Tag: HD

  • Orange TV mizează pe HD

    Cele 100 de televiziuni vor putea fi vizionate, din septembrie, şi pe smartphone şi tabletă. Clienţii pot alege unul dintre cele trei abonamente disponibile – Local HD, World HD şi Universe HD -, în funcţie de programele pe care le preferă. Astfel, Local HD cuprinde 36 de televiziuni, şase dintre acestea fiind HD, iar abonamentul costă 5 euro. Pachetul World TV cuprinde 65 de canale, dintre care 19 sunt HD, abonamentul lunar costând 8 euro. Al treilea pachet, Universe HD, oferă utilizatorilor 95 de canale, 37 fiind HD. Costul unui abonament este în acest ultim caz de 12 euro.

    Instalarea Orange TV costă 20 de euro, iar activarea serviciului tot 20 de euro, abonaţii Orange beneficiind gratuit de cele două servicii. Totodată, clienţii care vor dori să folosească Orange TV pentru două televizoare vor fi nevoiţi să închirieze un al doilea receiver şi să achite o activare suplimentară de 10 euro.

    Serviciile de internet mobil de mare viteză le oferă clienţilor Orange posibilitatea să urmărească în direct atât posturile lor TV favorite, cât şi filme şi emisiuni înregistrate, pe orice dispozitiv, cu un singur abonament Orange TV.

    Orange România SA se lansează astfel pe piaţa de retransmisie de televiziune prin satelit, dominată în prezent de companiile RCS&RDS, Romtelecom şi UPC România. Orange România este cel mai mare operator local de telefonie mobilă după numărul de clienţi şi cifra de afaceri. Compania Orange România este deţinută de grupul France Telecom.

  • Cu biroul în buzunar: tableta de business de la Cisco

    “Am 50 de oameni în subordine în lume şi doar doi sunt acum cu mine. Ceilalţi 48 sunt la sute sau mii de kilometri distanţă. E mult mai uşor pentru mine să am o comunicare concisă, eficientă şi reală când îi şi văd”, spunea în vară, la Las Vegas, Doug Webster, directorul de marketing al Cisco, cu prilejul prezentării tabletei de business. Patru luni mai târziu, Cius ajungea în birourile din Piaţa Victoriei ale companiei, iar şefii Cisco de la Bucureşti mizează pe cartea mobilităţii video pentru creşterea vânzărilor.

    Studiile realizate peste Ocean stau însă la baza dezvoltării noului produs. Astfel, videoconferinţele de afaceri sunt prognozate să crească de şase ori între 2010 şi 2015, de două ori mai mult decât traficul IP de afaceri general. Apoi, extinderea soluţiilor de comunicaţii unificate la nivelul unei companii poate duce la două ore de productivitate câştigată în fiecare zi. Până în 2012, conform Gartner, 40% dintre companii îşi vor satisface necesităţile de comunicare prin intermediul unui amalgam de aplicaţii locale în cloud.

    Dacă privim dinspre angajat, studiile arată că trei din cinci consideră că birourile nu sunt neapărat necesare pentru a fi productiv şi eficient. În plus, numărul celor care vor să-şi folosească tabletele şi telefoanele inteligente la serviciu e în continuă creştere, în timp ce 46% dintre companii permit accesul cu dispozitive personale în interiorul companiei. Interconectarea cu sistemul de teleprezenţă Cisco este una din caracteristicile tabletei, care permite astfel apeluri video de înaltă calitate şi participarea la întâlniri virtuale video, spun oficialii companiei, precizând că prezenţa sistemului de videoconferinţă TelePresence nu e obligatorie pentru funcţionarea tabletei în mediul de business deoarece celelalte aplicaţii rămân totuşi funcţionale.

    “Mediul de afaceri adoptă din ce în ce mai multe aplicaţii destinate uzului personal, iar tableta Cius e construită pentru nevoi specifice mediului de lucru corporatist – comunicaţii video de înaltă definiţie, colaborare, virtualizare desktop şi cloud, securitate şi mobilitate”, declară Cristian Popescu, directorul general al Cisco România.

    La un an şi jumătate de la apariţia tabletei PC, care a revoluţionat complet tehnologia, concurenţa Apple mizează pe atributele menite să o diferenţieze de gadgetul de timp liber, folosit mai mult pentru distracţie decât pentru a face afaceri. Dimensiunea business şi comunicarea video vor să transforme Cius în iPad-ul corporatiştilor, iar cartea pe care mizează Cisco are toate şansele să fie una câştigătoare.

  • Mondial in HD si 3D

    Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud va fi filmat
    integral in High Definition si chiar 3D. TVR, care detine
    drepturile pentru majoritatea meciurilor in Romania (opt sunt la
    Telesport), va difuza meciurile in High Definition pe TVR HD. HD
    inseamna o calitatea a imaginii mult superioara. TVR HD este un
    canal separat de TVR 1 si 2, este disponibil in Bucuresti si Sibiu
    cu antena de camera sau cu abonamente speciale de cablu la UPC.
    Bineinteles e necesar un televizor cu capacitati HD Ready sau Full
    HD.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • RCS&RDS ofera din iunie abonatilor patru canale gratuite in format HD

    Astfel, clientii companiei vor putea urmari meciurile
    Campionatului Mondial de Fotbal, dar si derby-urile Ligii 1 din
    Romania, La Liga din Spania, Premier League din Anglia, precum si
    Italia Seria A in format HD.

    “Aceasta este doar intrarea pe segmentul serviciilor de
    televiziune HD. Vom continua cu un numar generos de programe HD,
    cat de curand”, spune Niculae Plesa, vicepresedintele de operatiuni
    comerciale si de marketing al RCS&RDS.

    Clientii noi vor plati un abonament lunar de 24 de lei (TVA
    inclusa), pentru a receptiona 86 de canale, dintre care 82 digitale
    si 4 in format HD. Abonatii actuali ai Digi TV prin cablu pot face
    trecerea catre programele difuzate in format HD daca solicita
    companiei echipamentul necesar pentru receptie, pus la dispozitie
    fie prin inchiriere, la un tarif de 10 lei pe luna, fie prin plata
    integrala, costul fiind de 350 de lei.

  • UPC Romania isi mareste portofoliul de programe high definition

    Programul va fi disponibil la nivel national de maine si se
    adauga celor opt programe deja disponibile in format high
    definition. “Pachetul HD TV de la UPC va ajunge la noua programe in
    luna aprilie, oferind un continut diversificat pe zona de
    divertisment, sport, educatie si informatii”, a spus Silvia
    Tomaschek, Video Product manager in cadrul UPC Romania. Lansata la
    inceputul lunii octombrie 2009, televiziunea HD a devenit in scurt
    timp una dintre cele mai populare servicii ofertite de UPC Romania,
    avand pana in prezent peste 7.000 de abonati.

  • Publicitatea intra in era HD

    Spotul Alexandrion “De la un prieten” este o coproductie
    romano-germano-slovena si a fost filmat pe coastele Mediteranei, la
    granita dintre Slovenia si Croatia.

    Tema in jurul careia a fost creat sustine ideea de prietenie
    construita in timp, iar filmarea s-a defasurat pe parcursul a doua
    zile si doua nopti, cu ajutorul a peste 50 de specialisti – actori,
    cameramani, regizor, producatori, tehnicieni in efecte speciale,
    pirotehnisti.

    “Alexandrion devine un simbol al prieteniei de lunga durata prin
    noua sa campanie de brand, al carei punct de pornire este spotul
    TV, difuzat si in varianta HD”, spune Gyuri Eperjessy, director
    comercial al Alexandrion Grup Romania.

    Spre deosebire de spoturile standard, calitatea si claritatea
    imaginilor HD sunt de aproximativ patru ori mai mari. Tocmai de
    aceea, pregatirea spotului Alexandrion pentru emisie HD a implicat
    un proces laborios de scanare a peliculei si tratarea fiecarui
    cadru ca pe o fotografie de sine statatoare.

    Astfel, fiecare din cele 2.500 de fotograme selectate a fost
    recolorata, dupa care fotogramele au fost reasamblate si calibrate.
    Numai acest proces a durat 30 de zile.

    Rezolutia mare oferita de tehnologia High Definition inseamna o
    imagine mai clara si mai putin estompata. Imaginile in miscare sunt
    mai precise, culorile mai naturale, iar sunetul este in sistem
    surround.

    “Ne bucuram ca partenerii nostri din advertising, chiar si
    intr-o perioada de criza, raspund initiativei PRO TV de a oferi
    telespectatorilor conditii de vizionare de o calitate superioara.
    PRO TV si-a inceput emisia HD in urma cu peste trei ani, difuzand o
    mare parte dintre programe in acest format. Intre timp, am
    continuat investitiile in tehnologia de ultima generatie si pentru
    Sport.ro”, spune Zoe Vasilescu, sales director la PRO TV. PRO TV a
    demarat rularea spotului inca din 12 februarie.

    Distributia catre televiziuni a primului spot HD produs in
    Romania se va face prin intermediul celui mai modern sistem digital
    livrat de TvDelivery.

    Spotul HD Alexandrion “De la un prieten” a fost produs de
    agentia de publicitate GMP Advertising, alaturi de casa de
    productie Multimedia Est si regizorul Linus Ewers din Germania.

