O altă înşelătorie în produsele alimentare, descoperită în România

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au reluat, din 21 ianuarie, activităţile de control desfăşurate anul trecut, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.
 
Acţiunile se desfăşoară atât în Municipiul Bucureşti, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ. Acestea urmăresc, în principal, verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.
 
Până în prezent, au fost verificate 180 de unităţi, din care 85 de patiserii, 17 cofetării – laboratoare cofetărie, 47 de pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unităţi fast-food şi cinci magazine alimentare. Controalele au fost desfăşurate în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ precum Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Vaslui.
 
Dintre acestea, 73 de unităţi, reprezentând un procent de 40,5%, utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte (brânză, caşcaval, unt etc.).
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *