„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie. În cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat 26 de percheziţii domiciliare în câteva zeci de locaţii reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, transmite DNA.
Potrivit sursei citate, în cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităţilor judiciare SUA.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au avut loc într-o cauză în care sunt cercetate licitaţiile făcute pentru Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu.
Leave a Reply