Toate şcolile şi grădiniţele din Capitală vor avea, vineri, 31 mai, cursurile suspendate cu prilejul vizitei Papei în Bucureşti, iar în cursul zilei de joi, doar o parte din unităţile de învăţământ îşi vor închide porţie. Decizia a fost luată în cadrul în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei.
Soluţia a venit de la Poliţia Capitalei, Gabriela Firea declarând că salută această propunere.
„La summitul de la Sibiu s-au închis şcolile în tot oraşul, timp de o săptămână şi a fost o decizie foarte bună. (…) Cine spune că şcolile trebuie închise parţial, nu ştie care este intensitatea acestui eveniment”, a declarat Gabriela Firea.
La rândul său, Ioana Neacşu, inspector general, a anunţat că vor fi demarate procedurile necesare.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply