţia scoate la vânzare case cu doar 1 dolar . Oricine işi poate cumpăra o casă aici cu o singură condiţie

    Casele din Monti Sciaga sunt înconjurate de păduri şi oferă privelişti extraordinare către Lacul Maggiore, scriu cei de la Daily Mail.
     
    Satul se află în apropierea graniţei cu Italia, astfel că proprietarii pot ajunge imediat la Lacul Como sau la Milano.
     
    Pentru a putea deveni proprietar al unei astfel de case, numite “rustici”, cel interesat trebuie să renoveze proprietarea şi să o aducă la o stare în concordanţă cu normele locale. Un avantaj este faptul că există canalizare, ceea ce ar putea uşura munca celor interesaţi.
     
    Scheme similare de revitalizare au apărut recent în Europa, un exemplu fiind cea de pe insula grecească Antikythira.
  • Cum a ajuns un simplu vas folosit pe post de cutie pentru mingi de tenis să valoreze 4,9 mil. dolari

    Cumpărat în timpul unei călătorii în China şi păstrat în familie vreme de trei generaţii, vasul de bronz cu toarte în formă de capete de fenicşi a fost oferit la un moment dat unui muzeu din Berlin care nu s-a arătat interesat de el, iar ulterior a fost refuzat de o casă britanică de licitaţii, care l-a identificat incorect pe baza fotografiilor trimise. În cele din urmă, a fost descoperit de casa elveţiană Koller Auctions şi identificat drept vas pentru ars esenţe parfumate chinezesc datând din secolul al
    XVII-lea. Scos la licitaţie, vasul s-a adjudecat pentru suma de 4,9 milioane de dolari. 

  • Impasul politic dintre Bruxelles şi Berna care dă dureri de cap investitorilor din Europa

    Traderii din Europa nu mai au voie de astăzi să tranzacţioneze acţiunile a sute de companii elveţiene, din cauza unui impas politic între Uniunea Europeană şi Elveţia, pe care cele două părţi nu au reuşit să îl negocieze până acum.

    Potrivit CNBC, oficialii elveţieni au impus o interdicţie pentru bursele şi traderii din Europa cu privire la acţiunile elveţiene, după ce Comisia Europeană şi statul elveţian nu au reuşit să se înţeleagă asupra prelungirii statutului de „echivalare” la nivelul pieţelor de acţiuni.

    Elveţia şi Uniunea Europeană se află într-o dispută cu privire la înţelegerea pe termen lung în ce priveşte finanţele, imigraţia şi comerţul dintre cele două părţi, în contextul în care Elveţia nu face parte din blocul european.

    Acordul de echivalare la nivelul pieţelor bursiere emis de Uniunea Europeană pentru Elveţia a expirat la finalul săptămânii trecută. Bursa din Londra (London Stock Exchange) a explicat încă de miercuri că dacă cele două părţi nu ajung la un acord, exista „posibilitatea ca autorităţile să elimine recunoaşterea care permite operatorilor bursieri din UE să tranzacţioneze instrumente elveţiene”.

    În ultimii ani, Uniunea Europeană a încercat să consolideze şi să implementeze peste 120 de tratate bilaterale între blocul european şi Elveţia care stabilesc o serie de angajamente politicie într-un singur acord – scopul acordului este de a asigura cooperarea elveţienilor pe angajamente ale structurii europene precum imigraţia, în timp ce Elveţia şi-a putut păstra accesul la piaţa UE.

    Astfel, tranzacţionarea unor companii elveţiene importante, precum UBS, Nestle şi Novartis, va putea fi efectuată doar pe bursa din Zurich. Pedepsele pentru a continua tranzacţionarea în afara acestui acord ajung şi pâjnă la trei ani de închisoare.  

     

  • Probleme majore pentru investitori: Bursa londoneză ar putea scoate de la tranzacţionare companii gigant preum Nestle, UBS sau Novartis

    Bursa de la Londra (London Stock Exchange) a avertizat investitorii că ar putea fi forţată să delisteze companiile suedeze începând de luni, din cauza unui impas politic între Elveţia şi Ununea Europeană, potrivit CNBC.

    Potrivit unui anunţ lansat marţi seară, bursa ar putea opri tranzacţionarea pentru 254 de instrumente financiare emise de companii elveţiene.

    Avertismente similare au fost lansate şi de operatori bursieri precum Aquis Exchange, CBOE Global Markets, dar şi de UBS.

    Elveţia şi Uniunea Europeană se află într-o dispută cu privire la înţelegerea pe termen lung în ce priveşte finanţele, imigraţia şi comerţul dintre cele două părţi, în contextul în care Elveţia nu face parte din blocul european.

    Acordul de echivalare la nivelul pieţelor bursiere emis de Uniunea Europeană pentru Elveţia expiră la finalul lunii iunie.

    Dacă termenul trece, iar cele două părţi nu ajung la un acord până duminică, London Stock Exchange a explicat că „este posibil ca autorităţile să elimine recunoaşterea care permite operatilor bursieri din UE să tranzacţioneze instrumente elveţiene”.

    Operatorii bursieri nu ar mai putea ţine la tranzacţionare companii elveţiene, printre care giganţi de top precum Nestle, UBS şi Novartis, dacă luni nu intră în vigoare un nou acord.

    „Bursele din UE nu ar mai avea voie să ofere sau să faciliteze la tranzacţionare anumite acţiuni ale companiilor elveţiene. Activând această măsură de protecţie cu privire la bursele din UE are ca unic scop protejarea bunei funcţionări a infrastructurii bursiere elveţiene”, avertizează Departamentul Federal de Finanţe din Elveţia într-o declaraţie lansată luni, prin care dă de înţeles că este pregătită să se retragă din acord şi să retragă astfel recunoaşterea acordată la nivel de statut burselor din UE.

    Dacă cele două părţi nu ajung la un acord în zilele următoare, investitorii se pot confrunta cu o problemă majoră, pentru că giganţii elveţieni reprezintă o cincime din capitalizarea bursieră a indicelui Stoxx 50 – un indice reprezentativ pentru bursele din zona euro.

     

  • „Antreprenorul român care şi-a vândut afacerea de două ori”

    Cum aţi descrie evoluţia dvs. profesională după apariţia în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP?
    Anul 2008 a adus ceea ce urma să se transforme treptat într-un fel de branding personal: Antreprenorul român care şi-a vândut afacerea de două ori”. După apariţia în catalog, cariera mea internaţională a luat un avânt puternic, ajungând de la un rol de country manager în România să conduc după câţiva ani un grup de servicii profesionale la nivel internaţional în cadrul Enea.
    Ce efect a avut asupra carierei dvs. apariţia în catalogul 100 Tineri manageri de top?
    Apariţia în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP a fost cu siguranţă un lucru care m-a ajutat la nivel de brand personal şi reputaţie profesională.
    Care a fost, din punctul dvs. de vedere, cel mai important moment din businessul românesc din ultimii ani (cei de după apariţia în catalog)?
    Au fost mai multe momente importante în businessul românesc, însă grupate în jurul unei variabile de business pe care toţi managerii o urăsc ar fi instabilitatea legislativă. Mă refer în principal la multiplele ajustări de taxe şi modele de taxe ce au apărut mai ales în ultimii trei ani, situaţii care au dat peste cap de nenumărate ori planurile de business ale companiilor.
    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?
    Noua generaţie vine puternic din spate. Tinerii manageri sunt mai dezinvolţi, ceea ce se traduce prin îndrăzneală şi o atitudine mai orientată spre rezultat. Au o gândire mai liberă şi mai neîngrădită de practici care aparţin trecutului şi se concentrează pe generarea unui impact prin ceea ce fac.

  • Urmează catalogul BM 100 de Tineri Manageri de Top, ediţia a XIV-A

    Înainte să vă prezentăm promoţia din 2019 a celor 100 de tineri manageri de top selectaţi de Business MAGAZIN, vă reamintim câteva dintre poveştile executivilor pe care am pariat la începutul carierei şi care au confirmat prin evoluţia lor profesională.

    În povestea sa de carieră, din ediţia din 2008 a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, Severina Pascu îşi amintea că şi-ar fi dorit să fie profesoară, motiv pentru care a urmat Liceul Pedagogic din Râmnicu Vâlcea, numai că soarta a împins-o în altă direcţie. Primul loc de muncă, în anii studenţiei la ASE, a fost la KPMG, în departamentele de audit şi corporate finance. Ca audit manager, a decis că vrea să lucreze în industrie, alegând un domeniu pe care l-a considerat dintotdeauna interesant, telecomunicaţiile. A ajuns director financiar la Metromedia, unde în numai un an a fost promovată în funcţia de CFO pe grup, având în responsabilitate diviziile din România, Lituania, Letonia şi Republica Moldova.
    La începutul lui 2010 a preluat funcţia de conducere a operatorului local de comunicaţii prin cablu UPC pentru România şi Ungaria, iar între 2015 şi 2018 a fost directorul executiv pentru Europa Centrală şi de Est. Potrivit informaţiilor publice disponibile, Severina Pascu este, din septembrie 2018, CEO al UPC Elveţia.