  • Panasonic a lansat la CES cel mai mare ecran cu plasma 3D Full HD din lume

    Noua plasma are in componenta panouri PDP (plasma display panel)
    cu indice cvadruplu de eficienta luminoasa, fiind continuarea
    primei plasme 3D Full HD cu diagonala de 103 inch lansata de
    Panasonic in 2008 , dar si a ecranului 3D Full HD PDP de 50 inch,
    parte a sistemului home theater 3D Full HD lansat de companie in
    2009.

  • Samsung Omnia HD: Primul telefon HD din lume

    Lansat la Mobile World Congress de la Barcelona, Samsung Omnia HD este o urmare a telefonului Samsung Omnia si se adreseaza in special utilizatorilor care vor sa traiasca experienta multimedia chiar si atunci cand sunt pe drum, potrivit lui JK Shin, vice-presedinte si director al diviziei Mobile Communication din cadrul Samsung Electronics.

    Telefonul permite utilizatorilor sa inregistreze HD (720 p) si sa impartaseasca filmuletele captate in timp real prin intermediul qik.com. De asemenea, terminalul are incorporat un ecran tactil AMOLED (Active Matrix Organic Light Emitting Diode) de 3,7", o camera foto de 8MP, un GPs cu busola integrata si are o memorie interna disponibila in variantele de 8GB si 16GB.
     

  • In curand la (HD)TV

    Prima speranta s-a legat de Jocurile Olimpice din Atena in 2004. Apoi a urmat profetia ca tot ce nu s-a intamplat atunci va fi realizabil la Campionatul Mondial de Fotbal din Germania, in 2006. Sau anul acesta, cu campionatul de rugby. Dar adevarul este ca, in ciuda sperantelor agatate de evenimente sportive cu audiente comparabile cu populatia continentului, niciunul nu a determinat intr-adevar adoptarea televiziunii de inalta rezolutie. In ciuda mai multor ani de eforturi de marketing, doar 800.000 de europeni receptionau la sfarsitul anului trecut canale HD (high definition), potrivit GfK. De ce ar face-o cei din Romania?

    Televiziunea de inalta definitie aduce canale TV la rezolutii de pana la cinci ori mai mari decat televiziunea conventionala. Ceea ce inseamna ca privitorii se pot astepta la imagini mult mai clare si culori mai vii, totul completat de sunet pe mai multe canale. Dan Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC), spune ca „e ca diferenta dintre mono si stereo, dar in domeniul vizual“. Cu un pret. De partea consumatorilor – cel al televizoarelor cu plasma sau LCD care poarta eticheta „HD ready“ (capabile sa livreze emisie HD). De partea producatorilor de continut, proprietari de canale TV – cel al echipamentelor care trebuie sa inlocuiasca retelele de cablu analogice de acum. De partea operatorilor – pretul camerelor de filmat si al echipamentelor HD.

    „E adevarat, sunt costuri pe tot acest traseu, dar rezultatele se vad cu ochiul liber. Din pacate nu e o inovatie ieftina“, spunea Klaus Michler, general manager al MGM Channel Central Europe, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Michler a fost pentru doua zile la Bucuresti pentru a reprezenta MGM alaturi de alte canale TV vedeta, NBC Universal, Bloomberg sau Discovery Networks, la Conventia Operatorilor de Cablu. La evenimentul anual organizat de ACC se intalnesc marii operatori de televiziune, ca RCS&RDS, UPC, dar si cei locali, din tara, cu producatorii de continut (distribuitori de canale TV) si cei de echipamente. Miza principala pentru primele doua categorii de participanti este de regula incheierea contractelor de retransmisie pentru canale TV straine catre abonatii retelelor de cablu romanesti. Asa a fost si in acest an, cu diferenta ca o parte a reprezentantilor de canale au avut anul acesta intre hartiile de prezentare a unor noi posturi si grila de tarife si oferte pentru difuzarea la rezolutie HD.

    „Pot sa va spun ca in ceea ce priveste MGM HD in Romania, e o discutie. Problema e ca intotdeauna trebuie sa fie si un business intr-un fel sau altul“, spune Klaus Michler, evitand sa mentioneze numele partenerilor de discutie. Canalul de filme MGM cu rezolutie HD este pentru moment difuzat doar in Statele Unite si Polonia. Reprezentantii National Geographic Channel au reusit sa treaca dincolo de discutii. „RCS a preluat pentru cateva dintre retelele lui (zone din Bucuresti, n. red.) dreptul de retransmisie pentru National Geographic HD. Trebuie sa modernizeze insa niste echipamente care sunt destul de scumpe“, a declarat Maria Berbece, director de distributie pentru National Geographic Channel. Chestionati de BUSINESS Magazin, reprezentantii RCS&RDS nu au confirmat, dar nici infirmat intelegerea. Din oferta National Geographic, canalul HD este singurul a carui difuzare nu are un pret de lista, ci se negociaza cu cei interesati.

    Distributia de televiziune functioneaza dupa modelul in care clientul plateste operatorul, iar operatorul plateste de regula, la randul lui, postul transmis. Tarifele pentru operatori se stabilesc in functie de numarul de clienti care au acces la un post. De exemplu, National Geographic, varianta standard, are un tarif de 0,15 dolari, iar Bloomberg, postul cu tematica financiara, 0,5 euro. Bloomberg, de altfel, prezent la intalnirea de la Bucuresti, va fi in scurt timp difuzat de trei operatori, printre care i-tv, serviciul de IPTV (televiziune prin internet) al celor de la compania Synco Telecom. Nu in varianta HD, pentru ca nici nu exista aceasta varianta. „Nu vedem rostul, nu exista valoare adaugata pentru un post de genul Bloomberg, cu informatii economice“, spune Francesca Grassi Martelli, reprezentanta acestui canal. Posturile de televiziune pentru care imaginea conteaza atat de mult incat sa se justifice investitiile in echipamente, spun cei prezenti la conventie, sunt cele de sport, canalele documentare – Discovery HD a fost prezent, dar nu a semnat cu vreun operator – si cele de filme.

    Se poate spune ca situatia cu televiziunea de inalta definitie este asemanatoare dilemei „oul sau gaina“. Operatorii sunt reticenti in a face investitii in retea pentru ca numarul locuintelor care au televizoare HD este minim, iar potentialii clienti isi pastreaza rezervele de a cumpara acest tip de televizor, sensibil mai scump, si pentru ca nu exista programe difuzate la rezolutia de 1080 de puncte de care ar fi capabile acestea. Singurul post romanesc care a inceput sa emita in HD anumite programe din grila este Pro TV, doar in Bucuresti, doar emisie terestra (DVB-T), receptionata cu antena si nu prin cablu. Chiar daca receptionarea nu presupune niciun cost din partea clientilor, investitiile Pro TV au fost, in acest stadiu, de 10 milioane de euro.

    Operatorii mai au o dilema suplimentara. Datorita faptului ca sporirea calitatii imaginii se face cu cresterea in aceeasi masura a spectrului de frecventa folosit, un program HD ocupa spatiul a 3 sau chiar 4 canale conventionale. Si deci, operatorii care permanent incearca sa castige noi abonati prin oferirea mai multor canale trebuie sa scoata din grila alte posturi. Limitarile tehnice impun de exemplu un numar maxim de aproximativ 60 de canale in cazul platformelor analogice (care de altfel nici nu pot transmite HD, dar domina in Romania), 200 in cazul celor digitale si un numar similar in cazul transmisiei prin antene satelit, asa cum sunt serviciile Dolce, Digi sau Boom. „UPC a lansat deja formatul digital, deci cu mici investitii probabil ca ar putea retransmite HD, RDS nu are platforma digitala pe cablu, dar are Digi TV, care ar putea gazdui un program HD“, spune Radu Petric, presedinte al ACC, dar si proprietar al unei retele locale de cablu din Piatra-Neamt, cu 24.000 de abonati.

    „In Piatra-Neamt avem inca parc de televizoare alb-negru. In continuare vedem Opera, Cosmos, Grigorescu cu lampi, lucruri pe care nu credeam ca le pot vedea. In Piatra-Neamt, daca am 100 de televizoare echipate HD e mare lucru“, recunoaste el. Petric crede insa ca in viitor, asa cum se intampla in ciclul tehnologic, televiziunea de inalta definitie va ajunge „commodity“, un produs de masa. Acum, pionierii care adopta aceasta tehnologie sunt nevoiti sa plateasca mai mult. Cati o vor face?

    Un Aer de inalta rezolutie

  • Un Aer de inalta rezolutie

    O prima conditie pentru ca posturile in imagini de inalta rezolutie sa fie accesibile operatorilor din Romania este sa fie transmise de satelitii care acopera si teritoriul Romaniei. Cele mai cunoscute sunt urmatoarele:
     
     Canal
    tip programe
     Fox Sports HD
    sport
     National Geographic
    documentare
     Canal (plus)
    general
     Luxe TV
    lifestyle
     EXQI Europe
    cultura
     Discovery HD
    documentare
     Sky Sport
    sport
     Premiere HD
    filme
     M6 HD
    general
     Disney Cinemagic HD
    animatie
     Prosieben HD
    general
     MGM HD
    filme
     
    Sursa: Kingofsat