Geniul HOMOSEXUAL care a schimbat lumea. CONDAMNAREA pentru această ”crimă” i-a adus MOARTEA la doar 42 de ani

De asemenea, era şi homosexual. Din păcate, această ultimă caracteristică a contribuit decisiv într-o societate orbită de ideologie şi de un simţ defectuos al moralităţii.
 
Înclinaţiile lui Alan Turing pentru ştiinţele exacte s-au manifestat încă din adolescenţă, informează War History Online. Acesta s-a născut pe 23 iunie 1912, în Anglia, într-o familie tipică, unde părinţii călătoreau deseori în India. Astfel, a crescut departe de aceştia, fiind de asemenea şi dezamăgirea familiei, întrucât dorea să urmeze o carieră în matematică, nu în domeniile clasice şi în limbi străine, cum era modelul unui gentleman de la acea vreme.
 
Doar când acesta a ajuns la Kings College şi-a găsit locul. Printre altele, era interesat de o sumedenie de domenii, de la biologie, chimie, fizică şi chiar neurologie. Avea un interes special pentru teoria relativităţii a lui Einstein şi pentru mecanica cuantică. De asemenea, era un bun alergător, sportul fiind una dintre activităţile sale preferate.
 
Particularitatea sa care a contribuit şi la geniul său a fost faptul că nu se mula pe dispoziţiile unei societăţi. Obişnuia să „gândească în afara cutiei”, venind cu idei cu care un gânditor mai logic nu putea veni. Astfel, a putut crea şi maşina Turing care a fost baza pentru primele calculatoare. De asemenea, această calitate a fost folosită de către Aliaţi atunci când a decodat mesajele inamicillor germani în Al Doilea Război Mondial, inclusiv codurile Enigma, care au permis Marii Britanii să afle mesaje importante ale viitoarelor strategii ale inamicilor.
 
Cititi mai multe pe www.descopera.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *