Spotul Alexandrion “De la un prieten” este o coproductie
romano-germano-slovena si a fost filmat pe coastele Mediteranei, la
granita dintre Slovenia si Croatia.
Tema in jurul careia a fost creat sustine ideea de prietenie
construita in timp, iar filmarea s-a defasurat pe parcursul a doua
zile si doua nopti, cu ajutorul a peste 50 de specialisti – actori,
cameramani, regizor, producatori, tehnicieni in efecte speciale,
pirotehnisti.
“Alexandrion devine un simbol al prieteniei de lunga durata prin
noua sa campanie de brand, al carei punct de pornire este spotul
TV, difuzat si in varianta HD”, spune Gyuri Eperjessy, director
comercial al Alexandrion Grup Romania.
Spre deosebire de spoturile standard, calitatea si claritatea
imaginilor HD sunt de aproximativ patru ori mai mari. Tocmai de
aceea, pregatirea spotului Alexandrion pentru emisie HD a implicat
un proces laborios de scanare a peliculei si tratarea fiecarui
cadru ca pe o fotografie de sine statatoare.
Astfel, fiecare din cele 2.500 de fotograme selectate a fost
recolorata, dupa care fotogramele au fost reasamblate si calibrate.
Numai acest proces a durat 30 de zile.
Rezolutia mare oferita de tehnologia High Definition inseamna o
imagine mai clara si mai putin estompata. Imaginile in miscare sunt
mai precise, culorile mai naturale, iar sunetul este in sistem
surround.
“Ne bucuram ca partenerii nostri din advertising, chiar si
intr-o perioada de criza, raspund initiativei PRO TV de a oferi
telespectatorilor conditii de vizionare de o calitate superioara.
PRO TV si-a inceput emisia HD in urma cu peste trei ani, difuzand o
mare parte dintre programe in acest format. Intre timp, am
continuat investitiile in tehnologia de ultima generatie si pentru
Sport.ro”, spune Zoe Vasilescu, sales director la PRO TV. PRO TV a
demarat rularea spotului inca din 12 februarie.
Distributia catre televiziuni a primului spot HD produs in
Romania se va face prin intermediul celui mai modern sistem digital
livrat de TvDelivery.
Spotul HD Alexandrion “De la un prieten” a fost produs de
agentia de publicitate GMP Advertising, alaturi de casa de
productie Multimedia Est si regizorul Linus Ewers din Germania.
Leave a Reply