Prima Casa a dezmortit putin piata locuintelor, a doua varianta
a programului e pe teava, preluarea unor mari proiecte rezidentiale
de catre bancile finantatoare intarzie sa apara, iar preturile au
ajuns chiar si la jumatate fata de varful atins in perioada de boom
a pietei. Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si
cumpere o locuinta in timp ce altii asteapta ca preturile sa scada
in continuare.
“Asta e camera cea mare, aici e baia si aici e bucataria. In
camera asta o sa pun o canapea.” Iuliana, in varsta de 30 de ani,
creioneaza fericita pe o coala de hartie schita locuintei sale,
prima ei casa. Originara din Iasi si locuind de cativa ani in
Bucuresti, Iuliana este proaspata proprietara a unui apartament cu
doua camere intr-o zona semicentrala a Capitalei. “Am platit 80.000
de euro. In decembrie costa 88.000, la prima vizionare era 85.000,
mi-a placut, insa am zis ca e cam scump. Un alt potential
cumparator negociase la 82.000 de euro, am sunat imediat si am
oferit 80.000 si au fost de acord.”
Cumparatoarea povesteste ca intentia de a-si cumpara o locuinta
a aparut la sfarsitul anului trecut, iar ceea ce a incurajat-o a
fost programul Prima Casa si modificarile care urma sa fie aduse
acestuia – “am dorit sa prind prima varianta, nestiind in ce vor
costa modificarile”. “Evident ca a contat Prima Casa. Acum un an si
jumatate nu imi permiteam creditul, mi-as fi permis cel mult o
garsoniera in Drumul Taberei.”
Din decembrie incoace, Iuliana a facut peste 30 de vizionari ale
unor proprietati scoase la vanzare in zona unde si-a luat in cele
din urma apartamentul. A fost si in cateva ansambluri rezidentiale,
si in cartiere ca Berceni sau Militari, insa apropierea de centru a
a contat in final. “Am avut raspunsuri de genul <uite, sunt
apartamente la 40.000, 60.000 de euro> si am vazut si
apartamente la 60.000, dar nu mi-au placut.”
Aprobarea garantiei statului pentru achizitia locuintei prin
Prima Casa si restul actelor au fost gata in cateva saptamani, iar
Iuliana a ajuns astfel unul din cei aproape 5.400 de cumparatori ai
unei locuinte in Bucuresti prin programul guvernamental si unul
dintre cei aproape 17.000 la nivel national. Luand in calcul si
achizitiile realizate si prin alte metode decat Prima Casa, ajungem
la cateva zeci de mii de persoane care au considerat, in ultimele
sase luni, ca e un moment propice pentru achizitia unei locuinte.
Au luat ei decizia potrivita? Cine sunt cei care cumpara si ce ii
detemina pe proprietari sa vanda intr-un moment cand preturile
apartamentelor vechi s-au redus, in medie, la aproape jumatate fata
de maximul atins la inceputul lui 2008?
Leave a Reply