Cum era de asteptat, Comisia pentru Valori Mobiliare (SEC) i-a
acuzat pe purtatorii de pantofi Gucci de la Goldman Sachs de
participare intr-o retea de talharie a gulerelor albe.
Folosesc termenul de talharie in sensul dat de economistii
George Akerlof si Paul Romer intr-un studiu din 1993 intitulat
“Talharia: economia subterana a falimentelor pentru profit”. Acel
studiu, scris in perioada convalescentei dupa criza caselor de
economisire-creditare din perioada Reagan, sustinea ca multe dintre
pierderile crizei erau rezultatul fraudelor deliberate. S-a
intamplat la fel si in actuala criza financiara?
Cele mai multe discutii cu privire la rolul fraudei in actuala
criza s-au concentrat pe doua forme de inselaciune: imprumuturile
excesiv de riscante si o reprezentare distorsionata a riscurilor.
Evident, unii dintre cei ce s-au imprumutat au fost atrasi sa ia
credite complexe si scumpe pe care nu le intelegeau – un proces
facut posibil de reglementarile federale din epoca Bush, care nu au
reusit nici sa opreasca imprumuturile abuzive si nici sa lase
statele sa actioneze individual in aceasta privinta. Si, in cea mai
mare parte, furnizorii de imprumuturi riscante nu le pastrau in
portofoliu, ci le vindeau investitorilor, in unele cazuri stiind cu
siguranta ca potentialul de pierderi era mai mare decat isi
inchipuiau cei care cumparau aceste imprumuturi sau instrumentele
financiare ce aveau la baza aceste imprumuturi.
Ce vedem noi acum sunt acuzatii referitoare la o a treia forma
de frauda. Stim de ceva vreme ca Goldman Sachs si alte companii au
promovat instrumente financiare complexe avand la baza ipoteci
imobiliare, chiar daca aveau in plan sa faca profit din pariuri pe
prabusirea cotatiilor acestor instrumente. O asemenea practica,
desi reprobabila, nu era si ilegala. Dar acum SEC sustine ca
Goldman a creat si vandut instrumente financiare care erau de la
bun inceput destinate esecului astfel incat un important client al
bancii sa poata face profituri frumoase de pe urma acestui esec.
Asta as numi eu talharie. Si Goldman nu e singura firma acuzata de
asa ceva. Potrivit site-ului de jurnalism de investigatie
ProPublica, proaspat castigator al premiului Pulitzer, mai multe
banci au ajutat la promovarea si vanzarea de instrumente financiare
sortite esecului, de pe urma carora a profitat fondul de investitii
cu grad ridicat de risc Magnetar, care paria tocmai pe acele
esecuri.
Deci ce rol a jucat frauda in criza financiara? Nici
imprumuturile riscante si nici vanzarea de ipoteci cu argumente
false nu au cauzat criza. Dar cu siguranta au inrautatit-o, atat
pentru ca au ajutat la umflarea bulei imobiliare, cat si pentru ca
au creat un pachet de active care aveau sa ajunga negresit
reziduuri toxice odata ce acea bula s-ar fi spart.
Cat despre presupusa creare de instrumente menite esecului,
acestea ar putea sa fi marit pierderile bancilor care erau de
partea perdanta in acele tranzactii, adancind criza bancara care a
transformat spargerea bulei imobiliare intr-o catastrofa de
dimensiunile intregii economii.
Intrebarea evidenta este daca o reforma financiara de tipul
celei avute in vedere in aceste zile ar fi putut preveni o parte
sau toate aceste fraude ce par sa fi inflorit in ultimul deceniu.
Iar raspunsul este ca da.
Pe de o parte, o agentie independenta de protectie a
consumatorului ar fi contribuit la limitarea imprumuturilor
riscante. O alta prevedere din propunerea legislativa din Senat,
care solicita creditorilor sa-si asume 5% din riscul imprumuturilor
pe care le transfera sau le securitizeaza, ar fi limitat practica
imprumuturilor neperformante care sa fie vandute apoi
investitorilor nestiutori.
E mai putin clar daca propunerile pentru reforma sectorului
derivativelor – care in principal cer tranzactionarea transparenta
a instrumentelor financiare complexe, dupa modelul actiunilor si al
obligatiunilor – ar fi prevenit presupusele abuzuri de la Goldman
(desi e probabil ca ar fi impiedicat ca asiguratorul AIG sa intre
in mlastina si sa ceara salvarea de la guvern). Ce putem spune e ca
versiunea finala a reformei financiare ar fi bine sa includa
termeni care previna astfel de talharii – in special ar trebui sa
blocheze crearea de obligatiuni tip “CDO sintetice” – cocteiluri de
derivate de tip credit default swap, ce le-au permis investitorilor
sa se angajeze in pariuri mari pe active pe care de fapt nu le
detineau.
Principala morala pe care trebuie sa o desprindem din acuzatiile
aduse impotriva Goldman, totusi, nu se refera la detaliile
reformei, ci la nevoia urgenta de a schimba intregul Wall Street.
Ascultandu-i pe lobbystii sectorului financiar si pe politicienii
republicani care s-au inhaitat cu ei, ai crede ca totul va fi bine
atata vreme cat guvernul federal promite ca nu va mai acorda
pachete de salvare financiara. Dar asta este total gresit – si nu
doar pentru ca nicio astfel de promisiune nu ar fi credibila, ci
pentru ca mare parte din sectorul financiar s-a transformat intr-o
retea infractionala, un joc in care o mana de oameni sunt platiti
regeste ca sa induca in eroare si sa stoarca de bani consumatorii
si investitorii. Si daca nu dezumflam avantul acestor practici,
jocul va continua.
Leave a Reply